Bulgarian

luni, 27 noiembrie 2017

*Interviu cu Giani CĂPUȘĂ (antrenor, fost fotbalist la Letea și FC Bacău/Selena)



„Când păcălești fotbalul, te păcălește și el, cu sau fără bani...”
*Interviu cu Giani CĂPUȘĂ (antrenor, fost fotbalist la Letea și FC Bacău/Selena)


   Cine nu și-l amintește pe Giani Căpușă, zvârluga din atacul formațiilor băcăuane din urmă cu două decenii?! Un jucător care a iubit fotbalul și esența sa, golul. Prima dată, l-am descoperit în echipa Letei, acolo unde deprindeau, de regulă, ABC-ul fotbaliștii adevărați ai urbei. Marca meci de meci, etalându-și calitățile de golgeter și viteza cu care își depășea adversarii direcți, amintind mereu de Petre Băluță, extrema dinamoviștilor băcăuani. Trecerea sa la FC Bacău (ulterior, FC Selena) a venit firesc, Giani continuând să-și facă treaba, indiferent de stadionul și eșalonul în care a evoluat. Finala de Cupă din 1991, pierdută în fața Univ.Craiova (1-2), l-a găsit titular în primul 11, pentru că, în scurt timp, Giani Căpușă a devenit indispensabil oricărei formule de echipă și oricărui antrenor cu care a lucrat. Cu siguranță, suporterii, statisticile locale de suflet și portarii adverși nu l-au uitat niciodată…

Leonard POPA

-Începuturile sunt frumoase și se uită greu... Prima dată, te-am văzut în “groapa” de la Letea. Reconstituie perioada aceea. Cine era antrenor?
-Prima legitimare a fost în 1982, cu regretatul antrenor Lucrețiu Avram. Apoi, l-a urmat celebrul Ioan Sdrobiș, după care au venit Virgil Lichi și Nicolae Florea. Am promovat în Divizia C, la prima echipă a Letei, în 1984. Atmosfera  a fost una foarte plăcută, între cei tineri și cei cu experiență creându-se o atmosferă care aș vrea să o văd și în ziua de azi, la echipele de top. Am rămas la Letea până în 1989, când am făcut pasul spre tineretul lui FC Bacău, în Divizia A, antrenor fiind Lică Șoșu, în timp ce echipa mare era antrenată de Grigore Sichitiu și Nicu Vătafu.
-Ce îți amintești din anii petrecuți acolo? Era Letea campioana aranjamentelor? Putea de atâtea ori să promoveze în eșalonul superior, dar nu o făcea niciodată. În ultimele etape renunța la orice obiectiv.
-Nu. Letea a fost, înainte de orice, o echipă în care m-am format ca om, am învățat tot ce înseamnă fotbal, am făcut primii pași în performanță. Niciodată Letea nu a fost campioana aranjamentelor, dimpotrivă, a fost marginalizată, fiind o echipă foarte bună. Nici atunci când a pierdut promovarea în Divizia B, în ultima etapă, pe teren propriu, în 1979, cu Energia Gh. Gh. Dej, nu a fost un aranjament, cum s-a tot vehiculat la vremea respectivă... Multe dintre cele care se întâmplau atunci erau, însă, decizii de Partid.
-Trecerea la FCM Bacău a fost una firească... Cum ai ajuns acolo?
-Am făcut pasul spre tineretul primei formații din oraș în 1989, Grigore Sichitiu văzându-mă la un baraj de promovare în Divizia B, cu Letea.
-Ce a fost frumos, ce e de regretat din perioada petrecută în prima echipă a Bacăului?
-Toată perioada petrecută în prima echipă a Bacăului a fost una frumoasă, cu suișuri și coborâșuri. Am jucat în Cupele Europene, am fost în primele 5 echipe din țară, am fost vicecampioni ai României, după o finală de Cupă... Îmi amintesc că înaintea acelui meci cu Craiova, eram atâta de emoționat, încât, în vestiar, încălțasem ghetele aiurea, din două perechi diferite... Regret a fost atunci când am retrogradat în Divizia B. Toate au contribuit, însă, la maturizarea mea ca fotbalist.
-Ai fost considerat, spre finalul carierei, ultimul mohican din fotbalul local, un atacant pur-sânge. Ți-a plăcut golul… Câte au fost în tricoul băcăuan, pe ruta FCM- Selena?
-Golul l-am urmărit tot timpul. Am fost golgeter, în Divizia B, cu 18 reușite. Au fost, din câte îmi amintesc, 50 de goluri în tricoul formației băcăuane de primă divizie...
-Când a intrat fotbalul local în degringoladă? Cum s-a perceput asta din teren?
-Fotbalul băcăuan a intrat în degringoladă în momentul în care Dumitru Sechelariu nu a mai fost ales primar. După dânsul, a existat mereu nesiguranța aceea, care macină gândurile și evoluțiile fotbalistului, dacă ne mai putem lua salariile, dacă mai continuăm sau trebuie să agățăm ghetele în cui... Selena a fost o încercare temerară de a plasa fotbalul local pe coordonate, cu adevărat, profesioniste.
-Ce adversari ți-au rămas în memorie din perioada respectivă?
-Au fost fundași puternici, la vremea aceea, ca: Săndoi- poate, cel mai dificil adversar direct întâlnit de mine- Iovan, Tătăran, Zamfir, Popovici, Rădulescu, jucătorii care nu prea se mai găsesc astăzi.
-De la Bacău, ai făcut un salt la Iași, nu știu dacă și de performanță… Nu ai regretat după aceea?
-Am fost nevoit să plec, fără voia mea. Și, da, ulterior, am regretat. A fost un paș greșit, la o echipă fără conducere de club, fără bani, dovadă că imediat formația ieșeană a și  retrogradat.
-Au urmat Fălticeni, Vaslui… Unde te-ai simțit cel mai bine?
-În ambele echipe a fost bine, atmosferă și antrenori buni, colegi excelenți. Pentru o perioadă scurtă, am fost chiar antrenor secund la Vaslui, cu Ion Gigi.
-Ce ar trebui să știe tinerii fotbaliști de astăzi despre fostul fotbalist Giani Capușă?
-Tinerii ar trebui să știe că fotbalul se joacă, mai întâi, cu inima, că trebuie să iubești jocul ăsta, să-i dedici multă muncă, seriozitate și, nu în ultimul rând, disciplină. Eu l-am jucat cu plăcere și încă îl mai practic. Fotbalul mi-a dat totul: respect, familie, casă... Așa m-am format eu ca fotbalist.
-Ai jucat până la peste 40 de ani… Care e secretul longevității fotbalistice? Mai putem avea asemenea fotbaliști la un nivel divizionar de vârf?
-Încă mai joc fotbal în Campionatul Județean. Trebuie să ai grijă de viața extrasportivă, să nu cazi victimă exceselor. Cu siguranță, ar mai exista și asemenea fotbaliști, dacă i-ar interesa mai întâi fotbalul și abia apoi partea financiară. Când păcălești fotbalul, te păcălește și el, cu sau fără bani.
-După 30 de ani ca fotbalist activ, ți-ai formulat -desigur- propriile convingeri despre ce s-a întâmplat în fotbalul băcăuan în ultimii 10 ani. Ne mai putem face iluzii că vom reveni acolo unde am fost cândva?
-Aș vrea să mai avem fotbalul băcăuan de altădată, dar, din păcate, nu cred că că va mai redeveni ceea ce a fost. Nimeni nu dă semne că ar vrea să facă ceva...  Plâng când trec pe lângă Stadionul Municipal și văd ce a mai rămas din el.  Mai mult am stat acolo decât în familie... Păcat, mare păcat!
-Ce îi lipsește astăzi fotbalului românesc pentru a redeveni unul de prim-plan? Valoarea individuală a fotbaliștilor, organizarea, o nouă mentalitate, în privința performanței ?
-Fotbaliștii de valoare nu lipsesc. Au, însă, altă mentalitate, una deficitară. Da, avem o organizare suferindă, plecând de la președinți și până la cei care își desfășoară activitatea la nivelul cel mai de jos. Obiectivele fotbalului românesc se schimbă din mers, la plesneală. Ba vrem să ne calificăm la turneele finale, ba vrem să schimbăm generațiile. Nu ne cunoaștem prioritățile. Nu există strategii clare, pe termen lung și mediu, iar asta nu e productiv pentru fotbal. Echipele sunt într-o epocă a stagnării. Declicul către reluarea performanței la nivel înalt încă nu s-a produs.




duminică, 19 noiembrie 2017

Handbal (F): ȘTIINȚA BACĂU-Dinamo București 26-25 (17-12)



AM INTRAT ÎN POST
*ȘTIINȚA BACĂU-Dinamo București 26-25 (17-12)


   Meciurile despre care nu știi nimic dinainte, între vecinele de clasament, sunt cele mai frumoase. Dacă ar fi după mine, aș lăsa titlul pe mâna celor de pe locurile 6-8, când joacă între ele. Cinstit și fără sclifoseală, întrucât fetele dau din mâini și picioare de două ori mai repede decât în mod obișnuit. Așa a făcut-o și Știința în partida cu Dinamo, echipă care, după ce a ratat surprinzător promovarea în primul eșalon, anul trecut, a mai păstrat doar însemnele clubului (poate și vreo 2-3 arbitri, în caz de nevoie). A transferat, însă, ca pe vremuri, tot ce sună mai bine din generațiile cu viitor handbalistic și tatuaj la glezne.
   Resetate după victoria tradițională de la Târgoviște, băcăuancele au condus tot meciul, cap-coadă (3-0, 11-6, 17-12, 22-19, 23-22, 26-25), pentru că jucătoarele lui Giani Hornea și Costel Oprea au înțeles, după înfrângerile neprogramate din acest tur de campionat, că nu e bine și nici estetic  să urci dealul, în pragul iernii, cu cauciucuri de vară și spatele la suporteri.
   Mi-a plăcut, ca de obicei, Ionela Ciobanu (10 goluri), pentru că știe ce să facă în teren, fără să-i strige nimeni niciodată nimic. Trebuie doar să-i dai mingea (adică să n-o lași pe Georgiana Cășeriu să plece cu ea în poșetă, după meci) cum și când trebuie. O admir pe Diana Ivanov, pentru că e singura fată pe care te înduri să o lași singură acasă. Știe să tragă obloanele! Poți să arunci și cu piatra, către geamuri, așa cum au făcut-o de câteva ori  interii dinamovistelor (reținem un nume năvalnic: Alexandra Severin), nu deschide și nu tresare.
   Gata, am intrat în zilele Postului. Nu mai avem voie să pierdem aiurea, se mânie Moș Nicolae!

Evoluția scorului: 1-0 (Ciobanu), 2-0 (Faig), 3-0 (Iștoc, din poziția de inter stânga!), 3-1, 4-1 (Ciobanu), 4-2, 5-2 (Ciobanu), 5-3, 5-4, 6-4 (Iștoc), 6-5, 7-5 (Lungu), 8-5 (Ciobanu, 7 m), 8-6, 9-6 (Croitoriu), 10-6 (Faig), 11-6 (Ciobanu), 11-7, 12-7 (Cășeriu, 7 m), 12-8, 13-8 (Ciobanu), 13-9, 13-10, 14-10 (Croitoriu), 15-10 (Ciobanu), 15-11, 15-12,16-12 (Verșescu), 17-12 (Andrieș)- 17-13, 17-14, 18-14 (Cășeriu, 7 m), 18-15, 19-15 (Ciobanu), 19-16, 19-17, 19-18, 20-18 (Cășeriu), 21-18 (Andrieș), 21-19, 22-19 (Cășeriu), 22-20, 23-20 (Verșescu), 23-21, 23-22, 24-22 (Ciobanu), 25-22 (Cășeriu, 7 m), 25-23, 25-24, 26-24 (Ciobanu), 26-25.

Au marcat: Ciobanu-10 goluri, Cășeriu-5, Faig-2, Iștoc-2, Verșescu-2, Andrieș-2, Croitoriu-2, Lungu-1.

duminică, 5 noiembrie 2017

HANDBAL (F), Divizia A: ȘTIINȚA BACĂU-Steaua București 28-29 (12-14)



SEMNELE PARTICULARE ALE UNEI TOAMNE RATATE
*ȘTIINȚA BACĂU-Steaua București 28-29 (12-14)
  

   Steaua a trimis la Bacău o echipă inventată în vară, înainte de începerea campionatului, cu un singur colț (interul Alexandra Ilie), însă, i-au ieșit toate calculele făcute pe drum, în autocar, pe genunchi, pentru că Științei noastre nu-i mai iese nici unul... Îi lipsesc foarte multe, dar- în special- determinarea care, altădată, era suficientă pentru a salva aparențele.
   Oricât s-ar strădui Georgiana Cășeriu (cel mai bun produs al handbalului băcăuan din ultimii ani, cu brațul instruit la școala din Buhuși- cum bine mi-a atras atenția cineva) și Iulia Faig, e mult prea puțin pentru o formație fugită, peste noapte, pe geamurile Universității băcăuane, direct în legendă... Vreme de 20 de minute, am fost convins că scenariul sinistru din partida cu tulcencele, când- de asemenea- ne-au julit coatele niște copile care încă mai confundă handbalul cu șotronul, nu se va mai repeta. Handbalistele noastre aveau 12-6, iar adversarele nu știau în ce direcție să atace... A urmat, însă, dezastrul, bucureștencele au marcat gol după gol și au terminat prima repriză în avantaj (14-12). Ceva mai atente în primele minute de după pauză, băcăuancele au reușit o serie de 4 goluri consecutive (perioadă în care Faig a înscris de 3 ori), apropiindu-se pe tabelă (23-25) și chiar să preia conducerea, în câteva rânduri (16-15, 17-16, min. 35-37). Într-un final incandescent, însă, la ultima fază a meciului, apărarea studentelor ațipește inexplicabil și, urmând traseul cel mai sigur spre gol (angajarea pivotului- într-o apărare în linie mereu vulnerabilă), mingea ajunge în poartă, aducând stelistelor o victorie in extremis (29-28)!

Evoluția scorului: 1-0 (Cășeriu), 2-0 (Croitoriu), 2-1, 3-1 (Verșescu), 4-1 (Cășeriu), 4-2, 5-2 (Cășeriu), 5-3, 6-3 (Ciobanu), 6-4, 7-4 (Verșescu), 7-5, 8-5 (Croitoriu), 9-5 (Lungu), 9-6, 10-6 (Cășeriu, 7 m), 11-6 (Verșescu), 12-6 (Verșescu), 12-7, 12-8, 12-9, 12-10, 12-11, 12-12, 12-13, 12-14/  13-14 (Cășeriu, 7 m), 13-15, 14-15 (Cășeriu), 15-15 (Faig), 16-15 (Verșescu), 16-16, 17-16 (Cășeriu), 17-17, 17-18, 18-18 (Faig), 18-19, 19-19 (Ciobanu), 19-20, 19-21, 19-22, 19-23, 19-24, 19-25, 20-25 (Faig), 21-25 (Faig), 22-25 (Faig), 23-25 (Ciobanu), 23-26, 23-27, 24-27 (Cășeriu, 7 m), 25-27 (Cășeriu 7 m), 25-28, 26-28 (Ciobanu), 27-28 (Cășeriu, 7 m), 28-28 (Faig), 28-29.

Știința: Ivanov, Patriche, Uricaru – Cășeriu 10 goluri, Faig 6, Verșescu 5, Ciobanu 4, Croitoriu 2, Lungu 1, Iștoc, Andrieș, Grigoriu, Aholtoae. Antrenori: Constantin Hornea, Costel Oprea.
Steaua: Dică, Pășălan – Alexandra Ilie 8, Drăghici 5, Gheorghe 4, Vicențiu 4, Zamfira 3, Necula 2, Stanciu 2, Timofte 1. Antrenor: Ileana Morari.
Leonard POPA

PRIN FINLANDA ȘI ESTONIA, VIA PARIS



PRIN FINLANDA ȘI ESTONIA, VIA PARIS  

   Omul din fața mea, îmbrăcat în hainele poliției aeroportuare franceze, mă privește cu neîncredere. Mi-a văzut buletinul românesc și acum mă întreabă câți bani am la mine. Îi spun calm că am câți îmi trebuie. Nu-i place răspunsul, insistă să-i arăt portmoneul. Îl întreb la rândul meu dacă are nevoie de bani și asta îl irită și mai mult. Se adresează în franceză celorlalți doi cu care își face tura pe Aeroportul Charles de Gaulle, iar mie îmi aruncă o privire înțepătoare. Un bădăran... O Franță actuală salvată de tradiția culturală, de manierele și eleganța uitate. Trec mai departe numai după ce arat legitimația de ziarist. Așa ajung la timp la terminalul 2, de unde trebuie să mă îmbarc în cursa de Helsinki...

   Un zbor cu Finnair liniștit, printre norii de toamnă ai Europei. Paris-Helsinki, 1181 mile, adică trei ore la 18 000 m altitudine, așa scrie pe monitor. Echipajul de însoțire, format din două fete și un băiat-toți blonzi. Nu pot să nu remarc că stewardul are cămașa ruptă la coate și nu pare să-i pese de asta. Aterizez pe Vantaa, la ora locală 4 după-amiaza, când ploaia finlandeză umezește totul în jur, într-un ritm monoton, dar potolit.
   Finlanda! O țară care are un sfert din populația României și a purtat două războaie cu Rusia. A fost alături de Hitler până în ultima clipă și a pierdut, la sfârșitul războiului, 10 la sută din teritoriul național. Azi, am început cursul Erasmus Plus despre sistemul de educație- devenit un model european-, istoria și cultura Finlandei, cu prelegerea profesorului univ. Eduardo Marin, în care amintește de Kalevala, epopeea cu  23.000 de versete, publicată întâia dată în 1835 și devenită un simbol al naționalismului finlandez. În toată istoria sa, Finlanda a pendulat între Suedia și Rusia, fiind mereu revendicată de cele două state, până ce a obținut independența în 1917. Identitatea finlandeză și-a găsit permanent punctul de sprijin  în această amplă operă literară. Kalevala este numele poetic dat Finlandei și, tradus, înseamnă Țara Eroilor. Am întrebat-o pe una dintre colegele din Bulgaria dacă lucrarea a fost transpusă și în bulgară. Nu... În limba română, prima traducere i-a aparținut lui Barbu Brezianu și a fost publicată în 1942.  Ultima ediție a epopeii poate fi cumpărată de la orice magazin care are stand pentru carți și ziare, la prețul de 8 euro.
Astăzi, am intrat în primele instituții școlare arondate programului pregătit de gazde, în orășelul Tampanila, și am rămas surprins. Copiii umblă peste tot în școală descălțați, în șosete (aveam să aflu mai târziu și de ce, ca să se simtă ca acasă...). Profesorii, în pantofi de sport. Directorul ne-a prezentat locația, arătându-ne toate clasele și sălile, apoi ne-a vorbit despre școala comprehensivă. În linii mari, sistemul de învățământ finlandez poate fi schițat astfel: un program școlar scurt, dar bogat în activități extracurriculare, deoarece finlandezii consideră că pentru elevi este mai important ceea ce se petrece în afara clasei; ora de curs ține fix 30 de minute, iar pauza 15; masa de prânz face parte din programul educațional, aceasta fiind asigurată gratuit pentru copii și profesori; un principiu valabil în toate școlile vizitate- nu există competiție între copii, profesori sau instituții de învățământ, nefiind organizate testări și examene naționale; la o clasă în care sunt peste 13 de copii înscriși, la ora de curs intră doi profesori, cel titular și asistentul; norma didactică diferă, de la disciplină la alta (18-24 de ore), doar profesorii de limbă finlandeză predând 18 ore săptămânal; norma anuală a unui cadru didactic este de 600 de ore de predare, restul timpului este rezervat pregătirii profesionale; elevii nu primesc teme pentru acasă, dar nu se pune problema renunțării la manuale; profesorii ies la pensie la 60 de ani, iar salariul lor este de peste 3000 de euro; nu există cataloage sau carnete de elev, notările se trec într-un document virtual, administrat de școală, care poate fi oricând consultat de părinți… M-am tot întrebat ce ar putea fi aplicat în România din cele văzute și constatate în școlile finlandeze. Încă mai caut răspunsurile.
La Valkeakoski, vizitez o școală și asist la o superbă oră de muzică, predată de o profesoară cu experiență. Pianul este nelipsit și clapele sale dau tonul la toate cântecele. Îi ofer profesoarei un cd cu muzică populară românească, iar ea, în semn de recunoștință, la plecare, ne cântă o partitură din Sibelius, marele compozitor finlandez. Fac schimb de manuale cu un profesor și mă aleg cu un auxiliar de istorie, frumos ilustrat, despre Primul Război Mondial, și un manual de limbă finlandeză pentru clasa a șaptea. Are 200 de pagini și e structurat în genul manualelor de limbi străine de la noi. Lecturi simple, frânturi din opere literare, laolaltă cu texte non-literare. La pagina 132, este prezentat Lionel Messi, celebrul fotbalist argentinian. La sfârșit, câteva teme gramaticale, îngrămădite pe o pagină. Intuitiv, realizez că e vorba de morfologie (substantiivit, adjektiiivit, pronominit, numeraalit, verbit- cu 4 timpuri: preesens, imperfekti, perfekti, pluskvam-perfekti; adverbit; konjunktiot; pre-ja postpositiot; keskustelusanat (interjecția); liitepartikkelit.. Asta e tot!
La Tampere, ajung tot pe vreme ploioasă. Plouă non-stop, zi și noapte, dar nu văd nicăieri acumulări de apă, nicio băltoacă. Autocarul a oprit în fața teatrului din oraș. O clădire frumoasă, chiar dacă nu impunătoare. Merg la o cafea cu Sotiris și Emilia, doi colegi din Grecia. Pe unde se întâlnesc, cei din Balcani se împrietenesc imediat. Vorbim despre cutremurul din vară din insula Kos (Emilia e profesoară acolo), despre cauza cipriotă, despre Războiul Civil elen, după care mulți greci au venit și s-au stabilit în România… Intrăm, apoi, într-un magazin de îmbrăcăminte toți trei și ne cumpărăm mănuși suedeze, pe care am dat 4 euro. Prețurile sunt extrem de mici, în raport cu veniturile localnicilor care se duc mult peste 2500 de euro lunar.
Helsinki e un oraș extraordinar. Noaptea, când toate luminile multicolore se aprind,  e ca un pom de Crăciun. Cel mai mult îmi place în Piața Alexandru II, unde străjuiește statuia fostului țar al Rusiei, un iubitor și ocrotitor al artelor, dar și un spirit democratic care a permis emanciparea etniilor din Rusia. Aici, este foarte respectat, întrucât el e cel care a mutat, în 1812, capitala Finlandei, de la Turku, la Helsinki. Vorbim, totuși, despre bunicul dinspre mamă, al marei noastre Regine Maria Întregitoarea… Îmi fac mereu drum pe acolo, ca și prin fața statuii lui Sibelius, din centru- o suprapunere de tuburi, greu de descifrat. Ca și Concertul pentru vioară în Re minor, Op. 47, care este singurul concert scris de compozitorul finlandez (a mai scris și 7 simfonii) și cunoscut în rândul violoniștilor ca fiind unul dintre cele mai dificile concerte pentru vioară, din punctul de vedere al cerințelor tehnice solicitate solistului. Obișnuit cu mările Sudului european, m-am plimbat, de multe ori, pe faleză și în port- unul dintre ele, întrucât nu este nici foarte departe de locul în care locuiesc și despre care știu doar că e în…Vanukatu și, ca să nu mă rătăcesc, trebuie să iau mereu tramvaiul 4. Am descoperit o Baltică tulbure, dar fără valuri și fără plaje de nisip. Mă bucur că, din hala centrală a portului, pot cumpăra tot felul de ciudățenii: pește nemaivăzut și fructe de mare, pate de ren și săpun din grăsime de urs polar…
La Opera Sibelius din Helsinki, este programat “Falstaff” al lui Giuseppe Verdi. Prețul biletelor variază între 10 și 33 de euro. Nu există chioșcuri de ziare stradale, dar le pot procura de la toate magazinele mai mari din centru. Principalul cotidian finlandez este Helsingin Sanomat, editat încă din 1889. Are 112 pagini și costă  1,14 euro. Multe reclame- ca în toate ziarele nordice-, dar și un supliment cultural de 40 de pagini. În paginile de sport, hocheiul deține primul loc. Câteva referiri se fac, totuși, la partida de fotbal din preliminariile mondiale, dintre naționala Finlandei și selecționata Turciei, care urma să se dispute la Turku. Aveam să o urmăresc seara la televizor (2-2). Multe publicații din Estonia, printre cele locale. Țara de dincolo de Golful Finic e văzută ca o țară-soră, cele două capitale, Helsinki și Tallinn, disputându-și mereu întâietatea în zonă, de-a lungul istoriei, datorită pozițiilor geo-strategice.
Astăzi, am luat primul feribot al dimineții și am plecat în Estonia, la Tallinn. Am ajuns după 2 ore de plutire imperturbabilă, tot ascultând cântecele stridente ale unei cântărețe de culoare, și am pătruns pe teritoriul estonian fără niciun control. Tot orașul e construit în jurul centrului vechi, atracția turistică. Capitala estoniană are o istorie palpitantă. A intrat sub ocupația sovietică în 1940, apoi, sub cea germană în 1941, și iar sovietică, din 1945 până în 1991. O vizităm la pas și constat că, privit de sus, din turnul Bisericii  Sf.Olaf, Tallinnul seamănă izbitor cu Praga. Peste tot, steagurile țărilor europene, chiar și al României, dar și ale Rusiei, cele mai multe. Ghidul ne explică, fără reținere, că sunt foarte mulți etnici ruși care, încă, locuiesc aici. Semne ale fostei URSS… Estonia simte, totuși, permanent, amenințarea marelui vecin de la Răsărit.  Vremea mohorâtă ne ascunde într-un restaurant subteran, cu aspect interbelic, Olde Hansa: gramofon, mobilier din lemn de nuc, fără luciu, fotografii sepia, de epocă, chiar și o mașină de cusut, Singer, într-un colț. Cele care servesc, două femei fără vârstă, sunt îmbrăcate în costume tradiționale. Stau la masă cu două profesoare din Bulgaria și, la urmă, comandăm bere estoniană, să o comparăm cu cea românească și cea bulgărească. Foarte bună, slab alcolizată, diferită de ale noastre.
În cadrul cursului, prezentăm un power-point cu cele văzute și înțelese în săptămâna petrecută la Helsinki. Eu fac echipă cu fetele de care am fost nedespărțit zilele acestea, cele două Kalliopi și Meni, profesoare în Kavala, Grecia. Simt o bucurie ascunsă, când văd, în materialul prezentat impecabil de Kalliopi Sotireli, steagul României alături de cel elen… Imaginea din Helsinki, care ne-a impresionat cel mai mult, obligatorie într-o astfel de prezentare, a fost aleasă de ele. Un grup de copii extaziați, așa cum i-am întâlnit peste tot în școlile în care am intrat.
   Astăzi, am văzut și primii români în Helsinki. Niște țigani care vând ziare în jurul gării. Ți se adresează în finlandeză, dar între ei vorbesc românește. Când doresc ceva sau pierd urma unei străzi, întreb trecătorii în engleză. Unii o cunosc-cei tineri, alții-mai în vârstă, se scuză și îmi spun că nu știu decât limba rusă. Oricum, mitul că toți finlandezii vorbesc limba engleză se destramă. Rămân celelalte… O țară liniștită, confortabilă, cu oameni mulțumiți de tot ce li se întâmplă zi de zi. Chiar și cântecul ploii, fredonat neîncetat de pădurile întinse, revărsate în mare, de clădirile gri și umede, ca un ecou bacovian, li se pare de neînlocuit.
Leonard POPA