Bulgarian

joi, 1 iunie 2017

Interviu cu gimnasta Ana Luiza FILIORIANU

“…Cred că ar trebui să încep să muncesc mai mult şi pe plan psihic”

*Interviu cu gimnasta Ana Luiza FILIORIANU
   
   Lizi, steluţa noastră ritmică, fata născută să aşeze pe noi trepte gimnastica românescă, a crescut mare… Discursul său s-a maturizat, gândurile îi curg limpezi, cu aceeaşi graţie cu care evoluează pe covor, mânuind panglica sau cercul. E o plăcere să o urmăreşti în plină mişcare, e un adevărat răsfăţ să-i afli răspunsurile. O facem şi acum, după întrecerile Europenelor de la Budapesta, având mereu în minte imaginea fetiţei care, în urmă cu ani, se fotografia răsfoind paginile revistei noastre…
Leonard POPA


-Lizi, eşti mulţumită de ceea ce ţi-a adus Budapesta în plan personal?
-Mai mult nemulţumită decât mulţumită... Bineînţeles, mă bucur deoarece am reuşit un loc 16, care mi-a adus calificarea în primii 24, pentru Campionatul European de anul viitor, din Spania. Dar, în acelaşi timp, îmi pare rău pentru greşelile care au apărut... Şi, deşi-poate- nu au fost greşeli mari, au fost de-ajuns pentru a mă ţine în afara unei finale europene, o finală pe care mi-am dorit-o foarte mult.
-Cum îţi comentezi evoluţiile? În prima zi, ai părut timorată....
-Am avut emoţii şi în prima zi, şi în a doua zi. Greşelile pe care le-am făcut nu cred ca au fost din lipsa de repetiţie, din contra... Fiecare mişcare a fost repetată de foarte multe ori. Cred că ele au apărut din cauza unei lipse de încredere, nu am încă încredere că pot realiza tot ceea ce am în exerciţiu. Bineînţeles că mai este mult de muncă, din punct de vedere fizic, dar cred că ar trebui să încep să muncesc mai mult şi pe plan psihic.
-Faţă de ceea ce s-a întâmplat în etapa de Cupă Mondială de la Baku (unde ai reuşit calificarea în finală, la minge şi măciuci), dar si la Sofia- unde ai avut evoluţii unanim apreciate-  la Budapesta, toată lumea se aştepta la o medalie... S-a atins vârful de formă prea repede?
-Obiectivul la acest European nu a fost o medalie. Obiectivul a fost, în primul rând, calificarea în primii 24 şi, eventual, în finale. Din păcate, exerciţiul de la panglică (ultimul şi cel mai bun) a avut, probabil, valoare de finale..., dar faptul că primele trei execuţii au fost cu greşeală mi-a tras şi nota de la panglică în jos. Ţinând cont că România nu are o politică atât de puternică precum Rusia, de exemplu, pentru a obţine note mari, nu numai că trebuie să ai valoare, dar trebuie să fii şi foarte constantă. Trebuie să le convingi pe arbitre, de la prima evoluţie până la ultima. Nu este de-ajuns să îţi iasă doar ultima....
-După foarte mulţi ani, România a ajuns cu 2 gimnaste în finala de la individual. Ce înseamnă asta pentru tine şi Andreea Verdeş?
-Am fost foarte fericite pentru că ne-am calificat amândouă. Este important ca România să urce din nou şi în gimnastica ritmică, iar acest rezultat ne clasează în cele 8 ţări din Europa care au obţinut două locuri pentru Europenele din 2018. Rusia, Belarus, Bulgaria, Israel, Italia, Azerbaidjan, România şi Ucraina…
-În sfârşit, la aceste Europene, am avut o delegaţie completă... Voi, dna. Gârbea, dna. Irina Deleanu, Alexandra Piscupescu... Aţi avut chiar şi susţinători în tribună!  A mai lipsit cineva?
-Nu pot spune ca am simţit lipsa cuiva. Cu toţii au fost alături de noi, fie din sală, fie pe reţelele de socializare şi pe această cale aş vrea să le mulţumesc din suflet. Contează mult pentru noi sa simţim cât mai multe suflete alături.
-Arbitrajul cum ţi s-a părut?
-Din punctul meu de vedere, arbitrajul a fost în regulă. Se încearcă unele mici furtişaguri pe ici, pe colo, dar în general fiecare gimnastă a ocupat exact poziţia pe care o merită.
-La ce concursuri vei participa în continuare?
-Săptămâna viitoare, voi pleca alături de fosta gimnastă, momentan antrenoare (de fetiţe, campioane la Mica Gimnastă) şi arbitru internaţional, Adriana Teocan, şi dl. secretar general  al FRGR, Gabriel Dima, la Barcelona, la un turneu internaţional. După aceea, va urma o foarte scurtă pauză şi apoi, probabil, 3-4 concursuri (Cupe Mondiale sau Grand Prix-uri) înainte de Campionatul Mondial de la Pesaro-Italia.
-S-au mai indreptat lucrurile în ţară? Aveţi o sală de antrenament, Steaua pare să fie apropiată şi de stelele ritmice de la noi… Ce ar mai trebui făcut în plus ca să atacăm primele poziţii în marile competiţii?
-Lucrurile s-au mai îndreptat într-adevăr. Nu mai suntem date afară din sală, avem suficienţi bani pentru competiţii, cu alte cuvinte, lucrurile stau mult mai bine decât înainte. Dar drumul până la victorie este unul lung şi greu, iar pentru a-l finaliza este nevoie şi de un pic de nebunie şi, bineînţeles,  de foarte multă muncă şi dedicare.
-Revenind la întrecerea de la Budapesta, care au fost- din punctul tău de vedere- surprizele din concurs? Se "mişcă" ierarhiile?
-Rusia ocupa aceeaşi poziţie de nezdruncinat, ca şi până acum: prima. Belarus îşi păstrează locul, venind cu forţe proaspete, iar Israel şi Bulgaria urca şi ele în top, dând la o parte Ucraina, care, după retragerea Annei Rizatdinova, cade de pe primele poziţii, şi- bineînţeles- România care urcă din nou cu două gimnaste, după atâţia ani… 


Interviu cu handbalista Anca STOICA (Molde HK/ Norvegia)

“La Molde, am redescoperit plăcerea de a juca handbal”

*Interviu cu handbalista Anca STOICA (Molde HK/ Norvegia)

   Handbalistelor noastre le prieşte aerul tare al campionatelor nordice! Bunăoară, o altă sportivă originară din România, Anca STOICA, a reuşit cu echipa sa de club, Molde HK, o promovare spectaculoasă pe prima scenă a întrecerii handbalistice din ţara campioanelor mondiale. Toţi cei care au văzut-o evoluând au rămas încântaţi de jocul şi determinarea româncei din Caracal, pe care cei de-acasă abia acum încep să o descopere...
Leonard POPA




-E lung drumul sportiv de la Caracal până în Norvegia? Ori handbalistele noastre sunt pregătite să joace în orice campionat?
-Da, este un drum lung, plin de sacrificii, dar sunt de părere că multe jucătoare de la noi s-ar integra perfect în aproape orice campionat.
-Cum te-ai acomodat în Norvegia?
-Mi-a fost puţin greu la început, dar după 2 luni am reuşit să mă acomodez cu stilul lor de antrenament şi de viaţă, întrucât aici nimeni nu se supară sau se stresează.
-Molde a reuşit promovarea de pe locul secund (dar aţi câştigat partida din retur cu liderul). În ultima etapă, aţi pierdut acasă... Ce ne poţi spune despre această formaţie?
-Molde a apărut în viaţa mea într-un moment în care mă simţeam descurajată, iar faptul că am reuşit promovarea mi-a ridicat încrederea în forţele proprii. În 18 partide jucate, am pierdut una singură, după ce savurasem, deja, promovarea şi se instalase la nivelul echipei o relaxare psihică nedorită.
-Care e nivelul diviziei secunde norvegiene, raportat la ceea ce se întâmplă în Superliga noastră?
-Nivelul este destul de ridicat, aproape de jumătatea ligii noastre, dar, desigur, stilurile de joc diferă.
-Cum este perceput handbalul feminin românesc în Norvegia?
-Handbalul feminin românesc este perceput destul de bine aici, am auzit multe păreri de bine şi multe jucătoare românce sunt renumite în Norvegia.
-Bunăoară, afirmai într-un alt interviu că dorul de casă te-ar determina sa revii în ţară... Ai, deja, câteva variante?
-Dorul de casă a fost imens, dar nu plănuiesc să mă întorc prea curând să joc în Romania. Nu am stabilit exact următoarea locaţie.
-Nu e o şansă pe care o ratezi, plrcând în alte direcţii, în loc să continui şi să joci împotriva celor mai bune formaţii din campionatul campioanei mondiale?
-Într-adevăr, plecarea mea din Molde reprezintă ratarea şansei de a juca la un nivel înalt, dar plec fericită, datorită realizării promovării, către alte ţări.
-Ce vei aduce cu tine din Norvegia, în momentul în care vei reveni acasă?
-În primul rând, voi aduce cu mine mai multă maturitate şi experienţă în joc. Mi-a prins extrem de bine această şedere în Norvegia. Am avut parte de un colectiv minunat şi o pregătire care m-a ajutat să progresez mult.
-După un sezon în campionatul norvegian, cum se vede Naţionala? Mai aproape sau mai departe?
-Naţionala se vede mai aproape, deşi nu mi-am fixat, încă, un obiectiv să ajung acolo. Îmi doresc să fiu sănătoasă şi să continui să progresez. Poate, peste câţiva ani, voi avea ocazia să ajung şi la Naţională, dar mai am mult de muncă.
-În încheiere, ce întrebare ţi-ai pune tu însăţi?

-Întrebarea care mă macină acum este dacă s-ar merita să mă întorc să joc în ţară sau nu? La Molde, am redescoperit plăcerea de a juca handbal, fără stres, probleme, presiune şi îmi este teamă că în România aş putea pierde această plăcere…