Cu Kristina Liscevic, despre handbal şi...muzicâ!

Pe Kristina Liscevic (n.20 octombrie 1989,la Sombor/Serbia), actuala handbalistă a Dunării Brăila, după mai multe sezoane în Liga Florilor,nu știi cum să o recomanzi...Cea mai valoroasă speranță din Cupa Campionilor (2011), Cel mai bun playmaker din campionatul Franței (2012) sau Cea mai buna jucătoare străină din campionatul României (2020 și 2021) ? Cert este că sportiva din Serbia este printre cele mai valoroase handbaliste care au activat vreodată în campionatul nostru. Ambiția și perseverența au adus-o repede în inima tuturor celor care au văzut-o jucând. Kristina e un munte de încrâncenare în joc și o fată deosebit de sensibilă în afara terenului. De curând,am ascultat -o cântând și am rămas uimit de talentul său puțin cunoscut. O voce care divulgă un artist autentic. Când se va retrage în țara natală, în urma ei va rămâne un cântec care va aminti de o mare handbalistă (nu întâmplător, în Serbia, numele său stă lângă cel al Svetlanei Svetlana Ceca Kitic ,suprema vedetă a handbalului de peste Dunăre,de atâtea ori prezentă la Bacău, grație Științei Maxima). Sau,poate,invers... Să ne bucurăm, deocamdată, că le avem printre noi. Și fata, și cântecul...

Leonard Popa

-Kristina,cum ai inceput handbalul? La Sombor,unde te-ai născut?

-Am început handbalul în orașul meu, Sombor. A fost ceva accidental, datorită fratelui meu mai mic care practica fotbalul și obținuse o mulțime de medalii și premii Nouă ne plăcea să jucăm acasă tot felul de sporturi, așa că am dorit să încep și eu să practic fotbalul sau voleiul.Parintii mei, însă,au găsit mai potrivit pentru vârsta mea handbalul, în ciuda împotrivirii mele. Chiar daca nu -mi plăcea acest sport , antrenorul meu m-a rugat să încerc puțin mai mult. După numai doi ani,eram deja în echipa națională și atunci a fost momentul când handbalul a început să fie foarte interesant pentru mine. Imediat după această,am semnat primul meu contract profesionist cu Steaua Roșie Belgrad și până astăzi, nu m-am mai oprit din alergare.

-Ai plecat foarte repede în campionate din afara Serbiei...Metz, Ungaria, Astrakhanovska, Kuban Krasnodar, Ungaria din nou, Esbjerg și, în cele din urmă, România,la Vâlcea și Brăila. O mulțime de țări cu un handbal diferit. Nu a fost dificil pentru tine să te adaptezi?

-Deloc! A fost o experiență minunată și chiar aș recomanda sportivilor să încerce ei înșiși să joace în diferite părți i ale lumii,unde să găsească handbalul care le place cel mai mult, să învețe diferite limbi, să întâlnească culturi diferite, mentalități diferite, pentru că aceste lucruri înseamnă aur pentru viitorul lor, după ce se vor lăsa de handbal sau de oricare alt sport practicat ori muncă depusă.

-Care au fost principalele diferențe între echipele în care ai jucat?

-Pe scurt... Metz a fost un excelent început pentru mine. O mare experiență și un handbal de mare calitate am întâlnit la Esbjerg: handbal rapid, o ligă puternică, întotdeauna în topul clasamentelor, handbaliste de clasă, goluri spectaculoase, strategii minunate, antrenamente dure,o mare cultură și oameni distinși, orașe superbe, o limbă frumoasă... Am iubit totul și am primit tot ce predispozițiile corpului meu au avut nevoie.…Nu mi -au plăcut timpul petrecut și evoluția meal din Ungaria. A fost o perioadă grea pentru mine. Nu m -am regăsit mental, așa că, după numai un sezon, am decis să fac o schimbare, să mă transfer la o echipă de Cupa Campionilor, așa cum era, Astrachan,din Rusia,la acea dată. După două luni, șefii clubului m-au trimis, împreună cu alte 6 fete care se întorseseră cu medaliile de aur de la Jocurile Olimpice la Kuban Krasnodar, pentru că Trefilov ne dorea în echipa lui, fără ca nimeni să ne întrebe dacă doream acest lucru. Kuban nu m-a plătit la timp, așa că am luat hotărârea înțeleaptă să pun capăt contractului după câteva luni.Stiu că 3 cluburi in doar câteva luni nu dădeau bine in CV ul meu,dar a fost o experiență singulara în acel moment. Într-un final,am ales România, din motive personale,dar asta s-a dovedit a fi,în sfârșit,o experiență minunată. Aici am întâlnit oameni cu o mentalitate și o cultură similare celor din Serbia. Am avut norocul să joc pentru cluburi mari, precum Vâlcea și Brăila. La Brăila,de pildă, sunt realmente fericită să joc de mai mult timp și chiar mi-am propus să -mi închei cariera sportivă aici, în aproximativ un an și jumătate.

-Unde ți-a plăcut mai mult?

-Topul meu de preferințe arată astfel: Esbjerg,Metz și România... Brăila este,cu adevărat,un club foarte bine organizat. Are un președinte super ambițios, antrenori pricepuți și o echipă ca o familie, care crește zi de zi. Aici poți să discuți despre orice, despre problemele de sănătate, despre tine,ca persoană...Se investește în lucruri bune,se dă atenție detaliilor și asta se face cu dragoste. Efectiv, te simți ca acasă și te obligă să dai tot ce ai mai bun din tine să câștige echipa și tu personal. Aștept să văd cum vom încheia sezonul în ligă și în Cupa EHF.

-Ai fost mereu nominalizată printre cele mai bune handbaliste din Serbia...Ai obținut o mulțime de premii individuale...Cea mai valoroasă speranță din Cupa Campionilor, Cel mai bun playmaker din campionatul Franței,Cea mai valoroasă handbalistă străină din campionatul României...Nu e suficient?

-Cu siguranță, este extraordinar să vezi asta și, totuși, dacă ești în teren iar echipa ta nu este în top,asta contează mai mult decât orice premiu individual, poate să -mi schimbe starea de spirit, întrucât postul meu este de centru și datoria mea e să organizez echipa să joace cât mai bine, să o pun în situația de a marca. Așa că, dacă voi mai obține vreun premiu anul acesta înseamnă că am făcut o treabă bună și aș fi fericită o dată în plus! Consider că orice jucător se antrenează să fie cea mai bună soluție pentru echipa să, vârsta nu are nicio importanță!

-Ce s-a întâmplat cu Serbia în Campionatul Mondial aflat în plină desfășurare? Nu a avut o evoluție convingătoare...De ce?

-Serbia trece printr-o o schimbare de generații dificilă. Așa că pentru unele dintre jucătoare a fost prima ediție de Mondial la care au participat. Niciodată nu au jucat la un asemenea nivel și va trebui să treacă timp până se vor integra în sistem. Ele au jucat bine și inteligent,au arătat un bun nivel timp de 45 de minute, după care au clacat,din lipsă de experiență. Dar ele au luptat,au contat în joc și pentru asta, eu sunt mândră de ele.

- Care sunt gândurile tale de viitor?

-Cum am mai spus, intenționez să mă retrag după aproximativ un an și jumătate,dar vreau să o fac cu și mai multe medalii. Așa că mă pregătesc intens pentru businessul meu extrasportiv.. Muzica e un hobby,dar aș vrea să mă confrunt și cu alte aspecte, să văd eu însămi cât de multă pasiune pot găsi acolo.

- Aș spune că ești o foarte bună cântăreața,ai o voce profesionistă... Când ți -ai descoperit acest talent?

-Toata viața mea am fost îndrăgostită de muzică.Familia mea m-a crescut cu muzică.In casa noastră, radioul era deschis toată ziua. Tatăl meu și unchiul meu au avut o mică formație, când erau tineri, așa că nu am fost niciodată departe de muzică. Cu timpul, am inceput să cânt la chitară singură și să -mi scriu cântecele. Apoi, i-am cunoscut pe cei de la studioul muzical Lee și pe Mireya Gonzales.Asa că am sfârșit prin a forma un grup împreună, să înregistrăm un clip (cu Henry Mendez) "I'm gonna win",pe care îl pregătim special pentru Final 4 din Champions League. Actualmente,am deja câteva cântece pregătite,dar realmente sunt încântată de cât de creativă și profesionistă este Mireya. Așa că voi aștepta până ce ea va avea inspirația și timpul pentru un nou proiect. Am mai spus, muzica este plăcerea mea și modul meu de a mă reseta când am nevoie de liniște pentru mine,de a scăpa de stress. Și va rămâne așa, probabil, încă multă vreme....