Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

luni, 23 aprilie 2012

La porţile Oraşului Roşu


ARLUS-primul nume al fotbalului băcăuan

La porţile Oraşului Roşu

   In ziua aceea, procurorului Remizovschi îi veni o idee. Peste numai trei săptămâni, după o întrerupere de 4 ani, se va relua campionatul naţional de fotbal, cu trei Divizii valorice ( A , B , C ). In mai toate oraşele ţării se înfiinţaseră echipe noi,  numai la Bacău  nu mişca nimeni, nimic. Oamenii preferau partidele de tennis de masă şi cursele cicliste, uitând cu totul de “foot-ball“, deşi maidane erau la tot pasul  iar copiii băteau mingea până seara târziu. Inainte de Război, activaseră câteva formaţii anonime, dar tuturor li se părea că asta fusese, odată, demult. Dând cu ochii de avocatul Robinsohn, care tocmai îşi savura obişnuita ţigară de foi, procurorul îl abordă direct, pe un ton aproape ofiţeresc:
-Ascultă, mă Robinsohn, ţie îţi place fotbalul?
  Luat prin surprindere, avocatul încuviinţă nu tocmai convins, dar Remizovschi nu-i lăsă răgaz să se dumirească:
-Atunci, hai să facem o echipă de fotbal!
…Ce să mai zică bietul Robinsohn?! Procurorului nu-i plăcea să fie contrazis.
-O facem, Mişule, dar pentru asta ne trebuie bani serioşi! Si hai să spun că-i găsim,dar mâine-poimâine, vine vreo reformă şi cum o mai îmbrobodim pe urmă?
   Remizovschi nu răspunse, însă a doua zi, dis de dimineaţă, trecu pe-acasă la Robinsohn şi împreună cu acesta bătu la uşa lui C.Grigoriu, Directorul Secţiei Comerciale din Regiunea Bacău, mare pasionat de fotbal. I-au explicat ce şi cum iar acesta a fost de accord. Cu o condiţie, însă… Echipa să fie subvenţionată de Prefectură şi Sfatul Popular Regional. El va veni cu celelalte
   Marele noroc a fost că, pe vremea aceea, prefect era Dionisie Ionescu (mai târziu, Ministrul Ceremonialului de Stat ) un om  pentru care jocul cu balonul rotund însemna foarte mult, mai ales că sportul devenise  “directivă“ în platforma politică a PMR-ului iar tovarăşii de la Bucureşti apreciau astfel de iniţiative entuziaste. Avea, însă, o nedumerire pe care şi-o exprimă cât se poate de limpede:
-Dar echipa cum o să se numească, fraţilor?
  Tăcere. Nimeni nu se gândise încă la un nume. Până la urmă, tot Dionisie Ionescu veni cu o soluţie salvatoare, inspirată din obiectivele vremii…
-Să-i spunem  A.R.L.U.S !
   Ceilalţi au rămas ca la dentist:
-Ce denumire mai e şi asta, Dionisie ?! Dar prefectul replică imediat şi nimeni nu îndrăzni să i se împotrivească:
-Asociaţia Relaţiilor Lărgite cu Uniunea Sovietică…Pe scurt, ARLUS !
…Si aşa a rămas.
   In ziua următoare, procurorul Remizovschi nu-şi mai găsea locul. Se născuse echipa, dar lipseau cei care ar fi trebuit să o reprezinte! La o primă strigare, răspunseră apelului doar şase posibili jucători: Melnic, Rus I (peste ani, preşedinte al Sport Clubului), Slaimovici, Bică, Menmolis şi Serman…Toţi formaţi la şcoala maidanului. Un prieten de-al lui Robinsohn, Gică Weisemberg, vine, totuşi, cu o propunere salvatoare. Când va merge la Federaţie să depună actele de afiliere, va aduce şi  fotbalişti. Capitala e plină de jucători fără angajamente. Stau toată ziua pe stadionul din Obor şi aşteaptă să fie contactaţi. Unii şi-au adus cu ei şi valizele…Cei care acoperă cu laba piciorului toată mingea pleacă primii! Asta o ştia şi Weisemberg, care avea să devină astfel primul impresar din istoria fotbalului  băcăuan!  Din Obor, “nea Gică“,cum îi spuneau cei apropiaţi, nu s-a întors cu mâna goală.  Doi dintre echipierii Unirii Tricolor, Cristea Ghica (viitorul antrenor de legendă al fotbalului local juvenil) şi Petrică Părălescu au fost primii de acord să vină la Bacău. Ei au promis, totodată, că vor încerca să convingă şi alţi fotbalişti bucureşteni să se înregimenteze noii echipe create pe malurile Bistriţei, astfel că, după numai o săptămână, ARLUS avea legitimat un lot format din 17 jucători: Ghica, Părălescu, Iliescu, Ianda, Oprişescu, Frunzescu, fraţii Nelu şi Miticuţă Lemnrău, Ioniţă Marin, Iordache Traian (care va fi şi antrenorul echipei ) – toţi de la Unirea Tricolor, Melnic, Rus ( Onucu ), Slaimovici, Bică, Menmolis, Marinică Niculescu (venit de la Gura Ocniţei, dar fost jucător în Bucureşti), Serman…Era anul 1946  şi Bacăul începuse să înflorească văzând cu ochii. Dincolo de statistica oficială, o simplă  lecturare a cărţii de telefon apărute în anul respectiv scoate în evidenţă o realitate de netăgăduit. In ciuda Războiului abia încheiat, România îşi menţinuse o economie stabilă şi se putea gândi la o relansare în toate domeniile de activitate. Judeţul Bacău avea un număr de 11 localităţi
(Bacău, Agăş, Asău, Căiuti, Comăneşti, Dărmăneşti, Moineşti, Oneşti, Slănic Moldova, Teţcani şi Tg. Ocna) racordate la sistemul de telefonie. Mai interesante sunt datele  ascunse în spatele numerelor de telefon prezente în carte. Aşa, de pildă, aflăm că, în 1946, la Bacău, funcţiona o maternitate, “ Pavel şi Ana Cristea “, în Calea Moinesti 44, apelabilă la numarul 125, un restaurant de interes naţional  “Viaţa Nouă“, patronat de Berghoff Beno (Str.10 Mai, Nr.2, telefon: 119), Fabrica de Pălării a lui Moritz Aroneanu, situată pe Strada Mihai Viteazu 108-110 (cu două numere de telefon: 540 si 720), Societatea de Asigurări “Adriatica“ (Strada Regele Ferdinand 10), patru bănci (Naţională, Oituz, Creditul Marunt si Banca Romaneasca), Fabrica de Basmale “Georgia” a lui Leon Grad (Strada  Gh.Grigorescu 15), Depozitul de Băuturi al lui Iancu Iacobsohn (Strada Mihai Viteazu1), Colonialele lui Avram Hirschenbein ( Strada Regele Ferdinand 83) şi Oancea Chiriac ( Strada 10 Mai , Nr.10), Fabricile de Incalţăminte “Asfador şi Goldstein“ ( Strada Mihai Viteazu 82) şi C.Iordănescu (Str. Mihai Viteazu 24), Manufactura lui Moise Feldsohn dar, mai ales, Fabrica de Textile a lui Filderman ( Strada Stefan cel Mare 5, telefon : 144). Tot de aici aflăm că Bacăul dispunea de două cinematografe ( “Forum“ şi “ Mărăşti “), zece farmacii, un ziar (“Inainte“, Calea Marasesti, Nr.15, telefon:62), cinci licee (Comercial de Băieti, “Ferdinand“, Liceul Industrial de Băieţi, Liceul Industrial de Fete şi Liceul Teoretic de Fete) şi două Şcoli Normale (de fete si de băieţi). Nu erau absente nici partidele: Comunist, Naţional Popular si Social Democrat …Evident, acestea aveau si cei mai multi membri legitimaţi. Dintre abonaţii individuali, se disting avocaţii: Dumitru Ardeleanu, Constantin Calmuschi, Aizig Drimer, Israel Wexmann, Nicolae Ţintă, Grigore Mârza, prefectul Dionisie Ionescu, primarul Sandulache Sandu, medicii: Marcel Berenstein, Avram Cretu,  prim-radiologul Mihail Eliescu, Victor Psenit, Alfred Schapira, L.Tecuceanu, Abraham Ellenbogen, Radu Moise…celelalte profesii nefiind menţionate.
  Telefonul cu Numărul 1 aparţinea Staţiei CFR  (Strada General Prezan 40), Numărul 2- Pompierii, Numărul 3- Societatea de Telefoane …   Regele încă mai era în ţară, iar lumea nu bănuia ce o aşteaptă…
                            
                                            
                                                   
1946

      Anul 1946 a adus în fruntea mişcării sportive din România, Organizatia Sportului Popular (înlocuitoarea UFSR-ului). Prima măsură a O.S.P.-ului  a fost desfiinţarea treptată a profesionismului, catalogat drept  “o racilă  burgheză“. In luna august, debutează, aşadar, campionatul Diviziei A, care prezenta la start 14 echipe: CFR Bucuresti, Carmen Bucuresti,  Juventus Bucuresti, Ciocanul Bucuresti,  Prahova Ploiesti, ITA Arad, Dermagant Tg.Mures, CFR Timisoara, UDR Resita, Jiul Petrosani, Libertatea Oradea, Ferar Cluj, Universitatea Cluj  şi FC Craiova. Din Moldova, nicio echipă! O lună mai târziu ( septembrie ), încep şi întrecerile Diviziei B (3 serii a câte 14 echipe) şi Diviziei C (12 serii). In final, titlul de campioană a ţării va reveni, detaşat,  formaţiei arădene ITA, care prezenta un “ 11 “ de temut, la vremea aceea: Marki – Lorant, Pall- Reinhardt, Meszaros, Gh. Băcuţ I– Ad. Covaci, Mercea, Bonihadyi, Petschovschi, Toth III.   Aflat în primul său an de activitate, ARLUS participă la întrecerile ultimului eşalon, Divizia C, alături de alte 10 formaţii: Danubiana Roman, CFR Iasi,  CFR Pascani, Chimia Suceava, Dinamo Vaslui, Hatman Luca Arbore  Rădăuti, Foresta Falticeni, Avântul Botosani  si Letea Bacău . La finele campionatului, pe primul loc se claseaza Danubiana Roman dar în Divizia B promovează şi ARLUS Bacău, ocupanta poziţiei a doua, după un parcurs meritoriu, în care elevii antrenorului Traian Iordache au demonstrat că pot îndrăzni la mai mult.  In acelasi an competiţional, activitatea fotbalistică regională s-a desfăşurat în organizarea O.S.P. Bacău, cu 2 campionate (orăşenesc şi regional). In cel orăşenesc, activau următoarele echipe: Partizanul, CFR, Metalurgia, Spartac, Vointa, H.C.C., Sanatatea, Tacerea, Macabi, Victoria si Tineretul Progresist. Ambiţionată de promovarea în Divizia B, Arlus îşi completează lotul de jucători cu câteva talente descoperite în împrejurimi sau pe terenurile băcăuane: portarul Gavrilescu, Justin, Creţea, Rugiubei, Savin, Cicortas  şi juniorii Vasilica Giosanu si Marcel Memolis.
    Intre timp, în oras, locuitorii începeau să afle ce înseamnă un regim de ocupaţie. La Moscova, sovieticii decretaseră repatrierea persoanelor care părăsiseră teritoriul rus după 1917. La Bacău, au apărut  peste noapte indivizi despre care nu ştia nimeni  nimic. Unii dintre ei vorbeau româneşte cu un accent de-aiurea şi complotau împotriva ţării pe al cărui teritoriu se instalaseră. Incercau, nici mai mult, nici mai puţin, să-si formeze o administraţie proprie, prin izgonirea sau arestarea  oficialităţilor locale. In ţinuturile Moldovei se instalase anarhia, abil dirijată de la Moscova. Era vremea când  se vorbea,  tot mai mult, de constituirea unei asa-zise Republici a Bacăului.Totul e descris cu lux de amănunte, în însemnările lui Cicerone Ioniţoiu despre “Rezistenţa anticomunistă din munţii României, 1946-1958”:  “Cei nou veniţi şi aliaţii lor fără de căpătâi erau înarmaţi cu armament confiscat de la nemţi. Erau instruiţi, după care cutreierau Moldova, terorizând populaţia. Sub pretextul rechiziţiei au fost luate de la populaţie: tractoare, trăsuri, care, boi, distrugându-se astfel şi inventarul agricol. (…)Jaful şi abuzurile se instalaseră peste tot. Cine se opunea era tratat drept fascist. Delaţiunea începuse să se extindă. Răzbunările erau la ordinea zilei. Eliberatorii sovietici încărcau şi cărau tot ce găseau. Totul li se cuvenea, totul era al lor! Pentru a se face faţă cerinţelor nesăţioasei Rusii, s-a trecut la construirea unei căi ferate cu ecartament lărgit, pe liniile principale, între Ungheni-Buhăieşti şi Ungheni-Adjud, corespunzător ecartamentului liniilor ferate ruseşti . Astfel, pe lângă bunurile noastre, începuseră să se scurgă, zi şi noapte, bunurile unei jumătăţi de Europă eliberată. Toate căile ferate erau ticsite. Liniile secundare din Moldova erau paralizate. Garnituri de 50-60 de vagoane, închise sau platforme, se scurgeau prin Ghimeş-Palanca, înghesuindu-se pe Valea Trotuşului, ocupând liniile de garare din staţii. Trenurile erau însoţite de câte un vagon de clasă cu 8-10 ruşi înarmaţi, care asigurau transportul prăzii. Uneori, din cauza aglomeraţiei, staţionarea prin gări dura câteva zile. Atunci eliberatorii se năpusteau prin casele oamenilor, pe care le goleau de băutură, de mâncare şi de tot ce credeau că le este folositor. Oamenii păgubiţi de pe traseu, de la Asău, Comăneşti, Dărmăneşti, Tîrgu Ocna, au început să reacţioneze. Aşa a luat fiinţă o primă formă de rezistentă şi de ripostă împotriva celui ce se dovedea a fi invadator. Se organizau câte 3-4 persoane şi doar îi auzeai: Hai să-i pedepsim pe rusnaci! La jaful făcut de ruşi ,  se răspundea cu atac înarmat. Tinerii, mai ales, înarmaţi cu câte o daltă solidă şi un ciocan greu în servietă şi cu un pistol în buzunar, se strecurau în vagoane şi-n mersul trenului distrugeau tot ce se putea: aparate de precizie, ceasuri de control, glisiere, lanţuri de trans­misie, într-un cuvânt scoteau din uz multe lucruri prădate din Europa şi pornite pe drumul Rusiei. Trenurile erau încărcate cu de toate, lucruri vechi şi lucruri noi, luate de peste tot sub titlul de despăgubire de război: lighene, paturi, pălării,  coteţe cu găini, gâşte, porci, colivii cu canari, piane, tobe, pantofi, tablouri, maşini de tuns, toate aruncate de-a valma.Au fost cazuri când oamenii decişi să riposteze au dat peste ruşi beţi. I-au dezarmat şi i-au bătut bine, drept pedeapsă pentru furturile săvârşite prin sate. Pe un rus, de exemplu, care se mai ţinea pe picioare, l-au obligat să ducă în spate butoiaşul de ţuică la locul de unde îl furase. Şi în acest fel, lumea îşi procura arme şi grenade, pregătindu-se să se apere împotriva acestor creaturi sălbatice. Timp de doi ani, ruşii au furat tot ce le-a picat în mână.“. L-am întrebat, odată, pe regretatul  portar  de legendă al Arlusului, Petrică Gavrilescu, dacă la partidele de campionat se întâmplase să vină şi vreo delegaţie a noilor conducători … Nu, aceştia nu descoperiseră, încă, “farmecul vieţii “ (cum se exprimase, mai de curând, un “fost“ , ajuns preşedintele unui club cu tradiţie). Singurul remarcat, o dată sau de două ori,  în tribunele Stadionului din Parcul Libertătii, fusese Lucreţiu Pătrăşcanu (originar din Bacău), întotdeauna singur,  care, deşi ministru al justitiei, intrase în dizgraţia oficialităţilor comuniste.  De altfel, peste exact un an, în Rezoluţia  Plenarei  CC din 10-11 iunie 1948, partidul l-a acuzat, pentru prima dată public, numindu-l "duşman al poporului". La 24 august 1948, pe numele lui avea să se emita mandatul de arestare,  sub acuzaţia de agent al Siguranţei şi al serviciilor secrete britanice.  O făcătură, ca atâtea altele, specifice perioadei.

1948/1949 : Ediţia marilor iluzii

      Ambiţiile lui Remizovschi erau ca un bulgăre de zăpadă în rostogolire. Procurorul dorea , nici mai mult, nici mai puţin, ca echipa să promoveze în Divizia A!  Condiţiile materiale  şi de pregătire ale echipei se îmbunătăţiseră vizibil.  Lotul de jucători era cantonat la Hotelul Coroana (situat pe locul unde, în present, se află Agenţia Centrală CEC) însă,  fotbaliştilor căsătoriţi li se asigurase câte o garsonieră. Masa zilnică se servea gratuit, la Cantina Sfatului Popular. Singurele obligaţii ale fotbaliştilor erau antrenamentele (de trei ori pe săptămână) şi cele 3-4 ore pe care trebuiau să le “bifeze”  la fabrică (fosta Partizanul). Antrenamentele se făceau pe stadionul din Parcul Libertăţii (tocmai construit) acolo unde, de altfel, urmau să se dispute şi partidele de campionat (nu numai ale Arlusului). Petrică Gavrilescu  îşi amintea, după 50 de ani: “ în fiecare zi, înainte de a lucra cu mingea, jumătate de oră, efectuam probe clasice de atletism, sărituri peste garduri, în lungime şi în înălţime, aruncarea greutăţii, viteză-contra-cronometru, pe distanţa de 30 de metri. O atenţie deosebită se acorda tehnicii individuale…”
   La sfârşitul lui august, începe şi campionatul. In prima etapă, băcăuanii joacă acasă cu Grafica UMB. Tribunele stadionului sunt pline, pregătite să aplaude prima victorie a ARLUSULUI în Divizia B.  Băcăuanii nu înşala aşteptările şi câştigă cu 3-0! In oraş, e sărbătoare. Toată lumea vorbeşte numai despre fotbal. Numai că, în etapa a doua, ARLUS merge la Sibiu, să joace cu Arsenal. “ Procurorul” nu are, însă, emoţii. Pariază cu toata lumea că se va întoarce  la Bacău cu puncte..  Şi are dreptate, ARLUS termină la egalitate, 1-1, un meci pe care l-a controlat în întregime. Ziarul local “Luptătorul”  comentează, însă, rezultatul cu o undă de regret: “ Meciul, din primele minute, a început cu o vizibilă notă de dominare a băcăuanilor care au făcut nenumărate incursiuni până la poarta adversarilor, apărată excelent de un portar aflat în formă de zile mari. Rând pe rând, au tras la poartă Marinică, Creţea, Iordache, Savin dar nu a fost gol. Abia în min. 25, Creţea, printr-o lovitură puternică, bine executată, trimite balonul în plasă: 0-1.Egalitatea se restabileşte în min. 83, când una din extremele sibienilor scapă şi aleargă spre poartă. Urmărită de apărătorii ARLUSULUI, aceasta a încercat să centreze balonul. Centrarea, spre norocul sibienilor, este executată greşit şi balonul nimereşte drept în colţul opus al porţii apărate de Gavrilescu. La Sibiu, nu s-a putut obţine victoria prin faptul că înaintarea arlusistă a jucat precipitat, fără sistem şi o legătură strânsă“. Când a citit rândurile apărute în ziar, Remizovschi a sărit ca ars, dar cum putea să se razbune mai bine pe cronicarul “acid“ decât printr-o nouă victorie, în etapa următoare?!  Mai ales că, la Bacău, venea Desrobirea Constanţa, nimeni alta decât  ocupanta locului 1 în ediţia anterioară, care ratase, la baraj, promovarea în Divizia A!  Partida s-a desfăşurat duminică, 5 septembrie, pe  “ Libertăţii “, cei 4000 de spectatori fiind realmente încântaţi de jocul favoriţilor. Dar, iată,  cum relatează cronicarul sportiv al cotidianului local “ filmul match-ului “: “La fluierul de începere al arbitrului, constănţenii au mingea.  Nu o pot reţine pe centru, localnicii a căror înaintare este condusă de Creţea, iau balonul şi încheagă, astfel,din primele minute, o fază la poarta adversarilor rămasă fără rezultat. In scurt timp, constănţenii au şi ei prilejul să revină în careul arlusistilor dar trimit mingea pe lângă bară, afară. Aceasta le-a fost unica ocazie clară de a marca. In schimb, nici  înaintarea localnicilor, în prima repriză, nu arată mare lucru. Mingile sunt trimise fără adresă şi uneori greşit. Halfii joacă prea înapoi.  Extremele nu sunt folosite. Balonul se învârte mai mult pe linia de centru. La un demaraj reuşit al înaintării arlusiste, Creţea, în careul de 16 m, primeşte mingea şi, driblând un apărător, înscrie pe lângă portar care a încercat să blocheze. E minutul 24 al primei reprize. In general, jocul din prima repriză a fost slab de ambele părţi, lipsit de faze interesante, de tehnică şi suflet. In cea de a doua repriză, Arlusiştii îşi găsesc cadenţa şi legătura între compartimente. Fazele la poarta Desrobirii se succed în tempo rapid, apărarea şi portarul acesteia nici nu mai are aproape timp sa răsufle. Localnicii iau jocul cu totul în mână. Savin reuşeşte să marcheze imparabil în minutele 72 si 87, pentru a stabili scorul just de 3-0. ARLUS :  Gavrilescu – Justin,  Cicortas,  Nelu Lemnrau,  Iliescu,  Paralescu, Ionita,  Marin, Marinica, Cretea, Iordache, Savin.  DESROBIREA: Lesnic – Arapu, Marinescu,  Cucuanes, Ispas, Lemnaru, Moise, Parvu, Oltenica, Voinescu, Nutu.. Această victorie a mai adus însă încă o dată răsturnarea pronosticului confratelui nostru Sportul Popular care a dat ca mare favorită, la Bacău, formaţia Desrobirea“…
    Astfel, după 3 etape, ARLUS se instalează în fruntea clasamentului, acumulând, ca şi Concordia, 5 puncte şi un golaveraj nesperat: 7-1!

Clasamentul

1. ARLUS                                   3  2  1  0      7:1     5 p
2. Concordia                               3  2  1  0       7:1     5 p
3.  CFR Galati                            3  2  1  0     10:5     5 p
4. Textila Sf.Gheorghe               3  2  0  1      5:5      4 p
5. Politehnica                              3  2  0  1      4:4      4 p
6. CFR Sibiu                               3  1  2  0      9:3      4 p
7. FC Calarasi                             3  1  2  0      5 :3     4 p
8. Tesatura Romana                    3  1  1  1      4:4      3 p
9. Socec Lafayette                      3  1  1  1      4 :5     3 p
10. Astra Moreni                         3  1  1  1      4: 7     3 p
11. Arsenal                                  3  0  2  1      4: 8     2 p
12. Desrobirea Cta.                     3  0  0  3      2 : 8    0 p
13. CFR Ploiesti                         3  0  0  3      1 : 8     0 p
14. Grivita CFR                          3  0  0   3     0 : 4    0 p

   Victoria băcăuanilor asupra constănţenilor reţine, în continuare, atenţia gazetei locale  care, în ediţia de miercuri, 8 septembrie 1948, revine cu câteva  adnotaţii pe marginea partidelor desfăşurate la sfârşitul săptămânii concluzionând “Sportul  cu balonul rotund în regiunea noastră, cu excepţia  formaţiei  divizionare ARLUS, trece putem spune  printr-un impas.  Acest lucru îl vădesc  mai ales echipele din Divizia C  şi formaţiile districtuale prin jocurile ce le prestează. După cea de-a treia etapă a campionatului Diviziei C, seria a III-a, Creditul Carbonifer Comăneşti a totalizat 4 puncte, Textila Buhuşi 3, Steaua Rosie 2 si Hârtia 0 puncte . .. In campionatul districtual, conduce Victoria  urmată de Textila, CFR Tg.Ocna, Alimentara şi Steaua Uzului Dărmăneşti.  Când vine vorba despre ARLUS, cronicarul “ Luptătorului “ schimbă registrul critic, redevenind optimist: “ Multora, scorul la care a cedat Desrobirea din Constanţa la Bacău le pare surprinzător. Insuşi Sportul Popular se mira… Dl. Jules Mayer, care a arbitrat foarte bine, duminică, întrebat de noi, a caracterizat în câteva faze jocul:  Scorul este just şi putea să fie 5 sau 6-0, daca nu se ratau ocazii clare. Este drept că, în prima repriză, jocul a fost slab. In cea de-a doua, matchul a căpătat caracterul unei dispute înverşunate, cu faze spectaculoase, devenind un adevărat joc de Divizia B. ARLUSUL a învins prin înaintarea sa, care a tras fără răgaz la poartă. Desrobirea a pierdut pentru că a fost complect ineficace şi în cele 90 de minute n-a tras o minge la poartă. Arlusistii au avut cel mai bun om în Creţea care a împins neîncetat înaintarea peste adversari.”
   In paralel cu evoluţiile Arlusului, băcăuanii urmăreau şi celelalte eşaloane valorice inferioare, la fel de spectaculoase. In Divizia C, Textila Buhuşi a întâlnit Danubiana Roman cu care a terminat la egalitate, 0-0. Referitor la acest joc, ziaristul de la Luptătorul notează: “ Scorul este cu atât mai preţios cu cât buhuşenii au debutat cu o formaţie nouă, lipsită de vedetele pretenţioase care transformă sportul într-o negustorie. Edificatoare în această privinţă este atitudinea jucătorului Cireş care a refuzat să joace duminică pe motivul că nu i s-au dat 10.000 lei ca să-şi achite nişte datorii. Acest caz trebuie adus în discuţia forurilor OSP pentru a se lua masuri împotriva tuturor acelor jucători care mai încearcă să readucă în sport metodele de mult apuse“…
   In aceeaşi competiţie, pe Stadionul “Arlus”, Steaua Roşie Bacău zdrobea Franco Romana Brăila cu 4-0 ( 1-0), prin golurile înscrise de Bitai, Militaru, Melnic II  (“care a driblat trei apărători şi pe portarul advers”..) şi un  autogol.  In alte partide: Armata Iasi-Hârtia P.Neamt 5-1 ( 2-1 ),CFR Iasi- Creditul Carbonifer Comăneşti 3-2, după ce comăneştenii conduseseră la pauză cu 2-1 …
   In aceeaşi săptămână, s-a reluat si campionatul districtual, participantele fiind împărţite în două serii. Seria I: CFR Bacău, Victoria Textila Bacău, Armata Bacău, Steaua Romana Moinesti, Steaua Uzului Dărmănesti, Salina Tg.Ocna. Seria a II-a: Arlus B Bacău, Alimentara Bacău,  1 Septembrie Bacău, Partizan Bacău, CFR Tg.Ocna, CFR Comanesti si Unitatea Bacău.
   Duminică, 12 septembrie, ARLUS joacă, însă, la Moreni, cu Astra. Toată săptămâna, băcăuanii se antrenează numai pe jumătate de teren, fără ca antrenorul Bălănescu (cel care îl înlocuise, între timp, pe Traian Iordache) să le dea vreo explicaţie jucătorilor total nedumeriţi. Abia în preziua plecării spre Moreni, acesta face o şedinţă fulger şi le comunică băieţilor că Astra posedă un teren de mărimea minimă  admisă de regulament, ceea ce împiedică echipele vizitatoare să-şi desfăşoare jocul normal . .. Cu toate acestea, arlusiştii încep excelent partida de la Moreni şi în minutul 39, Creţea deschide scorul cu un şut plasat, de la 15 metri. După pauză, gazdele se aruncă în atac, însă, portarul Gavrilescu face adevărate minuni în poartă, salvându-şi coechipierii de la un adevărat dezastru.  Exasperat, probabil, de forma deosebită a portarului băcăuan, centralul întâlnirii nu mai stă pe gânduri şi în min.62, când un jucător de-al gazdelor calcă pe minge şi cade în careu, dictează penalty. Lovitura de la 11 metri este transformată şi Arlus trebuie să se mulţumească doar cu un singur punct. După 4 etape, băcăuanii ocupau locul 3, la egalitate de puncte (6) cu liderul, Textila.
   Egalul obţinut la Moreni îi face pe băcăuani să se simtă invincibili. In oras, fotbaliştii de la ARLUS sunt recunoscuţi pe stradă şi întrebaţi dacă promovează în Divizia A, dacă  este vreo şansă ca, anul viitor, ITA Arad, cu celebrii Bonihadyi şi Petschovschi, să vină la Bacau, în “Parc”…In ziarul “Luptătorul“, sub semnătura corespondentului D.A.Burlacu apare o informaţie transmisă, cu viteza fulgerului, din microbist în microbist: “este vorba despre chestionarele-program ARLUS care vor fi alcătuite la fiecare match din localitate. Acest chestionar-program se compune din 3 taloane distincte. In primul talon, vor fi notate formaţiile echipelor care se întâlnesc şi poziţiile pe care le ocupă în clasamentul la zi. Talonul al doilea va fi completat de microbişti indicând echipa favorită şi scorul. Acest talon va fi completat pe stadion şi se va depune înainte de meci la o casă specială. Suporterii care vor indica cele mai exacte rezultate vor căpăta premii, abonamente gratuite la ziarul Luptătorul, abonamente gratuite la meciuri. Al treilea talon va fi completat de spectatori după meci. In el se vor arăta părerile respective asupra partidelor jucate, lipsurile pe care vor să le semnaleze, precum şi sugestiile pentru meciurile viitoare. Aceste chestionare-program se pot obţine de la Depozitul Slava…” . Suporterii se agită, simţind că sunt luaţi în seamă.  Ca un făcut, tot atunci, preţurile produselor alimentare cunosc reduceri semnificative. La Restaurantul Bistriţa, cel mai elegant din oraş,  kilogramul de ficat ajunge la 14 lei (de la 20 lei preţul vechi), mititeii 8 lei (12 lei), rinichii 17 lei (25 lei), măduvioare 21 lei (30 lei), muschi de vită 45 lei (65 lei), vrăbioare 45 lei (65 lei) . Aceleasi preţuri reduse  şi la mâncărurile gătite: supa cu tăiţei 17 lei (25 lei), ciorbe si supe de roşii si văcuţă 21 lei (30 lei), borş de peşte 28 lei (40 lei), supă de pui 31 lei (45 lei), mâncare cu carne de vacă 31 lei (45 lei), tocană de purcel 35 lei (50 lei), salată de vinete 25 lei (45 lei)…In perioada respectivă, salariul mediu era de câteva mii de lei. Să mănânci până plesneşti şi, culmea, să-ţi mai rămână bani şi pentru …biletul de meci!
   In etapa a 5-a, ARLUS joacă acasă, cu Tesătoria Română Piteşti, ocupanta locului 7, cu 4 puncte. Cu 5000 de suporteri în tribună, băcăuanii încep bine partida însă Creţea şi Savin ratează copilăreşte din poziţii favorabile. Abia în min.68, Savin reuşeşte să scape de doi adversari  şi  să înscrie pe sub portarul piteştean ieşit la blocaj. Până la urmă, scorul final avea să rămână 1-0 pentru  arlusişti, în continuare  neînvinşi dar cu acelaşi număr de puncte (8) ca Politehnica Iasi si CFR Galati.  Arbitrul bucureştean Coca Stefănescu  a condus echipele: ARLUS – Gavrilescu – Cicortas, Justin, Aurica, Iliescu, Nelu Lemnrau, Iordache, Marinica, Cretea, Rugiubei, Savin. Tesatoria: Draghici- Mircea, Prut, Nicolae, Popescu, Filiment, Soare, Varga, Ciobanez, Maier, Stavrache.  In aceeasi zi, în Divizia C, Creditul Carbonifer Comăneşti – Textila Buhuşi 3-4 si BNR  (fosta divizionara B)- Steaua Rosie 8-0. In campionatul districtual, pe terenul din Parcul Năstăsache, CFR Tg.Ocna – CFR Comăneşti 2-5 ( 0-3), după o partidă în care localnicii  au jucat multe minute numai în 9 oameni, prin rănirea portarului Nistor şi eliminarea unui jucător (pe atunci, nu erau permise înlocuirile). Tot în campionatul districtual, Steaua Rosie Moineşti – CAM Salina Tg.Ocna 3-1 ( 3-0 ). Miercuri, 22 septembrie, in aceeasi competitie, sunt programate si doua restante. CFR Bacau – Victoria Textila 3-0 ( 1- 0 ) si ARLUS B Bacău- Sindicatul Funcţionarilor Particulari 6-0 ( 4-0 ). Trei zile mai târziu,  Asociatia Sportiva ARLUS hotărăşte să înfiinţeze încă două sectii de performanţă: volei şi ciclism, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Toată suflarea oraşului era, însă, cuplată la meciul care urma să se dispute duminică, în Divizia B, când ARLUS mergea la Ploiesti să joace cu Concordia, o echipă bătăioasă, mai ales în partidele disputate pe teren propriu. O victorie le-ar fi adus băcăuanilor consolidarea poziţiei de lider în clasament. Socoteala de-acasă nu se  potriveşte, însă, cu aceea din târg si gazeta locală avea să consemneze marţi, 28 septembrie, prima înfrângere a arlusiştilor: Concordia- ARLUS 3-0 ! Proporţiile scorului păreau neverosimile pentru orice suporter, mai ales că băcăuanii nu mai concepeau altceva decât victorii pe linie! Cronicarul sportiv al “Luptătorului “ nu se lasă nici el mai prejos şi pune înfrângerea pe seama arbitrului, notând în stilu-i caracteristic: “La acest scor a contribuit în mare măsură arbitrajul domnului Stepleanu din Bucuresti, care a favorizat  vizibil pe ploieşteni. Savin, marcat sever de un apărător concordist, Ghinda, nu s-a putut mişca. Rugiubei care a jucat cel mai bine din 22 a fost urmărit permanent spre a fi lovit la piciorul care i s-a vindecat de curând. Prezenţa lui Iordache în formaţie s-a dovedit a nu mai fi deloc oportună. Primul punct  a fost marcat de un inter al Concordiei, dintr-un ofsaid vizibil. Cel de-al doilea gol a fost marcat de Stefan Vasile, centrul atacant al Concordiei. Intrucât jocul a fost degenerat de arbitraj, ARLUS a contestat meciul, cerând rejucarea lui pe un teren neutru. Federaţia va trebui să verifice şi cunoştinţele domnului Stepleanu care a acordat lovitura de pedeapsă de la 6 m, penalizare  neîntâlnită încă în analele arbitrajelor de fotbal“. Cum-necum, în urma înfrângerii, ARLUS coboară 2 locuri în clasament, situându-se acum pe 5, în timp ce prima poziţie era deţinută de CFR Sibiu. Infrângerea neaşteptată de la Ploieşti îi descumpăneşte vizibil pe băcăuani. Mitul invincibilitătii fusese îngenunchiat. In etapa următoare, ARLUS joacă acasă, cu Grivita CFR Bucureşti. Deşi câştigă, arlusiştii au arătat un vădit declin de formă. Scorul a fost deschis de oaspeţi, ceea ce nu se mai întâmplase până atunci, în min.10, când Stoian a driblat apărarea ARLUSULUI şi a înscris fără probleme, pe lângă Gavrilescu, ieşit în întâmpinare. Cu orgoliul rănit, băcăuanii se năpustesc în atac şi, în min.32, Marinică înscrie golul egalizator, la o învălmăşeală în faţa porţii. După pauză, antrenorul Bălănescu modifică linia de atac. Creţea trece în centrul liniei de atac iar locul lui pe extremă îl ia Marinică. Golul victoriei cade în min. 74. Savin face o cursă pe aripă, reuşeşte să treacă de doi adversari şi, liber, în faţa porţii, trimite balonul în colţul drept al porţii. Tribuna exultă! Portarul bucureştean Dungă îşi smulge părul de necaz şi se izbeşte cu capul de bară. Bacauanii incep, din nou, să facă pronosticuri optimiste. Cu victoria obţinută în faţa Griviţei, ARLUS trece pe primul loc al seriei (o victorie în plus faţă de CFR Galaţi– tot cu 10 puncte). In comentariul pe marginea meciului,  ziarul local menţionează fără părtinire:  “ARLUS a reuşit să câştige pentru că a făcut 2 faze spectaculoase, spărgând apărarea de fier a bucureştenilor. De la localnici, s-au detaşat Rugiubei, Savin, iar din apărare Iliescu. Oaspeţii au fost handicapaţi de faptul că Stoian, autorul golului, a fost nevoit în repriza a doua să treacă în locul lui Asbiceanu, care si-a luxat braţul drept. Poate că din cauza schimbării, Griviţa Bucureşti a pierdut.“
In acelaşi comentariu, redactorul sportiv ia poziţie  revoluţionară faţă de atitudinea spectatorilor băcăuani care s-au manifestat prea zgomotos: “…pentru că sportul nu mai este astăzi o armă de diversiune, de aţâţare la ură, cum era pe vremea burghezo-moşierimii, ci un mijloc de educare, de ridicare a sănătăţii şi a înfrăţirii maselor muncitoare!“  Este prima dată când cronica sportivă a ziaristului anonim de la “Luptătorul“începe să reflecte îndeaproape ceea ce se petrecea în societatea românească. Sportul devenise un instrument de împlinire a noilor idealuri, încă din sezonul anterior, când  comuniştii ajunşi la putere, au pus ochii pe sportul-rege, începând să desfiinţeze echipele de tradiţie din fotbalul nostru, pentru a nu mai aminti nimănui de nimic…
 Sub secera noii puteri, multe dintre echipele cu faimă au fost împinse spre anonimat sau anihilate pur si simplu. Ripensia Timişoara, prima echipă profesionistă din fotbalul românesc, va fi desfiinţată în 1948. Timişorenii au ţinut să arate până în ultimul moment că tot Banatu-i fruncea câştigând campionatul naţional de juniori. Venus Bucureşti, o altă mare forţă a fotbalului interbelic, va fi retrogradată, succesiv, din Divizia A până în Divizia D, unde a fost dată uitării. Carmen Bucuresti, echipa celebrului industriaş Ionel Mociorniţa, şi-a dat ultima suflare în ediţia 1946-1947, când a ocupat locul secund în campionat. La baza desfiinţării se pare că a stat o întâmplare petrecută în 1945. Ana Pauker, celebra “ Impărăteasă roşie “  care  se îmbrăca de la Paris şi umbla cu maşini americane,  l-a chemat la ea pe Mociorniţa şi i-a ordonat să trimită echipa să joace un amical cu Dinamo Tbilisi, formaţia sa favorită, intrucât “Părintele popoarelor, Marele Stalin” era georgian. Dar nu oricum, ci să piardă meciul la un scor convingător, pentru a arăta "superioritatea" fotbalului din ţara prietenă, eliberatoare. Mândru din fire,  Mociorniţa a refuzat.... Ce a urmat e o pagină complet “roşie”.La 7 iunie 1947 s-a înfiinţat, la Bucuresti, primul club militar din România, cu denumirea ASA (Asociaţia Sportivă Armata), echipa care trebuia să facă uitată formaţia lui Mociorniţa, simbolul capitalismului bucureştean. Explicaţiile oficiale au fost cât se poate de clare:”Ministerul Apărării a luat această decizie pentru a alinia România la modelul rusesc, în care echipele purtând denumirea ŢSKA joacă un rol foarte important.” Echipa armatei a adoptat culorile roşu şi albastru, întrucât toate echipamentele şi însemnele trebuiau să conţină obligatoriu culoarea roşie, explicită. Un an mai târziu, ASA a devenit CSCA (Clubul Sportiv Central al Armatei). Din 1950 până în 1961, s-a numit CCA (Casa Centrala a Armatei). Abia dupa această perioadă a apărut numele de Steaua, sub care este cunoscută formaţia din Ghencea. Cei mai buni fotbalişti din ţară erau racolaţi de emisarii clubului, chiar dacă jucătorii nu doreau să joace la Bucureşti..In campionatul din 1953, ministerul a mers până acolo, încât a desfiinţat, la finalul turului, echipa Casa Armatei Câmpulung Moldovenesc (antrenata de Francisc Ronnay), pentru că “îndrăznise” să ocupe primul loc înaintea formaţiei-surori din Capitală si cei mai mulţi dintre jucători au fost trecuti  la CCA, care va reusi, astfel, să câştige campionatul. La doar câteva săptămâni după încheierea sezonului, formaţia a fost desfiinţată… Şi Chinezul Timişoara, deţinătoarea a cinci titluri consecutive de campioană a României, între anii 1922-1927, a fuzionat cu CAM Timişoara, dar în 1946 nu mai ştia nimeni nimic de ea.. Club Atletic Oradea, singura echipă din România care a câştigat atât campionatul intern, cât şi cel al Ungariei (în ediţia 1942-1943), şi-a schimbat după război numele în Libertatea, iar apoi, în ICO. Nici înfiinţarea echipei Dinamo nu iese din tipare, aceasta fiind creată la îndemnul Ministerului de Interne sovietic care avea nevoie de un corespondent în fotbalul  românesc. Dar cum?  Prin desfiinţarea Unirii Tricolor, câştigătoarea ultimului campionat dinaintea războiului (1940-1941), căreia îi va lua locul! Cel care a avut de suferit de pe urma acestei schimbări a fost, în primul rând, Titus Ozon, supranumit “Prinţul Oborului”, datorită măiestriei sale tehnice inegalabile. Plecat de la Dinamo, în 1954, autorităţile s-au simţit ofensate şi l-au deportat în Delta Dunării, la adunat stuf. Deşi păzit de securişti, Ozon reuşeşte să evadeze  şi, ajuns în Bucureşti, semnează un angajament cu Progresul, altă echipă cu ramificaţii sănătoase în Partid. Persecuţia politică nu va înceta, însă, decât pe moment. In 1958, întorcându-se din Grecia unde a participat la un  turneu cu echipa bancară, i se descoperă în bagaje nişte nasturi de fildeş, consideraţi podoabe (tot ce nu se găsea în ţară era trecut la capitolul podoabe naturale ca să se justifice de ce nu avem aşa ceva). Cazul lui Ozon ajunge imediat pe masa autorităţilor care decid suspendarea sa pe viaţă din orice activitate fotbalistică.. Pedeapsa i-a fost ridicată, însă, peste un an, prin  mărinimia lui Gh.Gh.Dej care, în timp ce se plimba pe Calea Victoriei, cedează rugăminţii unor trecători, simpatizanţi de-ai marelui fotbalist. Dej era foarte sensibil la vocea străzii şi la scrisorile primite cu titlu confidenţial. Ozon jucase totuşi la Unirea Tricolor, considerată echipa legionarilor, aşa că trebuia pedepsit, într-un fel sau altul! Si prilejul se iveşte nu peste mult timp când, selecţionat în Naţională, participă la “inevitabilul” amical împotriva lui Dinamo Tbilisi…Pe vremea aceea, dacă vroiai să scapi de cineva îi aranjai un joc în Georgia. După meci, i se puteau găsi suficiente motive pentru a-l suspenda. Au fost situaţii când fotbaliştii noştri se dădeau bolnavi, numai ca să nu fie convocaţi în lotul pentru Tbilisi…Pentru că şi-a umilit efectiv adversarii din teren, trimiţându-le mingea de mai multe ori, printre picioare, iar la sfârşitul meciului oficialii români au refuzat să primească în dar nişte ceasuri sovietice, “Prinţul” şi toată delegaţia au fost declaraţi, la întoarcerea în Bucureşti, duşmani ai poporului…Aşa a luat sfârşit cariera unuia dintre cei mai mari fotbalişti ai României care,mai apoi, avea să-şi ducă existenţa într-un anonimat total, până la decesul său, consemnat în 1996…

Leonard POPA (fragment din cartea La porţile oraşului roşu, în curs de apariţie la Editura Asociaţiei “Derzis Eruditio”-Bacău)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu