Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

vineri, 23 decembrie 2016

Interviu cu antrenorul de natatie Narcis GHERCA (Noua Zeelanda)



"Când primele patru versuri din imnul nostru național vor da de gândit și vor fi respectate"?


     Un antrenor cu personalitatea intactă, așa cum l-am cunoscut la începutul anilor 90, când pregătea cu pricepere și har viitorul natației băcăuane, în calitate de coordonator al secției de profil de la SCM Bacău…De la o vreme, despre antrenorul Narcis GHERCA s-a auzit mai puțin în mass-media națională. Cel care îmblânzea recordurile pentru înotătorii băcăuani alesese, între timp, un alt drum. Unul care l-a dus la peste 17 000 de km distanță de țară, în îndepărtata Noua Zeelandă. Face, însă, și acolo ceea ce a început atâta de bine aici…Narcis Gherca nu e învățat să dea nici un pas înapoi. Continuă lupta cu timpul său și al altora….
Leonard POPA



-Câți ani s-au adunat în afara țării?  Cred că vreo 10, greșesc?
-Sunt 11 ani și 5 luni…
-De ce Noua Zeelandă? Nu v-a fost teamă de depărtări? Cum ați ajuns acolo dvs., fostul coordonator al natației de la SCM Bacău? Aveați aici un statut pe care mulți îl invidiau…
-Pentru că aici unde mă aflu acum s-a putut… Pentru că aici m-a adus hazardul, pentru că atunci, în 2005, am vrut să plec oriunde aș fi văzut cu ochii. Pentru că aici, în Noua Zeelandă, am găsit un contract de muncă cedat de fostul antrenor de la SCM Bacău, Cătălin Cazan, și nu în ultimul rând pentru că am vrut siguranța zilei de maine a familiei mele. Eu încercam să-mi imaginez viitorul copiilor mei acolo, la Bacău, și nu reușeam. Nici un scenariu nu-l puteam vedea realizat și atunci am intrat în panică. Nu dormeam noaptea, mă plimbam prin casă și mă gândeam ce pot să fac pentru ei. Mă bucur că am ales varianta câștigătoare, că- acum-  copiii mei sunt realizați așa cum și-au dorit iar eu sunt fericit. Maria este economistă la una din cele mai mari companii din Noua Zeelandă, iar Ștefan a terminat arhitectura și este, deja, curtat de câteva mari companii. Sunt mândru și fericit pentru ei!
-Ce ați lăsat în urmă la Bacău după care să vă pară rău și astăzi?
-Pe sora mea și prietenii de care mă leagă extrem de multe amintiri frumoase. Să le dea Dumnezeu sănătate și fericire.
-Ce întrebări le-ați adresa celor de aici de la atâția kilometri depărtare ?
-Asta este o întrebare extrem de grea, întrucât nu știu cui să pun aceste întrebări: politicienilor, Ministrului Sportului, antrenorilor, sportivilor sau oamenilor în general? Până la o lămurire ulterioară, aș pune o singură întrebare care li s-ar adresa tuturor și anume "Când primele patru versuri din imnul nostru național vor da de gândit și vor fi respectate"?
-Cum se vede România din Noua Zeelandă? Ce se zăresc mai mult, realizările sau neîmplinirile?
-Cine vrea să vadă realizările le poate vedea așa cum poate vedea și neimplinirile. Eu sunt conectat la toate programele TV din România și sunt bine informat. Mă simt destul de relaxat, că acum nu mai sunt îngrijorat sau revoltat de mârșăviile clasei politice... Se văd și lucruri bune, dar- din păcate- sunt prea puține pentru a merge înainte, iar media din România și-a făcut o cultură în a arăta lucrurile rele. Ce mai pot spune când ambii mei părinți au fost uciși de sistemul sanitar din România, sau că una din fostele mele sportive de suflet a murit la "Colectiv"?!  Mi s-a rupt sufletul și nici nu am fost la serviciu în ziua aceea de supărare. Ce s-a întâmplat, ce măsuri s-au luat? O furtună într-un pahar cu apă. Politicieni cu cazier candidează din nou… Cum este posibil?! Eu locuiesc într-o țară în care Prim-Ministrul, o doamnă respectabilă, a rămas fără șofer pe autostradă, în urma unui filtru de poliție. Șoferul ei a fost găsit băut la volan și a fost arestat iar ea a fost  filmată lângă mașină, așteptând un alt șofer să vină să o ia. În România, căți oameni mai trebuie să moară ca să se termine cu abuzurile?
-Concret, ce a intervenit în CV-ul dvs. profesional, după autoexilul neo-zeelandez? Știu că ați obținut o salbă de medalii, peste tot în lume, ca antrenor (ați început să antrenați în 1985)...Nu și o medalie olimpică...A fost, însă, una paralimpică, la Londra, în 2012...Încă o așteptați pe cea mai strălucitoare, aceea pe care și-o doresc toți?
-Eu îmi fac meseria așa cum am învățat-o și așa cum am fost educat de părinții mei să o fac. Bineînțeles că apar și rezultatele dacă pui dragoste, pasiune și profesionalism în ceea ce faci. Am obținut medalii la toate competițiile naționale și internaționale la care am participat. Am medalii la Mondialele (aur și bronz) din Canada și două medalii la Rio, nu la Londra. La Londra, am venit de două ori pe locul 6, pentru că eleva mea avea atunci doar 13 ani. Da, le-am obținut la Paralimpici (aici este o poveste lungă, frumoasă și extrem de plină de învățăminte pentru toti oamenii, dar poate o să o spun altă dată, întrucât este destul de scris) și, după părerea mea, este la fel de greu să le obții la Paralimpici ca la Olimpici, pentru că 1000 de puncte FINA sunt la fel de greu de obținut și nu mai spun că orice handicap fizic implică și unul psihic, fără să mai vorbesc despre  tehnica pe care trebuie să o adaptezi după handicap. Da, încă mai aștept singura medalie care îmi lipsește din CV, dar eu cred că toți antrenorii din lume visează la aceasta, până la sfârșitul carierei...
-Dacă ați putea, ce ați exporta de acolo aici, pe linie sportivă?
-Cred că aș exporta pozitivitatea, entuziasmul și bucuria lor de a face sport, de a concura și de a câștiga, fără nici o recompensă. Nu au nicio presiune de nicăieri sa obțină rezultate și de aceea o fac, pentru a fi ei fericiți și cu zâmbetul pe buze tot timpul. Dacă această presiune nu există, vin performanțele, de două ori mai multe, și nu face nimeni o dramă din eșecuri.
-Nu e greu să-ți faci o carieră sportivă în Noua Zeelandă, într-o altă ramură decât în rugby?
-Da, rugby este o cultură în această țară și toată lumea, fără excepție, iubește acest sport. Dar și înotul este considerat o prioritate, dat fiind faptul că suntem o insulă cu plaje de mii de kilometri. Valoarea este recunoscută aici, indiferent de unde vine și de care fel este…De exemplu, eu am câștigat în 2015 titlul de Cel mai bun antrenor al anului, concurând cu un antrenor de rugby și unul de crichet. Asta nu i-a impiedicat pe neo-zeelandezi să mi-l acorde mie, când nici măcar eu nu credeam într-un astfel de deznodământ. Important este să le arați și să le demonstrezi potențialul sportivilor iar ei te vor urma, lăsând în urmă celelalte sporturi sau activități. Poate, acesta este secretul penetrării unei nuci tari cum este rugbyul aici, de atâtea ori, campion mondial...
-Care sunt planurile dvs. pe termen scurt? Tocmai ați participat la un nou concurs…Despre ce este vorba?
-Planurile mele, de 31 de ani, sunt pentru un ciclu de 4 ani și detaliate pe fiecare an în parte, cu atingere de obiective. Printre acestea sunt incluse și Naționalele, unde se fac loturile. Sunt foarte multe concursuri pentru calificare la Naționale. Cel de care vorbiți este un astfel de concurs (aici, trebuie să te califici ca să poți participa la Naționale, întrucât sunt mii de sportivi legitimați) și ca acesta sunt multe. Competiția a fost pe Insula de Sud și echipa mea s-a prezentat destul de bine. Am obținut 65 de medalii (22 aur, 20 argint si 23 bronz). Cam așa aduceam și în țară, nu prea am scăzut ritmul. Dar cel mai important este că 34 de sportivi din echipa mea s-au calificat la Naționale, dintr-un total de 41, și mai am încă 5 care sunt foarte aproape să atingă performanța respectivă.
-Mai vorbiți-ne despre familie, despre fiica dvs.,  Maria, care a ales handbalul și despre care știu că, la un moment dat, a fost convocată în Naționala neo-zeelandeză...Mai continuă activitatea de performanță?
-Familia mea face foarte bine, cum v-am spus. Toți ai mei sunt fericiți și asta îmi dă puterea să merg mai departe. Când am ajuns aici, handbalul nu exista iar noi am pus, practic, primele cărămizi la construirea unui nou sport. Echipa de handbal feminin a Noii Zeelande a fost constituită cu studente străine care urmau universitățile de aici. Prima selecționată a fost formată din 2 brazilience (ambele participante la Mondiale), 2 sau 3 handbaliste din Germania, una din Olanda, 2 din Italia, una din Franța, o altă romancă din Germania și Maria, fata mea, care a fost pivotul Naționalei și, câteodată, coordonatoarea de joc. Acum, mai practică handbalul doar de plăcere întrucât, după absolvirea Universității, are ca obiectiv viitorul ei. Va avea nunta în februarie 2017. Plecăm cu toții într-o croazieră în Pacific și nunta va fi în Vanuatu, unde am închiriat o plajă (visul Mariei de a-și face nunta pe plajă) iar petrecerea va fi pe vasul de croazieră.
-După 3 decenii de performanță sportivă la cel mai înalt nivel, cum s-ar autocaracteriza, astăzi, antrenorul Narcis Gherca? Ce îl mulțumește sau îl indispune cel mai mult?
-După trei decenii în performanță, cred că stilul meu este unul calculat. Planurile mele sunt realizate până la cel mai mic detaliu, pentru că aici am fost supus la provocări foarte mari, cum ar fi să ai jumătate din timpul acordat antrenamentelor și, implicit, jumatate din volumul de lucru din România, și totuși să scoți un campion mondial! Eu, după 31 de ani, continui să citesc tot ce apare nou și nu spun niciodată că știu tot. Acest știu tot plafonează antrenorii. Mă mulțumesc rezultatele bune pe care le obțin, așa cum mă mulțumesc și sunt bucuros de rezultatele obținute de cei rămași la Bacău (îmi pare rău că am fost în perioade diferite la Londra și nu m-am întâlnit cu Ovidiu Galeru, mi-ar fi plăcut să-l revăd) și, nu în ultimul rand, mă mulțumește și mă liniștește familia care obține cele mai de valoare rezultate ale mele. Mă indispun rezultatele slabe de la Jocurile Olimpice ale României. Cum este posibil ca o țară ca Noua Zeelandă, care nu investește așa de mult în sport (nu vorbim de infrastructură) și cu o populație de numai 4 milioane de locuitori să aibă rezultate mai bune decât România?! Un semn de întrebare și de analiză... Mă indispun minciunile clasei politice care, în continuare, minte oamenii cu un tupeu golănesc. Nu am văzut nici un program de guvernare realizabil, onest,  pertinent și adevărat. Mă nemulțumesc emisiunile difuzate pe posturile internaționale care arată doar urâtul din România, gropile de gunoi unde trăiesc țiganii și multe altele. Nu aceasta este România reală și noi, cei de aici, luptăm să demonstrăm că țara de acasă este altfel și că noi suntem educați și muncitori iar, prin rezultatele noastre, căutăm să ne aducem și noi o mică contribuție la îmbunătățirea imaginii României, despre oamenii ei adevărați.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu