* Interviu cu arbitrul internațional Leonard IANCU (Israel)

“CRED ÎN VIITORUL HANDBALULUI !”

* Interviu cu arbitrul internațional Leonard IANCU (Israel)

   Ignorată sau uitată, diaspora sportivă românească nu încetează să existe. Format la școala băcăuană de arbitraj, Leonard Iancu a devenit, de ani buni, cel mai cunoscut arbitru de handbal din Israel, țară în care este stabilit de peste 30 de ani. În ciuda distanței de țara natală, autoritarul arbitru israelian a rămas același apropiat al handbalului românesc, amintindu-și cu plăcere de perioada în care făcea parte din galeria Științei, echipa atât de dragă sufletului băcăuan.

Leonard POPA

-Cum ai început să arbitrezi și când?

-Am făcut școala de arbitri la Bacău, pe la 16-17 ani... Dacă nu greșesc, Botin, veteranul handbaliștilor băcăuan, a fost lectorul cursului.

-Ai urcat destul de rapid în ierarhia arbitrilor... Ce te-a mânat de la spate, pasiunea sau talentul? Cu ce se mănâncă meseria asta?

-Am plecat în Israel în 1985... 5 ani nu am putut arbitra, fiind ocupat cu altele și fiind concentrat în armată, care aici înseamnă o permanentă pregătire de război... Așadar, am fost nevoit,  în 1990, s-o iau de la început, făcând din nou cursul de arbitraj.  Am înaintat destul de repede în ierarhia locală. Experiența în handbal, formată la Bacău, tot urmărind jocurile din sala Sporturilor, și dragostea pentru acest sport m-au ajutat enorm. Cred că handbalul este cel mai greu de arbitrat, arbitrul având foarte multe decizii de luat în fracțiuni de secundă și ținând cont că jucătorii de handbal au, așa cum s-a spus mereu, un coeficient de inteligență activă, mult peste medie.  

-Ești un arbitru cunoscut nu numai în Israel. Care au fost momentele de vârf ale carierei tale? Ce partide ți-au rămas în suflet?

-Despre cariera mea pot spune că, pe plan local, am realizat cam tot ce se poate. Finale de campionat, de Cupă, și multe alte meciuri importante. În Europa, am arbitrat câteva zeci de meciuri, dar nu de înalt nivel, așa cum mi-aș fi dorit.  Pot să spun, totuși, că sunt foarte mulțumit de tot ce am realizat în viața de arbitru.

-Care e, de fapt, statutul arbitrului de handbal în Israel?

-Arbitrul de handbal în Israel e destul de bine văzut și bine plătit. Nu există un contract între arbitru și federația de specialitate,  dar nu se plânge nimeni de asta. Important e ca lucrurile să meargă bine.

-Ai avut dese contacte cu toți handbaliștii români care au activat- sau activează- în Israel. Ce ne poți spune despre ei?

-De-a lungul anilor, au activat în Israel mulți handbaliști proveniți din România. Îi am în vedere doar pe ei, însă, au existat români și în alte sporturi. În anii 90, de pildă, jucau aici  Cristi Ionescu, George Jerebie, Liviu Bărăscu, apoi,  Streja, Fortuneanu, Roșca, Filip, iar la fete, fostul portar al celebrei Știința Bacău, Doina Copocz, și Aura Fridman, de la Baia Mare. Astăzi, doar  Iulian Strat mai joacă aici,  Doina și Aura sunt antrenoare la loturile naționale, iar fostul mare portar Alexandru Buligan, la lotul de băieți. Cu o parte din ei am fost mai apropiat, ținând legătura și în ziua de azi, cum ar fi George Jerebie, Adi Brezan (profesor la Școala „Ion Creangă” din Bacău-n. red.) sau Claudiu Streja...

-Cum se văd handbalul feminin și cel masculin românesc de acolo, din Țara Sfântă?

-În lumea handbalului israelian, mulți suntem de origine română, așa că se știe tot ce se întâmplă în handbalul românesc, pe care îl comentăm tot timpul. Românii de aici nu percepem țara natală ca pe o țară străină.  Ne bucurăm, desigur, de succesele CSM-ului sau ale fetelor de la tineret, întrucât văd că tot handbalul feminin e la putere, și ne întristăm când nu sunt rezultate.

-Ești băcăuan... Ai prins trăirile din vremea Științei Maxima. Ce îți mai amintești din perioada aceea, de atmosfera care se crease la Bacau, în jurul acelei echipe inegalabile?

-Fiind copil și junior la Școala Sportivă,  am fost mare suporter al Științei din vremea lui Eugen Bartha, adevăratul său creator, și a Laurei Lunca,  Dumnezeu sa-i ierte... Echipa cu Doina (Copocz), Ioana (Vasîlca),Viki (Amarandei), Rița și Maria (surorile Florea), Mory (Torok) și Eva (Gaal) a fost una de talie mondială, peste ceea ce au fost Oltchim și Baia Mare. A jucat atâtea finale europene, când tururile erau eliminatorii și când nici nu era vorba de vreo jucătoare străină în campionatul intern. Am fost în foarte multe deplasări cu celebra Știința, care devenise mai mult decât o echipă de handbal invincibilă. Era o stare de spirit! La meciurile de  acasă, așteptam câteva ore lângă Sală, să prindem loc, deși noi formam marea ei galerie. Am fost un suporter înfocat. Toată ziua eram la club sau la cafeneaua de vis-a-vis,  cu ceilalți băieți din galerie, Lică Pascu, Dinu Tamaș, Costel Bălan, Piticu  și alții, cu care discutam numai despre handbal. Știam tot ce mișcă în campionat, cine pleacă și cine vine la Știința, cu mult înainte ca asta să se întâmple!  Au fost vremuri nemaipomenite și mă bucur că le-am trăit. Azi, când văd ce se întâmplă în handbalul băcăuan, mă cam doare inima... Sper că vor veni și zile mai bune, pentru că Știința a însemnat întotdeauna echipa de handbal feminin, „Floarea de pe Bistrița”, cum îi era imnul.

-Care sunt obiectivele tale personale în acest an, 2017?

-Fiind la o vârstă la care, în mod normal, nu ar mai trebui să arbitrez, obiectivele de viitor sunt mai puține… Singurul lucru care mă interesează acum e promovarea tinerilor arbitri. Urmăresc asta prin a arbitra împreună cu ei la diferite niveluri sau prin a-i indruma, ca mentor sau observator, sperând ca, în curând, să ne poată lua locul.

-Cum comentezi ierarhiile mondiale și europene din handbalul masculin și feminin, după ultimele întreceri (inter)continentale?

-Urmăresc îndeaproape competitiile europene, de multe ori, deplasându-mă chiar la fața locului. La masculin, cred că Franța va fi greu de învins în următorii ani. Au tineri foarte buni care vin din spate și un sistem competițional intern bine pus la punct. Germania are și ea o echipă de viitor, la fel și Suedia. La fete, ierarhia e mai echilibrată, depinde de forma de moment, dar- în continuare- lupta se va da între Norvegia, Rusia, Danemarca, Ungaria și România. Muntenegru mi se pare în regres.

-Ce jucători/ jucătoare ți-au plăcut cel mai mult dintre cei pe care i-ai arbitrat sau văzut?

-De arbitrat, i-am arbitrat pe actualii jucători francezi și germani, când erau la vârsta junioratului, iar la noi, în campionat, pe Butuljia, Vugrinici si Krivocapici. De admirat, i-am admirat pe Gensheimer, Shmid  și Landin.

-Are handbalul un viitor cert, într-un moment în care fotbalul se joacă, cu excepția câtorva campionate, cu tribunele goale?

-Cred în viitorul handbalului mondial! Nu trebuie să uităm că la Jocurile Olimpice de la Rio s-au vândut cele mai multe bilete după fotbal, cu toate că nu s-a jucat în Europa. La Mondiale, în Franța, s-au vândut peste 450000 de bilete. La Final Four de la Koln, sunt 20000 de locuri și 10000 de bilete se vând cu un an înainte... Cifrele spun totul.