“EU le voi duce pe fete spre victorie!”

“EU le voi duce pe fete spre victorie!”

@ Interviu cu handbalista Cristina Lia SÂNTĂMĂREAN (CSM 2010 Bacău)

…O zgâtie de fată! Nu-i dai mai mult de 16-17 ani. Cristina Lia SÂNTĂMĂREAN a absolvit, însă, o facultate (ed.fizică), a finalizat studiile masterale şi se pregăteşte să încheie cursurile unei a doua specializări universitare (kinetoterapie). Pe 19 martie, va împlini 24 de primăveri. La 20 de ani, a avut şansa să se transfere la o echipă daneză, care vedea în ea perspectiva unui mare portar. Scandinavii o admiraseră la Europenele de junioare şi, prevăzători cum sunt, au gândit un schimb de generaţii la nivelul cluburilor, punând ochii pe cele mai talentate handbaliste născute în perioada 1988-1989. Strălucitoarea generaţie a Cristinei Neagu şi a lui Alisson Pineau, noua achiziţie de marcă  a Oltchimului! Cristina a preferat traiectoria românească, începând la Zalău, cu seniorul Tadici, a poposit la Braşov şi a ajuns, în cele din urmă, la Bacău…Nu a venit, însă, cu deltaplanul, “la plesneală”…A venit să-şi continue ascensiunea performanţei şi să închidă poarta, aşa cum numai ea ştie…Ghinionul nu a ocolit-o, însă, şi într-un un amical cu HC P.Neamt, înainte de începerea campionatului, a suferit o accidentare gravă (ruptură de ligamente), devenind indisponibilă 6 luni, ratând prima parte a sezonului competiţional. A plâns ca după o despărţire definitivă, pentru că iubeşte handbalul mai presus de orice, dar n-a avut ce face. A revenit în teren la partida cu Deva, în februarie, apărând excelent şi atrăgând toate privirile spectatorilor. A făcut-o, din nou, la meciul cu Romanul, şi fanii au început să ofteze a regrete…”Unde ai fost, Cristina, toată toamna?” (L.POPA)

-Unde ai fost atâta timp, Cristina, ştim…Cum te simţi după revenire?

-Mai bine,dar să ştiţi că nu sunt mulţumită de prestaţia mea, pentru că eu pot mult mai mult..Având în vedere că vin după o accidentare foarte  grea şi  o recuperare de 5 luni, asta  mă face să fiu liniştită şi să mă consolez, într-un fel, cu această prestaţie…Toate meciurile sunt grele, dar eu, personal, nu concep să pierd, atâta timp cât joc! Mie îmi plac victoriile şi ştiu că se poate câştiga, chiar şi un meci considerat fără şansă…Tot două mâini şi două picioare au şi fetele acelea care ne sunt adversare în teren....

-Ai început şi a doua facultate…Nu-ţi este greu să împaci şi una şi alta?

-Am îngheţat, deocamdată, anul universitar şi sper să promovez toate examenele susţinute cu CSM Bacău. Şcoala este ceva foarte important pentru mine.Incă de mică, mama mă punea să învăţ. Altfel, nu mă lăsa să merg la handbal.

-Ai început sportul acasă, la Zalău…

-Da, cu domnul Tadici, un antrenor excelent, dar foarte dificil ca om…Când am plecat de la Zalău, a cântărit mult  şi relaţia cu antrenorul…

-Şi tu vei fi, poate, antrenoare peste ani şi vei vedea că sportul înseamnă o anumită disciplină…

-Sper să fie cât mai târziu momentul acela…E mult mai simplu să fii jucătoare decât antrenoare!

-Care e cea mai frumoasă perioadă din cariera ta?

-Perioada în care am jucat la naţionala de junioare şi tineret.Eram în generaţie cu Cristina Neagu, Patricia Vizitiu…A fost minunat, am învăţat multe atunci. Am fost o echipă frumoasă cu medalii, trei ani la rând, la Europene şi Mondiale…

-Dar uite că, astăzi, suntem cu CSM-ul departe de podium…

-Da…Mi-e ruşine. Mi-e ciudă, uneori, că nu am  putut juca în toamnă nicio partidă.După meciul cu Neptun Constanţa, am fost supărată o săptămână. Trebuia să-l câştigăm şi vedeam altfel acum clasamentul…Cu Baia-Mare, la fel. Cu Romanul, ne-am mobilizat, am acţionat toate ca una singură.Nu suport să mai pierd. Dacă mi se va da credit, EU le voi duce pe fete spre victorie!

-OK, Cristina, nu te pui cu voinţa fetelor, în luna martie…Recunosc, m-ai lăsat fără replică!