Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

luni, 4 martie 2013

Interviu cu fosta mare voleibalistă băcăuană Daniela BUHLEA-QUEVA (Ştiinţa Bacău, Rapid Bucureşti…)


“Întotdeauna, am fost  o rebelă!”

*Interviu cu fosta mare voleibalistă băcăuană Daniela BUHLEA-QUEVA (Ştiinţa Bacău, Rapid Bucureşti…)



…Un antrenor cu personalitate strigă întruna la jucătoare. E meci de campionat în Sala Sporturilor şi Virgil Moşescu vrea să câştige în mai puţin de o oră (pe vremea aceea, partidele de volei ţineau şi cinci ceasuri, începeau la prânz şi se încheiau seara). Fetele par, mai curând, speriate. În teren, regretata Doina Zaharia-Mangeac, Marlena Grigoraş-Popa, Margareta Pescaru- numele grele ale echipei…De la un moment dat, însă, crainicul sălii, nu mai puţin celebrul Sile Neniţă, anunţă cu vocea sa baritonală, de „compozitor” al lui Constantin Nadoleanu, Luigi Ionescu şi …Dinamo Bacău (este creatorul primului Imn al fotbalului băcăuan!), un singur nume: Daniela BUHLEA! O fată frumoasă, cu părul de abanos, suplă, începe să adune punct cu punct, spre liniştea antrenorului. Şi crainicul părea să nu se mai  oprească în campionatele acelea de sfârşit al deceniului opt… „Punct realizat de Daniela Buhlea!”  răsuna ca un referen, în Sala Sporturilor… După o vreme, numele voleibalistei băcăuane a început să fie auzit în altă sală, într-un alt oraş, unde avea să devină campioană naţională în mai multe rânduri şi să fie desmnată cea mai bună jucătoare a întrecerii interne. La Bacău, rămăseseră, însă,  familia şi amintirile de începuturi sportive ale Danielei. Aşa, ca pentru o veşnică întoarcere de care nu mai poţi scăpa, orice ai face…
Leonard POPA


-Cum şi când să consemnăm prima apropiere de...volei?
- Recrutată la Şcoala nr. 3,  pentru mai multe discipline sportive- handbal, atletism, baschet- avantajul  înălţimii şi al calităţilor  fizice (!)-  am avut dintotdeauna o slăbiciune pentru volei. Am început, dealtfel, târziu, la 14 ani. Dificultatea cea mai mare: a-mi convinge părinţii să accepte!  Era perioada examenului de intrare la liceu şi fiind o bună elevă (premiul I  în fiecare an, olimpiadă la română, matematică şi chimie...) părinţii mei, ca de altfel şi profesorii, aveau convingerea că eram predestinată unor  studii profunde. Prea târziu…  Pasiunea pentru volei pusese, deja, stăpânire pe mine!
-Cine v-a fost primul antrenor?
-Virgil Moşescu - antrenorul meu preferat dintotdeauna,  în toţi cei 21 ani de carieră!!!
-Aţi intrat în marea familie a Ştiinţei, dominată la vremea respectivă de celebra echipă de handbal fete. Vă mai amintiţi sextetul băcăuan de bază din perioada aceea? Marlena Grigoraş, Doina Zaharia-Mangeac, Margareta Pescaru, Marcela Olteanu, Gabi Bordeianu, “sora dvs.”-Jeni Ichim, şi mai cine?
-Marlena Grigoras, Doina Mangeac, Marga Pescaru-Barbu, ridicătoarea de  dinaintea lui Jeni Ichim (“my sister”- pentru că între noi a existat întotdeauna un sentiment aparte), erau jucătoarele de bază ale  Ştiinţei în acea vreme. Marcela Olteanu a venit mai târziu, când am plecat la Rapid... Amintiri, amintiri... Mi-aş fi dorit mult s-o revăd pe Doina… Dumnezeu nu ne-a mai ajutat…Pe Marlena am revăzut-o din întâmplare acum câţiva ani, când lucra la un magazin din centrul Bacăului. De Nina, nu mai ştiu nimic din pacate... Nici de Marga. Gabi Bordeianu şi Dana Blănaru erau junioarele care au completat echipa în acelaşi timp cu mine…
-Antrenor era deci regretatul Virgil Moşescu...Ce vă mai amintiţi astăzi despre el? Era un antrenor dur? Când a fost demis, asta a fost una dintre motivaţii...
-Virgil Moşescu a reuşit să mă facă jucătoare de primă divizie în 4 luni!!! Aveam câteva luni de volei la Şcoala Sportivă (abia reuşeam 2 servicii din 5...) când m-a selecţionat. Au urmat apoi 4 luni de antrenament intensiv, 3 pe zi. A fost nevoie de multă, multă, foarte multă muncă, durere fizică şi morală, sacrificiu, voinţă. N-am reuşit nici astăzi să înţeleg ce încercam să-mi dovedesc mie însămi! Mi-am început, deci, cariera în prima divizie a României la 15 ani, reuşind astfel să devin o speranţă a voleiului românesc. Eram în naţionala de junioare la 16 ani,  iar la 19 ani făceam parte din echipa naţională a României. Ii datorez totul lui Virgil Moşescu!  Când a fost demis din funcţie eram deja plecată la Rapid. Era, într-adevăr,  un antrenor foarte dur. Am simţit multă duritate în cei 4 ani jucaţi la Ştiinţa Bacău. Dar nu uitam nici unul  că aveam acelaşi obiectiv amândoi. Ce pot să spun astăzi…Un antrenor de  calitate rară,  care nu a fost apreciat la justa sa valoare! Este opinia mea…
-Aveam o echipă valoroasă la Bacău. Ne clasam, însă, înainte de podium, locurile 5-6…Nu prea intram în turneul de 4…Îmi amintesc că pierdeam mereu ultimele meciuri. De ce nu îndrăzneam mai mult?
- Echipa Bacăului merita cu siguranţă rezultate mai bune. Ce-a lipsit? Poate, mai multă coeziune, mai multă comunicare jucătoare-antrenor, o ambianţă mai pozitivă ... Eram eu însămi o puştoaică capricioasă,  cu un caracter forte!
-De la Bacău, băcăuancă fiind, aţi plecat la Rapid...A fost o mutare inspirată, aţi ieşit campioană naţională cu echipa giuleşteană… Sau, dimpotrivă? Care au fost motivaţiile acelui transfer?
- Am plecat la Rapid Bucureşti, animată de nevoia de schimbare, curiozitate, de o alegere sentimentală... Cei 7 ani la Rapid au fost glorioşi: 7 titluri naţionale, 7 Cupe ale  României, participări în  Cupele Europene...Între toate acestea, 2 titluri de cea mai bună jucătoare a ţării…
-După Rapid, v-am pierdut urma...Ce-aţi făcut? Ce traseu aţi urmat?
- In 1994,  am plecat la Clubul Riom, campioana Franţei. Am jucat, aşadar, în Franţa (şi un an în Belgia) până când am născut-o pe Cara, prinţesa mea. Mi-am terminat cariera în plină glorie, cum s-ar spune. E preferabil, după părerea mea, fiind încă pe podium. In 2001, am fost chiar pe prima treaptă, Federaţia desemnându-mă cea mai bună atacantă a Franţei! Astăzi, soţul meu e preşedintele clubului de volei Wattignies, iar eu sunt managerul general şi, bineînţeles, antrenor. Cea mai mare satisfacţie profesională o reprezintă tinerii, a "descoperi" talente, a transmite "mon savoir faire" ... şi a-i conduce cât mai departe...
-Cum aţi caracteriza voleiul feminin românesc de astăzi, raportat la perioada anilor 80-90?  Se poate vorbi de un progres?
- Nu pot spune ca sunt foarte documentată,  în privinţa voleiului românesc. Imi pot permite să spun doar că progresul e foarte lent! După revoluţie, mentalitatea sportivului român s-a schimbat mult... Prea mult?
-Dacă aţi privi în urmă, la întreaga carieră competiţională, ce momente le-aţi considera hotărâtoare pentru destinul dvs. sportiv? Ce regrete v-au marcat cariera?
-Momente decisive din cariera mea? Aş spune mai ales decizia din 1994,  când am plecat în Franţa. In fiecare an, tot amânam! M-am lăsat în general ghidată de sentimente în hotărârile pe care le-am luat în viaţă. Ştiu, nu e cea mai bună soluţie... Dar am fost întotdeauna o rebelă! Regretele nu mai contează în acest context.
-Cât de departe e...Bacăul, astăzi, de dvs.? Familia ce vă face?
-Bacăul rămâne oraşul meu natal,  în care mă întorc în fiecare an pentru a-mi petrece vacanţele. Părinţii au părăsit oraşul pentru a se instala lângă Măgura. Fratele meu locuieşte încă în Bacău. Când mai ajunge acasă, întrucât  este comandant în Marină… Am fost şi rămân foarte apropiată de familia mea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu