Gabriela ANTONEANU - ultima scânteie…

Gabriela ANTONEANU - ultima scânteie…

…Gabriela ANTONEANU (MANEA) este ultima scânteie din strălucitorul joc de artificii al handbalului feminin băcăuan…Cu ea, se închide perioada mirabolantă a celebrei Ştiinţa şi continuă un capitol de istorie a clubului studenţesc. In 1994, în calitate de corespondent al Cotidianului “Sportul românesc”, am provocat primele întrebări la care am primit răspunsurile unei sportive pe deplin împlinite, aflată însă pe picior de plecare. Gabi îşi făcuse datoria la Bacău, câştigase Cupa Cupelor (1988/1989),îmbrăcase tricoul de campioană naţionala în ‘92 (ultimul titlu din palmaresul echipei) şi îndrăznea, ca mai toate fetele din generaţia sa, un pas mai departe. Bacăul handbalistic începuse să dea semne de oboseală, iar tinereţea matură a sportivei îi dădea dreptul la mai mult. Gabriela Antoneanu a fost, însă, ultima dintre marile nume ale handbalului nostru care a părăsit corabia. Astăzi, nu am făcut altceva decât să reînnodăm discuţia începută în urmă cu 18 ani…

Leonard POPA

-Reluăm dialogul început în urmă cu două decenii, Gabi? De ce ai plecat atunci? Antrenorul Costel Petrea mă asigurase că va cere atâţia bani pe transferul tău, încât nicio echipă nu se va atinge de tine. Practica obişnuită…

-Nu se putea opune. Handbalul băcăuan intrase în picaj. Numele grele ale echipei plecaseră, deja, din vechea gardă rămăsesem doar eu şi Adriana Hriţcu (Popa). La 26 de ani cât împlinisem, am considerat că încă mai puteam face destule în handbal. In anul acela, 1994, fuseseră şi Mondialele universitare, unde România obţinuse ‘bronzul”, iar eu fusesem desemnată cea mai bună jucătoare. Nu uita că, pe-atunci, Estul era regina handbalului feminin şi multe sportive erau şi studente. Toate competiţiile studenţeşti erau extrem de puternice…A fost un moment important în cariera mea, nu puteam să-l ratez, aşa că am ales o echipă de top din campionatul intern, Rapidul, care îşi propusese câştigarea titlului. Până la urmă, n-a fost să fie. Proiectul a eşuat şi, în 1996, am prins un prim contract afară, în Spania, la Valencia, echipă la care era antrenoare secundă Laura Lunca, fosta mea colegă şi buna prietenă de la Ştiinţa.

-Ai jucat câţiva ani în Spania, unde mai erau şi alte foste handbaliste băcăuane, astăzi, stabilite cu totul acolo…Practic, româncele i-au învăţat handbal pe iberici, pe vremea aceea, Spania nu prea conta…Handbalistele noastre au descoperit Spania-şi aceasta se mândrea cu ele, înaintea căpşunarilor!

-Da, în Spania am jucat 4 ani, refăcând grupul băcăuan, chiar daca în echipe diferite, alături de Lidia Butnăraşu (Drăgănescu), Laura Lunca, Marlena Petrea, Gina Cervenciuc (Voinea), Lenuş Ciubotaru, ajunsă acum un prosper om de afaceri în Valencia. Cei de acolo începuseră să investească masiv în sport, nu numai în fotbal, recuperând decalajul  de performanţă care îi separa faţă de celelalte ţări europene. Apoi, a urmat perioada ‘italiană”, încă trei ani la Verona…

-Ai fost mereu urmată de soţ, un fotbalist cunoscut, plecat de la Bacău, dar cu o carieră promiţătoare la Ceahlăul…

-Da, o scurtă vreme a jucat şi el fotbal în Spania, însă, Chivorchian, preşedintele de atunci al Ceahlaului, cerea o sumă imensa pentru un eventual transfer la o echipă cunoscută, aşa că s-a reprofilat şi a ajuns arbitru de handbal.

-Să ne întoarcem în timp, însă, la primii ani de performanţă, petrecuţi în Galaţiul natal…

-Inainte de a face handbal, am practicat înotul, baschetul, gimnastica…Aveam o problemă cu înălţimea şi antrenorii mă evitau. La 11 ani, când eram în clasa a cincea, a venit la noi la şcoală pentru selecţie la handbal, profesorul Dinu Cojocaru, dânsul m-a descoperit şi m-a promovat mai departe. Imi aduc aminte şi de un fapt interesant petrecut atunci. Profesorul lucra cu mai multe grupe de fete, dimineaţa şi după amiaza. Nemulţumit, probabil, de calitatea celor care veneau dimineaţa, a vrut, la un moment dat, să desfiinţeze grupa, dar ne-a întrebat într-o zi dacă am vazut la televizor Campionatul Mondial de handbal al băieţilor…Eu, mai îndrazneaţă  în asemenea momente, am replicat imediat că peste 2 ani mă va vedea şi pe mine la TV, în timpul celor 2 ore de program…Profesorului i-a placut atât de mult răspunsul meu, faptul că îi demonstrasem că am tupeu, încât s-a răzgândit şi a continuat să ne antreneze. Handbalul, da, este şi un sport al tupeului, în sensul sportiv al cuvântului…

-Ai ajuns repede vedeta gălăţenilor, echipa se lupta la retrogradare, dar tu erai golgetera campionatului, marcai în jur de 10 goluri pe meci…Chiar şi Ştiinţa a avut probleme cu voi…

-Atunci s-a întâmplat să facem un meci mare la Galaţi, noi eram pe ultimul loc, Ştiinţa conducea autoritar în campionat, dar scorul a fost egal! Eu am marcat vreo 12 goluri, enervându-le la culme pe Ioana Vasilca, celebrul portar al Bacăului, şi pe Laura Lunca, lidera echipei lui Eugen Bartha, care, după meci, m-au ameninţat că anul viitor, dacă mă mai prind la Bacău, îmi arată ele mie! M-au speriat atât de tare, încât la sfârşitul campionatului, care coincidea cu absolvirea liceului şi admiterea la facultate, nici nu am vrut să aud de Bacău, deşi primisem oferta Ştiinţei. Până la urmă, a intervenit Moriko Torok, care le-a sunat pe cele două şi le-a spus să mă lase în pace, că sunt o jucătoare de viitor şi că trebuie să vin la Ştiinţa…Paradoxul situaţiei a fost că, imediat ce am ajuns la Bacău, Laura mi-a devenit cea mai bună prietenă, fiind efectiv persoana care m-a înfiat pur şi simplu…

-Când ai poposit la Ştiinţa, Facultatea de Educaţie Fizică se desfiinţase. Totuşi, ai devenit studentă…

-Am fost admisă la TCM, la subingineri, altă specializare nu mai exista. După un an, însă, am abandonat-o şi am terminat, în cele din urmă, IEFS.

-Ai făcut parte din marea echipă a Bacăului sau, mă rog, ce mai rămăsese din ea…Fetele începuseră să plece, preşedinţii de club le vindeau pe bandă rulantă, fără nicio strategie, poate, doar una strict personală, dar ai rămas tu şi câteva, suficient pentru a câştiga un nou titlu de campioană cu Ştiinţa, în 1992, ultimul din palmaresul echipei.

-Sezonul acela a fost ca un cântec de lebădă, după aceea a urmat coborârea de pe soclu. Dumitru Sechelariu, care fusese alături de echipă, sponsorizând-o, nu a mai băgat bani în handbal, alegând fotbalul, în timp ce la Rm.Vâlcea, începuse un proiect ambiţios, care urmărea detronarea Bacăului, prin transferarea celor mai bune jucătoare de aici şi din ţară acolo. Aşa s-a consolidat Chimistul, cum îi spunea atunci, pe cenuşa Bacăului…

-Nu era loc de două super-echipe în campionatul nostru?

-Nu. Bacăul obosise, se săturase de atâta performanţă handbalistică, lumea de aici era interesată să-l dea jos pe Grigore Olteanu, cel mai valoros preşedinte de club care a existat în istoria handbalului feminin românesc, mai important decât Gavrilescu de la Vâlcea. Grigore Olteanu ştia să-i mobilizeze pe toţi din jurul echipei, toţi prim-secretarii de partid care s-au perindat pe la Bacău, Bogdan-Băluţă, Găinuşe, Tănase, au fost alături de el. Nu se va mai naşte niciodată un asemenea om…In momentul acela, însă, toată lumea urmărea să-i ia locul, toţi vroiau să fie preşedinti la club, numai că niciunul  nu-şi asuma obiectivele lui Grigore Olteanu. Asta a condus la declinul Ştiinţei de după aceea…

-Au fost ani frumoşi, nimeni nu-i poate uita… Care e cea mai dragă amintire de peste ani din partidele disputate cu Ştiinţa?

-Multe momente mi-au rămas în suflet…Acum îmi amintesc, însă, partida cu rusoaicele de la Kuban Krasnodar, returul de la Bacău, din finala Cupei Cupelor, în 1989…In tur, jucasem bine, terminasem la egalitate, 22-22, şi adversarele mă cam luaseră la ochi. La Bacău, până in minutul 7, marcasem un gol, dar la un atac al nostru am primit un cot care mi-a spart arcada. In cădere, m-am izbit cu capul de parchet  şi am facut comoţie cerebrală. Am fost dusă urgent la spital iar acolo doctorul Radian  nu ştiu ce mi-a făcut, cu ce m-a uns, că m-a restabilit şi m-a trimis înapoi la sală, pentru că vroiam să văd meciul. Nu-ţi mai spun că în ultimul sfert de oră n-am mai avut stare pe bancă si am cerut să intru din nou în joc, ceea ce s-a şi întâmplat…Am câştigat finala cu 22-19!

- Ai fost şi ai rămas o adevărată luptătoare, Gabi…Şi în salvarea CSM-ului ai crezut, până în ultima clipă…N-a fost să fie. Dacă ar fi să raportăm calităţile handbalistelor de astăzi care activează la Bacău, la ale celor care au compus Ştiinţa în anii săi de glorie, ce concluzii am putea trage?

-Comparaţiile le dezavantajează pe cele de astăzi, dacă ne gândim la elan, ambiţie, gestiunea jocului, a momentelor psihologice. Pe vremea când eram eu jucătoare, în vestiar nici nu mai aveam nevoie de antrenori. Fetele cu experienţă erau primele care ştiau când să ia atitudine. Iar noi le respectam şi ascultam…Aşa a fost tot timpul la Bacău, ne creşteam una pe alta, ca într-o familie cu mai mulţi copii. Solidaritatea grupului era teribilă.

-Anul viitor, ar trebui să o luăm de la capăt cu echipa…Ar trebui…Cum  ai începe un nou proiect, care să readucă, să zicem, Bacăul în primul eşalon?

-In primul rând, cu fete de caracter care să-şi impună de la bun început asemenea obictive. Şi acum avem în echipă asemenea jucătoare, pe unele dintre ele va fi, însă, greu să le convingi să-şi continue activitatea în Divizia B. Cu fetele nu-i uşor să lucrezi. Uneori, le poate mobiliza un singur cuvânt, numai să ştii să-l rosteşti la momentul oportun…. Desigur, avem şi posturi deficitare, care ar trebui acoperite urgent, dacă se urmăreşte performanţa. Anul trecut, cu o echipă încropită după ce echipele din ţară îşi definitivaseră loturile, n-am reuşit. Pe cine puteai să mai aduci în luna august?!  Ştiu ce trebuie făcut, cunosc resursele care să poată alimenta revenirea Bacăului în Divizia A, important e, însă, ce îşi propun  cei care au înfiinţat această echipă…Dacă se gestionează prost sau cu indiferenţă perioada de criză, dacă valorile echipei, atâtea câte sunt, şi pe care au pus, deja, ochii alţii, vor fi ignorate şi abandonate, atunci situaţia va fi iremediabil compromisă.

-Eu pot să-ţi spun, Gabi, ce şi-ar fi dorit spectatorii obişnuiţi ai Sălii Sporturilor, care au suferit, meci de meci, alături de o echipă prinsă, parcă, în mijlocul nisipurilor mişcătoare…

-Adică?

-Decât două-trei echipe de fotbal mediocre, mai bine una singură, decentă, care să-ţi redea speranţa, şi o formaţie puternică de handbal feminin. Ca la… Vâlcea! E prea mult?