Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

duminică, 8 septembrie 2013

Interviu cu dl.Kurt GROSS, component al lui Dinamo Bacău (1960-1966) şi fost antrenor al Politehnicii Iaşi

“Gram ar fi putut juca şi astăzi în naţională fără probleme!”

@Interviu cu dl.Kurt GROSS, component al lui Dinamo Bacău (1960-1966) şi fost antrenor al Politehnicii Iaşi

      11 septembrie 1960…Dinamo Bacău întâlneşte în a doua etapă a primei divizii pe Ştiinţa Timişoara, nou-promovată. Timişorenii încep neaşteptat de bine şi deschid scorul. Băcăuanii îşi revin, Publik e din ce în ce mai greu de stăvilit, iar adversarii nu-l mai pot opri decât prin faulturi repetate. La o astfel de fază, se dictează lovitură liberă de la vreo 25 de metri lateral dreapta. Toţi spectatorii se aşteaptă ca omul cu golul, Gram, să-şi facă datoria. Dar, stupoare! Cel care se pregăteşte să execute lovitura este cel mai înalt jucător din echipă. Un blond cu alura unui neamţ trimis în prima linie a frontului, să impresioneze adversarul. Vătafu nu-i ajunge nici până la umăr. Bucur, portarul, nici atât! Cine-i? Cine-i? se tot întreabă chibiţii locali, în timp ce doamnele din tribună încep să-şi dea coate...Până la urmă, vine şi răspunsul. E Kurt Gross, uriaşul de la Dinamo Obor, transferat înaintea campionatului de antrenorul Gica Nicolae, venit şi el de la Bucureşti. Noul dinamovist îşi aşază mingea tacticos, ia un elan de 2-3 metri, ca atacanţii veritabili, nu ca fundaşii de bandă, şi loveste cu sete balonul, pe care toată lumea nu-l mai vede decât în momentul când acesta se opreşte - în paianjenul porţii...  O rachetă cu care Kurt Gross îşi anunţa prezenţa la Bacău pentru căteva sezoane! Dinamo va câştiga partida cu 3-2, iar “neamţul” avea să fie adoptat definitiv de inimile suporterilor. De atunci şi până prin 1966, când va dispărea din echipă la fel de discret precum o făcuse la venire, Kurt Gross va fi unul dintre jucătorii de bază ai echipei băcăuane. Şi dacă Politehnicii Iaşi-staţia terminus după o viaţă închinată fotbalului- antrenorul Gross i-a lasat spre amintire o promovare în primul eşalon (1982-1983), Bacăului i-a lăsat ceva mult mai de preţ: întreaga sa tinereţe sportivă. Intâmplarea a făcut ca interviul de mai jos să fi fost realizat înaintea partidei de campionat dintre CSMS Iaşi şi Sport Club Bacău, din etapa a 2-a a actualei Divizii B...Leonard POPA 

-Am în faţă o fotografie din 1960...Dinamo Bacău în tricouri alb-roşii, cu guler, aşa cum n-am mai văzut dupa aceea, e gata să înceapă noul campionat. Imi permit să menţionez întreaga echipă, în ordinea din poză: portarul Bucur, Giosanu, Vătafu, Gross, Cârnaru, Cincu, Drăgoi, C.Rădulescu, Gram, Ciripoi, Publik. Antrenori: Gică Nicolae (principal) şi Florian Anghel (secund). In altă parte, un titlu dintr-o carte dedicată fotbalului băcăuan: “Anii de linişte ai Diviziei A: 1960-1962”...Asa stăteau lucrurile, dle.Kurt Gross?
-La timpul respectiv, Dinamo Bacău căpătase o anumită experienţă competiţională, după cei doi ani de Divizie A, sub bagheta lui Teaşcă. In 1960, echipa se maturizase. Noul antrenor, Gică Nicolae, nu avea ambiţiile “Piticului”, nici abilitatea lui, însă noi am mers foarte bine. Am terminat pe 8 şi lumea era mulţumită.
-A fost primul an al dvs.la Bacău...Cum aţi ajuns aici?
-La Dinamo Bacău am ajuns de la Dinamo Obor, împreună cu un alt jucător, unul Stoica. De loc, eu eram din zona Mediaşului, unde am şi început fotbalul. Proca, antrenorul Braşovului, m-a remarcat de multe ori şi a vrut să ma ia acolo, să joc la Steagul Roşu Oraşul Stalin, cum se numea atunci. Am ajuns, însă, în 1958, la Dinamo Obor, unde antrena Gică Nicolae. Dinamo Obor  era o filială a echipei Dinamo, situată în cartierul bucureştean Obor, care, în 1985, când avea să promoveze în prima divizie, se va numi Dinamo Victoria (desfiinţată în 1990, când preşedinte era Dumitru Dragomir, actualul şef al Ligii Profesioniste-n.n.). Dar să revin...In 1960, fiind la Dinamo Obor, am jucat finala Cupei Romaniei cu Progresul (in semifinale, bancarii au invins pe Dinamo Bacau, cu 2-0, dupa prelungiri!-n.n.), pe Stadionul Republicii. Am pierdut cu 2-0, dar pentru ca dupa disputarea meciului urma sa se infiinteze Cupa Oraselor Targuri (fosta UEFA, actuala Europa League-n.n.), Federatia stabilise, deja, ca in competitia respectiva Romania sa fie reprezentata de Progresul si toata lumea a trebuit sa se conformeze, jucatorii, arbitrii... La ei, jucau atunci Mândru, Caricaş, Oaidă, Mişu Smărăndescu, Protopopescu...,cei care în sferturi eliminasera pe C.C.A. (Steaua-n.n.), nu puteam emite pretenţii noi, o echipă de Divizia B. După disputarea finalei, antrenorii Gică Nicolae şi Florian Anghel au fost mutati la Bacău. Eu m-am pomenit cu Vasile Pintilie, delegatul lui Dinamo Bacau, care mi-a spus că trebuie să-mi urmez antrenorii acolo. Aşa am ajuns la echipa de pe malurile Bistriţei.
-Din Bucureşti a mai venit cineva cu dvs., tot atunci...Portarul Ghiţă.
-Da, el era din Pantelimon şi juca la Metalul. Amândoi am sosit în acelaşi timp la Bacău şi am locuit o vreme împreună, într-un apartament situat deasupra Cinematografului Muncitorul, cu încă doi colegi de echipă, Stoica şi Nemeş, acesta din urmă venit de la Buhuşi.
-V-aţi înţeles bine cu Aristică? Cum era ca om?
-Domnule, a fost un portar extraordinar şi un om minunat! El trebuia să fie portarul naţionalei la Campionatul Mondial din Mexic 1970. La vremea aceea, nu se anunţase, însă, ca marele portar de mai târziu. Nu cred că se bucura de prea mult credit din partea nimănui. La Bacău ajunsese pentru că plecase Faur, portarul titular.
-In campionatul 1961-1962, Dinamo Bacău iar schimbă antrenorii...Vin Sepci şi Onucu Rus. Profesorul Rus e cel care avea să înfiinţeze Liceul de Fotbal. La Bacău, memoria colectivă nu supravietuieşte prea mult cotidianului. Cum l-aţi perceput, ca antrenor?
-Un om deosebit...A făcut echipă bună cu Sepci, iar noi ne vedeam de treabă în campionat. Am început mai greu, dar ne-am revenit spre sfârşitul turului, când am învins Rapidul în deplasare, cu 2-0, prin golurile marcate de Sorin Avram (tocmai fusese transferat de la juniorii Letei-n.n.) şi Gram. Giuleştenii urmau să joace finala Cupei, cu Arieşul Turda, meciul acela de pomină pierdut şi el. Turul l-am încheiat cu o victorie rămasă multă vreme în sufletul suporterilor, 2-0 cu CCA, când iarăşi a înscris Gram...La sfârşitul campionatului, eram pe 6 şi Federaţia, drept răsplată, ne-a oferit cadou un turneu în R.D.G...
-Il pomeniţi mereu pe Matei Gram...Generaţiile mai noi nici nu au auzit de el. Eu l-am prins în meciurile de old-boys  organizate în anii 70. Mă frapa faptul că juca de fiecare dată desculţ. Era singurul jucător care intra în teren fără ghete. Inainte de a se despărţi de noi definitiv, a fost şofer de taxi în oraş. La meciuri, însă, nu-l mai vedea nimeni. A fost un jucător important...A marcat pentru Dinamo Bacau 49 de goluri în cele 119 partide de Divizia A. In 1961 şi 1962, a fost al 5-lea marcator din topul golgeterilor primei divizii...
-Domnule, vrei să-ţi spun ceva? Gram a fost un puncheur excepţional.Veneau oamenii la stadion numai să-l vadă pe el. Ar fi putut juca şi astăzi în naţională fără probleme!  Avea o viteză de execuţie a mingii extraordinară, nu mai văzusem până atunci aşa ceva.Şi ca om a fost un coleg minunat...
-Dar Teaşcă, atunci cand a revenit la Bacău, în 1965, nu l-a mai vrut la echipă...Incă mai eraţi la Dinamo. Ce s-a întâmplat atunci?
-Teaşcă a fost şi el un antrenor de excepţie. Regenkampf de la Steaua nu i-ar fi făcut nici ghetele astăzi....Dar Teaşcă instaura la echipă un regim cazon, nu-i convenea ca un jucător să ia prim-planul antrenorului. Gram nu era cheie de biserică. Era adulat de public. Pe unde ajungea în oraş, toţi doreau să zăbovească în preajma lui, să-l aibă la masă, să aibă ce povesti după aceea cunoscuţilor. Asta nu i-a convenit Piticului, care a venit în 1965 montat să croiască din temelii o nouă echipă.
-Să nu ocolim, însă, un an important în viaţa formaţiei, 1963. E anul când Dinamo Bacău a retrogradat. A fost, poate, cea mai amară deziluzie din istoria clubului. Nimeni nu se aştepta la aşa ceva...
-In 1963, iarăşi, s-a schimbat antrenorul. A venit Gil Mărdărescu, cel care  antrenase la Cluj şi  la Brasov. Un antrenor tobă de fotbal. Dar echipa începuse slab, în tur am făcut doar 8 puncte, cu numai 2 victorii şi 4 egalităţi...Eram pe ultimul loc. Asta şi pentru că jucătorii cei mai buni din echipă, Publik, Sorin Avram, Jamaischi...erau mereu convocaţi la loturile naţionale şi, stând în cantonamente prelungite, nu puteau fi folosiţi de club. In retur, dupa ce s-au întors ei, am început să recuperăm. Antrenorul Mărdărescu ne inspira încredere şi era un psiholog rafinat. Vă dau un singur exemplu. Inaintea unui meci cu Rapidul, nu ne-a spus nimic despre 11-le cu care trebuia să începem. Ne-a invitat numai să vedem cum arată gazonul. Ajunşi la centrul terenului, ne-a trimis la vestiare spunându-ne doar atât: “Acum mergeţi şi vă dezechipaţi cei care ştiţi câ sunteţi titulari!”...Ne-am ales noi între noi şi am câştigat meciul acela extrem de important cu 1-0!
-Atunci, am început sa sperăm că putem evita retrogradarea! Au mai fost si alte victorii importante, 3-0 cu CSMS Iaşi, când aţi marcat golul acela de senzaţie, din lovitură liberă de la 18 metri, 2-1 la Braşov, 3-0 cu Ştiinţa Timişoara....Nu a fost, însă, suficient. A urmat 9 iunie 1963, partida cu Progresul. Ştiţi la ce mă refer, înfrângerea aceea teribilă cu 3-4, după ce am avut 3-0. Aţi fost în teren. Haideţi să lămurim, măcar în parte, misterul acelei căderi. Unii, chiar din interiorul echipei, au afirmat că meciul  a fost trântit. S-a ratat un penalty, la 3-0 (Eftimie), s-a greşit la golul egalizator al bucureştenilor (Iosif Lazăr), apoi şi la următorul (acelaşi Iosif Lazăr)...La analiza partidei de a doua zi, Publik a afirmat că nu va mai intra în teren, dacă va mai fi convocat Lazăr...
- Speculaţii! Iosif Lazăr era jucător în naţională. Nu-şi risca el cariera, trântind meciurile echipei de club, în asemenea momente. Pur şi simplu, am avut un ghinion teribil! Unul cu care te întâlneşti o dată în viaţă, dar aşa a fost. Interesant e că la Progresul antrenor era Gică Nicolae, cel care mă adusese la Bacău...Cu înfrângerea aceea, am ajuns în Divizia B pentru trei ani...
-La sfârşitul lui 1966, nu mai eraţi la Bacău...
-M-am retras mai spre casă, la Metrom Brasov, în Divizia B. Dar am revenit la Bacău, apoi, în 1978, m-am mutat definitiv la Iaşi, unde am devenit antrenor. Mai întâi, la Nicolina, apoi, la Poli, cu care am reuşit promovarea în primul eşalon,în 1983, fiind secundul lui Gh.Constantin. Am mai antrenat pe Constructorul Iaşi, echipele de juniori ale lui Poli, dupa care  am ieşit la pensie. Acum sunt observator în cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal...
-Vedeţi mult fotbal, la toate nivelurile...Are fotbalul românesc viitor?
-Nu am certitudinea asta. Acum cei care joacă în eşaloanele inferioare nu stăpânesc abecedarul fotbalului. N-au lovirea mingii cu ambele picioare, nu deţin controlul preluării...lucruri elementare.
-După mai mulţi ani, Bacăul întâlneşte, din nou, Iaşul în campionat. Din păcate, în Divizia B. Cine va promova?
-Iaşul are cel mai bun lot din serie. Şi, hai să fim serioşi, să ne amintim cum a retrogradat... Credeţi că Viitorul Constanţa chiar a fost capabilă de victoriile acelea surpriză de anul trecut cu care s-a salvat?! Dacă se continuă aşa, nu poate fi vorba de niciun viitor în fotbalul românesc...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu