Europa are preşedinte…băcăuan!!!

Europa are preşedinte…băcăuan!!!

@ Interviu cu dl.Răzvan BURLEANU, Preşedintele  Uniunii Europene de Minifotbal   

Răzvan BURLEANU (Preşedintele F.R. Minifotbal) este numele cu care România se aşază în fruntea Europei.  O personalitate copleşitoare, prin distincţie şi eleganţă, cu care Bacăul trebuie să se  mândrească, şi care a atras atenţia întregului continent. Alegerea sa în funcţia de Preşedinte al Uniunii Europene vine ca o răsplată şi o speranţă că Europa are nevoie de experienţa şi entuziasmul nostru!  (Leonard POPA)

-De unde apropierea faţă de minifotbal la fiul unui fost binecunoscut fotbalist şi un absolvent de relaţii internaţionale?
-Dragostea pentru fotbal vine, categoric, din familie. Primul pas pe terenul de fotbal l-am făcut foarte devreme. Cred că de la vârsta de 2-3 ani am fost nelipsit de la antrenamentele tatălui meu.  Tot tatăl meu a fost cel m-a dus, la vârsta de 7 ani, la primul antrenament și de atunci, în fiecare zi, iarnă sau vară, indiferent de vreme, am continuat până la 18 ani să joc fotbal, mai bine sau mai rău, la echipa de juniori de la FCM Bacău.În vacanțe sau în pauzele competiționale, eram nelipsit de dimineața până seara de pe terenul de minifotbal de la Școala nr.2, de lângă Piața Centrală din Bacău. Am stricat multe mingi și multe perechi de încălțăminte. Acolo, practic, mi-am făcut unii dintre cei mai buni prieteni cu care mă și revăd de fiecare dată când am ocazia. La vârsta de 15 ani, m-am apucat de arbitraj, iar timp de 4 ani am avut posibilitatea să cunosc îndeaproape toate problemele, atât ale echipelor de copii și juniori, cât și ale echipelor de seniori din eșaloanelor județene. Acesta este unul dintre motivele pentru care cunosc, în general, foarte bine și îndeaproape județul Bacău. Cred că, astăzi, situația este însă una mult mai dramatică. Și mă doare acest lucru…Cât despre pregătirea și experiența profesională, toate acestea au contribuit foarte mult la dezvoltarea personală. Studiile mi le-am terminat la București și, totodată, am avut posibilitatea să călătoresc destul de mult în afara țării, pentru aprofundarea studiilor. Cunosc în momentul de față foarte bine cum funcționează administrația locală, dar și cea națională sau europeană prin pozițiile pe care le-am ocupat, ceea ce îmi este relativ mai ușor în comunicarea cu instituțiile publice. Le prefer, oricum, pe cele europene. Anul acesta îmi voi susține și doctoratu în management organizațional la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București.

-Cum a demarat acest proiect fotbalistic, ce anume a stat la baza lui?

-Înainte de toate, a contat experiența și cunoștințele pe care le-am dobândit în toată perioada pe care v-am descris-o anterior. Aș dori să punctez aici că un fotbalist nu practică fotbalul pentru simplul motiv că nu-i place școala. Fotbalul are o valoare neexploatată, în schimb, în momentul de față, formidabilă, în ceea ce privește dezvoltarea fizică și psihică a unul copil. Fotbalul dezvoltă abilități și competențe pe care nu le poți întâlni la un alt sport. Dar să revenim la istoria proiectului de minifotbal demarat în România… În iarna anului 2006, puneam pe picioare primul campionat de minifotbal din județul Bacău. Vreau să menționez încă de la început că acest campionat este, de fapt, o moștenire a competițiilor de minifotbal care se jucau în weekend-uri în curțile școlilor sau printre blocuri, inclusiv înainte de 1989. Practic, minifotbalul are o istorie proprie și vreau să insist asupra acestui aspect. Aceasta este povestea debutului minifotbalului pe plan local. În 2007, existau foarte puține campionate de minifotbal în România. Singurele care existau erau organizate la Iași, Zalău, Buzău, Deva și Timișoara. Acest lucru nu a fost însă un impediment. În vara anului 2007, împreună cu Paul Costaș, Tibi Lajos, Dan Tulpan și Ionică Onicaș, nume care la vremea aceea spuneau mult mai multe în fotbal decât numele meu, organizam primul campionat național de minifotbal. Acel an a reprezentat explozia minifotbalului în România. Începând de atunci, an de an, numărul campionatelor și al echipelor de minifotbal a crescut foarte mult. În 2011, s-a fondat și Federația de Minifotbal din România, ceea ce a contribuit decisiv la parcursul ascendent pe care îl înregistrăm astăzi. Un rol foarte important în această dezvoltare l-a avut și bunul nostru prieten, Cristi Chivu, care a îndrăgit acest proiect și a devenit un ambasador al minifotbalui în România. Mai mult decât atât, echipa campioană a României a avut posibilitatea să meargă de două ori, la invitația lui Cristi, în Italia, pentru a viziona unele dintre meciurile sale de la Inter Milano.Deși țările din vestul Europei au o tradiție mai îndelungată în ceea ce privește organizarea minifotbalului și, implicit, un număr mai mare de jucători participanți, România este un model pentru întreaga Europă prin valoare, seriozitate, consecvență și dezvoltare rapidă a acestui sport, sau mai degrabă de recuperare a acestui sport, dacă e să ne referim la istoria sa. Astăzi, cifrele sunt cele mai elocvente pentru a sintetiza proiectului de succes al minifotbalului românesc. Peste 30.000 de jucători, 36 de județe și 46 de campionate în România. Iar la aceste rezultate trebuie să adaug și câștigarea celor două campionate europene de minifotbal de către echipa națională, la Bratislava în 2010 și la Tulcea în 2011.

-In România, minifotbalul a prins, de la an la an, cum de a fost posibil, în condiţiile în care fotbalul mare a înregistrat un recul sub toate aspectele?

-Este o poveste frumoasă. Este un model de succes. În spate, în schimb, stă o strategie de dezvoltare a minifotbalului, atât pe termen scurt, cât și lung. În același timp, aș menționa o echipă de conducere omogenă și competentă, care a muncit la acest proiect și a crezut în el, într-un context nu foarte favorabil. Piedicile au fost multiple. Au fost foarte multe persoane care ne-au spus că nu vom reuși să realizăm acest proiect, prin simplul motiv că în România ,în general, orice altă structură sportivă s-a bazat pe o moștenire de dinainte de Revoluție. În același timp, ceea ce am aplicat, prin poziția de conducere pe care mi-am asumat-o la nivelul Federației de Minifotbal, a fost o serie de principii și valori - corectitudine, deschidere, transparență, lucru în echipă, dar și instransigență. În același timp, am dezvoltat un dialog instituționalizat, altfel spus nu au funcționat pilele sau influențele exercitate prin intermediul unui telefon.E un sistem creat așa cum poate ne-ar plăcerea tuturor să avem în viața de zi cu zi, un sentiment pe care îl trăim de fiecare dată când mergem în vestul Europei și regretăm că acasă nu se poate. Ba da! Este posibil! Cred că de această poveste are nevoie și fotbalul românesc, dar și România în ansamblul său, fiindcă sunt sigur că se poate.

-Ce loc ocupă Bacăul în acest „sistem” ?

-Județul Bacău se poate mândri că are în acest moment două campionate. Unul organizat în cea de-a șasea ediție în Municipiul Bacău, iar cel de-al doilea la Onești. În momentul de față, conform clasamentului Federației, care ia în considerare foarte mulți indicatori de performanță, Bacăul este pe primele șase locuri. Este o poziție care califică Bacăul direct la turneele naționale, fără să mai treacă prin fazele regionale de calificare. Această poziție îmi doresc  să fie depășită,  fiindcă la Bacău avem acest potențial și cunosc personal acest lucru, dar- totodată- putem chiar să o pierdem, dacă nu ne vom menține la același nivel ca în anii anteriori…

-Nu se creează o concurenţă  periculoasă fotbal/minifotbal/fotbal de sală/fotbal pe plajă? 

-În momentul de față ,dacă e să analizăm statistic la nivel european, numărul practicanților de fotbal este într-o continuă descreștere, în timp ce minifotbalul se află pe o pantă ascendentă. Cei 30.000 de jucători din acest moment nu reprezintă nicidecum potențialul maxim al minifotbalului românesc. Iar cifrele vor confirma în următorii ani prognoza noastră. Din contra, dacă am analiza strategic, împreună cu Federația de Fotbal, am vedea că minifotbalul are o valoare adăugată foarte importantă, pe care o poate aduce sportului rege. Mai mult decât atât- și vreau să insist- minifotbalul este destinat exclusiv amatorilor. În minifotbal, suntem interesați să aducem cât mai mulți practicanți pe teren, nu ne interesează rezultatele. Minifotbalul este un sport al nostru, al tuturor, indiferent de greutate sau vârstă. Minifotbalul nu este în concurență nici cu futsalul, prin simplul motiv că în momentul de față vorbim de 16 echipe de futsal și peste 1.500 de echipe de minifotbal în țara noastră. Futsalul are frumusețea sa, în mod cert, inaplicabilă, în schimb, în multe țări europene. Futsalul și-a atins limitele, nu mai poate fi revigorat. Minifotbalul este însă varianta europeană a futsalului sud-american și ar trebui să ne mândrim cu acest lucru. Cât despre fotbalul de plajă, e destul de dificil să vorbim în România, atâta timp cât o strategie de dezvoltare a turismului lipsește și acest lucru se vede prin durata redusă a sezonului estival, dar și prin numărul din ce în ce mai mic al turiștilor. La toate acestea ar trebui să adăugăm și distanțele foarte mari pe care trebuie să le străbați până pe litoralul românesc, dacă locuiești în Satu Mare sau Timișoara. Cât despre faptul să joci fotbal de plajă la Brașov sau la Bacău… este ca povestea cu nuca în perete!

-Faceţi, vă rog, o scurtă prezentare a sistemului competiţional intern, cum se promovează/retrogradează, dacă există o ierarhizare justă, câţi fotbalişti sunt legitimaţi la scară naţională, care sunt condiţiile obligatorii înfiinţării unei asociaţii sportive de minifotbal, dacă există şi un interes pentru minifotbalul feminin, pentru minifotbalul şcolar…

-Minifotbalul se bazează pe campionatele locale care sunt constituite conform principiului de promovare/retrogadare. Ca să vă expun situația cât mai clar posibil, la Timișoara, în momentul de față sunt aproximativ 120 de echipe, repartizate în ligi valorice. La Zalău, alte 70 de echipe. Mergând mai departe, cele mai bune echipe din fiecare campionat au posibilitatea, în fiecare vară, de a se întâlni în Turneul Național, o altfel de ligă a campionilor la nivel național. În același timp, din 2010, am demarat și Cupa României, o competiție destinată câștigătoarelor cupelor de la nivel local, după un sistem asemănător cu cel din fotbal, sau pentru ocupanta locului secund la finalul campionatului. Din 2011, am demarat și proiectul Supercupa României, unde se întâlnesc cele două echipe câștigătoare ale Campionatului Național și respectiv Cupa României. La minifotbal, nu este obligatoriu să ai o asociație sportivă, minifotbalul este un sport pe care îl practici fără nicio barieră administrativă. Doar atmosfera și prietenii sunt cei care contează și, bineînțeles, comentariile fazelor de joc de după meci, care câteodată sunt mai lungi decât durata unui joc.Cât despre minifotbalul feminin, acesta este un punct prezent în programul cu care am câștigat alegerile europene. În prezent, în vestul Europei, sunt campionate feminine foarte puternice. În estul Europei, în schimb- iar sistemul educațional rudimentar a contribuit decisiv la această reacție- fotbalul a fost și este văzut ca un sport eminamente masculin, interzis femeilor. Ceea ce ,bineînțeles, este greșit, la fel cum și importanța din ce în ce mai scăzută acordată orelor școlare de educație fizică și sport. Am impresia, câteodată, cu sunt prea puțini decidenți interesați de România și de traiectoria sa, ca și cum aceștia ar fi gata oricând să emigreze cu întreaga familie. Minifotbalul școlar ar trebui să reprezinte baza de dezvoltare, punctul de plecare pentru fotbalul de performanță. În momentul de față, vorbim de câteva inițiative de apreciat, inclusiv la nivel local, dar nu este suficient, avem nevoie de mult mai mult. Avem nevoie de un cadru instituțional în care să dezvoltăm astfel de proiecte. În acest sector suntem gata să ne implicăm imediat, dacă am găsi și susținerea din partea autorităților naționale și vă asigur că avem infrastructura și competența necesare.  

-Există o migraţie a fotbaliştilor către minifotbal? Ce nume mai cunoscute se întâlnesc în minifotbalul românesc? Dar în cel internaţional?

-În mod sigur, există o migrație în ambele direcții.Ceea ce este, însă, foarte important este că minifotbalul are în structurile sale la nivel local și național exclusiv oameni care au trăit pe terenul de fotbal, indiferent de vârsta pe care o au în momentul de față, oameni care fac acest lucru din pasiune și plăcere. Nu în mod întâmplător, motto-ul nostru este ”plăcerea jocului de minifotbal”. Recent, au început să apară pe terenul de joc și nume mari de foști fotbaliști, cum ar fi Petre Marin, Gigel Coman, Cătălin Liță, Daniel Iftodi și asta pentru a da doar câteva exemple. În minifotbalul internațional, Maradona este un jucător de bază al naționalei argentiniene, iar nume mari se întâlnesc peste tot. În același timp, avem și personalități ale showbiz-ului prezente pe terenul de minifotbal – Kamara Ghedi, Dani Oțil sau Aurelian Temișan. Dar vorbeam și de o migrație inversă, și anume foarte mulți jucători de la minifotbal au făcut pasul spre fotbalul mare, băcăuanul Vlad Chiricheș este un exemplu elocvent în acest sens. Și pot să vă asigur că și acum sunt foarte mulți alți jucători pe terenurile de minifotbal, care ar putea oricând să facă pasul la liga a doua și cu ceva pregătire suplimentară chiar la prima ligă. Însă selecția suferă foarte mult, iar aceasta nu este încurajată nici de o limitare a numărului jucătorilor străini care pot evolua în campionatul național. Tot la fel cum nu se încurajează nici școlile private de fotbal, ca să nu mai vorbim de dispariția liceelor cu profil sportiv…

-Câte federaţii naţionale sunt afiliate la Forul European?
-Despre Federația Europeană de Minifotbal pot să vă spun că momentul semnării actului fondator,la 24 martie,la Praga, reprezintă un eveniment istoric pentru România, dar şi pentru întregul continent.Am ales Praga pentru semnarea acestui act de fondare pentru că Cehia reprezintă un model al minifotbalului european, având peste 70.000 de jucători legitimaţi. De asemenea, a contat enorm factorul psihologic. Praga reprezintă un spaţiu cu o încărcătură emoţională deosebită. Toate țările semnatare ale acestui protocol n-au uitat importanţa istorică a ”Primăverii de la Praga” şi, în consecinţă, am ales să continuăm fenomenul şi în domeniul sportului. Înfiinţarea Federaţiei Europene constituie cel mai amplu proiect destinat dezvoltării sportului de masă pe continent, după căderea comunismului. La acest eveniment au luat parte 15 președinți de federați naționale de minifotbal deja constituite în întreaga Europă - Cehia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Grecia, Israel, Italia, Kazahstan, Luxemburg, Polonia, Slovacia, Slovenia, Moldova, Marea Britanie şi România. În perioada următoare, Germania, Austria, Muntenegru și Letonia vor fi noi membrii ai forului continental. 

-Ce proiecte de viitor are proaspătul preşedinte al Federaţiei Europene de Minifotbal?
-Proiectele mele sunt deja cunoscute de toți ceilalți colegi de-ai mei din Federația Europeană, datorită faptului că acestea au fost enunțate în programul cu care am câștigat alegerile. În septembrie 2012, vom organiza la Chișinău cea de-a treia ediție a Campionatului European de Minifotbal destinat echipelor naționale (la Chișinău am găsit un sprijin deosebit de important la nivelul autorităților locale și naționale). Pentru 2013, pregătim organizarea unui Champions League al minifotbalului european, o competiție foarte așteptată de toate echipele angrenate în competițiile naționale, iar pentru 2014 lucrăm deja la organizarea unei competiții internaționale. Țările din America de Sud sunt și aici cu un pas înaintea noastră, și nu doar țările mari Brazilia, Columbia sau Argentina, ci chiar Uruguay, pe podiumul mondial la fotbal, o țară cu doar 3,5 milioane de locuitori, dar cu un buget național constituit în jurul fotbalului și unde rezultatele se văd la tot pasul.

-Există o colaborare la nivelul federaţiei cu cei din FRF ?
-În momentul de față nu există, dar cred că putem  găsi împreună elemente comune unei strategii de dezvoltare. Sunt pregătit să-mi ofer necondiționat sprijinul, pentru un proiect bazat pe o strategie pe termen mediu și lung.

-Care este şi de unde provine finanţarea în sistem?

-Finanțarea este exclusiv privată. La nivel național, nu s-a înțeles încă importanța sportului de masă, în general, deși Comisia Europeană insistă pe acest lucru de câțiva ani. Autoritățile locale se implică destul de timid și  nesigure, în lipsa unei strategii naționale. În mod categoric, instituțiile europene vor reprezenta în perioada următoare o sursă importantă de finanțare, mai ales că în momentul de față colaborăm cu Comisia Europeană pentru pregătirea strategiei Europa 2020, în domeniul sportului.