*Interviu cu canotoarea Iuliana POPA, medaliată olimpică la Rio

BACĂUL LA RIO

“...Mama mea a făcut canotaj 7 ani, vedeam acasă medaliile ei și eram fascinată. Visam, însă, ca într-o zi să le am și eu pe ale mele!”

O zi de sâmbătă olimpică așteptată pe toate meridianele lumii... Laguna Rodrigo de Freitas  găzduiește finalele de canotaj. Pe noi ne interesează  proba-regină de 8 rame + cârmaci. În semifinale, România a avut trei bărci. Ne-a mai rămas, pentru ultimul act, doar una...Suntem creditați cu șansa a 4-a, după SUA, Marea Britanie și Canada. Americancele sunt din altă lume, nu le-a mai învins nimeni, de un deceniu. Pe britanice le-am tot întrecut, dar numai până acum doi ani. Cu canadiencele ne-am duelat și în semifinale. Ne-au depășit cu peste 4 secunde...Sub impulsul emoțiilor, cursa se încheie repede. Aurul revine, logic, Statelor Unite, înregistrate cu 6 min 01 sec 49/100. Pe locul al doilea se clasează Marea Britanie, cu 6 min 03 sec 98/100.  Româncele au început cursa modest și erau pe locul 5 după 500 și 1.000 m, iar la 1.500 m au ajuns chiar pe ultima poziție, în afara cadrelor tv. Echipajul format din Roxana Cogianu, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Laura Oprea, Adelina Boguș, Andreea Boghian și Daniela Druncea e călit, însă, în apa tulbure a Snagovului. Fetele strâng din dinți, chiar și atunci când vremea și vremurile le strigă să renunțe. Au mărit strocul spre surprinderea tuturor, deși adversarele dădeau semne evidente de oboseală, și sprintul final le-a adus medaliile de bronz! A lipsit mai puțin de jumătate de metru de luciu al apei ca medaliile să fie și mai strălucitoare …Cât pentru un vârf de barcă! Cu timpul obținut, 6 min 04 sec 10/100, tricolorele urcă pe podium.  Printre fetele din ambarcațiunea care ne-a adus bucuria cuceririi celei de-a 38-a sa medalie olimpică (19 de aur, 10 de argint și 9 de bronz) o fată frumoasă atrage toate privirile. Încă nu realizează ce s-a întâmplat, dar pe fața ei apar lacrimile fericirii.  E mezina echipajului românesc, aflată la întâia sa participare olimpică, Iuliana POPA, băcăuancă de-a noastră din Zemeș. Pentru că punctează doar pentru clubul unde este legitimată (Steaua), topurile locale de sfârșit de an au ocolit-o. Inima noastră a tresărit, însă, o dată în plus, când a văzut-o, în vară,  urcată pe treptele podiumului de la Rio! La Londra, la JO 2012, canotajul românesc nu a cucerit nici o medalie. Precedenta medalie a României în proba de 8+1 a fost tot una de bronz, în 2008, la Beijing. Venea după aurul olimpic cucerit la Atena, în 2004...De atunci, însă, multe s-au schimbat în sportul nostru, iar privirile ni s-au întors mai mereu către trecut.  Brațele puternice ale băcăuancei și ambițiile sale renasc, însă, speranțele unui sport care, cândva, ne-a adus atâtea și atâtea satisfacții!

Leonard POPA

-Bănuiesc că erai încă o copilă când ai fost selectată pentru a intra în sportul de performanță... Nu ai fost greu de convins? Mă gândesc că foarte mult despre acest sport nu știai, la Bacău nemaiexistând o astfel de secție sportivă...

-Eram încă un copil când m-am apucat de acest sport, aveam doar 12 ani. Nu am fost selectată precum majoritatea sportivilor... Eu am ales să practic acest sport! Mama mea a făcut canotaj 7 ani, vedeam acasă medaliile ei și eram fascinată. Visam, însă, ca într-o zi să le am și eu pe ale mele! I-am bătut la cap multă vreme pe părinți să mă lase să plec...Nu voiau să mă lase, pentru că știau foarte bine ce mă așteaptă. Mama trăise viața de sportiv și era de părere că sunt mult prea sensibilă, că nu voi face față, dar după lungile mele insistențe au hotărât să mă lase măcar să încerc.

-Când ai început canotajul, nu ți s-a părut dificil, nu ți-a fost teamă de ceea ce avea să urmeze în viața ta de sportiv? Mă gândesc că antrenamentele pe care le faceți voi, canotorii, sunt destul de dure, de mare solicitare fizică...

-La început totul a fost ca o joacă! Mai întâi, înveți tehnica, ai antrenamente ușoare...totul pare perfect! Nimic greu, nimic dificil. Eu am și început de la o vârstă foarte fragedă și un an de zile am fost lăsată ușor, abia apoi am început să intru cu adevărat în sportul de performanță.

-Când au apărut primele satisfacții sportive? Gândeai, pe atunci, că va urma și o medalie olimpică?

-Primele satisfacții sportive...mai exact primul rezultat...Doamne!!! Nu o să uit niciodată. Primul concurs la care am participat, campionatul național de cadeți care a avut loc la Năvodari...Locul 1! A fost o surpriză pentru toată lumea. La antrenamente eram printre ultimele, nimeni nu știa de unde am apărut! Gândeam la o medalie olimpică din prima zi în care am plecat de acasă, visam....Doar că nu mă așteptam să apară atât de repede.

-Au trecut câteva luni de la Rio…Desigur, ai revăzut și regândit finala de atunci. Ați început modest în prima parte a cursei, ați revenit spectaculos pe ultima jumătate. Astăzi, ce ai concluziona? Am fi putut urca și mai sus pe podium?

-Am revăzut finala de zeci de ori și, de fiecare dată, îmi dau lacrimile! Am plecat din țară cu șanse mici, echipajul favorit era cel al Americii. Canada, Marea Britanie și Noua Zeelandă erau următoarele pretendente la podium, abia după ele urmam noi. Speram, ne doream și visam la o medalie. Eram conștiente că va fi extrem de greu, dar știam că nu e imposibil. Ne-am dorit mult să readucem România pe podiumul olimpic și am reușit. Nu cred că am fi putut urca mai sus, am dat absolut tot ce am putut, am luptat până la capăt, a fost cursa vieții noastre! Ne-au întrebat multe persoane, după întrecerea de la Rio, cum ne simțim că am pierdut locul 2 la doar 12 sutimi de secundă… Excepțional!!! Excepțional, pentru că noi nu am pierdut locul 2, în cursa respectivă nu am fost nici măcar o secundă pe 2, noi am câștigat locul 3!!!

-Ce a urmat după Rio?

-După Rio a urmat o perioadă în care am fost, pur și simplu, invadată de miile de mesaje primite, chiar și de la oameni pe care nu îi cunoșteam! Când am ajuns acasă, am avut marea surpriză de a fi așteptată de domnul primar al comunei Zemeș și de localnici pentru a mă felicita! Au început să mi se deschidă foarte multe uși, dar a apărut și o mare presiune. Este foarte greu să-ți păstrezi bucuria de a fi acolo sus, pentru că îți e oarecum frică să nu dezamăgești în viitor.

-Jocurile Olimpice au însemnat întotdeauna un prilej de afirmare a canotajului românesc...De ceva vreme, medaliile nu mai sunt așa de numeroase și nici la fel de strălucitoare. Ce se întâmplă? Cum se văd din ambarcațiune cauzele acestui recul?

-Într-adevăr, canotajul românesc a fost întotdeauna în topurile olimpice și sper din tot sufletul să revină. Din păcate, celelalte țări evoluează, iar noi batem pasul pe loc. Mai este, cred eu,  și cauza schimbării de generații! În momentul de față, suntem un lot format din niște sportive foarte tinere. Sunt sigură că vom crește în performanță și o vom face frumos în câțiva ani.

-Care sunt prioritățile tale sportive în 2017?

-Îmi doresc ca 2017 să fie un an la fel de bun cum am fost 2016! Mi-am propus să muncesc, să mă pregătesc, dar fără să mai pun presiune pe mine. Vreau să evoluez de la zi la zi, pentru că numai așa reușești. Visez la aurul european și la cel mondial.

-Cum ai caracteriza sportiva Iuliana Popa în câteva cuvinte? Se poate caracteriza doar în câteva cuvinte? Știu că ai și alte preocupări. De pildă, desenezi...Am văzut câteva lucrări de ale tale, cu adevărat reușite. Multe dintre ele exprimă încrâncenarea, dedublarea sufletului.

-Nu-mi place să mă autocaracterizez, așa că o să mă rezum doar la câteva cuvinte. Sunt o persoană care niciodată, niciodată, dar niciodată, NU RENUNȚĂ! Desenele, da, sunt realizate de mine. Nu am cine știe ce talent, dar din când în când îmi place să-mi mai exprim sentimentele prin...creion.

-Dacă ți-ai regândi traseul sportiv, astăzi, către ce sport de performanță te-ai îndrepta?

-Dacă mi-aș regândi traseul sportiv, aș alege exact același lucru, aș merge pe același drum, nu aș schimba absolut nimic, chiar dacă știu prea bine prin câte am trecut să ajung unde sunt acum.

-Cum i-ai convinge și pe alții să se îndrepte către practicarea canotajului? Ce le-ai spune?

-Pe lângă faptul că sportul acesta este extrem de greu, este și foarte frumos! Călătorești mult, cunoști mii de oameni și mii de caractere. Este un sport care te disciplinează și care te ajută să evoluezi din punct de vedere psihic!

-Cu satisfacție și o doză de patriotism local, am văzut că în profilul tău din rețelele de comunicare încă mai scrie Bacău la locul de origine...Cât de "băcăuancă" te mai simți acum, după atâția ani de performanță sportivă petrecuți în altă parte?

-De când eram mică, am fost învățată de părinți ca niciodată să nu uit de unde am plecat! Cât de băcăuană mă simt??? 100%  și o spun cu mâna pe inimă! Chiar dacă stau 10 din 12 luni în cantonamente, în alte părți ale țării, acasă e tot acasă și o să mă mândresc mereu cu locul din care provin!