Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

duminică, 22 aprilie 2012

“Mulţumesc Bacăului pentru tot ce mi-a dat!”


“Mulţumesc Bacăului pentru tot ce mi-a dat!”
@ Interviu cu fosta mare handbalistă Maria TOROK-DUCA

Moriko! In glorioasa istorie a handbalului feminin băcăuan, nu a existat handbalistă mai iubită decât Maria Torok! Ea a creat la Bacău handbalul spectacol, a adus secretul invincibilităţii şi a ademenit suporterii la Sală, încă de la orele 4 ale dimineţii, în speranţa găsirii unui bilet pentru meciul care începea la 10…Moriko, precum “Marele” Dembo, rămâne un bun al nostru, la care Bacăul va apela mereu, pentru a-şi aminti ce e tăria şi grandoarea!
Leonard POPA
-Dragă Moriko, să ne amintim flacăra începutului …
-Inceputul, după cum stii, a fost consemnat în oraşul meu natal, Sf-Gheorghe.Până să mă acapareze  farmecul acestui sport minunat, am practicat cu regularitate gimnastica sportivă, aproximativ 4-5 ani (antrenor prof.Csiki Sandor). La Şcoala nr.4, unde am învăţat, am avut din fericire un profesor de ed.fizică cu  specializare în  handbal, pe prof.Laszlo Zoltan,şi noi, la orele de ed.fizică, efectiv învăţam handbal! Atunci se făcea sport adevărat, nu ca acum, în democraţia noastră! Aşa am ajuns să  participăm la competiţiile care se organizau între şcoli, fiind remarcată de cei de la CSS.Sf.-Gheorghe, unde am şi fost legitimată în 1974. Antrenor era prof.Roman  Vilmos, în acelaşi timp, şi director al CSS. Cât am jucat acolo, aveam dublă legitimare, activând şi în Divizia B, la Oltul Sf.Gheorghe. Am fost imediat convocată la loturile naţionale de junioare -tineret şi mai departe senioare. La 17 ani, am avut, deja, prima selecţie.
-Atunci ai realizat că poţi avea un cuvânt greu de spus în handbalul nostru…
-Am înţeles că pot deveni o jucătoare utilă, când am fost selecţionată la naţionala de junioare! Mi-a plăcut mingea foarte  mult şi am intrat în echipa de bază încă de la primele apariţii la lot. Atunci am realizat că pot să-mi fac un viitor mai uşor, jucând handbal. De altfel, să-ţi spun şi  principalul motiv pentru care am muncit în plus, pe lângă talentul meu, ce anume m-a determinat să dau totul handbalului…Nu am vrut să iau locul mamei mele în fabrica de textile, unde muncea în trei schimburi.Cu mândrie spun, părinţii mei au fost nişte oameni modeşti toată viaţa, muncitori amândoi (mama muncitoare-tata mecanic auto) dar deosebiţi. De la ei am primit o educaţie aleasă, fără de care nu aş fi putut fi apreciată ca om. Ştii cum se spune, cei şapte ani de acasă…Văzând viaţa grea a mamei mele, am devenit conştientă că, jucând handbal, pot realiza mult mai mult pentru viitorul meu. Şi aşa, pe lângă talent  si dragostea pentru sport (spuneam adesea handbalul este iubirea mea…) cu ajutorul celor dragi de lângă mine, mă refer la părinţi,antrenori,colege de echipă, conducători de cluburi,nu în ultimul rând, la fani (de-a lungul carierei am jucat cât am putut, să -i văd mulţumiţi şi entuziasmaţi) şi, bineînţeles, cu ajutorul lui Dumnezeu, am devenit cea pe care o ştii.
-Generaţia de handbaliste din care ai făcut parte a fost una de excepţie.
-Da, generaţia din care am făcut parte a fost una bună, cu multe jucătoare talentate şi de mare caracter. Era o plăcere să te afli lângă ele pe teren! Competiţiile la nivel de  junioare, tineret şi, mai apoi, senioare erau foarte puternice (mă refer la ţările socialiste, URSS, RDG, JUGOSLAVIA, marile puteri în ani când am apărut eu, plus UNGARIA). Cu lotul national de tineret, în 1977, am obtinut locul al III-lea la prima editie a Campionatului Mondial de Tineret, organizat în România (Bucureşti,Ploieşti,Braşov) după URSS şi Jugoslavia.
-Au urmat imediat anii de studenţie la Bacău, Ştiinţa…
 -Venirea mea la Bacău s-a întâmplat în 1978, după terminarea liceului la Sf.Gheorghe.O mare parte din meritul  la transferarea mea acolo a avut-o regretatul prof.Bartha Eugen. Ştii de ce? A avut tatăl meu încredere în el să mă lase la Bacău, fiindcă era ungur…Asta a contat 95% şi, apoi, nu era departe nici Bacăul de Sf.Gheorghe.,Echipa nou promovată, proiectul îndrăzneţ de mare performanţă,condiţiile de pregătire sportivă şi profesională (nu era la dispoziţia oricui să facă o facultate în perioada aceea) m-au atras imediat.Trebuie să remarc şi  pe inimosul şi regretatul Constantin Baciu care, pe lângă Eugen Bartha, a contribuit la formarea şi aducerea unor jucătoare de mare valoare la Ştiinţa şi, bineînţeles, autorităţile locale ale vremii, prim-secretarii Bogdan Băluţă şi Alexandrina Găinuşă, care au avut meritul lor indiscutabil în formarea unei echipe puternice, ajunsă mândria oraşului.
-Secretul Ştiinţei? Ce anume a făcut-o invincibilă în perioada respectivă?
-Secretul Ştiinţei a fost valoarea jucătoarelor, a grupului şi caracterul handbalistelor, dirijate cu mare precizie şi profesionalism, de Eugen Bartha.Am fost o echipă cu jucătoare de mare experienţă şi mature-Cati Marian,Riţa Florea,Viorica Vieru,Lili Văcaru (Tadici),Doina Rodeanu,Viki Amarandei,Ioana Vasilca,Maria Florea plus  noi, mai tinerele care am fost aduse! Eu am avut de învăţat de la fiecare, cum să mă formez  ca jucătoare, cum să mă comport în teren şi  în afara lui. Am avut un singur scop, comun, să jucăm bine. Ne înţelegeam perfect, nu eram egoiste sau invidioase. Ne respectam una pe cealaltă!
-Cum era Eugen Bartha? Ce-ţi mai aminteşti de el?
-Bartha ne-a fost ca un părinte! In fiecare dimineaţă, venea la club la 6.30. Urmau  antrenamente sau cursuri, deschidea uşa şi striga cât putea de tare: “A venit lăptăresul!!!” Ne trezea şi nu ne lăsa să tragem chiulul de la cursuri,se interesa de situaţia noastră  şcolară,ne făcea până  şi carnete de CEC, ca să avem ceva economii! Indemnizaţia de efort o dădea în funcţie de aportul  la antrenament,aşa că a reuşit să ne pună la punct cu disciplina! Ştia să ne mobilizeze, era un bun pedagog,ataşat de noi,sărbătorea cu handbalistele  succesele,simpatic,dur ca antrenor, nu făcea rabat de la pregătire! L-am avut antrenor şi la lotul naţional. A reuşit prin toate aceste calităţi să-şi treacă numele între marii antrenori ai României! Mă gândesc cu drag la el. Din păcate, oamenii te uită, generaţiile s-au schimbat, poate, ăsta este motivul! O sugestie pot să-mi permit. Când am fost la Bacău, m-a cuprins nostalgia anilor petrecuţi acolo. Am văzut şi cred că la Sala Sporturior  ar fi loc pe culoarele de la vestiare, să fie puse nişte poze cu fostele  jucătoare şi antrenorii care au dus tradiţia acestui sport,cu cei care au început-o şi chiar cu cei de acum…
-Amintiri frumoase  despre Bacăul acelor ani.
-Anii petrecuţi la Bacău au fost pentru mine rampa de lansare pentru tot ce a urmat. Sunt conştientă de asta. Acolo,mi-a mers foarte bine, mi-am consolidat statutul de jucătoare. .Am vorbit despre toti cei care au stat alături de mine, fără de care  nu aş fi reusit.Mulţumesc Bacăului pentru tot cea ce mi-a dat. Iţi mai spun un secret. Dacă Edit (sora lui Moriko-n.n.) şi Florin (Verigeanu, fostul soţ -n.n.) ar fi reuşit la facultate, nu aş fi plecat din Bacău.Aşa a fost să fie…
-Care ţi-au fost idolii? Toate fetele aveau câte un idol…
-M-am inspirit mai mult de la băieţi.In anii aceia, modelul mi-a fost Gaţu, actualul preşedinte al Federaţiei…
-De Svetlana Kitici, îţi mai aminteşti? Ce dueluri se mai încingeau la Bacău între noi şi sârboaice…
-Svetlana? Cum să nu mi-o amintesc?! Fenomenală!! Acum, la vârsta a doua, pe cine crezi că apreciez mai mult? Pe Anita Gorbitz şi Ivano Balici. Valoarea jucătoarelor din generaţia mea  nu a putut să aducă, din păcate, rezultate pe măsura aşteptărilor. Părerea mea este că adversarele noastre au fost mai puternice, că noi nu am avut nici măcar gramul acela de noroc. Câteodată, ţin minte, am mai pierdut şi pe greşeli de arbitraj. Astăzi, ţările care s-au divizat nu mai au aceeaşi forţă de grup. Acum,nordicii au venit peste noi, datorită mentalităţii. Handbalul la ei este industrie,se investeşte mult în tineret, în specialişti.Se lucrează ştinţific,pe când la noi totul s-a degradat! Dacă am fi apucat şi noi timpurile actuale, am fi făcut şi noi performanţe notabile, dar cu caracterul sportivilor anilor 70-80,  nu cu mentalitatea de acum…
-Ce mai face Edit? Când erai la Ştiinţa, ea te-a urmat la Bacău, juca la CSS…
-Relaţia mea cu Edit  a fost întotdeauna una specială. Mi-am dorit o surioară, de când aveam 5 ani. M-am şi pierdut odată tot umblând după o  barză, rugând-o să-mi aducă o soră pe care să o cheme Edit. Iţi dai seama, după incidentul acela, părinţii s-au pus pe treabă şi, în final,… am fost foarte fericită! Aşa că, jucând împreună, şi ea a ajuns o jucătoare bună. Imi creştea inima văzând-o progresând şi eram împlinită! Rezultatele ei m-au făcut să fiu şi mai mândră de ea, ca şi cum le-aş fi obţinut eu însămi. Cele 4 Cupe ale Campionilor obţinute de ea  la Hypo nu ştiu dacă le va egala cineva în România.Nu se vorbeşte despre asta, din cauză că Federaţia s-a supărat pe ea, când a acceptat să joace pentru Austria,dar se uită că Edit a acceptat dubla cetăţenie pentru că n-o mai chemaseră la lotul naţional,nu a mai fost nevoie de ea. Astăzi este OK, a devenit om de afaceri,are destule firme pe care le conduce cu succes,un băieţel de 14 ani, de care poate vom auzi, ca sportiv, poate chiar ca handbalist.Am înfinţat, împreună cu Edit, un club de handbal HCM.''TOROK'' la Rm.Vâlcea, unde ea este preşedinte-manager şi antrenoare când este nevoie.
-Celebrul antrenor Pilică Popescu te-a considerat cea mai mare handbalistă româncă din toate timpurile…
-Am ocupat un loc special în inima antrenorului Pilică Popescu,cel mai titrat antrenor al nostru. A ştiut să se poarte cu valorile, îl apreciez si eu foarte mult.Când începea antrenamentele, întotdeauna mă întreba: “Cum te simţi, Moriko?” După aceea am aflat de ce. Dacă eu eram bine dispusă, ieşea antrenamentul perfect (eram un exemplu pentru colege),dacă eram fără chef, ne schimba starea de spirit cu un fotbal, la care eu nu ezitam şi intram cu poftă!
-Când se va mai naşte o nouă Moriko Torok?
-Nu cred că aşa curând şi din cauză ca tineretul este foarte comod. Părinţii le oferă acum de toate, ei nu trebuie să facă niciun fel de sacrificii.Talentul mi l-am format jucând cam toate sporturile,gimnastica m-a ajutat la mobilitate,detentă,curaj,şi, repet, nu am vrut să ajung muncitoare în fabrica de textile! Am jucat în Spania în anii 90-93, o experienţă inedită.Mi-a plăcut, dar nu am putut să rămân acolo. Dorul de copil, de părinţi,de ţară m-a adus înapoi.Puteam să rămân în Occident în 1978, când a ramas Janesch Heidrun (o extremă de mare valoare, ajunsă şi ea  la Ştiinţa Bacău, pentru care n-a mai apucat să joace-n.n.) în RFG,dar mi-am spus: “eu sunt tare ataşată de părinţi şi o sa sufăr foarte mult…” Aşa că a rămas numai ea.Nu-mi pare rău de nimic.Sunt împlinită, am doi băieţi din două căsătorii: Cristi şi Robert, de 25 si 13 ani.
-Cum vezi viitorul handbalului de la noi?
-Din nefericire, nu-l văd prea roz. Eu îmi fac griji, fiindcă acest sport mi-a dat multe şi eu, la rândul meu, aş vrea să-i dau şi mai mult.Generaţia tânără, care poate să ridice
ştacheta, trebuie încurajată. Din păcate,dragostea pentru sport a dipărut. Incă din clasele primare ar trebui să fie îndrumaţi copiii să facă sport.Vin din ce în ce mai puţini jucătoare-jucători din urmă! Acelaşi lucru se întâmplă peste tot. Nr.13 nu mi-a adus ghinion, dinpotrivă, când am venit la Bacău, nr.4 pe care îl purtam pe tricou,era ocupat şi atunci, nr.13 fiind  disponibil, am zis, gata, ăsta va fi numărul meu! Toţi ziceau că aduce ghinion.La trei echipe am jucat cu el: Bacău,Vâlcea şi Valencia. Bacăul mi-a rămas la inimă…Transmite-le la toţi care îşi mai amintesc de mine că Moriko îi iubeşte. Iar tu sa-mi spui în continuare aşa, că îmi place…
ă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu