Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

duminică, 26 martie 2017

Interviu cu handbalista Angela CIOCA (FORDE HANDBALL IL/ NORVEGIA)



Îmi doresc să încerc și Liga Naționala din România, de ce nu?”
*Interviu cu handbalista Angela CIOCA (FORDE HANDBALL IL/ NORVEGIA)
  
   A fost una dintre cele mai apreciate handbaliste junioare ale generației sale. Descoperită la Tg.Jiu, de profesoara Camelia Stănciulescu de la Liceul cu Program Sportiv, Angela CIOCA este handbalista care a ales un traseu atipic de performanță. A plecat din țară de timpuriu preferând, în loc de liga secundă de la noi (stagiul obligatoriu pentru handbalistele noastre…), să joace în campionatele externe cele mai puternice. Abia cucerise la finalul sezonului 2013-2014, cu Școala 181 București (antrenor: Maximilian Gavrilă) titlurile naționale ale Campionatelor rezervate Junioarelor I și II, când a ajuns într-una din ligile germane, pentru ca, la începutul actualului sezon, să devină una dintre vedetele formației FORDE HANDBALL IL, din Liga a 2-a a Norvegiei. Brațul puternic al româncei (de mai multe ori, desemnată jucătoarea etapei) a reușit să mute echipa din Țara Fiordurilor în prima ligă, atrăgând atenția- încă o dată- asupra potențialului uriaș al handbalului feminin românesc, indiferent de meleagurile unde a ajuns să se exprime. În așteptarea primei convocări la Naționala mare (la cele mici, tot a fost), Angela continuă să se “călească”  alături de campioanele mondiale, preluând mentalitatea și zâmbetul celui care face cu plăcere tot ceea își propune.

Leonard POPA


-De la Școala dlui. Max. Gavrilă, în campionatul Norvegiei, via Germania... Se poate parcurge un astfel de drum într-un timp atâta de scurt?
-Normal că se poate! Nu a fost ușor, dar cu ajutorul managerului meu Andy Spiridon am reușit să parcurg acest drum. Asta ține și de dorința de a ajunge acolo unde ți-ai propus și, chiar dacă sunt momente grele, acestea trebuie depășite și, cu siguranță, poți să obții ceea ce îți dorești. Drumul parcurs de mine în acești ani a fost și cu bune, și cu rele, dar important este că, în momentul de față, toate sunt ok, din toate punctele de vedere! Este important, ca jucător, să ai un manager care poate sa facă ce este mai bine pentru tine.
-Ai schimbat trei stiluri handbalistice diferite, la o vârstă fragedă. România-Germania-Norvegia… Unde simți că te-ai acomodat cel mai bine?
-De acomodat, eu mă pot acomoda la orice stil handbalistic. Acum depinde ;i de oamenii din jurul meu, de cei cu care lucrez. Cel mai bine mă simt în momentul de față, în Norvegia, unde m-am acomodat foarte repede si mă simt împlinită. Din România, dacă ar fi fost totul bine, la vremea respectivă, probabil că nu aș fi plecat, iar, în Germania, cu părere de rău, am avut ocazia să aflu că se întâmplă cam aceleași lucruri ca în România.  De aceea am preferat să aleg campionatul Norvegiei și se pare că a fost o alegere bună.
-De fapt, ce diferențiază handbalul din cele trei țări?
-Cam totul: stilul de joc, mentalitatea și oamenii.
-În țară, ai jucat pe ambele posturi, și inter, și pivot… Interesantă combinația, deși văd că- mai nou- se practică la mai multe echipe. Până la urmă, spre ce ai optat? Cum se completează calitățile specifice pentru cele două posturi în teren?
-În momentul de față, joc inter stânga sau dreapta, dar au mai fost faze sau momente când am intrat și pe pivot, ori de câte ori a fost nevoie. Sunt de părere că o jucătoare completă trebuie să știe să se descurce pe toate posturile, mai puțin în poartă, întrucât acolo totul  este diferit.
-Să revenim la campionatul Norvegiei. Anul acesta, tu și echipa ta, FORDE HANDBALL IL, ați reușit o performanță excelentă. Ați promovat în prima divizie! Vorbește-ne puțin despre formația unde evoluezi.
-Da, așa este, ne-am îndeplinit obiectivul stabilit la începutul campionatului. Anul trecut, echipa a ratat de puțin promovarea. Acum, cei din conducerea clubului (președinte: Odd Erik Gullaksen, antrenor: Kristinn Guðmundsson), cât și fanii noștri, sunt foarte multumiți de rezultatul obținut cu două etape înainte de terminarea sezonului. La rândul meu, sunt foarte mulțumită de echipa în care joc și de oamenii care sunt lângă mine. Despre campionatul următor, am mai spus-o și repet, va fi mai greu ca acesta, dar sunt sigură cu putem să ne îndeplinim obiectivele propuse.
-Cum a fost această ediție de campionat? Un marș triumfal, din prima până în ultima etapă, ori a fost o dispută echilibrată pentru promovare? Care e sistemul de desfășurare al campionatului norvegian?
-Din punctul meu de vedere, consider că a fost, într-adevăr, un marș triumfal. Nu am stat niciodată cu frică și nu ne-am făcut probleme dacă promovăm sau nu. Am câștigat toate meciurile la diferențe mari de goluri, mai puțin acel meci pierdut și un egal, iar asta s-a întâmplat, probabil, din cauza concentrării și relaxării cu care am abordat acele partide. Sistemul cred ca este același ca acela din România. Meciurile se joaca tur-retur, nu cred ca diferă forte mult. Există, însă, trei eșaloane divizionare: Superliga, Liga 1 și Liga 2.
-Ai fost- așa am citit- de mai multe ori, nominalizată ca fiind cea mai bună jucătoare a etapei. Ce anume te-a adus în atenția specialiștilor și presei norvegiene?
-Probabil, golurile înscrise  și jocul meu colectiv m-au făcut să fiu nominalizată ca fiind cea mai bună jucătoare. Nu sunt genul  care să alerge să dea cât mai multe goluri. Pentru mine nu asta e important. Îmi place să inscriu goluri, asta face parte din jocul de handbal-, dar mă bucur mai mult când reușesc o pasă frumoasă de gol, sau când pivotul înscrie foarte multe goluri din angajările mele. Și apărarea pe semicerc a avut un rol foarte important în obținerea acestor nominalizări. Oficialii de aici mi-au demonstrat că nu numai golurile sunt decisive.
-Veți juca în prima ligă…  Vă doriți, firește, sa mergeți și mai sus, în Superligă. Nu e mare  diferența dintre eșaloane?  În România, știi și tu, este!
-Normal că îmi doresc acest lucru. Pur și simplu, visez să ajung să joc în Superliga Norvegiei, alături de alte mari jucătoare. Heide Loke este doar unul din marile nume, care-recent- s-a despărțit de Gyor și a revenit acasă... Cu răbdare și voință, cu siguranță, îmi voi îndeplini obiectivele. Diferența cred că este destul de mare între cele trei eșaloane. Meciurile sunt mult mai tari, iar jucătoarele mult mai bine pregătite acolo. Vorbim despre un campionat care a dat o Națională de atâtea ori campioana mondială și olimpică! Vă voi putea spune mai multe, în următoarele sezoane, numai după ce voi ajunge acolo, pe prima scenă a handbalului norvegian.
-Care e statutul unei handbaliste în Țara Fiordurilor? Suportă comparație cu ceea ce e la noi?
-În Norvegia, jucătoarele sunt apreciate și respectate pentru munca lor. Probabil, de aceea și rezultatele sunt pe măsura. Nu pot să afirm că, în România, nu se întâmplă același lucru, dar există, totuși, o diferență... De aceea și sunt multe jucătoare care preferă să plece printre străini, ori să se lase de handbal. Nu peste tot în țară sportivele sunt apreciate pentru ceea ce fac, iar interesele de tot felul dăunează performanței și chiar existenței echipelor.  
-Mai sunt și alte handbaliste din România în campionatul Norvegiei?
-Singura pe care o cunnosc și care joacă în momentul de față aici este Anca Stoica. Am vorbit cu ea, este din generația mea, dar nu am apucat să ne întâlnim!  Mai este, apoi, Simona Balcan, colega mea de echipă, care este accidentată în momentul de față.
-Care e secretul nordicelor, de ajung să fie considerate cele mai bune în acest sport care, în urmă cu 3-4  decenii, le era total necunoscut?
-În primul rând, ele practică acest sport din plăcere și nu din anumite obligații. Toți copiii, când încep să facă primii pași, sunt duși la tot felul de activități și sunt învățați de mici cu mișcarea. Handbalul este forte popular aici și sunt foarte mulți copii care practică acest sport, chiar de la vârste foarte fragede. Pot să spun că am și eu o grupă de copii (12-13ani) pe care o antrenez, dar, făcând o comparație între perioada mea de juniorat din România și stilul în care se lucrează aici cu cei mici,  este o diferență foarte mare și total diferită. De aceea, an de an, la toate categoriile de vârstă, Norvegia are rezultate. La senioare, deja, intervin seriozitatea și dorința de a ajunge cât mai sus. Aici, fetele se pregătesc singure. Pe lângă antrenamentele cu echipa, aleargă și se duc la sala de forță, nu pentru ca antrenorii le-ar cere asta,  sau pentru că așa scrie în program, ci pentru că așa vor ele din propria inițiativă. Să nu uităm că norvegienii sunt foarte activi și iubesc sportul. De pildă, sălile de fitness sunt deschise de la 05:00 dimineața, până la 00:00 noaptea, de luni până duminică!
-Văd că româncele noastre încep să adune tot mai multe aprecieri în campionatele străine unde evoluează… Mă gândesc, în primul rând,  la tine, la Laura Vasilescu (în campionatul Germania), la Roxana Cîrjan (Polonia).  Sunt handbalistele noastre pregătite sa faca fața oricărei provocări?
-Este important că sunt apreciate măcar acolo unde evoluează. Normal că orice jucătoare, care a ales să plece în străinătate, este pregătită să facă față oricărei provocări. Pot să spun că toate greutățile prin care trec, când aleg să joace în campionatele străine, le fac să devină luptătoare și să facă față oricărei situații. Atât Laura Vasilescu,  fosta colegă de echipă și o bună prietenă, cât și Roxana Cârjan, cu care am fost colegă, ani la rând, la naționala de juniori a României, dar si alte jucătoare de la noi cu statut de „straniere”, cred că sunt pregătite!
-Care îți sunt obiectivele imediate și pe termen lung?
-Momentan, de-abia aștept să înceapă noul sezon, când îmi doresc să facem o figură frumoasă și -de ce nu?!- să promovăm în Superligă. Pot spune că dorul de casă, de familie și de prieteni m-a făcut să mă gandesc și la o întoarcere acasă, în viitor. Îmi doresc să încerc și Liga Naționala din România, de ce nu? Am plecat imediat după juniorat și nu am avut ocazia să evoluez la nicio echipă de acolo. Ar fi o provocare pentru mine, iar mie îmi plac provocările!
-Probabil, România mai are o divizie de jucătoare care joacă în campionatele străine. Vă simțiți urmărite de cineva din țară voi, handbalistele care activați afară, sau- mai curând-  abandonate? Mai reprezintă Naționala un obiectiv pentru voi?
-Urmărite?! E prea mult spus. Atâta timp cât joci într-o altă țară, e greu  să fii urmărită. Handbalul nu e...fotbal! Naționala este un obiectiv pentru orice jucătoare, toată lumea își dorește sa ajunga acolo, dar fiind plecată  și neștiind nimeni de tine, devii tot mai sceptică, în privința asta...  
-Ce îți lipsește din țară? Ce vei aduce cu tine, din Norvegia, când vei reveni acasă?
-Cu siguranță, voi reveni.  Nu știu când, dar îmi doresc asta!  Probabil, cel mai mult îmi lipsește familia, care a fost și este lângă mine tot timpul și mă susține în tot ceea ce fac. Al doilea lucru care îmi lipsește este căldura. De-abia aștept să ajung la vară, în România, să mă bucur de câteva săptămâni de soare. Aici, stă cam ascuns și nu prea putem fi împreună! Din Norvegia, voi lua numai lucrurile bune pe care le-am învățat, legate de handbal, de oameni, de stilul lor  și multe altele. Probabil, amintirile și momentele frumoase de aici vor fi cu mine tot timpul...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu