Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

duminică, 22 aprilie 2012

Nicolae VĂTAFU- căpitanul de cursă lungă


 Nicolae VĂTAFU- căpitanul de cursă lungă
@Interviu cu Nicolae VĂTAFU, fostul jucător al lui Dinamo Bacău 

      16 aprilie 1972…Bacăul întâlneşte Rapidul lui Rică Răducanu, îmbrăcat într-un echipament de culoarea seninului…E minutul 90, la capătul unei partide “albe”…La un ultim atac al băcăuanilor, arbitrul dictează 11 metri, spre bucuria suporterilor locali. Dar, stupoare! Niciun jucător nu-şi asumă răspunderea executării penaltyului. Până la urmă, căpitanul echipei ia balonul, îl aşază tacticos la punctul cu var şi, cu o stăpânire de sine nebănuită, execută lovitura perfect,lipind mingea în colţul din dreapta portarului:1-0, Bacăul câştigă în extremis! Acesta era Nicolae VĂTAFU, omul care prin echilibrul nemţesc care îl caracteriza în orice ar fi făcut, descoperea succesul ascuns până şi în ultima secundă a meciului! Cu Dembrovschi şi Ghiţă în formaţie, Dinamo Bacău putea câştiga în faţa oricui, timp de 89 de minute…In minutul 90, doar Vătafu era în stare să mai aducă victoria! Căpitanul Bacăului- la “schimb” cu “Macea” Nedelcu- a jucat rolul lui Radu Nunweiller, într-o echipă care putea seconda oricând Naţionala…
Leonard POPA

-Oraşul Stalin a fost şi un început, nu doar un capăt de drum, dle.Nicolae Vătafu…De acolo aţi pornit, încet şi sigur, către marea performanţă…
-Inceputul acolo a fost, la Locomotiva Orasul Stalin, cu un antrenor deosebit, astăzi uitat cu totul, Vladimir Glosaru…El m-a recomandat în 1955 lui Dinamo Oraşul Stalin, echipa cea mai titrată din oraş, de fapt, acolo unde avea să ajungă şi el. Puţini mai ştiu astăzi că Dinamo Braşov era fosta Unirea Tricolor, echipa care trebuia să moară subit, fiind considerată echipa legionarilor.De altfel, o vreme a jucat acolo şi Titus Ozon.                 
-Inainte de a cădea în dizgraţie, bănuiesc. S-a spus mai încoace că Ozon a fost o victimă a sistemului, că a stat în detenţie prin Deltă, înainte de a ajunge la Progresul de unde s-a retras…
-Nu, domnule, astea-s poveşti…Ozon era o legendă vie, cine se putea lega de viaţa lui?! E drept, atât pe teren cât şi în afara lui, afişa o anumită “şmecherie”, dar ceea ce era o calitate în fotbal era un defect în viaţa de toate zilele…Odată, dupa un turneu prin Grecia, i s-au descoperit în bagaje nişte nasturi de fildeş pe care dorea să-i văndă. Cineva îl turnase la Partid că face bişniţă şi a fost puţin urechiat, dar nu mai mult. Pe teren, însă, şmecheriile astea i-au priit.Pe atunci, portarii ştiţi că mai purtau şapcă să se protejeze de soare. La cornere, Ozon mereu le-o trăgea peste ochi! Eu chiar am jucat impotriva lui, pe vremea când trecuse la Progresul…M-am ţinut de el ca scaiul şi asta nu-i convenea, eu fiind şi mai tânăr…Mă înjura tot timpul şi-mi spunea să-l las în pace. Bineînţeles, eu nu ascultam decât de antrenor şi nu-mi păsa că îl aveam în faţă pe marele Ozon!
-Numai că Dinamo n-a rezistat mult la Braşov, devenise un fel de agent fotbalistic, servea Patria, nu era de capul lui. Aşa aţi ajuns la Cluj, în 1958…
-Eram tânăr, la 19 ani, nu-mi păsa prea mult în ce direcţie o luam, eram interesat doar să joc în Divizia A. Nici la Cluj n-am stat prea mult, un an de zile, pentru că Universitatea promovase în primul eşalon şi recomandarea Partidului era  să nu existe două formaţii provinciale din acelaşi oraş în aceeaşi categorie. Noi ştiam ce ne aşteaptă, numai că nu cunoşteam noua destinaţie. Pe vremea aceea, lupta pentru promovare din a doua divizie se dădea între Bacău şi Constanţa. Până la urmă, au promovat constănţenii iar nouă ni s-a comandat să ne mutăm cu totul la Bacău. Mai târziu, am aflat şi secretul acestei decizii sosite pe firul scurt al Securităţii Statului…Alexandru Draghici (“Temutul” Alexandru Draghici făcuse parte din comisia care îl anchetase pe Lucreţiu Pătrăşcanu, în calitate de şef al Internelor. La Plenara CC al PCR din aprilie 1968, Nicolae Ceauşescu  l-a găsit responsabil pentru epurările din anii ’50, înlăturându-l din toate funcţiile de partid şi de stat; Drăghici a fost degradat din gradul de general-colonel şi trecut în rezervă cu gradul de soldat. In 1969, a fost numit, totuşi, director la IAS Buftea, de unde s-a pensionat în 1972. După 1989, s-a încercat trimiterea sa în judecată. Pentru a se sustrage anchetei penale, Alexandru Draghici a fugit, în 1991, împreună cu soţia sa, Marta Cziko, în Ungaria, la fiica emigrată de câţiva ani la Budapesta. Guvernul român a făcut cerere de extrădare, însă autorităţile maghiare nu i-au dat curs; Drăghici a decedat în decembrie 1993, în capitala Ungariei-n.red.) era ministrul de atunci, deputat de Bacău şi prieten cu prim-secretarul judeţului, Gheorghe Roşu, mare amator de fotbal. Ei au pus la cale ca, în cazul în care Bacăul nu promovează,să se ajungă în Divizia A, prin ordin militar. Au fost şi jucători care n-au vrut să vină la Bacău, unul dintre ei a fost chiar…Costică Rădulescu. Au preferat să meargă la batalionul disciplinar pentru nesupunere, dar după două săptămâni n-au mai rezistat şi ne-am pomenit cu ei la Bacău!
-Nu s-ar spune că “prim-secretarii” de atunci n-au iubit sportul…
-Sportului i se dădea o atenţie deosebită! In fiecare orăşel trebuia să existe o asociaţie  sportivă. In special fotbalul era preferat. Mai toate comunele aveau un stadion. Bacăul a fost condus numai de prim-secretari care au încercat să facă ceva pentru sport.Imi amintesc că atunci când a fost instalată în fruntea Judeţenei de Partid, Alexandrina Găinuşe a fost însoţită de Constantin Dăscălescu. Toţi ne gândeam că o femeie nu va mai face nimic pentru sport, că îl va neglija…Aveam să aflu,însă, dupa aceea, de la fostul şofer al Judeţenei, că în momentul în care au ajuns în dreptul stadionului, Dăscălescu i-a spus celei care tocmai fusese numită în funcţie “Alexandrina, uite, aici e locul tău de muncă duminica, fie ploaie, fie vânt, tu nu trebuie să lipseşti de la niciun meci al echipei!”…Şi, într-adevăr, cea care în mandatul său avea să construiască superbul complex sportiv din Bacău, gara…, a organizat în săptămâna următoare, o şedinţă cu întreg activul, în care ni s-a spus clar şi la obiect: “Tovarăşi, dacă activitatea de performanţă sportivă nu va înregistra un progres, aşteptaţi-vă să fiţi schimbaţi!”… 
-Să revenim, însă, la anul 1958, când aţi ajuns la Bacău, cu o parte din jucătorii care constituiseră defunctul Dinamo Cluj. Pe cine aţi găsit aici?
-In primul rând, pe nea Titi Teaşcă, antrenorul Bacăului…Clubul era pe Strada Dumbrava Nr.1, iar din conducere făceau parte Iosif Isac şi Vasile Pintilie.La Bacău, cei de la Cluj am făcut joncţiunea cu câţiva localnici talentaţi,V.Giosanu,Gram,Cârnaru,Ujvary, Filip…
-Aţi pomenit de Gram…Cum era acesta? Era considerat vedeta echipei…
-Mai întâi de toate, Gram era o forţă a naturii. Avea simţul porţii. Cu piciorul gol şuta mai tare decât în ghete! Spărgea mingea, nu altceva! Nea Titi nu-i suporta, însă, aerele de vedetă şi l-a scos definitiv din fotbal, în 1966, când a devenit şofer de taxi, neputând face altceva…
-Erau condiţii bune la Bacău?
-Erau! Noi aveam statut de ofiţeri şi subofiţeri în cadrul Internelor. Cât timp a fost Dinamo, salariile veneau direct de la Bucureşti. 150 lei prima de meci, 300 lei-îndemnizaţia care se ducea pe cazare la hotel, până ce ne-au dat garsoniere, şi cele trei mese zilnice. Salariul mediu era, însă, de 100 lei. Aveam obligaţia să participăm la toate antrenamentele şi să semnăm prezenţa, în fiecare dimineaţă, la 7.00, la Comandamentul Poliţiei. Altminteri, eram consideraţi dezertori. Era un regim cazon care ne-a prins bine. Fără ordine şi disciplină, nu se obţine nimic în sport.
-Un campionat controversat a fost acela din 1962-1963…Dinamo a oscilat între jocuri foarte bune şi altele mai puţin reuşite.Până la urmă, am retrogradat…Şi ce echipă aveam, ia uitaţi ce ascunde arhiva: Ghiţă- Olteanu, I.Lazăr, C.Rădulescu- Vătafu, Paşcanu- Mureşan, Gram, Eftimie, Harşani, Antal Publick
-Atunci am avut un tur catastrofal, cu doar două victorii, terminându-l pe ultimul loc. Şi asta după ce, înaintea campionatului, disputasem un meci de verificare la Bacău cu Naţionala şi câştigasem cu 1-0! In retur, însă, ne-am revenit, am învins  Rapidul, care trăgea la titlu (1-0), Braşovul în deplasare (2-1), Oradea-tot în deplasare (1-0), Ştiinţa Timişoara (3-0), am pierdut greu, acasă, cu CCA (2-3)…Ajunsesem pe 11 şi nu ne mai trebuia decât un egal pe teren propriu, cu Progresul  lui Mândru şi Mateianu… Pâna la urmă, din amintirea acelei ediţii de campionat nu a rămas decât acel meci hotărâtor. Am condus cu 3-0, apoi, la 3-1, în repriza secundă, Eftimie a ratat un penalty, obţinut de Gram…Ceea ce s-a petrecut dupa minutul 70, depăşeşte limitele firescului. In 15 minute, bucureştenii au egalat şi au înscris golul victoriei, în min.85 prin Marinică Voinea: 3-4! A fost meciul după care  a fost pus la zid Iosif Lazăr, găsit vinovat pentru primirea ultimelor două goluri, când a gafat copilăreşte…Aşa am retrogradat. Partida aceea cu Progresul a fost cea mai neagră filă din istoria fotbalului băcăuan!
-Şi am ajuns pentru vreo câţiva ani în B…
-Incă trei…S-au tot schimbat antrenorii, a fost mai întâi, Gil Mărdărescu, apoi Jean Unguroiu, cu care în 1965 am fost foarte aproape de promovare. In serie cu Siderurgistul Galaţi şi revelaţia Constructorul Brăila (7-1, la Bacău, după un joc în care Gram a marcat 4 goluri), am terminat pe locul 2, cu acelaşi punctaj cu Siderurgistul, cu un golaveraj superior gălăţenilor, numai că în ediţia respectivă, acesta se calcula prin împărţire, nu prin scădere, şi au promovat ei! In campionatul următor, s-a întors antrenorul C.Teaşcă care, cu trudă şi migală, a reconstruit echipa din temelii, l-a readus la echipă pe Ghiţă (în ’65, acesta fusese scos din lot, fiind considerat fără…perspectivă!-n.n), a renunţat la cei “bătrâni”, astfel că după doi ani (1967), am promovat, în sfârşit, în Divizia A, după un  celebru 5-0 cu Siderurgistul Galaţi, acasă. Bacăul fotbalistic intrase, însă, în era Dembrovschi, jucător pe care Teaşcă l-a adus din Divizia C, de la Roman. Acest fotbalist, prin inteligenţa sa tactică şi seriozitatea din pregătire, a fost providenţial pentru Bacăul şi Naţionala acelor ani, care avea să obţină calificarea la Mondialele din 1970, datorită lui şi lui Dumitrache…
-In 1969, Dinamo Bacău ajunsese prima echipă din provincie, care se bătea de la egal la egal cu bucureştenele. A fost şi parcursul acela lung din Cupa Oraşelor Târguri, când am adus Arsenalul pe “23 August”, să-i vadă toată lumea pe Peter Marinello şi John Radford. Anglia era campioana mondială, după Mondialul găzduit în ’66. Toate acestea se cunosc… Care era secretul acelor realizări în plan fotbalistic? Anii 60 au fost un moment de cotitură pentru întreg sportul românesc…
-A fost perioada în care au apărut jucători de mare valoare în toate colţurile ţării. Era greu să formezi Naţionala fără să nu omiţi pe cineva. Apoi, se lărgise baza de selecţie. La Bacău, se înfiinţase un Liceu de Fotbal! Asta s-a datorat a doi oameni pe care e bine să-i menţionăm, Maria Vicol-inspectorul şcolar general al regiunii Bacău- şi Onucu Rus, inspectorul de specialitate, pe care îl avusesem antrenor secund şi la Dinamo …
-In 1974, v-aţi retras şi aţi devenit antrenor. Aveaţi şi licenţa de profesor de educaţie fizică, dar nu aţi profesat niciodată. Puşi cap la cap, anii de antrenorat însumează vreo 13…Cel mai longeviv din câţi antrenori au fost la Bacău…
-Am activat mai mult ca secund, pe lângă antrenori toţi unul şi unul. La Bacău, nu ajungea oricine… Dumitru Nicolae Nicuşor, Gh.Constantin, Traian Ionescu şi am avut satisfacţia să dau credit unor jucători de valoare cum au fost Costel Solomon, Gh.Andrieş, portarii Costel Câmpeanu şi Ion Mangeac ş.a. După 89, am mai antrenat la Piatra Neamţ şi la Moineşti, unde am urcat cu Petrolul până în Divizia B, când autorităţile locale s-au speriat de ascensiunea noastră şi au decis să nu mai finanţeze echipa. Oraşul n-avea nici măcar un hotel, nu era pregătit de oaspeţi mai de soi…
-Aţi fost mulţi ani şi observator federal. Ce se întâmplă cu fotbalul românesc? De ce atâta eşec şi neputinţă în ultimii ani?
-Răspunsul e simplu. Au dispărut centrele de juniori iar primul eşalon a fost invadat de jucători străini lipsiţi de valoare. Atâta timp cât nu mai stimulăm elementul autohton, nu-i dăm şansa să joace, nu putem avea pretenţii. Pe locul 50 în lume, nu eram nici în anii ’50.
Era vreun stranier, pe vremea aceea, în campionatul nostru?! ..



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu