Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

joi, 20 februarie 2014

Eugen BARTHA-învinsul învingător

Eugen BARTHA-învinsul învingător

La început a fost fotbalul...
Eugen Bartha s-a născut în 2 mai 1936 la Alba Iulia, Judeţul Alba. In perioada 1950-54,  a urmat liceul din AIUD, acelaşi judeţ, practicând  handbalul  în 11. După încheierea cursurilor liceale, a plecat la Bucureşti, înscriindu-se la Facultatea de Ed.Fizică şi Sport  (ICEFS), specializarea fotbal, pe care a absolvit-o în 1958.  Repartiţia îl aduce la Petroşani şi în acelaşi an se va căsători. Dornic de afirmare, Eugen Bartha acceptă să o pornească de ‘jos”, antrenând un an divizionara C Jiul Petrila (1958-1959). Calităţile sale pedagogice nu trec neobservate şi în sezonul următor devine secund la Jiul Petroşani, unde va sta pe banca tehnică 3 ani (1959-1962). La vremea respectivă, Jiul a traversat o perioadă agitată, de reconstrucţie, retrogradând în 1960, după 13 ani consecutivi în primul eşalon. La finele lui 1961, însă, “minerii” revin în Divizia A (câştigând seria la golaveraj, în faţa lui CSM Baia Mare) cu antrenorii Bazil Marian (principal) şi Eugen Bartha  (secund). Din păcate, la sfârşitul ediţiei de campionat 1961-1962, echipa retrogradează din nou, deşi  apăruseră în lot câteva nume de perspectivă care aveau să devină de notorietate în fotbalul nostru, precum Martinovici, Achim, Dumitriu II,  Libardi sau Stocker...In 1963, Eugen Bartha este numit director la CSS Petroşani. Printre primele măsuri luate se numără înfiinţarea unei echipe de handbal şi a uneia de tenis de masă. Fiul său cel mic, Csaba, se apropie cu pasiune de acest sport, ajungând să ocupe locul 4 la etapa naţională, categoria juniori 3 (8-10 ani). Dintre jucătoarele antrenate de profesorul Eugen Bartha, în mod deosebit, avea să se distingă Eva Ferenczi, campioana României, între anii 1976-1979. Un fapt mai puţin cunoscut e că la Clubul Sportiv Şcolar din Petroşani, Eugen Bartha i-a avut colegi de catedră pe Martha şi Bella Karoly, antrenorii care vor pune bazele gimnasticii moderne româneşti, creatorii Nadiei, pe atunci antrenori de handbal. Cu echipa pregătită de dânsul, Eugen Bartha promovează în Divizia A, deşi formaţia era formată, caz unic în analele handbalului, numai din jucătoare junioare 2. In 1973, familia antrenorului se mută la Piteşti, dar numai după 3  luni, din cauza unor neînţelegeri, Eugen Bartha, însoţit de soţie şi cei doi băieţi ai lor (Csaba şi Eugen-Adalbert), ajunge la Buhuşi. Peste ani, Csaba îşi aminteşte: “Nici tata, nici mama nu ştiau exact unde se află Buhuşiul pe hartă. Au luat un atlas şi au localizat micuţul orăşel din nordul judeţului Bacău, nebănuind că de acolo va începe marea lor aventură handbalistică...”. La Buhuşi, Eugen Bartha este numit principal la echipa de handbal feminin a oraşului, Textila fiind participantă la întrecerile primului eşalon. “Textila era o formaţie de pluton, abonată mereu la locurile 7-8, dar cu tata la timonă, în primul său an la Buhuşi, echipa a ajuns pe locul 3. Aria de selecţie se extindea mereu, participând la diverse turnee care se desfăşurau în ţară, folosind pentru a se deplasa, maşina proprie. “ (Csaba Bartha). In 1975, Eugen Bartha este numit profesor universitar la IEFS Bacău, părăseşte Buhuşiul şi echipa (care era pe locul 1 la sfârşitul turului) şi înfiinţează Ştiinţa Bacău. In anul acela (1975), două echipe bucureştene din Divizia B au fuzionat, rămânând un loc liber. FRH a organizat un baraj pentru promovare în divizia secundă. Jucătoarele care au format noua echipă (Ştiinţa Bacău) ,care urma să promoveze în Divizia B, au fost aduse de la Textila Buhuşi (5 jucătoare– sub formă de împrumut), şi restul din cadrul IEFS-ului băcăuan. Din cele 5  împrumutate de la Textila Buhuşi au rămas în echipa studenţească doar 2 handbaliste, Doina Copocz si Elena Văcaru. In primul an (1975-1976), la sfârşitul turului, Ştiinţa ocupa ultimul loc în campionatul Diviziei B.  La încheierea campionatului, se va găsi, insa, pe locul 3. Metodele profesorului Eugen Bartha începeau să dea roade. La sfârşitul sezonului 1977, Ştiinţa avea să promoveze, iar la sfârşitul ediţiei, la prima sa participare în Divizia A, va cuceri titlul. Care erau jucătoarele de atunci, ni le amintim întotdeauna cu plăcere: Ioana Beligan-Vasilca, Doina Copacz, Victoria Amarandei (golgetera campionatului), Riţa Florea, Maria Florea, Ecaterina Marian, Elena Văcaru-Tadici, Viorica Cătineanu ş.a. Partidele studentelor, desfăşurate în Sala Sporturilor şi comentate la microfon de regretatul crainic Sile Neniţă, începuseră să atragă în tribune tot mai mulţi spectatori.
Eugen Bartha-tată în familie şi în echipă
Ce a urmat se ştie...Ştiinţa a traversat momentul său de glorie, câştigând aproape în fiecare sezon campionatul şi Cupa României. Se lupta mereu pentru întâietate cu Rulmentul Braşov (antrenată de Remus Drăgănescu), cu echipele din Timişoara (unde strălucea Zoranca Ştefanovici), TEROM Iaşi şi Baia-Mare. Fetele veneau din toate colţurile ţării şi plecau după terminarea facultăţii, dar de fiecare dată, în locul lor, soseau mereu alte şi alte jucătoare de aceeaşi valoare, cu care formaţia băcăuană reuşea să-şi menţină intactă poziţia de lider autoritar în  întrecerea internă. Cele mai multe dintre ele veneau la Bacău pentru facultate şi pentru Eugen Bartha, care exercita asupra lor o mare putere de convingere. La Ştiinţa, s-au perindat mai toate fetele din lotul naţional al României, de la sfârşitul anilor 70 şi începutul lui 80...Maria Torok-Duca, Edith Torok-Matei, Laura Lupuşoru-Lunca, Heydrun Janesch (rămasă în Occident), Eva Gal-Jensen, Mariana Oacă-Tîrcă, Georgeta Cervenciuc-Voinea, Elena Ciubotaru, regretata Ana-Maria Răducu, Elena Leonte (rămasă în Occident), Angela Brânduşoiu-Walter, Lidia Butnăraşu, Eva Darvaş-Covrig, Alice Pfefferkon-Uzum Gabriela Antoneanu-Manea... In sezonul 1979-80,  în timpul unui cantonament desfăşurat la  Poiana Brasov, antrenorii Bădescu, de la catedra de atletism a facultăţii, colegi cu Eugen Bartha, i-au prezentat-o lui Csaba, fiul cel mic, pe Carmen Gâscă (cei doi aveau, ulterior, să se căsătorească). La acea dată, Carmen era o atletă cunoscută. In 1981, când s-a desfiinţat IEFS Bucuresti, ea s-a transferat la Sport Club Bacău– secţia de atletism, fiind Maestră a Sportului, distincţie primită în urma unor rezultate deosebite. Când clubul băcăuan a renunţat la secţia de atletism, Carmen Gâscă-Bartha s-a transferat la Ştiinţa, unde a concurat la 400 m garduri, fiind antrenată de Dorin Melinte şi colegă cu Doina Melinte. Din 1983, a devenit jucătoare de handbal la Ştiinţa Bacău. Intre timp, Eugen Bartha a fost desemnat şi antrenor la lotul naţional, calitate care îi permitea neobositului antrenor să urmărească valorile handbalistice din toată ţara. Cunoştea toate talentele apărute în alte părţi şi consemna totul într-un jurnal care însuma câteva caiete, aflate în păstrarea familiei şi care ar putea reface în amănunt toata istoria handbalului românesc din perioada respectivă. O dată intrate la facultatea din Bacău, jucătoarele aveau drept de joc la Ştiinţa automat (fără niciun alt acord al clubului de provenienţă) pe toată perioada studiilor. “Cursurile facultăţii erau de 3 ani, dar toate jucătoarele făceau 4...”- ne spune Csaba, cu subînţeles...Referitor la anii petrecuţi la Bacău, sub conducerea antrenorului Eugen Bartha, Angela Brânduşoiu-Walter, componentă a Ştiinţei de aur (stabilită în Germania după 1990), ne-a mărturisit cuprinsă de emoţia amintirilor: “Startul meu la Ştiinţa este implicit legat de Eugen Bartha. Este omul pe care l-am respectat cel mai mult, foarte sever, dar în acelaşi timp, la fel de corect. Respectul pe care l-am simţit a fost mult timp amestecat şi cu teamă, dar în perioada cea mai grea pe care a avut-o la Bacău, când din cauza chimioterapiei era plecat  săptămâni întregi la Bucureşti, i-am simţit lipsa enorm şi mi-am dat seama cât sunt de legată sufleteşte de acest OM. Nu a ştiut nimeni, nici măcar eu, că el ocupase atunci pentru mine, rolul unui tată.”.
Propuneri de a antrena în Germania Democrată, Ungaria şi Austria...
Eugen Bartha devenise extrem de iubit la Bacău, atât de conducerea clubului, cât şi de jucătoare şi oamenii simpli, care ocupau meci de meci în număr tot mai mare tribunele Salii Sporturilor. La meciurile internaţionale, dar şi la cele decisive din campionat, suporterii se aşezau la coada formată la casele de bilete-mereu insuficiente- de la ora 5 dimineaţa. Meciul începea de regulă la 10, duminica, dar la ora 8 acestea se epuizau. Ca o recunoştinţă a meritelor sale de excepţie în promovarea handbalului românesc, antrenorul băcăuan a fost recompensat cu Medalia “Erou al Muncii Socialiste” – clasa a 2-a. Intre timp, devenise lector universitar şi îşi pregătea teza de doctorat, dar primele semne ale bolii l-au ţinut în loc. In ultimul an la Ştiinţa, nu a mai acceptat postul de antrenor la echipa naţională, din cauza tratamentului foarte greu pe care a trebuit să-l  urmeze. L-am întrebat pe Csaba Bartha cum reacţiona marele antrenor înaintea confruntărilor de maximă importanţă. “La meciurile internaţionale, l-am văzut o singură dată pe tata agitat, înaintea unui joc din Cupa Campionilor Europeni, cu Radnicki Belgrad– echipa Svetlanei Kitic, cea mai bună formaţie europeană în acel moment. Nu a dormit deloc în noaptea dinaintea meciului retur, relaxându-se stropind florile. Uda tot timpul un ficus şi îi ştergea frunzele...” (C.B.). In momentele mai dificile din viaţa echipei, Eugen Bartha ştia întotdeauna să ia deciziile cele mai  înţelepte, pentru ca rezultatele să nu aibă de suferit. De pildă, când primea oferte de la alte cluburi din ţară, îşi recomanda antrenorii secunzi pentru a le oferi acestora o şansă de afirmare (cazul lui Alexandru Mengoni). Apoi, i-a dat dezlegare uneia dintre celei mai bune jucătoare, Elena Văcaru, pentru a se căsători cu profesorul Gh.Tadici (actualul selecţioner) şi a-l urma la Zalău, unde acesta era antrenor. Handbalistele măritate aveau voie să rămână însărcinate, doar cu acordul profesorului Eugen Bartha, care “programa copiii”. Era lege: numai  o jucătoare pe an. Inaintea unui meci foarte important, decisiv pentru câştigarea Cupei sau a titlului  a fost o situaţie când a decedat tatăl unei jucătoare şi aceasta a fost anunţată doar după meci, acordându-i-se tot sprijinul necesar. După terminarea liceului, fiecare jucătoare care venea la Bacău şi nu intra la IEFS, cu acordul familiei, primea o cameră mobilată şi părinţilor li se monta telefon fix, pentru a putea ţine legătura permanent cu jucătoarea. Eugen Bartha nu a făcut niciodată deosebire între fete (ex. nora lui, Carmen Bartha, trebuia să i se adreseze cu “tovarăşul profesor” în timpul antrenamentelor şi cantonamentelor; în viaţa privată îi spunea “tati Bartha”, altfel atrăngându-i-se atenţia). Performanţa extraordinară a Ştiinţei se baza pe respect, disciplină, implicare, sacrificii, iar în momentul în care cineva avea o problemă indiferent de natura ei, era ca şi rezolvată. Foarte mulţi oameni din conducerea locală, instituţiile publice din vremea aceea se implicau în bunul mers al echipei prin rezolvarea problemelor de orice fel, toate acestea datorându-se performanţei şi seriozităţii lui Eugen Bartha. E greu să identifici cea mai bună jucătoare băcăuană a acelor ani, pentru că toate erau foarte bune şi formau cea mai bună echipă a momentului.”După părerea mea, ne mărturiseşte Csaba Bartha, care şi-a urmat tatăl la toate meciurile încă de la vârsta de 5 ani (dar a urmat fotbalul, absolvind Liceul Sportiv din Bacău, unde l-a avut antrenor pe Sorin Avram, cu care a câştigat titlul naţional la Republicani II şi I, apoi la Tineret-Speranţe, când s-a şi îmbolnăvit de hepatită B; ulterior, a jucat fotbal la IMATEX Tg.Mures, în Divizia C) cele mai complexe jucătoare au fost Eva Gal şi Laura Lunca, cea mai talentată-Torok Maria, iar cel mai bun pivot al Ştiinţei - Filofteea Danilof”...Vestea că la Bacău exista un antrenor capabil să îndeplinească orice obiectiv de performanţă avea să treacă şi dincolo de graniţele ţării. Eugen Bartha a primit, cu ocazia partidelor desfăşurate în “afară’, direct sau indirect, mai multe oferte de a antrena în RDG (Republica Democrată Germană), Ungaria şi Austria (la Hypobank Viena). Le-a refuzat pe toate, întrucât i-a fost imposibil să se despartă de familie. La rândul lor, fetele de la Ştiinţa, deşi erau şi ele curtate, respingeau oportunităţile externe. O singură fostă jucătoare, Elena Leonte (născută în Bacău şi jucătoare la Ştiinţa şi Constanţa) a ales să rămână în RDG, motiv pentru care Eugen Bartha a fost nevoit să dea câteva declaraţii autorităţilor comuniste.
Sfârşitul...
Cu vremea, boala lui Eugen Bartha s-a agravat. In tinereţe (în timpul facultăţii), avusese un accident grav la ski, când un băţ i-a perforat plămânul drept (a stat 8 luni de zile în spital). Acest eveniment, corelat cu faptul că era un fumător înrăit, i-a declanşat cancerul pulmonar. Cu greu a cedat insistenţelor soţiei şi în 1985 a acceptat să preia conducerea tehnică a Mureşului, echipa din oraşul natal al soţiei. Lăsa la Bacău 6 titluri, 3 Cupe şi imaginea unui antrenor căruia suporterii aveau să-i ducă mereu dorul. In 1986, formaţia ardeleană avea să câştige campionatul naţional. Din păcate, după numai un an, la 22 iulie 1987, inima profesorului a refuzat să mai bată. Tocmai fusese propus pentru titlul de antrenor emerit, deşi nimeni nu bănuia că acesta nu-i fusese acordat. Eugen Bartha a fost un academician al handbalului şi fără ca această onoare să fie consemnată altundeva decât în inima oamenilor simpli. La înmormântarea lui au participat peste 3500 de oameni din toată ţara (colegi antrenori, foste jucătoare, oficiali de la federaţie, prieteni). Pe traseul către cimitir, oraşul a fost blocat. Un timp, la Tg.Mureş, s-a ţinut un turneu handbalistic, în amintirea fostului mare antrenor. Astăzi, nu se mai desfăşoară, iar echipa se zbate în anonimatul diviziei secunde. La Bacău, Sala Sporturilor i-a purtat o vreme numele (ca şi memorialul organizat aici). Nu se mai ştie exact când s-a renunţat la această titulatură care îi făcea cinste şi, mai mult decât atât, făcea de neuitat trecutul glorios al Ştiinţei Maxima...
Leonard POPA












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu