STIINTA BACAU- pe acelasi drum...

HANDBAL FEMININ, Divizia A

PE ACELAŞI DRUM...

   Tot mai subţiată valoric, de la un sezon la altul, Ştiinţa nu coboară ştacheta obiectivelor, dar nici nu o ridică... Rămâne o formaţie de arhivă, un argument universitar pentru menţinerea specializării handbalistice a instituţiei patronatoare, dar adevăratele investiţii sunt de ordin sentimental şi vin din partea suporterilor prezenţi, nu o dată, în număr semnificativ în tribuna Sălii Sporturilor (chiar şi la ore imposibile, când sunt, de obicei, programate meciurile unui campionat, altminteri, destul de discret), a antrenorilor şi a pasiunii cu care fetele nu lasă să moară o disciplină sportivă emblematică pentru trecutul oraşului. Într-o întrecere redusă la dimensiuni regionale, cu discrepanţe uriaşe între competitoare, ca un mozaic creat la întâmplare, Bacăul suferă. Nu atât în compania unor adversare care ştiu ce vor (Galaţiul), ci chiar şi în faţa unor echipe cu statut similar, dar care caută întotdeauna să-şi depăşească propriile limite (Piatra-Neamţ)...

  .... În ultimul deceniu, Bacăul a pierdut o armată de jucătoare care, dacă ar fi fost menţinute (şi susţinute), ar fi asigurat o prezenţă liniştită în primul eşalon. Nu mă refer, numaidecât, la marile valori (Curea, Laura Chiper, Burchel), ci la celelalte handbaliste, absolut competitive, care, fie au părăsit corabia (Dospinescu, Cârligeanu, Chelaru, Cîlici), fie au abandonat performanţa sportivă (Rău, Bucă, Ciurariu, Căşeriu)... Mai nou, a îngroşat rândurile celor care au pus punct carierei şi extrema Ionela Ciobanu, o handbalistă care, la un moment dat, atrăgea toate privirile specialiştilor şi cu care Ştiinţa acoperea semicercul...

   ....Aşa se face că, în actualul sezon, studentele, de voie, de nevoie, defilează tot cu un lot întinerit-dar asta o face de câţiva ani.... Mai multe junioare, aduse să roiască în jurul celor câtorva jucătoare cu experienţă, care au rămas disponibile (Manoilă, Faig, Croitoriu)- nu se ştie, însă, pentru cât timp- îşi caută confirmarea într-un peisaj cu alte repere.

 ....  Partidele desfăşurate până acum, în Cupă sau campionat, sunt fără istoric. Cu „U“ Cluj, băcăuancele s-au agăţat de adversare câteva minute, în debutul întâlnirii, după care, logic, ardelencele s-au impus fără probleme. Altfel circulă mingea în prima divizie! Aşteptat cu interes, pentru satisfacerea unor orgolii locale, meciul cu HCF Piatra Neamţ nu a confirmat mai nimic din speranţele suporterilor. Dacă, în tur, băcăuancele se impuneau facil (26-20), acum, lucrurile s-au inversat, oaspetele venind la Bacău cu intenţia clară de a tranşa definitiv disputa pentru locul secund, care le asigură prezenţa la barajul de promovare. De ce i s-ar fi opus tocmai Ştiinţa?!

  .... Să dăm, totuşi, un vot de încredere vârstei celor care, peste două-trei sezoane, vor trebui să însemne altceva... Ca, de altfel, şi handbalul feminin băcăuan. Pentru propriul club şi, de ce nu, pentru municipalitate, preocupată mai mult de desfiinţarea stadionului central şi mai puţin de performanţa sportivă.

Leonard POPA (UZPR)

*Interviu cu patinatoarea Mihaela HOGAŞ, liderul mondial al juniorilor la patinaj-viteză

“Talentul meu nu este de a patina, ci de a munci!”

*Interviu cu patinatoarea Mihaela HOGAŞ, liderul mondial al juniorilor la patinaj-viteză

  Cu ierni doar în calendare şi patinoare numai în promisiuni, România îndrăzneşte să propună patinajului-viteză, un nume care stârneşte, deopotrivă, curiozitate şi admiraţie. De ceva vreme, Mihaela Hogaş, sportiva născută la Braşov (15. 09. 1998) şi pregătită, încă de la vârsta poveştilor lui Andersen şi Creangă, de un antrenor cu har şi fler- Bogdan Stănescu- , ţine capul de afiş al competiţiilor la care participă. Totul a luat o turnură aparte, la începutul anului trecut, când Mihaela a doborât aşteptările precum popicele, una după alta, câştigând argintul la Cupa Mondială de la Helsinki, apoi, bronzul la Baselga di Pine, în Italia (ambele, în proba de 500 m) şi locul al 3-lea la Bjugn/ Norvegia (la 1000 m), rezultate care au plasat-o pe podiumul mondial al junioarelor. Şi sezonul actual a debutat cum nu se poate mai bine pentru eleva profesorului Bogdan Stănescu, ajunsă în fruntea ierarhiei mondiale, după aurul adjudecat la Minsk, în a 3-a etapă a Cupei, la începutul lunii februarie, a.c.... Într-un sport creat de danezi în secolul al 13-lea şi în care cea mai bună performanţă a României a fost locul a 6-lea obţinut de Mihaela Dascălu, la Jocurile Olimpice de la Albertville, în 1992 (la 1000 m), Mihaela Hogaş e sportiva cu care ademenim speranţa şi aprindem lumina de cleştar a gheţii.

Leonard POPA (UZPR)

-Mihaela, înainte de a ne referi la performanţa de la Cupa Mondială desfăşurată la Minsk, care, mărturisesc, ne-a surprins pe toţi, aş dori să te întreb altceva. Am citit, undeva, că ai început să practici patinajul încă de la 9 ani, ramură sportivă în care succesul se construieşte greu, mai ales în România. Ce anume ţi-a dat puterea să continui şi să nu renunţi?

-În primul rând, acest sport este diferit pentru că nu îl practică foarte multă lume. M-au atras, întotdeauna, ideea de sport individual, faptul că pot să concurez cu cineva, iar, în acelaşi timp, să fiu permanent în competiţie cu minutele şi secundele. Mi-am dat seama că patinajul-viteză este un sport complex şi dificil, întrucât este vorba de tehnică, putere, ambiţie, forţă emoţională şi psihică, rezistenţa organismului la efort. Desigur, în România, este mult mai greu de practicat, deoarece nu există o pistă de patinaj viteză, unde să te poţi antrena. Aşa se face că a devenit puţin mai dificil să mă pregătesc şi să concurez cu sportivii din alte ţări, însă, personalitatea mea nu mă lasă să renunţ până nu-mi îndeplinesc obiectivele. Cel mai mult mă doare faptul că românii nu ştiu ce este patinajul viteză, nu îl pot vedea live, pentru că nu avem patinoare, dar nici la televizor nu se difuzează. Este un sport extraordinar de frumos şi neobişnuit, iar, dacă oamenii l-ar şi vedea, şi-ar da seama de ce nu renunţ la a-l practica.

-Ai avut un sezon excelent. Şi înainte de etapa de la Minsk ai reuşit clasări pe podium. La cele desfăşurate în Olanda, Norvegia, Italia… Acum, a fost chiar prima treaptă! Cum a decurs cursa?

-La Cupa Mondială de la Minsk, am avut probleme cu patinele. Norocul meu a fost antrenorul, care a reuşit să le repare exact înainte de start. Am ştiut de la început că am şansa de a fi pe locul 1 şi am încercat să rămân concentrată şi calmă pentru a-mi face cursa. La sprint, cum e proba de 500 m, este nevoie de un parcurs perfect, nu ai voie să faci greşeli. Astfel, plecarea mea pe prima sută de metri a fost 10.7, fiind cea mai tare plecare din concurs, dar şi printre cele mai tari plecări ale fetelor din elita mondială. Totul s-a petrecut foarte repede şi, când am terminat cursa şi am venit pe locul 1, nu am putut decât să mă bucur şi să dau palma cu antrenorul. Mereu îmi doresc ceva mai mult de la mine, sunt o perfecţionistă incurabilă. Ştiu că aş fi putut patina şi mai bine, dar trebuie să mă mulţumesc, deocamdată, cu acest rezultat.

-Concurezi şi la 3000 m, şi la 1000 m şi la 1500 m, dar cele mai bune performanţe văd că au fost consemnate la 500 m. Te vei specializa pe această distanţă?

-Probele de sprint sunt de 500 şi 1000 m. Îmi plac amândouă şi cred că am cele mai mari şanse să merg la Jocurile Olimpice din 2022, alegând sprintul. Într-adevăr, în cursele de 500 m, sunt mai rapidă, dar vreau să concurez şi la 1000 m la fel de bine. Sprintul înseamnă perfecţiune, totul este mult mai dinamic şi palpitant. Îmi plac cel mai mult presiunea oferită de public, de concurs, şi atmosfera creată în patinoar în momentul creşterii vitezei.

-Ai obţinut, deja, baremul pentru Jocurile Olimpice din 2022, în concursul din Kazakhstan, unde ai reuşit să alergi 39,431… La ce te aştepţi în perspectivă?

-Ma bucur foarte mult că am reuşit să îndeplinesc baremul pentru calificarea la Jocurile Olimpice din Beijing. Am fugit de mai multe ori 39.4 sau 39.5, când nu eram în cea mai bună formă. Îmi doresc mai mult şi, mai ales, să-mi îmbunătăţesc timpul sub 39 de secunde. Vreau să am recorduri naţionale şi la seniori, pentru că, momentan, am doar la juniori. Pregătim ceva special pentru sezonul viitor şi sperăm să obţinem rezultate mai bune şi timpi excepţionali.

-E destul de ciudat să afli că Naţionalele noastre se desfăşoară în afara ţării… Te-ai obişnuit cu această situaţie? Cum rezolvă organizatorii problema participării?

-Eu m-am obişnuit să ţinem Naţionalele în Inzell, Germania. Îmi place să văd toţi românii cum vin din ţară în Inzell să participe. Prin asta se observă determinarea, pasiunea şi dorinţa noastră, ca popor, de a face performanţă. Este un lucru incredibil de frumos! Străinii sunt extrem de impresionaţi, cum încercăm noi să performăm, fără patinoar şi ţinându-ne campionatele interne în altă ţară. Nemţii, de pildă, ne spun mereu că suntem un exemplu, pentru ei, că nu avem condiţii şi tot reuşim să îi depăşim.

-Ce urmează în programul tău competiţional?

-Sezonul meu s-a terminat acum. Vom începe sezonul de vară şi pregătirea fizică, cu antrenamente specifice patinajului, pe bicicletă, cu rolele, în sala de forţă, pe alergare. În vară, vom avea câteva competiţii naţionale pe role, iar, din septembrie, mergem în Inzell să ne antrenăm pe gheaţă, pentru etapele de Cupa Mondială U23, dar şi pentru cele de seniori. Obiectivul principal este Olimpiada de iarnă din Beijing 2022 şi noi începem să ne pregătim pentru asta încă de acum, axându-ne mult pe concursurile internaţionale şi mondiale. De asemenea, îmi propun să merg la Europene şi la Campionatul Mondial de Sprint.

-Dacă ar fi să te descrii, ca sportivă, ce cuvinte ar face-o cel mai bine?

-Ca persoană, eu sunt foarte disciplinată, sunt genul de om care, dacă îşi propune ceva, munceşte până la epuizare să-şi îndeplinească obiectivele. Am ştiut mereu să menţin un echilibru între pregătirea şcolară şi cariera sportivă. Astfel, am terminat Facultatea de Ştiinte Economice şi Administratea Afacerilor, iar acum fac un master în Politici şi strategii de Marketing. Cred, cu adevărat, că un om poate să-şi îndeplinească visul, orice s-ar întâmpla. Chiar dacă cei din alte ţări au crezut că, fără patinoar, fără doctori însoţitori, fără un staff mare în jurul nostru, nu putem face performanţă, noi am demonstrat că totul e posibil, dacă muncim pentru visul nostru. Sunt foarte determinată în tot ceea ce fac, de aceea şi pretind foarte mult de la mine. Cea mai mare calitate a mea este că sunt o fată muncitoare. Talentul meu nu este de a patina, ci de a munci! De asemenea, am mereu o atitudine pozitivă. Îmi place foarte mult atmosfera de concurs, iar psihicul mă ajută foarte mult. Mereu îmi spun că “psihicul este mai puternic decât fizicul”. Astfel, cum ne antrenăm fizicul, tot aşa trebuie să ne antrenăm şi psihicul, pentru că în asta poate sta însăşi cheia performanţei. De asemenea, cred că educaţia primită de la părinţi şi felul în care am fost crescută şi-au pus amprenta în cariera mea de sportiv profesionist. Sunt norocoasă că am cel mai bun antrenor din România, care a avut puterea de a mă conduce spre înalta performanţă. La fel şi clubul unde sunt legitimată, CSM Corona Braşov, m-a susţinut încă de la vârsta de 9 ani. Aceste lucruri au fost foarte importante pentru mine. Familia, antrenorul, echipa, clubul şi oamenii din jurul meu m-au ajutat să practic acest sport de performanţă.

-Toată lumea e de acord că toţi copiii ar trebui atraşi către sport… Dar ce i-ai spune tu unei fetiţe de, hai să spunem 9 ani, ca să o atragi către patinaj, şi nu către cel… artistic?

-Patinajul viteză are foarte multe de dăruit unui copil. Faptul că este vorba de viteză, de întrecere, de adrenalină şi de plăcerea de a patina, pentru un copil sau adolescent, poate fi cea mai frumoasă experienţă. E vorba de lucrul în echipă, de pregătirea fizică şi învăţarea unei tehnici, strategii de comunicare, dar, mai ales, acest sport oferă sportivului ocazia să vadă lumea, să cunoască sportivi din alte ţări şi să-şi dorească să fie mai buni decât ei. Toate acestea sunt argumente suficiente pentru a-i îndemna pe copii spre practicarea sportului, iar dacă acesta este patinajul viteză, cu atât mai bine!