Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

duminică, 22 aprilie 2012

Un “Ministru” pentru fotbalul băcăuan!


 Un “Ministru” pentru fotbalul băcăuan!
@Interviu cu prof.Lucian CATARGIU (fostul fotbalist al lui Dinamo Bacău)

Incă de la începutul anilor ‘70, în centrul  defensivei lui Dinamo Bacău (S.C.Bacău) începuse să-şi facă loc un jucător care avea să devină un reper important pentru perioada respectivă. Timp de aproape un deceniu, Lucian Catargiu a dat  echipei  siguranţa şi încrederea pe care numai un fotbalist cu personalitate puternică i-o poate da. Un “Catarg” ridicat la rang de “Ministru”, aşa cum i s-a spus cu simpatie. In mijlocul apelor  învolburate (sau doar tulburi), “Catargul” şi-a făcut datoria, ţinând pânzele şi direcţia băcăuană, cât a putut de sus. “Ministrul” a luat pe gazon hotărârile cele mai înţelepte, iar “mandatul” său băcăuan a rămas la inima suporterilor alb-roşii  până astăzi.
Leonard POPA

-Domnule Catargiu, vă citesc câteva nume dintr-o cronică îngălbenită: Ghiţă- Kiss, Nedelcu (Catargiu), Velicu, Comănescu- Vătafu, Duţan- Pană, Dembrovschi, Ene Daniel (Rugiubei), Sorin Avram (Băluţă). Antrenori: C.Rădulescu şi Onucu Rus. “Celebrul” Dinamo Bacău, în ediţia de campionat 1969/1970…Astăzi, vă mai spune
ceva  momentul respectiv?
-E sezonul în care am ajuns la Bacău. Fiind de origine bucureştean, prima legitimare am avut-o la o echipă din Capitală, Laromet, dar am fost încorporat şi trimis la Roman, unde am continuat cu Victoria. Inainte ca Bacăul să plece în Scoţia, să joace cu Kilmarnock meciul din Cupa Oraşelor Târguri, Dinamo Bacău a venit la Roman, pentru un amical. Rezultatul a fost egal, 1-1, iar după meci, Aristică Ghiţă s-a apropiat de mine şi m-a întrebat în stilul său inconfundabil “Bă, copile, ce vârstă ai? De unde eşti?”…Ii plăcuse jocul meu, dar antrenorii nu-mi adresaseră atunci niciun cuvânt…In primăvară, am jucat din nou cu Bacăul în Cupa României, şi, la sfârşit, Ghiţă m-a încurajat din nou: “, copile, ţine-o tot aşa…Suntem cu ochii pe tine!”. Eu tot o ţineam, dar nu se lega nimic oficial. E drept, peste tot unde jucam, Dinamo trimitea mereu, ba pe Nicolae Radu, ba pe Petrică Gavrilescu, să mă urmărească…Căpăţână, antrenorul de la Roman, era şi el omul Bacăului. Cum apărea ceva mai de soi la echipă, şi Victoria era echipa armatei, imediat anunţa clubul băcăuan. La sfârşitul stagiului militar, când îmi luasem gândul că voi prinde o echipă  dintr-o divizie superioară, am fost transferat, în fine, la Dinamo Bacău.
-Era greu să prinzi primul “11” atunci, Dinamo era pe val, ajunsese în “sferturile” unei competiţii europene…Şi totuşi, întinerirea lotului începuse să preocupe conducerea clubului
-Am terminat campionatul, în anul acela, la tineret-sperante, dar ştiţi foarte bine că jocurile se disputau în deschidere, cu tribunele arhipline…Era încurajator, o motivaţie. In campionatul de tineret-speranţe te căleai, erau partide tari, care provocau multe ambiţii şi orgolii. Jucătorii erau în centrul atenţiei, se scria mereu despre ei, mai ales în Săptămânalul “Fotbal” care apărea miercurea.
-In 1970, am terminat pe 10, în 1971-1972 pe 6, iar în 1972-1973 pe 4, sub conducerea aceloraşi antrenori, Costică şi Petrică Rădulescu. Dinamo Bacău, devenită între timp Sport Club, urma o traiectorie ascendentă…
-In perioada 1971-1972, s-a făcut un prim schimb de generaţii.S-a retras Nedelcu, Kiss a plecat la ASA Tg.Mureş, au venit în schimb, Sinăuceanu, Florea, Volmer, Şoşu…, apăruse Mioc (printre primii fotbalişti care “centrau” din out-n.n.), Enescu (un “vârf’ de mare valoare, dispărut prematur-n.n.). S-a şi scris, la vremea respectivă, despre “valul nou” de la SC Bacău.Interesant e că, doar cu un an în urmă, în ediţia 1971-1972, avusesem  un tur de campionat impecabil, terminând pe locul 2, după marea UTA, pe care o învinsesem acasă,cu 4-2 (arădenii, cu Domide, Broşovschi, Lereter, Czako, Axente, Florian Dumitrescu…eliminaseră, în 1970, din Cupa Campionilor, pe Feyenoord, deţinătoarea trofeului, după 1-1 şi 0-0- n.n.) în timp ce echipele bucureştene, Steaua, Dinamo, Rapid erau undeva la mijlocul clasamentului. A fost turul lui Rugiubei care devenise golgeterul campionatului, cu 13 goluri. In retur, însă, nu am mai reuşit mare lucru, Rugiubei n-a mai înscris niciun gol şi, astfel, am terminat campionatul pe 6. In ’72-73, ne-am menţinut mai mereu pe locurile 4-6 şi, în final, am reuşit cea mai bună clasare din istoria clubului. Locul 4 si dreptul de participare în Cupa Balcanică. Am avut însă şi o deziluzie, ratând promovarea în semifinalele Cupei României, fiind eliminaţi de divizionara C, Constructorul Galaţi (în optimi, gălăţenii eliminaseră  Dinamo Bucureşti, cu 1-0, pe teren neutru!-n.n.), după 1-1  (conform regulamentului,în caz de egalitate, echipa din eşalonul inferior se califica în turul următor; competiţia a fost câştigată de divizionara B, Chimia Rm.Vâlcea, după rejucare-n.n.).
-O deziluzie şi mai mare a fost ediţia de campionat următoare, 1973-1974, când am retrogradat. A fost şi meciul acela cu Dinamo, de la Bacău, care era să ne lase fără echipă. Aţi fost în teren, atunci…
-Legat de acea întâmplare nefericită, vă pot povesti şi ceva inedit. Când ne-au chemat pe toţi la Federaţie, să ne dea sancţiunile, eu am avut şi un prilej de bucurie. Având familia în Bucuresti şi nemaiajungând pe acasă de mai multă vreme, nici nu apucasem până atunci să-mi văd fiica abia născută. Aşadar, m-am folosit de ocazie să ajung în mijlocul familiei, mai ales că eu nu fusesem anunţat printre cei sancţionaţi. Bucuros nevoie mare, am luat trenul spre Bacău şi, în apropiere de Adjud, am auzit primele comentarii despre fotbal. Un grup de oameni discuta înflăcărat despre ce i s-a întâmplat Bacăului, despre cum a fost suspendată întreaga echipă. Fără să le spun cine sunt, i-am rugat să-mi dea puţin ziarul pe care îl aveau şi acolo am citit că eram suspendat, alături de ceilalţi, 2 ani! M-am speriat şi când am ajuns la Bacău, am mers direct la club. Toată lumea se împăcase însă cu ideea că vom juca în Divizia B, dupa 15 sezoane în primul esalon…In oraş, a fost tragedie, dar nu mai era nimic de făcut.Nu ne-a mai putut scoate nimeni din ceea ce intrasem.
-Nu mai aveam echipă nici măcar de divizie secundă. Noroc că  mai aveam un as de treflă, în manşetă…Dembrovschi! L-am transferat şi, în schimb, s-au ridicat sancţiunile, mai puţin aceea a lui Gogu Munteanu, “scos” definitiv din viaţa sportivă…Am cedat regina, am păstrat tabla de şah…A urmat un an în Divizia B, cu un lot în care aveau să-şi dea mâna jucători din generaţii diferite. Dumneavoastră, M.Pană şi Băluţă deveniserăţi liderii echipei, la care s-au adăugat portarul Coman, dar şi foarte tinerii Doru Botez, Tiberiu Ilie, Chitaru, Cărpuci, Gioni Andrieş-toţi cu un merit deosebit în revenirea echipei în prima divizie…
-A fost un sezon frumos, când după patru etape, în care fusesem ciuca bătăilor, nu am mai cunoscut înfrângerea. Ne-am aflat în luptă directă pentru promovare cu Progresul Brăila şi în tur, jucând în deplasare, am reuşit un 2-2 important, revenind de la 0-2. Am promovat la pas, deşi în serie mai erau echipe bune, Gloria Buzău, Galaţiul…
-In toată această perioadă, aţi fost coleg de echipă cu mai mulţi fotbalişti.Cu care v-aţi înţeles cel mai bine?
-Din prima perioadă, cu Ghiţă, cu Vătafu, dar în general cu toţi. Eram ca o familie, dacă venea cineva nou la echipă toţi săreau să-l ajute. Cei mai experimentaţi căutau să-i înveţe pe cei tineri. Din a doua perioadă, m-am înţeles foarte bine cu Mircea Pană şi Ion Margasoiu, cu care am împărţit permanent camera în deplasări.
-La începutul lui 1980, plecarea de la Bacău a venit, într-un moment, oarecum neaşteptat. Echipa avea un statut solid în Divizia A, se anunţase un nou antrenor, Angelo Niculescu… Dvs. eraţi căpitanul formaţiei, respectat de toţi. In inimile suporterilor deveniserăţi, deja, Ministrul…De ce s-a produs “ruptura”?
-Aveam şi eu o vârstă, terminasem facultatea, doream să fiu mai aproape de casă, la Bucureşti. Am încercat să mă transfer la Rapid, dar cei de acolo nu s-au arătat suficient de doritori şi pe fir a apărut Vâlcea…Prim-secretar la Râmnic era Ion Coman, fostul ministru al Internelor, care  a rezolvat imediat situaţia.  Au fost discuţii destul de mari la Bacău. Nimeni nu vroia să-mi dea drumul, suporterii făcuseră chiar un miting de susţinere, nici nu vroiau să audă că plec în altă parte. Sincer să fiu, simţeam în spate şi concurenţa anunţată de un jucător tânăr, care avea să urmeze o ascensiune frumoasă, până la Naţionala olimpică, dacă nu mă înşel, Costel Solomon. Am preferat să las locul tinereţii şi să mă retrag la Vâlcea, după un deceniu petrecut la Bacău. Acolo, se puseseră bazele unei echipe puternice, venise şi Cheran de la Dinamo, juca Gângu-unul dintre golgeterii campionatului, erau promisiuni şi obiective ambiţioase, o vreme a fost bine…
-O vreme…Din nefericire sau, poate, din fericire (!), Rm.Vâlcea s-a transformat într-un oraş al…handbalului feminin! Nu vă întreb dacă a fost alegerea potrivită, fetele dvs.,  Renata şi Oana, au fost handbaliste, au evoluat la Chimistul, Deva, Rapid…Cert este că, atunci când jucau în Sala Sporturilor din Bacău, crainicul anunţa mereu ”fata lui Lucian Catargiu” ... Iar publicul aplauda! Nu v-a uitat lumea aici, domnule Catargiu.
-Asta mă bucură, mereu eşti legat de amintirile tinereţii. Bacăul este un reper în activitatea mea sportivă. După aceea, în cei 8 ani de Divizia B, cât am fost antrenor la Vâlcea, m-am mai întâlnit, din când în când, şi cu echipele din Bacău. De fiecare dată, a fost prilejul unor nostalgii răscolitoare.
-Ce se întâmplă, astăzi, cu fotbalul nostru? Parcă nu mai e  prezent acelaşi suflet în toate, spectatorii-câţi mai sunt- nu mai reţin numele fotbaliştilor, nici ei nu le mai dau ocazia, rezultatele nu mai apar…
-Aici sunt multe de spus…După părerea mea, marile dificultăţi le întâmpinăm la baza materială, rămasă cu mult în urma celei existente înainte de 89. Atunci, statul aloca o mulţime de echipamente centrelor de juniori care înfloriseră în toată ţara; magaziile erau pline cu tot ce se cerea performanţei. Astăzi, nu mai dă nimeni nimic. Apoi, copiii nu mai vin la fotbal. Inainte, la o selecţie, alegeam câteva zeci din câteva sute…Acum, dacă mai vin câţiva cu care  să-ţi acoperi norma de antrenor! Copiii au descoperit fotbalul pe calculator şi aici e o greşeală pe care ar trebui să şi-o asume mai mulţi factori educaţionali. Şi părinţii, şi şcoala…Mişcarea, sportul organizat, nu mai trezesc aceeaşi pasiune. Şi mentalităţile s-au schimbat, dar nu în favoarea performanţei. Dacă şi fotbaliştii din liga a cincea  vin la antrenamente numai după ce le răspunzi la întrebarea “Ce îmi dai?”, înseamnă că suntem pe un drum greşit.
-



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu