Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

marți, 29 septembrie 2015

Interviu cu dr.Julian GOLDFEDER, preşedintele Clubului de Handbal Hapoel Ramat Gan (Israel)

„Câteodată, mă întreb de ce ziua nu are mai mult de 24 de ore…”
@Interviu cu dr.Julian GOLDFEDER, preşedintele Clubului de Handbal Hapoel Ramat Gan (Israel), fost campion de tenis de masă al judeţului Bacău

...Am descoperit handbalul împreună...Am jucat în aceeaşi echipă în timpul liceului...Am fost amândoi la toate meciurile Ştiinţei Maxima din anii 77-81...Ne sculam la 3 dimineaţa şi la ora 4 eram la Sala Sporturilor, să cumpărăm bilete, să le vedem pe Moriko Torok, pe Doina Copacz, pe celelalte fete...Eram tot timpul primii in Sală, mereu în primul rând, să trăim cât mai aproape de emoţiile din teren...Astăzi, Julian Goldfeder, devenit un medic apreciat în Israel, este şi preşedintele clubului de handbal Hapoel Ramat Gan. Echipa sa "a prins" un loc de cupă europeană şi, în drum spre Islanda, unde va disputa ambele meciuri, Julian a făcut o "escală" de câteva zile în România. A venit şi la Bacău şi, normal, ne-am întâlnit. Am discutat, ne-am amintit... Iulian este, însă, şi fostul campion judeţean de tenis de masă al Bacăului de la sfârşitul deceniului 8, secolul trecut...În anii aceia nu-i rezista nimeni. Nici măcar celebrul prof. univ. Emilian Dudaş, de la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii din Paris, pe care îl depăşea mereu în finală. Am rămas fan Iulian şi am devenit fan al Hapoelului!
Leonard POPA

-Nu încep cu handbalul, întrucât l-am descoperit împreună....Hai să ne amintim de tenisul de masă, aproape uitat astăzi, aici…Ce însemna acest sport la Bacău, în anii 80, când ai devenit campion al judeţului? Care a fost cea mai frumoasă finală, îţi mai aminteşti?
-Am început tenisul de masă la Clubul Sportiv Şcolar Bacău, unde erau doar 2 mese de joc, cu domnul antrenor Lucaci. Am început pe la 10 ani- cam târziu- dar în doi ani am progresat destul de mult, ajungând până la faza finală a Campionatului Naţional, alături de alţi 15 jucători (proveniţi din 4 zone naţionale), dar din lipsă de fonduri nu am participat. Au mai fost şi alte competiţii la care nu am participat, tot din lipsă de bani,  aşa mi se motiva întotdeauna şi, în faţa unei asemenea realităţi dezarmante, nu putea nimeni comenta. De altfel, în general, în epoca respectivă se comenta destul de puţin… După 2 ani, secţia de tenis de masă s-a desfiinţat,  iar eu am ajuns la echipa Pionierul Bacău, care ţinea de Casa Pionierilor. Acolo, antrenor era prof. Vasile Lepădatu (a decedat în 1995), un om extraordinar, fost campion naţional la atletism, aruncarea suliţei, dar mare iubitor al tenisului de câmp şi de masă. Sub îndrumarea lui, am ajuns să joc destul de bine şi tenis de câmp, obţinând un loc 4 pe ţară la dublu băieţi. Spre sfârşitul anilor 70, la Bacău, era un campionat judeţean cu 12-14 echipe. La Bacău fiinţau cele mai multe: Aurora,  Voinţa, Viitorul, Tăcerea, IMU….iar în judeţ, tenisul de masă se practica  la Oneşti,  Comăneşti, Buhuşi, Moineşti… La Sala Sporturilor erau vreo 20 de mese pe holul de la intrare, se juca tenis de masă de la 8 dimineaţa până la 10 seara.  Era plin, nu era masă liberă, venea lumea de plăcere… Se făceau chiar şi concursuri acolo. Îmi aduc aminte de o finală de campionat judeţean jucată în holul Sălii Sporturilor, în pauza unui meci de handbal. Multă lume a venit să vadă acel meci jucat de mine contra bunului meu prieten Emilian Dudaş (în prezent, unul din cei mai cunoscuţi profesori de fizică din întreaga lume, care predă la Facultatea din Paris). Finala a fost câştigată de mine cu 2-1, 21-19 în setul decisiv… Ce vremuri! Păcat că nu mai există aproape deloc tenis de masă în Bacău…După mine, potenţial ar fi, pentru că e un joc care poate fi practicat de orişicine. Trăind în Israel după anii 80, am mai jucat acolo câţiva ani în prima divizie, până am început să studiez stomatologia la Bucureşti şi am renunţat la sportul de performanţă. Totuşi, am continuat să particip la întrecerile studenţeşti reprezentând Universitatea Bucureşti şi în 1987 am devenit vicecampion naţional universitar. Pasiunea pentru tenisul de masă am transmis-o mai departe în cadrul familiei, fiica mea cea mică devenind, la un moment dat, vicecampioana Israelului la categoria junioare.
-La meciurile de handbal eram nelipsiţi...Aveam ce vedea, nu-i aşa? Fetele erau campioane absolute ani la rând, băieţii luptau şi ei...
-Da, eram nelipsiţi de la toate meciurile de handbal.  Primul rând, locurile  2 şi 3 (locul 1 era ocupat mereu de o persoană tăcută, în haină de piele neagră-n.red.), primii la deschiderea sălii… Tot timpul erau cuplajele acelea de duminica dimineaţa. Începeau fetele, apoi băieţii şi, câteodată,  se mai continua cu volei fete sau băieţi.  Aşa ajungeai să-ţi petreci  o duminică întreagă la Sala Sporturilor. Ţin minte, când s-a inaugurat Sala, parcă prin 1977,  s-au organizat două meciuri de handbal ale naţionalelor de fete şi băieţi ale României. Până atunci, se jucase  pe zgura din baza sportivă a Parcului  Libertăţii. Acolo îi descoperisem pe Gaţu, Penu, pe Papp, Cservenka, Gheorghevici şi fraţii Voinea de la noi…
-Hai să ne referim la echipa de handbal pe care o conduci în Israel...Cum ai început?
-Cunoscându-l pe fostul preşedinte de club din oraş, încet-încet, m-am apropiat de echipă şi de club şi, în urmă cu 8-9 ani, am intrat în conducerea clubului.  De 3 luni,  sunt preşedintele clubului  Hapoel Ramat Gan.
-Ai avut şi handbalişti români în echipă....Cum te-ai înţeles cu ei?
-Da, am avut jucători din România,  printre ei,  Claudiu Streja (fost la Steaua), Bogdan Tertelici şi Mihai Cojocea (ambii, Dinamo Bucureşti),  Mihai Nicolaevici (CSM Suceava), dar  şi pe binecunoscutul portar şi fost antrenor la CSM 2010 Bacău, Adi Brezan (actualmente, profesor de ed.fizică la Şcoala Ion Creangă Bacău). M-am înţeles cu ei foarte bine şi ţinem legătura, întâlnindu-ne ori de câte ori ajung în ţară. Acum, la echipă, avem 2 jucători sârbi (mai ieftini decăt cei români!), dar, în viitor, cred că vor fi şi jucători români, eu  cunoscând destul de bine ce se întâmplă în  handbalul românesc.
-Ce perspective crezi că ai cu această echipă Hapoel Ramat-Gan? Joci în cupele europene, în Islanda..Sunt şanse de accedere în turul următor?
-Anul acesta, jucăm în Challenge Cup.  Sorţii ne-au oferit o echipă din Islanda,  IHV Vestennmajer. E cam de valoarea noastră şi cine va fi mai bun în ambele meciuri se va califica. Da, şanse avem,  am început să dispunem şi de date despre adversari, am vizionat câteva jocuri din campionatul islandez… Pentru noi, este o  experienţă frumoasă, clubul nu a mai jucat de peste 20 de ani în cupele europene…
-Ţii legătura cu mulţi handbalişti români...Cine a  mai ajuns în Israel?
-În Israel, mai sunt jucători români, tot timpul au fost.  Iulian Strat (fost la Fibrex Săvineşti)  joacă de 10 ani,  primind şi cetăţenie israeliană.  Marian Filip, tot de vreo 6 ani,  Doina Copacz, fostul portar al marei echipe a Ştiinţei este  stabilită şi ea în Israel, fiind  antrenoare la o echipă de senioare.  Şi mai avem pe cineva din Bacău, pe Leonard Iancu,  unul din cei mai buni arbitri din Israel. Tot aici se află şi fostul mare portar Alexandru Buligan,  care are contract cu Federaţia din Israel, ca antrenor cu portarii, la toate naţionalele de seniori, tineret şi juniori. O cunoştiinţă bună din handbalul românesc,  cu care ţin legătura, este Sandu Iacob, fostul jucător băcăuan, astăzi, antrenor la HC Vaslui şi secund la naţionala României de seniori.  A propos de naţionala României, care va juca meciul de baraj cu naţionala Israelului pentru  Campionatul European,  în aprilie 2016… Este pentru a treia oară  în ultimii ani,  când naţionala României ajunge în Israel şi eu sunt desemnat drept ghid al ei din partea Federaţiei din Israel. O fac cu cea mai mare placere.
-Dacă ai ajunge, să spunem, preşedintele unui club de handbal din România, cu ce ai începe ca să-ţi propui nişte obiective serioase?
-Dacă aş ajunge să conduc un club din România, prima mişcare ar fi să aduc în conducere foşti jucători de handbal care nu şi-au pierdut pasiunea pentru acest sport. Aş începe cu copiii şi juniorii, făcând selecţii în toate şcolile şi, dacă s-ar putea, organizând şi clase de handbal în diverse instituţii de învăţământ care au săli şi terenuri de sport. O parte din aceste lucruri am început să le facem de vreo 2 ani şi la noi, în Ramat Gan,  unde primăria încearcă să ajute promovarea sportului de performanţa cât mai mult în şcoli. E o măsură de viitor şi sper să dea roade. Ca fapt divers, primarul oraşului este iubitor de sport, vine aproape la toate meciurile echipei, discută cu jucătorii, e un apropiat al lor, dar nu se implică în conducere sau altceva…Şi el este  născut tot în România, se numeşte  Israel Zinger şi tot timpul vorbim româneşte între noi.  
-Urmăreşti mult handbalul internaţional, nu numai la televizor sau pe net....Care sunt tendinţele actuale?
-Sigur că urmăresc handbalul internaţional. A devenit mult mai spectaculos, a crescut viteza de joc foarte mult.  Se lucrează tactic mult,  nu e numai jocul în sine, se apelează la preparatori fizici, la sala de forţă, se fac recuperări după meciuri, nu se mai sărbătoresc imediat victoriile la şpriţuri …Profesionism sută la sută, la nivelul cel mai înalt!
-E greu să fii preşedinte de club în Israel?
-Este şi nu… Făcând lucrurile din plăcere, nu e greu, dar ca preşedinte ai foarte multe lucruri de rezolvat.  Câteodată, ma întreb de ce ziua nu are mai mult de 24 de ore, ca să mai rezolvi unele probleme... Eu fac această muncă în timpul liber, ca voluntar, nu pentru bani sau alte avantaje…
-Cum găseşti Bacăul, când vii aici? Cu ce te surprinde?
-Bacăul e un oraş destul de curat, mai ales, prin centru… Parcul, destul de îngrijit, mallul destul de aspectuos.  Zona centrală a rămas aceeaşi ca acum 40 de ani, doar magazinele sunt schimbate.  Ce arata foarte rău este terenul de fotbal, stadionul… Rămas în paragină e puţin spus şi e păcat că şi terenurile aferente arată la fel.  Baza sportivă, altădată fala oraşului, un simbol,  e în centrul citadin şi acum îi strică aspectul.  Chiar dacă Bacăul nu mai are echipă de primă divizie, cred că nişte investitori ar putea reda o altă faţă acestei baze sportive. Şi apoi, cum vine asta?! Să dezafectezi principalul stadion al urbei, să-l scoţi din circuit, înainte de a avea unul nou?! Cred că aşa ceva e de neînţeles…
-Cum faci faţă pe două fronturi, ca medic şi preşedinte de club? Care e secretul?
-Nu e uşor să le faci pe amândouă, dar când eşti  un doctor stomatolog care îşi iubeşte meseria practicată cu succes de peste 25 de ani, şi un presedinte de club care slujeşte handbalul dintr-o mare şi incoruptibilă pasiune, poţi să le îmbini pe amândouă, chiar cu succes! Sper ca în viitor să am o colaborare cu handbalul din Bacău, la nivel de copii, juniori, seniori şi, poate,  chiar  să mă integrez şi să mă implic în handbalul băcăuan, care trebuie să revină acolo unde îi este locul, şi cu fetele, şi cu băieţii!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu