Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

marți, 8 aprilie 2014

Un interviu cu Grigore SICHITIU

Grigore Sichitiu, între Sport Club, Federaţie şi COPPA DEL MONDO

   În jurul Federaţiei Române de Fotbal sunt parcate fel de fel de maşini. Multe dintre ele au număr de înregistrare străin. Cât fumez o ţigară, trag cu urechea la discuţiile  persoanelor care aşteaptă, ca şi mine, să li se permită accesul în clădire. Sunt mai interesante decât ceea ce poţi afla în interiorul său. Fotbalul nostru suferă de discreţie cronică! Se vorbeşte, bineînţeles, despre fotbal şi, mai ales, despre transferări. Înăuntru, Mircea Frăţilă se învârte ca un titirez, încercând să obţină aprobări pentru cei care vor să joace în campionatul Ciprului, unde respectivul e un fel de consilier al clubului Omonia Nicosia. Undeva la etajul 1, dau peste Costel Solomon. Nu-şi face griji. Îndeplineşte toate condiţiile pentru a juca în Grecia. La etajul 2, surpriză, îl întâlnesc pe fostul preşedinte al Sport Clubului, prof.Corneliu Costinescu. În altă parte, cineva vorbeşte despre transferul lui Răducioiu la Bari. Cică italienii l-ar fi curtat şi pe Timofte II, dar acesta va alege Portugalia…Negăsindu-l pe Mircea Pascu, preşedintele FRF, căruia aş fi vrut să-i solicit un interviu, am urcat până la etajul 4 al clădirii, acolo unde ştiam că îl voi găsi în calitatea sa de instructor tehnic la Departamentul Sportului, pe prof.Grigore Sichitiu, până nu de mult antrenor al Sport Clubului…

-Aţi plecat de la Bacău în condiţii obscure…
-Eu am venit la Bacău în ideea că voi reuşi să pun în practică acumulările metodice pe care le-am dobândit la lotul naţional, în vremea când acesta era antrenat de Mircea Lucescu. Mă bazam, deci, pe experienţa mea, câştigată în timp, prin participarea la numeroase congrese fotbalistice, organizate în Europa. Când am ales Bacăul, am ales un climat şi un mediu pe care le cunoşteam şi în care doream să investesc toată această experienţă. Există, însă, şi în fotbal o limită pe care nimeni nu o poate depăşi. Concret: nimeni nu a reuşit să reconstituie o echipă mai repede decât în trei ani. Lucescu a reconstruit Dinamo în trei ani. Mateianu a făcut acelaşi lucru, la Baia-Mare, în patru…Deci gândul cu care am venit la Bacău a fost ca, în pofida unor mari greutăţi, să realizez acest obiectiv. Din cei 28 de jucători, 14 erau în vârstă de 30 de ani, iar vârsta este unul din elementele-cheie ale formării unui lot. Tocmai de aceasta, în perioada de vară-iarnă, am adus la Bacău 7 jucători tineri şi talentaţi, intenţionând să formez o echipă pe care să n-o poată destrăma nimeni, aşa cum a rămas Corvinul, încă zece ani după ce a plecat Lucescu. Tot ce încercam eu să fac fusese, deci, experimentat de alţii, cu rezultate notabile, aşa că nu pot fi acuzat, în niciun fel, că aş fi venit la Bacău să descopăr becul electric…Încă de la început, am fost convins că nu-i voi putea schimba pe jucătorii mai în vârstă, dar am încercat prin toate mijloacele, să formez un climat şi o mentalitate care să creeze bazele unor performanţe ulterioare. Din păcate, la Bacău, jucătorii nu se gândeau să joace mai bine. Nu-şi făceau prea multe probleme nici cu punctele- de agoniseala acestora ocupându-se conducerea clubului, prin fel de fel de tertipuri, în genere, cunoscute. Aşa se explică de ce în ultimele cinci sezoane, echipa nu a crescut cu nimic, îmbătrânind de la an la an. Văzându-mă în această situaţie neaşteptată, am pus şi eu atunci o întrebare firească. „Când vreţi să reconstruim această echipă?”. Acesta a fost, însă, momentul care a declanşat conflictul meu, definitiv, cu jucătorii bătrâni, pentru că aspiraţiile lor intelectuale şi fotbalistice erau consumate. După cum ştiţi, nu eu am câştigat această luptă, ci…adepţii marcajului pe tot terenul, idee total greşită, dar foarte comodă, numai bună de pus în practică în partidele de old-boys.Ani în şir, această echipă a fost puternică nu prin jucătorii ei, ci prin reprezentanţii săi! Or, eu doream exact invers, ca să nu mai fim puşi în situaţia de a cheltui enorm şi a trăi la nesfârşit din mila altora…
-Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Noua conducere a clubului, cei doi antrenori depun eforturi considerabile pentru formarea unei mentalităţi propice performanţei…Dacă vi s-ar mai propune vreodată să reveniţi la Bacău, aţi accepta?
-Aş accepta ori de câte ori mi s-ar propune să devin antrenorul unei formaţii de fotbal, dar nu ştiu dacă la Bacău, pentru că a doua oară, aş analiza de zece ori mai mult posibilităţile de progres ale echipei. Vreau să fiu bine înţeles: durerea mea este că tocmai acolo unde am crezut mai mult nu am reuşit şi nu din vina mea! În ceea ce îl priveşte pe fostul preşedinte al clubului, vă pot spune sincer că dl.Corneliu Costinescu mi-a acordat tot sprijinul. Abia la sfârşit am aflat că până şi dânsul era izolat de cei care „susţineau” din umbră echipa. Pentru că nu fostul preşedinte al clubului era cel care avea banii echipei. Banii se aflau, de fapt, în altă parte, iar omul care îi avea se credea cel mai important om de pe lumea aceasta. Eu nu am aflat decât târziu aceste amănunte.
-Aţi participat la Cupa Mondială din Italia 1990…Care este locul fotbalului românesc în lume la ora actuală?
-La recenta ediţie a CM din Italia s-a reuşit cea mai mare performanţă a fotbalului românesc, cu o generaţie de jucători înzestraţi, care au îmbinat într-un mod fericit specificul fotbalului latin (Hagi-Sabău) cu jucătorii de tipul anglo-saxon (Gh.Popescu, Andone). Prin urmare, această îmbinare de stiluri, greu de realizat, a fost benefică pentru modul în care s-a exprimat în teren selecţionata noastră, iar meritul revine tuturor antrenorilor care au pregătit un timp reprezentativa României.Desigur, se pot aduce şi critici. Nu doresc să mă refer acum la acest lucru.E momentul să învăţăm că fotbalul este, în primul rând, o superbă stare de spirit, iar cine nu se molipseşte de ea nu va putea realiza nimic, nici ca jucător, nici ca antrenor. Dacă nu vom fi nişte entuziaşti, nişte optimişti, nu vom putea face niciodată nimic. Poate că echipa noastră ar fi putut mai mult.Dar alte echipe au jucat mai bine decât noi şi au pierdut. Calitatea jocului este un factor discutabil, pentru că noi, ca antrenori, punem pe primul plan rezultatul.Fotbalul nu se premiază pentru frumuseţe. Vrând să joci frumos, rişti.Şi cine a riscat la acest Campionat Mondial s-a cam păcălit. E cazul Braziliei!
-Ce se mai joacă astăzi în lume?
-Acest Campionat Mondial a avut puţine realizări spectaculare. În primul rând, adversarii s-au cunoscut foarte bine: surprizele pe care şi le-au pregătit unii altora n-au mai fost posibile. Marele câştig al acestui turneu final a fost creşterea gradului de complexitate a fenomenului fotbalistic. Jocurile disputate au fost de o complexitate deosebită. Golurile înscrise nu au fost spectaculoase  pentru că mai toate au fost urmarea unor acţiuni „muncite”, pe muchie de cuţit. Echipele s-au strâns la mijlocul terenului şi nimeni nu a mai putut ajunge atât de uşor în careul adversarilor. Cine a crezut că la actualul Campionat Mondial va putea pune în practică învăluirile, dublările…s-a înşelat. Din punct de vedere al sistemului de joc, în Italia, echipele nu s-au mai desfăşurat în sistemul 1-2-5-2 sau altcumva. Dinamica jocului a fost aceea care a impus aranjarea în teren şi nu invers. Cu siguranţă, acest aspect e un semn al complexităţii şi o dovadă certă că fotbalul se află în progres.

PS: În sezonul 1989-1990, Sport Club Bacău a ocupat locul 15 ( 34 12 5 17 43:56 29 puncte) salvându-se în ultima clipă; Grig.Sichitiu a fost antrenor principal la echipă în turul campionatului, după care a fost schimbat cu Mircea Nedelcu, o dată cu trecerea formaţiei sub patronajul Societăţii CONSTAR


iulie 1990 (ziarul „Deşteptarea”)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu