Follow by Email

Bulgarian

duminică, 8 decembrie 2019


Nimeni nu pleacă dintr-un loc în care îi este bine...”


...Recitesc câteva rânduri scrise mai demult: “Larisa Florian păşeşte pe tatami, fără să-i pese că judoul românesc e în plină criză de performanţă. Cel puţin la categoria ei (52 kg), această disciplină nu are nevoie de naturalizări. Sportiva din Oradea are stil şi personalitate, dar mai presus de toate, obiective îndrăzneţe. Fără să ştie, ea este, deja, cea mai bună judoka din ţară…”
  Revin, astăzi, şi adaug… Larisa Florian este lacrima de pe obrazul judoului românesc, care îi face fericiţi pe alţii. Ea reprezintă Azerbaidjanul căruia i-a dăruit, deja, câteva medalii...Dacă o va face şi la Jocurile Olimpice de anul viitor, vom avea tăria să o aplaudăm de aici?
Leonard POPA

-Larisa, înainte de a ne lămuri definitiv cum s-a născut povestea asta cu Azerbaidjanul, pentru care concurezi acum, aş vrea să te întreb altceva… De când ai început să practici judo, ai câştigat în total, 56 de medalii! Sper că le-am num[rat bine. Le-ai luat cu tine, la Baku, sau le-ai lăsat acasă, la Oradea?
-56 de medalii la competițiile importante, probabil. În total, de când practic judo, am adunat câteva sute de medalii și zeci de cupe. Ha-ha, bineînțeles că le țin acasă...
-Ai început să practici acest sport încă de mică. Pe cine ai trântit prima dată la podea, un băiat sau o fată? Cum ai ajuns pe tatam(m)i ?
-Am început să practic judo la vârsta de 9 ani. Câțiva colegi de clasă și din cartier erau deja practicanți și mi-am zis să încerc și eu. Ştiţí cum e la vârsta aceea, sportul e molipsitor. Dacă îi vezi pe alţii făcând ceva, vrei să faci şi tu. Şi chiar mai bine! Mi-a plăcut foarte mult, îmi amintesc că eram foarte mulți copii și, pe vremea aceea, antrenamentele erau foarte interesante și distractive. Datorită talentului și ambiției am început să câştig medalii încă de la primele concursuri.
-Din cele 56 de medalii, cele mai multe sunt de…aur (31). Care dintre acestea ţi le aminteşti tot timpul?
-Înainte de fiecare concurs mă setez pentru medalia de aur. Bineînțeles, nu se întâmplă mereu, deoarece nivelul este foarte ridicat. În judo, noi, sportivele, suntem foarte echilibrate, din punct de vedere valoric. Nu există decalaje importante, nimeni nu începe competiţia, ca favorit. Pentru mine, orice medalie câștigată este valoroasă și de fiecare medalie cucerită îmi amintesc cu bucurie in suflet. Nu cred că neîndreptăţesc vreo una.
-Judo înseamnă şi concentrare maximă, unii îl compară cu şahul… Pe tatami, care sunt mai dificile, începuturile sau finalurile de luptă?
-Aș putea spune că începutul este mai dificil, deoarece se întâmplă ca nu întotdeauna să ai o stare competițională bună şi cel mai important este cât de bine știi să te descurci într-o astfel de situație. Dar la fel de important este și finalul, trebuie să rămâi focusat până în ultima secundă. Au fost meciuri câștigate chiar și in ultima secundă.
-Să revenim la povestea ta, care ar începe cam aşa: “cea mai valoroasă judoka a ţării, cel mai bine clasată în topurile mondiale, una dintre speranţele româneşti la o medalie olimpică, a ales, la începutul anului, să reprezinte Azerbaidjanul…” Noi am mai discutat despre asta şi când nu era încă nimic finalizat… S-au mai vindecat rănile?
-Nimeni nu pleacă dintr-un loc în care îi este bine. Perioada în care am fost oarecum afectată a fost acea perioadă de un an, când nefiind la lotul naţional, nu am participat la competițiile internaţionale. Am început procedurile de transfer cu Emiratele Arabe Unite care nu s-au finalizat, datorită unor legi noi apărute în guvernul lor. Oferta Azerbaidjanului a venit la puțin timp după.

-De fapt, concret, ce s-a întâmplat? În presă, s-a tot vorbit despre tensiunile de la lot… Dar tu nu erai oricine... Bănuiesc că aveai un cuvânt de spus şi dincolo de sala de competiţii...
-Eu nu mă antrenam la lot. Eu mă antrenam la Oradea, alături de antrenorul meu (Aurelian Fleisz) și cred că asta a fost principala problemă. Unora nu le convenea această situaţie. Pentru mine, însă, acest subiect este închis de mult timp şi nici nu vreau să-l redeschid. Mulțumesc lui Dumnezeu, sunt liniștită și pot face performanță în continuare, alături de antrenorul meu, Aurelian Ciprian Fleisz.
-A fost greu de luat decizia de a reprezenta Azerbaidjanul? În fond, mai nou, cam la toate sporturile, se practică un astfel de procedeu. România a fost chiar beneficiară, la ultimele Jocuri Olimpice (lupte)… Până acum, însă, nu ne-am gândit să exportăm şi valorile sportive. O făceam în trecut, fără voia noastră.
-Sincer, îmi pare rău că n-am luat în calcul această decizie mai devreme... Acum, sunt liniștită, înțeleasă, apreciată şi susținută. Ce pot să-mi doresc mai mult? Tot ce-mi rămâne mie de făcut e să câștig medalii.
-Între timp, au venit şi primele medalii pentru ţara de adopţie… Bronz la Openul European din Luxemburg, Aur la Openul Africii, la Yaounde (Camerun)! Se bucură lumea mai mult în Azerbaidjan decât în România, când află despre aceste performanţe?
-După pauza competițională de un an, m-am mișcat cam greu pe saltea. Am pierdut la câteva concursuri. Cred că atât cei din Azerbaidjan, cât și eu, ne-am bucurat cel mai tare de prima medalie obținută, bronzul din Luxemburg. Apoi, aşteptările au fost din ce în ce mai mari...
-Te-ai adaptat la tot ce înseamnă viaţa în noua ţară?
-Locuiesc, în continuare, la Oradea, dar sunt acasă destul de puțin timp. Pot zice ca sunt doar în trecere. Particip la multe competiții și stagii de pregătire internaționale.
-Ce urmeaza in programul tau?
-Urmează să particip la Grand Șlam-ul de la Osaka și sper să ajung și la Masters. Am nevoie de o medalie la Osaka ca să mă calific la Masters. Cu aceste ultime competiții se încheie calendarul competițional 2019, iar din ianuarie 2020, o luăm de la capăt.
-Am putea lua în calcul un duel românesc, la jocurile Olimpice, între tine şi Andreea Chiţu, la categoria 52 de kg?
-Exclus, deocamdată. Am schimbat categoria. Medaliile câștigate pentru Azerbaidjan le-am câștigat la 57 kg. Prin urmare, am urcat și pornit drumul spre calificare la această categorie.

sâmbătă, 5 ianuarie 2019

Știința Bacău, în sezonul competițional 2018/2019: Un pas înainte, doi înapoi...


HANDBAL (F), DIVIZIA A, SERIA A

Știința Bacău, în sezonul competițional 2018/2019:
Un pas înainte, doi înapoi...
  
   Disputată într-un nou format (4 serii stabilite pe criterii geografice), divizia secundă a handbalului feminin nu a adus prea multe satisfacții băcăuanilor. Știința își continuă evoluțiile oscilante din ultimele sezoane, când- practic- singurul obiectiv (posibil) a fost evitarea locurilor din subsolul clasamentului. Într-o serie cu doar șase echipe, studentele nu au reușit nici măcar acest lucru, în ciuda faptului că echipei de pe locul al 5 -lea (formația de junioare a Dunării Brăila, lanterna roșie a primului eșalon) i-a smuls 4 puncte din 6... Aflate la jumătatea întrecerii, elevele antrenorilor Ion Arsene (antrenorul cu care Știința a înregistrat, totuși, cele mai bune rezultate, în ultimele 6-7 sezoane) și Georgiana Vîntu  dau impresia unei formații resemnate cu statutul său, mai ales că, în ultimul an, problemelor de lot s-au adaugat și problemele jucătoarelor, unele dintre ele fiind nevoite să-și găsească un serviciu pentru a se putea întreține. Cu alte cuvinte, la Bacău,  echipa legendară a orașului a trecut la amatorism, negăsind nicăieri un sprijin financiar, în afară de subvențiile Ministerului Educației. Poate, nici nu s-a căutat o altă variantă, deși peste tot în țară, acolo unde pretențiile sunt diferite, handbalul feminin e în plină ascensiune. Revenind la cifrele clasamentului, descoperim o Știința care primește foarte multe goluri (313, cele mai multe), chiar dacă, nu o dată, portarul Diana Uricaru (singurul pe care se mai poate conta, după retragerea Dianei Ivanov din activitatea sportivă, la începutul campionatului) a avut evoluții apreciate, limitând, nu o dată,  proporțiile înfrângerilor. De altfel, această carență survine pe fondul unui joc în care băcăuancele nu leagă cele două faze, atac/apărare, repliindu-se anevoios și declanșând greu contraatacul... Și asta, în condițiile în care echipa-incă- se mai bazează pe serviciile unor jucătoare talentate, așa cum sunt extrema Ionela Ciobanu (cu stagiu la centrul național de la Vâlcea), Iulia Faig, Crina Croitoriu și Laura Verșescu- neîndoielnic, sportive cu potențial. Aflate, insă, spre sfârșit de contract și la intersecție de opțiuni profesionale, perspectivele lor handbalistice s-au îngustat, fapt care le-a influențat și randamentul în  unele meciuri. S-a încercat, apoi, în disperare de cauză, întrucât admiterea la facultate nu mai constituie o miză pentru sportivele de valoare, reactivarea unor handbaliste cu vastă experiență competițională (Ioana Manoilă) sau chiar a unora care renunțaseră la handbal, cu prezențe extrem de promițătoare în trecut (Alina Bucă, Diana Rău...), dar așteptările   nu s-au confirmat decât parțial... Ioana Manoilă este lidera formației, a adus un plus de valoare unui lot în suferință, însă, prea multe nu poate face nici dânsa. Trecând peste rezultatele înregistrate (doar o victorie și un meci egal, ambele cu echipa din Brăila, după o serie de 10 meciuri disputate), să spunem că, pe durata partidei, handbalistele băcăuane reușesc, nu de puține ori, și faze spectaculoase, de handbal autentic... De regulă, însă, echipa nu rezistă mai mult de 20 de minute, după care depune armele. Interesant e că aceste minute în care Știința contează efectiv în joc, indiferent de valoarea adversarului, sunt contabilizate în ambele reprize, nu neapărat la început sau final de partidă. La Iași, de pildă, cu Neptun Constanța-acasă, băcăuancelor le-a ieșit primul mitan, în timp ce la Constanța  și la Brăila-în tur, al doilea...
   Deocamdată, campionatul e întrerupt și se va relua pe 13 ianuarie 2019, când Știința va întâlni, pe teren propriu, în al doilea tur, echipa din Piatra Neamț (locul 3 în clasament). Semnele noului an nu sunt, însă, altele. Cu un pas înainte și doi înapoi, atât în cazul jucătoarelor, cât și al conducerii de club, pentru care handbalul feminin nu este o prioritate (după cum nu este nici pentru municipalitate), la mai mult nu se poate spera. Cel puțin, deocamdată...

Leonard POPA (UZPR)

duminică, 7 octombrie 2018

HANDBAL (F), Divizia A: STIINTA BACAU-AHCM Slobozia 18-31 (7-13)


Iluzii de un sfert de ora
*STIINTA BACAU-AHCM Slobozia 18-31 (7-13)

Cu totul altfel stateau lucrurile in teren pana in urma cu 7-8 ani, cand bacauancele se impuneau in fata ialomitencelor fara probleme (ultima victorie, 26-21, a fost inregistrata in sezonul 2010-2011, tot cu profesorul Ion Arsene pe banca tehnica!). Intre timp, Slobozia si-a dat seama ca handbalul feminin e steagul cu care inca mai defilam in lume, in timp ce la Bacau lucrurile sunt asa cum sunt... Si totusi, vreme de 15 minute (sfertul academic!), Stiinta a dat iluzia ca poate spera la mai mult, intr-o partida cu principalele pretendente la promovarea in primul esalon. A fost 6-6, pentru ca s-a mers „umar la umar”, ca intr-o plimbare matinala, pana ce oaspetele si-au luat rolul de lidere in serios. Misiunea lor a fost facilitata si de cateva nesincronizari in atacul studentelor, unde s-au risipit combinatii si cateva aruncari din pozitii bune. Asa se face ca pauza avea sa le gaseasca pe elevele lui Gheorghe Covaciu- fosta extrema bacauana si a nationalei de la Jocurile Olimpice din 1984 (Los Angeles)- la adapostul unui avantaj substantial, previzibil de altfel (13-7). La reluare, jocul a curs numai in favoarea oaspetelor: 7-14, 9-20, 13-22 (cand „seria” lui Aholtoaie, din 7 metri, a miscat, cat de cat, tabela), 15-23, 18-31, intr-un final in care bacauancele au intrat in letargie, plictisite de o cursa de urmarire fara sorti de izbanda. STIINTA BACAU: Uricaru, Robu – Aholtoae 6, Croitoriu 3, Ciobanu 2, Faig 2, Manoilă 2, Iștoc 1, Tală 1, Grigoriu 1, Onofrei, Verșescu, Andrieș. Antrenori: Ion Arsene, Georgiana Vîntu.
AHCM Slobozia: Savko, Oancea, Aron – Toma 6, Ivan 5, Dragu 4, Georgescu 3, Sava 3, Filip 3, Nicolae 2, Vartic 2, Obedeanu 1, Jlezi 1, Naumenko 1. Antrenori: Gheorghe Covaciu, Marius Milea.

Leonard POPA

duminică, 16 septembrie 2018

HANDBAL (F): STIINTA BACAU-HC Dunarea Braila II 24-24 (16-10)

DEPARTE DE... APROAPE
*STIINTA BACAU-HC Dunarea Braila II 24-24 (16-10)

    Judecand dupa cele intamplate in prima etapa a noului sezon (cand formatia braileana a castigat la Constanta, iar bacauancele au pierdut, pe teren propriu, cu HCF Piatra Neamt), nimeni nu se astepta ca studentele sa aiba un joc facil cu junioarele de pe malurile Dunarii. Totusi, studentele au inceput excelent partida (ca si pe cea anterioara), desprinzandu-se rapid. Dupa ce oaspetele (antr.Cristi Preda) au deschis scorul prin Stefania Epureanu, au venit golurile la foc-automat ale Iuliei Faig si Crinei Croitoru (ambele, cate doua) si Ioanei Manoila (din nou, mintea limpede a Bacaului, jucatoarea capabila sa ordoneze jocul gazdelor). Si tabela a curs frumos in favoarea echipei antrenate de prof.Ion Arsene si Georgiana Vantu, precum canotcile lui Patzaichin, pe un brat al Dunarii destul de linistit, intre reusite facandu-si loc si cea a Dianei Uricaru, din poarta in poarta: 7-2, 13-7, 14-8, 16-10 (scor la pauza). Asadar, o diferenta de scor care ar fi trebuit sa fie incurajatoare si suficienta pentru conservarea unei avantaj, numai ca, la reluare, dupa 18-13, bacauancele incep sa-si piarda din concentrare (mai ales, pe faza de atac, unde se rateaza si cateva aruncari de la 7 metri), oaspetele capata curaj si, fireste, toata agoniseala din prima repriza se risipeste ca dupa farmece. Se face 22-20, apoi 22-22 si chiar 23-24, in ultimele doua minute! Vine, insa, golul egalizator al Ionelei Ciobanu si tabela intepeneste la 24-24, pe atacul brailencelor... Un egal pentru care nu stii daca e cazul sa te bucuri ori sa te incrunti, realizand ca pe fondul unui joc in crestere al gazdelor, victoriile sunt, totusi, greu de obtinut. Pentru Stiinta, au marcat: Manoila- 7 goluri, Ciobanu 6, Grigoriu 4, Faig 3, Croitoru 2, Versescu 1, Uricaru 1.

duminică, 9 septembrie 2018

Handbal (f), Divizia A: ȘTIINȚA BACĂU-HCF PIATRA NEAMȚ 22: 26 (8-13)


Handbal (f), Divizia A

APLAUDÂND ȘI CÂNTÂND...

*ȘTIINȚA BACĂU-HCF PIATRA NEAMȚ 22: 26 (8-13)


Dacă vezi spectatorii aplaudând și cântând tot meciul, chiar și la sfârșitul partidei, când tabela de scor a surâs- pe merit- adversarelor, înseamnă că handbalul feminin băcăuan are resurse nebănuite și refuză să moară, deși unii și-ar pregăti bucuroși costumele de gală pentru înmormântarea sa, într-un oraș cu vocație masochistă... Știința Bacău- resetată după ce, pe banca tehnică, a reapărut profesorul Ion Arsenie (secondat de prof. Georgiana Vântu)- a început cum nu se poate mai bine partida cu vecinele de județ. În min. 7, avea 4-1, cu 2 goluri înscrise fulgerător de Ioana Manoilă si ajutată de paradele Dianei Uricaru (care avea să fie, la sfârșitul jocului, cea mai bună jucătoare din tabăra gazdelor)... De altfel, cu Ioana în teren (revenită spectaculos, după o pauză competițională prelungită), nici nu știu dacă Știința a pierdut vreodată în fața pietrencelor... În plus, în mijlocul unei apărări surprinse, începuse să-și facă loc- tot mai mult- și Alina Bucă, readusă și ea, pe post de pivot și de aducere aminte că, în urmă cu trei-patru ani, băcăuncele încă mai încurcau socotelile celor cu ambiții și obiective diferite de ale lor. După 10 minute, însă, confruntarea s-a echilibrat, grație unei dinamici mai bune a nemțencelor și, în special, brațului hotărât al Ancăi Oancea- interul oaspetelor (originară din Onești!), cu calități care o recomandă pentru un nivel superior. Așa se face că, la sfârșitul primei reprize, oaspetele aveau un avantaj de 5 goluri (8-13), și pentru că arbitrele le-au anulat băcăuancelor un gol perfect valabil înscris de Ioana Manoilă, direct din aruncare de la 9 metri, în ultima secundă, aducând în prim-plan altă jucătoare valoroasă, extrema dreaptă Simona Miron (cu 12 goluri, avea să devină cea mai bună marcatoare de pe teren- semn, însă, ca flancul stâng al apărării băcăuane are nevoie de întăriri serioase, ca și de un al doilea portar, după retragerea Dianei Ivanov).
La reluare, fizionomia partidei a rămas neschimbată: 9-16 (min. 40), 12-20 (min.46), 16-22 (min.51)... Asta, în ciuda faptului că, în poarta băcăuană, paradele Alinei Uricaru au continuat, iar în atac, s-au reușit cateva acțiuni frumoase, ori de câte ori Ionela Ciobanu a fost jucată, când și cum a trebuit... Revirimentul Științei din ultimele cinci minute, cu două goluri „legate”, fără să primească nici unul, nu a fost suficient decât pentru impresia artistică lăsată de fetele Bacăului. Acelea care, neglijate, puse mereu în colțul mesei, fac tot posibilul ca handbalul și amintirile noastre să rămâna intacte în acest colț de lume...

Știința: Uricaru, Robu – Manoilă 10 goluri, Faig 4, Ciobanu 4, Grigoriu 3, Croitoriu 1, Bucă, Iștoc, Onofrei, Verșescu, Andrieș. Antrenori: Ion Arsene, Georgiana Vântu.
HCF: Fârtescu, Munteanu – Miron 12, Oancea 7, Roșca 3, Dorneanu 2, Creangă 1, Boloca 1, Dâdă, Ababei. Antrenor: Dan Valentin.
ei, Verșescu, Andrieș. Antrenori: Ion Arsene, Georgiana Vântu.
HCF: Fârtescu, Munteanu – Miron 12, Oancea 7, Roșca 3, Dorneanu 2, Creangă 1, Boloca 1, Dâdă, Ababei. Antrenor: Dan Valentin.

Leonard POPA


miercuri, 25 iulie 2018

Interviu cu atleta bulgară Nikol ANDONOVA (multiplă campioană națională)


“… Puterea nu este aceea care ne permite să facem orice, ci aceea care ne determină să ne urmăm propriile vise!”




Departe de a fi depus armele, atletismul bulgăresc continuă să atragă atenția prin potențialul său. Nu e cazul doar al celebrei Ivet Lalova sau al triplusaltistei Aleksandra Nacheva, proaspăta campioană mondială U20, în urma întrecerilor desfășurate luna aceasta la Tampere, în Finlanda, ci și al altor atleți la fel de talentați, care așteaptă doar recunoașterea podiumurilor, pentru a reînnoda o tradiție cu rădăcini trainice. Una dintre sportivele aflate în plină afirmare este și Nikol Andonova (n. 25 ianuarie 2000), legitimată la clubul din Burgas. Prezentă în mai multe probe ale întrecerilor interne, pe care le domină autoritar (60 m, 100 m, 100 m garduri...) Nikol a concurat, recent, și la Internaționalele României, unde a reușit un excelent 14,01 la 100 m garduri, timp cu care ar fi izbutit mult mai mult și la Mondialele din Finlanda, unde a concurat recent…
Leonard POPA

-Nikol, tu ești regina bulgară a “gardurilor”, multiplă campioană națională în această probă… Cum te-ai defini, personal, în acest moment?
-Mulțumesc pentru apreciere, dar nu mă simt- încă- o regină a probei… Mai am atăția pași pe care trebuie să-i urmez! Drept să spun, nu m-am așteptat să conduc clasamentele feminine ale acestui an, dar sunt fericită că, măcar, mă pregătesc să o fac. În afara Bulgariei, doresc să mă clasez cât mai sus în topuri…
-Practici mai multe probe atletice… Triplusalt, 60 m, 100 m… Care e proba favorită? De ce?
-Cel mai mult îndragesc gardurile… Poate, pentru că această probă seamănă mai mult cu gimnastica acrobatică pe care obișnuiam să o practic în trecut. De asemenea, îmi place triplusaltul, dar acesta e mai mult un hobby. Nu caut neapărat rezultate deosebite. Pur și simplu, îmi place această disciplină.
-În acest an, ai participat la mai multe competiții interne și internaționale. Ai fost chiar și în România, la Internaționalele găzduite de Cluj-Napoca. Ești mulțumită de rezultatele obținute?
-Da, la Cluj, am obținut cel mai bun timp personal și am reușit să mă calific pentru Mondialele de la Tampere. Va mai fi o astfel de cursă și sper să-mi depășesc recordul personal, adică să alerg sub 14 secunde la 100 metri garduri.
-Ce părere ți-au lăsat întrecerile din Finlanda? Te-ai clasat a 5-a, în seria ta, dar nu a fost nimeni din Europa deasupra …
-Nu sunt extrem de fericită cu rezultatul obținut. Îmi doream să fi putut alerga mai repede, dar, totuși, a fost o cursă bună. Încă adun experiență de la marile întreceri și cred că va veni și momentul meu…
-Ce competiții preferi, pe acelea “inside” sau “outside”?
-Poate că aceste întreceri de sală sunt mai potrivite pentru mine, deoarece alerg 60 de metri și nu 100, ca în aer liber. Eu am un start foarte bun. Chiar și acum, la Mondialele din Finlanda, eu am avut cel mai scurt timp de reacție în seria mea. Acesta e avantajul meu în sprinturile mai scurte.
-Care sunt obiectivele tale în perioada care urmează?
-Pentru acest sezon, scopul meu este să stabilesc un record personal la Campionatele Balcanice. Eu și antrenorul meu încă nu am stabilit obiectivele pentru tot anul, dar cu siguranță acestea vor fi definitivate înaintea concursurilor importante
-Ai vreun model atletic pe care îl urmărești?
-Modelul meu este întruchipat de Ivet Lalova. Ea este o persoană deosebită. Ceea ce mă motivează de la dânsa cel mai mult este faptul că a putut să revină după o accidentare gravă și să devină cea mai rapidă femeie-albă din lume! Ea ne-a arătat că niciodată nu trebuie să renunțăm când ne confruntăm cu greutățile, pentru că puterea nu este aceea care ne permite să facem orice, ci aceea care ne determină să ne urmăm propriile vise…
-Dacă nu ai fi practicat atletismul, ce altă disciplină sportivă ți-ar fi plăcut să urmezi?
-Am practicat gimnastica acrobatică 8 ani înainte de a mă apuca de atletism. Am fost o excelentă acrobată- campioană națională, cu două medalii de aur obținute la întrecerile internaționale. Cred că aș fi continuat cu acrobatica. Mi-a dat o excelentă pregătire fizică. Fratele meu era pe locul al 4-lea în lume la această disciplină și scopul meu era să-l depășesc pe el. Nu am reușit atunci, cu acrobațiile, sper să o fac acum cu atletismul!
-Atleții au și vacanță? Spre ce se îndreaptă gândurile tale libere în această vară?
-Da, voi lua o pauză… În acest an, mi-am propus două săptămâni de vacanță, înainte de a începe pregătirile pentru următorul sezon. În această vară, am o mulțime de planuri, dar să vedem dacă le voi putea realiza. Pentru început, mă voi vedea cu prietenii și vom merge pe plajă. Poate, vom ajunge și în Grecia, la o partidă de scufundări, noul meu hobby. Mai am în plan și o excursie în Italia.
-În afara sportului, ce alte obiective îți propui?
-Studiez la Școala Medie Germană și voi avea de susținut examenele finale. În viitorul apropiat, voi aplica pentru înscrierea la o Universitate, așa că următorul an va fi plin de evenimente extra-sportive. Caut să mențin echilibrul între toate obiectivele mele.


*Interviu cu atleta Andrea MIKLOS, vicecampioană mondială U20


La Europenele de la Berlin, voi încerca să alerg sub 52 de secunde…”

*Interviu cu atleta Andrea MIKLOS, vicecampioană mondială U20
Dacă Andreea Panțurioiu este contesa incontestabilă a atletismului românesc actual, Andrea Miklos este, cu siguranță, zâna sa cea bună. Sportiva din Cluj, antrenată la Viitorul, de profesoara Kaniszay Magdolna, te farmecă încă de la prima cursă pe care i-o urmărești și de la primele cuvinte pe care i le asculți... Andrea are ceva din insistența lui Zatopek. I-am văzut de câteva ori finala de la 400 m desfășurată la Tampere, în cadrul Mondialelelor U20. Când am crezut că, pe ultimii metri, energia sa exuberantă va ceda, atleta noastră a găsit resurse nebănuite și a adus atletismului românesc medalia de care avea nevoie pentru a se reinventa într-un moment dificil... Andrea a lăsat toata Europa în spate și acum își pregătește turnantele olimpice. Fuleul său larg descrie curcubeul.
Leonard POPA

-Felicitări, Andrea! Ne-ai facut mandri și pe noi! Prima în Europa, a doua în lume. Al câtelea interviu e acesta, după întoarcerea în țară, cu medalia de argint obținută la Mondialele pentru juniori U20?
-Vă mulțumesc, contează mult susținerea dumneavoastră. Acesta este, probabil, al 3-lea sau al 4-lea interviu…
-Tu ești într-un progres continuu, îți dobori recordurile precum popicele. Dar, spune-mi, te așteptai la un asemenea succes, mai ales că ai lăsat toată Europa în spate?
-Sincer, nu mă așteptam la o medalie! Obiectivul meu principal, la plecarea din țară, era să mă calific în etapa finală. Dar, într-adevăr, câștigarea medaliei de argint a fost o mare surpriză, poate, nu doar pentru mine!
-Ce tactică ai avut în finală, prin ce ți-ai surprins adversarele ?
-De obicei, nu obișnuiesc să pornesc tare la începutul unei curse, încerc să mențin aceeași viteză, constant, mai tot timpul. În proba de 400 m, ultimii metri fac diferența. Eu cred că acest lucru s-a întâmplat și în finala de la Tampere. Am vrut să dau tot ce am avut mai bun, iar pe ultima porțiune am încercat să vin cât de tare am putut.
-Cu indianca de pe primul loc te-ai mai întâlnit pe undeva, în vreo competiție? Pentru mulți a fost o surpriză, n-au știut de unde să o ia...
-A fost pentru prima oară când am întâlnit-o într-un concurs. Timpul alergat de ea nu fost o surpriză, având în vedere evoluția ei din acest an. Știam de dânsa doar prin intermediul siteului IAAF, unde se afișează rezultatele tuturor atleților.
-La această competiție, România a rămas pe harta atletismulului mondial, datorită ție... În Finlanda, nu am obținut, totuși, decât o singură medalie. Ce secret ar trebui să cunoască și ceilalți atleți pentru ca tolba să fie mai bogată?
- Eu cred că, la un concurs major, pentru a ne autodepăși, trebuie să credem că suntem în stare de acest lucru! Eu, spre exemplu, asta am făcut, mi-am spus tot timpul că pot urca pe podium… Lumea ar fi uimită să afle cât de capabilă poate fi mintea umană, ce tărie îți poate da. Partea mentală ar trebui să ocupe un loc important în pregătirea atleților de performanță.
-Tu ai ajuns să alergi la 400 de metri, după ce ai făcut, mai întâi, ștafeta la această probă, un fapt-oarecum-surprinzător... Când ai înțeles că poți alerga după medalii și singură?
-După primul meu rezultat major, când am devenit campioană europeană la categoria juniori 2, am înțeles ca sunt capabilă de multe lucruri. Și am mai simțit că această probă mă avantajează, reușind să-i fac față cu brio! Așadar, proba de 400 m a devenit pentru mine proba principală.
-Ai fost participantă și la Jocurile Olimpice de la Rio, în 2016... Pe atunci, modelele tale atletice erau, dacă îmi aduc bine aminte, Allyson Felix, Ionela Târlea și Gabriela Szabo... Între timp, ți-ai mai schimbat opțiunile?
-Idolii mei, în mare parte, au rămas aceiași, nu doar pentru medaliile pe care le-au obținut de-a lungul carierei, ci și pentru toate eforturile pe care le-au depus și pentru faptul că au crezut în posibilitățile lor.
-Ce va urma pentru tine, campioana națională absolută a probei, în perioada următoare, ce obiective ți-ai mai stabilit?
-Obiectivul meu principal din acest sezon l-am îndeplinit. Urmează Campionatele Europene de la Berlin, unde voi încerca să alerg sub 52 de secunde.
-Timp liber mai ai? Ce și-ar dori o vice-campioană mondială și timpul nu-i permite?
-Nu există acel lucru care îmi lipsește și nu aș avea timp pentru el. Eu am ales să practic acest sport, nu mi-a impus nimeni nimic! Dacă nu îmi plăcea nu-l mai practicam… Însă, pentru mine, atletismul înseamnă mult si m-a învățat nenumărate lucruri. Cum să îmi organizez timpul, cum să fiu o persoană echilibrată și multe altele, care mi-au fost folositoare în formarea personalității mele. Nu-mi pare rău de orele petrecute pe stadion la antrenamente, deoarece iubesc tot ceea ce fac și acest lucru mă face fericită! Așadar, nu există acel lucru care îmi lipsește, fiindcă am învățat că pentru orice poți să ai timp, dacă- într-adevăr- ți-l dorești!