„Respectul se câştigă fiind OM
cu omul de lângă tine…”
@Interviu cu Mădălina Maria BÎNDAC, vicecampioană
mondială la powerlifting (cadete).
O polisportivă băcăuană, junioara Mădălina Maria Bîndac, se anunţă de pe
acum drept candidată la topul sportiv al anului 2015. Participând la întrecerile Campionatului
Mondial de Powerlifting din Cehia,
Mădălina (legitimată la SCM Bacău , unde este
antrenată de celebrul, deja, Daniel
Zodian) a obținut o medalie de
argint și două de bronz, în cadrul categoriei 52 de kg. Mondialul de la Praga a însemnat pentru
sportiva noastră şi stabilirea unui nou record național (135 kg ) la categoria
sa, proba de îndreptări. Elevă a Liceului Sportiv din Bacău, Mădălina Maria
Bîndac întregeşte astfel vitrina cu medalii câştigate de performerii băcăuani,
confirmând statutul unei sportive cu o perspectivă certă. Ambiţia şi
perseverenţa o vor purta, cu siguranţă, şi pe alte trepte ale reuşitei. Succes,
Mădălina!
Leonard POPA
-Cui să
atribui aceste 3 medalii obţinute la Mondialele
de Powerlifting desfăşurate în Cehia? Unei atlete care practică powerlifting
sau unei…ridicătoare?
-Poate, dacă aceste
Campionate Mondiale de Powerlifting se desfăşurau în urmă cu 2 ani, puteam
afirma că atribui medaliile unei atlete care face şi powerlifting, dar în
momentul de faţă practic numai powerlifting, deci mă pot numi doar... ridicătoare!
-Când
ai început să practici această disciplină sportivă? Concomitent cu atletismul?
-Am început să practic
powerliftingul în acelaşi timp cu atletismul, adică acum doi-trei ani. Din 2014,
m-am axat doar pe această ramură şi sunt foarte mulţumită de ceea ce am putut
realiza într-un timp atâta de scurt.
-Te rog
să prezinţi competiţia de la
Praga , cum a fost lupta pentru medalii?
-Disputa pentru adjudecarea
medaliilor a fost destul de strânsă, având în vedere că rivalele
erau mai în vârstă decât mine, născute în 1997-1998, având deci şi
un avantaj de 1-2 ani în pregătire. Principalele contracandidate au fost americanca
Hutchins Tristyn, Lazbena Daria din Ucraina, Reich Cheynne din Austria şi japoneza
Akazawa Ren. Toate dezavantajele unei vârste şi experienţe de concurs mai mici
m-au făcut să-mi doresc şi mai mult să urc pe podium, să arăt ceea ce sunt în
stare şi, chiar dacă sunt mai mică, să demonstrez că pot concura cot la cot cu
oricine. La proba de îndreptări am
reuşit să stabilesc un nou record naţional al României, cu încercarea de 135kg
pe care am reuşit-o. Medaliile le-am obţinut prin muncă, dedicare, concentrare
şi foarte multă atenţie acordată indicaţiilor domnului antrenor Daniel Zodian şi
ale secretarului general al Federaţiei de Powerlifting, Ovidiu Panazan, la rândul
lui, antrenor al lotului naţional.
-Am văzut lotul Naţionalei deplasat în
Cehia..Din 5 sportivi (3 fete şi 2 băieţi), doi sunt din Bacău (tu şi Ioana
Şerban)...Cum îţi explici această ascensiune a băcăuancelor într-un sport
despre care se ştiu destul de puţine? Unii nu-i cunosc nici traducerea în limba
română...
-Această ascensiune
a băcăuancelor în powerlifting, un sport mai nou, pe care nu mulţi îl cunosc, se
datorează exclusiv domnului antrenor Daniel Zodian, cel care a adus
varianta feminină a acestei discipline
sportive în oraşul nostru. Entuziasmul şi profesionismul său au făcut posibile
rezultatele cu care se mândresc practicantele băcăuane de powerlifting.
-Este powerliftingul fratele
halterelor tradiţionale? Cum simţi tu diferenţa dintre cele două discipline
sportive?
-Pot spune că, deşi
powerliftingul şi halterele sunt două sporturi care implică ridicarea unor
anumite greutăţi, nu se aseamănă şi în probele competiţionale. La powerlifting
sunt trei probe, îndreptări, împins din culcat şi genoflexiuni, iar la
haltere numai două, smuls şi pus la piept cu aruncat.
Diferenţele dintre aceste două sporturi sunt, însă, mai multe: antrenamentele
sunt particularizate în proporţie de 70%, greutăţile diferă, exerciţiile sunt
diferite, foarte puţine din ele se aplică la ambele ramuri sportive.
-Ce
amintiri ai luat cu tine din…atletism?
-Din păcate, am
abandonat definitiv atletismul, aşa cum am mai spus, în urmă cu un an. Motivul
principal a fost decesul domnului profesor Eugen Pereteatcu, întrucât după
acest eveniment nefericit nu am avut cu cine continua proba pe care o
practicam. Am renunţat cu foarte multe regrete, deoarece aruncarea suliţei a însemnat
pentru mine intrarea în lumea sportivă şi proba care m-a făcut să ajung să fiu
antrenată de un foarte bun antrenor şi pedagog, cel care m-a ajutat să
progresez foarte mult şi de la care am avut ce învăţa nu numai despre sport,
dar şi despre viaţa de zi cu zi. Atunci când eşti plecat de lângă părinţi şi eşti
aproape tot timpul într-o lume străină,
un asemenea OM este absolut necesar în viaţa fiecăruia dintre noi…
-Eşti
eleva Liceului Sportiv din Bacău, legitimată la SCM Bacău …Care e
statutul tău în momentul de faţă?
-Da, sunt
eleva Liceului cu Program Sportiv şi sunt legitimată la SCM Bacău. Statutul meu
în momentul de faţă, dacă vă referiţi şi la cariera mea sportivă, este de vice-
campioană europeană în proba de împins din
culcat şi îndreptări, plus alte 2
medalii de bronz obţinute la genoflexiuni
şi total, la Campionatul European ,
desfăşurat în luna aprilie la
Oroshaza , în Ungaria. Acum au venit şi medaliile de la Praga , dar nu pot să nu
menţionez şi concursurile naţionale din România, unde sunt campioană absolută la toate categoriile de vârstă, juniori, cadeţi,
tineret şi seniori...
-Care a
fost primul sport cu care ai început performanţa?
-Sunt originară din
judeţul Vrancea, oraşul Adjud, iar primul sport cu care am început să escaladez
performanţa a fost atletismul, încă de la vârsta de 8 ani, fiind antrenată de prof.Camelia
Ciortan. După scurt timp, aproximativ 4-5 luni, am participat la Campionatul Naţional de la Bucureşti , la proba de
aruncarea mingii de oină, unde m-am clasat pe locul 1 şi am devenit pentru
prima dată campioană naţională la copii 3. De atunci, m-am ambiţionat foarte mult, în
ceea ce priveşte sportul şi ceea ce fac pentru cariera şi viitorul meu. Un
succes venit la timp te încurajează şi îţi dă un imbold nebănuit!
-Care sunt obiectivele pe care ţi le-ai propus în
viitorul apropiat?
-Obiectivele mele sunt
să câştig aurul la Campionatul European
din aprilie 2016, pentru că îmi doresc să se audă Imnul României după foarte
mult timp şi după întrecerile feminine, iar la următorul Campionat Mondial să
am o clasare mult mai bună decât în acest an şi să stabilesc cât mai
multe recorduri naţionale.
-Cum
te-ai caracteriza în numai 3 cuvinte?
-Mă pot caracteriza
în 3 cuvinte astfel: ambiţioasă,
pentru că îmi doresc foarte mult să realizez multe în cariera mea sportivă, muncitoare, pentru că orice rezultat şi,
în general, orice îţi doreşti în viaţă, vine doar prin muncă şi seriozitate, şi sociabilă, pentru că în viaţă, dacă
ştii să comunici cu ceilalţi, ai foarte multe de câştigat, iar respectul se
câştigă fiind OM cu omul de lângă tine… Este şi vorba aceea din străbuni
,,vorba dulce, mult aduce", de care ar trebui să ţinem seamă mai mult…
-Powerlifting, atletismul...sunt sporturi
individuale...Nu te-a tentat niciun sport de echipă?
-Din păcate, nu m-a
tentat niciun sport de echipă, pentru că nu-mi place să depind de nimeni în
ceea ce fac, doresc să lupt singură pentru cariera mea, să ajung acolo unde îmi
propun prin muncă strict individuală. De multe ori, când eşti într-o echipă,
dacă faci câte ceva greşit, într-un meci sau turneu, toti îţi reproşează că din
vina ta nu s-a câştigat sau nu s-a reuşit mai mult, iar mie situaţiile acestea nu
mi-au plăcut şi le-am evitat mereu. Şi în afara vieţii sportive, prefer să mă
descurc în anumite situaţii singură.
-Ce
urmează în activitatea ta sportivă?
-Încep pregătirea
pentru Campionatele Naţionale de Powerlifting, apoi pentru Campionatul European
din Spania, la care îmi doresc, de asemenea, medalii cât mai strălucitoare. În
tot ceea ce fac, antrenorul meu, Daniel Zodian, mă susţine şi mă motivează. Nu
pot decât să-i mulţumesc pentru tot ceea ce face pentru mine. Îmi este ca
un tată, antrenor, un bun prieten, doctor, psiholog, bucătar şi tot ceea ce aş
mai avea nevoie…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu