Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

miercuri, 6 februarie 2013

Interviu cu Eva DARVAŞ-COVRIG (fostă componentă a celebrei echipe Ştiinţa Bacău)


"Nu poţi să te dedici total unui sport,  dacă ştii că viitorul tău nu are nici o legătură cu acesta"  

*Interviu cu Eva DARVAŞ-COVRIG (fostă componentă a celebrei echipe Ştiinţa Bacău)

…Antrenorul Eugen Bartha  găsea aurul acolo unde unii n-ajungeau nici pe hartă. Aflase într-o zi că, în oraşul unde crosa şi pucul făceau legea, o fată se încăpăţâna cu ambiţie şi talent, cât toţi munţii Harghitei la un loc, să-şi croiască un alt drum spre performanţă. Până s-au prins alţii că în Miercurea-Ciuc handbalul  ţinea ascunsă una dintre cele mai bune jucătoare ale tinerei generaţii, Eva DARVAŞ era deja în tricoul Ştiinţei, la Bacău! Eva a fost pregătită ca un luptător de guerilă cubaneză să ia locul într-o bună zi titratelor ei coechipiere, care după ce îşi făceau datoria în marile bătălii din anii 80, obişnuiau să se retragă pe alte câmpuri de luptă. Eva Gal-Mozsi (astăzi Jensen), Elena Leonte (sub numele de Grolz a jucat în tricoul Germaniei la Olimpiada din 1992), Mariana Oacă-Tîrcă…plecau pe rând. Eva continua să  rămână  la Bacău, să le suplinească şi să le facă uitate, prin forţa braţului său şi a dăruirii cu care a luptat până în ultima sa zi băcăuană...  Bunăoară, SPORTUL BĂCĂUAN a descoperit-o pe Eva DARVAŞ-COVRIG, fostul inter stâng al Ştiinţei, la Alicante, în Spania, ţară devenită, parcă, un exil al fostelor noastre glorii handbalistice  din deceniul al optulea.
Leonard POPA

-Cum a fost începutul? De unde atracţia către handbal, într-un oras în care erau la putere hocheiul şi patinajul? Am locuit 4 ani în Miercurea-Ciuc, dar n-am văzut decât meciuri de handbal masculin în Divizia Judeţeană. Fete n-am văzut jucând…
-Încă de mică, îmi plăceau  toate sporturile şi participam la diferite activităţi sportive  şcolare. Am practicat bob-sanie, patinaj şi am jucat hochei cu băieţii de vârsta mea,  pentru că tatăl meu era arbitru de hochei. Aveam, însă, un vecin pe nume FULOP LASZLO care era antrenor de handbal şi care, în fiecare zi când se întâlnea cu tatăl meu, îl bătea la cap să vin să dau probe la handbal. Aşa  că  într-o bună zi am fost să văd şi să particip la un antrenament. Aveam 14 ani şi uite că am rămas la handbal, lăsând toate celelalte  sporturi deoparte. In 1981, eram în selecţionata  Harghitei şi luam parte la jocurile inter-provinciale. Inainte erau mulţi observatori care căutau tinere talente în zone unde handbalul nu era un sport de masă, cum este Miercurea-Ciuc. De aici, am avut oferte pentru a juca în echipa de junioare a Rulmentului Braşov, unde era antrenor Remus  Dragănescu,  sau la Cluj, unde antrena Dan Cîrjoescu. In 1982, am plecat la Cluj,  absolvind treapta a doua de liceu şi jucând totodată la C.S.S. Cluj Napoca.  In 1984, la sfârşitul campionatului, apare domnul  Tadici de la Zalău, cu o ofertă  pentru echipa de acolo…
-L-ai refuzat  pe Tadici şi ai venit la Bacău
-După terminarea fazei naţionale de junioare, care se jucase la Ploieşti, ajungând în finală şi câştigând titlul national, m-am pomenit acasă, la Miercurea-Ciuc, cu Eugen  Bartha, antrenorul Bacăului,  dar şi cu Remus Drăgănescu, de la Braşov. Amândoi au încercat să-mi convingă părinţii să mă transfer la echipa lor. Gândind că Zalăul  era prea  departe de casă, în final, am ales Bacăul,  pentru că avea o universitate, oraşul era frumos iar  caracterul antrenorului era diferit faţă de al celorlalţi.
-Era o orientare a sportivelor din Covasna şi Harghita spre Bacău!  Nu spre Tg.Mureş- unde era o echipă bună, nu spre Odorhei- unde existase o echipă cu tradiţie, nu la Cluj...capitala Ardealului! Fetele-şi ce fete !- veneau la Bacău. Cui sau cărui fapt i se datorează asta?
-Datorită lui Eugen Bartha! Dânsul a fost acela care a ştiut să ne convingă să facem  handbal profesionist şi să ne  creăm un viitor, venind la Bacău şi jucând într-o echipă universitară.
-In 1984-1985, erai la Bacău, în echipă cu Vasîlca, Târcă, Gal (Moszi), Lunca...Am câştigat titlul atunci, fără probleme. Am ratat, însă, Cupa, în faţa Iaşului (locul 6 în campionat!). Cum decurgeau antrenamentele cu Eugen Bartha, ce-ţi mai aminteşti despre el?
-A fost ceva extraordinar!  Eram doar în primul an la Bacău şi  câştigam campionatul,  învăţând practic  handbal,  de la un antrenor exigent. Cu el  nu mergea să persişti în greşeală, te ajuta să avansezi,  te corecta şi îţi explica ceea ce nu-ţi reuşea, se interesa de viaţa ta în afara terenului de joc.  Ce mai,  cred că a fost singurul antrenor al Bacăului căruia nu i se putea reproşa nimic! El a fost acela care a pus baza handbalului feminin.
-A urmat o perioadă foarte bună pentru tine, fiind convocată de mai multe ori la loturile naţionale de tineret...In 1984, te-am văzut la Trofeul Carpaţi desfăşurat la Bacău. Erai în echipa aceea cu Steluţa Rupa, Liliana Ţopea, Denisa Romete...A fost o generaţie bună care promitea mult, dar care n-a confirmat până la capăt..Cum comentezi perioada respectivă?
-Problema la lot era că fiecare antrenor avea favoritele lui şi doar pe lângă acestea mai  existam şi restul…Se treceau cu vederea multe lucruri, în cazul jucatoarelor care proveneau de la cluburile unde selecţionerii erau antrenori. Cine a stat la lot ştie despre ce vorbesc. Nu era o colaborare între prima echipă şi tineret. Când ceva nu funcţiona sus, nu-şi arunca nimeni privirea spre generaţia următoare. Eu cred că, treptat, se puteau introduce jucătore tinere la lotul de senioare,  menţinându-se  nivelul  mondial.
-In 1985, participi cu Naţionala, la Seul, la Campionatul Mondial de tineret. Din echipă, mai făceau parte Esztera Laszlo, Gabi Horga, Lidia Butnăraşu, Corina Nisipeanu… Antrenori, Drăgănescu şi Bădulescu...In final, locul 7, dar am bătut Norvegia şi Iugoslavia...Tu ai jucat în 4 meciuri şi ai marcat 7 goluri...Puteam mai mult? Incepea să se facă diferenţa între handbalul nostru feminin şi celelalte puteri handbalistice, la nivel de tineret şi junioare?                                                         
-Da, se putea face ceva mai mult! Cel puţin locul doi sau trei, întrucât primul era asigurat mai mereu  URSS-ului. Păcat că la naţională nu era o continuitate de tehnicieni. A fost o generaţie bună de jucătoare, acelea născute în perioada 66-67-68-69. A lipsit, totuşi, cineva care să le şlefuiască talentul incontestabil. Diferenţa dintre noi şi celelalte competitoare? Noi  eram o adunatură de handbaliste care încercau să demonstreze ceea ce ştiam şi învăţam de la cluburi, nu aveam um model handbalistic, care să ne fi călăuzit prímele reguli de viaţă sportivă. Era o luptă de supravietuire pentru toate, eram inocente din toate punctele de vedere! Dar nu eram răutăcioase, nu ştiam şi nu pretindeam  multe lucruri! Noi ne uitam şi ne comparam cu celelalte echipe din lume  care erau prezente în competiţie şi singurul lucru pe care-l  puteam face  era să ne gândim la deosebirile faţă de alţii, nu să le şi comentăm! Atunci credeam că totul se va schimba în viitor. Dar standardul de la lotul nostru era total  diferit faţă de ce vedeam la alţii. Condiţiile de antrenament si de alimentatie erau modeste, nu aveam nici măcar leocoplast sau spirt pentru accidentările uşoare. Trusa de prim ajutor era invizibilă!  Singurul lucru ce ne prisosea era REFLEX (o alifie specifică-n.n.). Se cerea mult şi se ofereau puţine în schimb. Totul se baza pe ce ştiai tu de la clubul tău de origine. Şi, cum erau multe stiluri de joc, cine crezi că jucau? Acele fete care erau din echipa de unde erau antrenorii lotului. Tot timpul se ierarhizau jucătoarele în funcţie de golurile marcate,  nu după munca în echipă, nici după  eficienţa în aparare sau atac. Eu jucam cam tot timpul în apărare, nu prea apucam să marchez…
-În 1985-1986,  câştigăm şi Cupa şi campionatul, dar cu alţi antrenori, cu Mengoni şi Petrea…Bartha a plecat, urmat de Eva Gal, la Tg.Mureş, unde avea să pună bazele unei noi echipe puternice, Mureşul...Cum a fost despărţirea de Bartha? De ce a plecat de la Bacău? Voi, jucătoarele, cum aţi resimţit această despărţire?
-Meritul câştigării Cupei şi campionatului  înca era al lui Bartha. Noii antrenori  au preluat o echipă care, deja, avea bazele puse si un stil propriu de joc. Personal, aveam tot timpul contact direct cu antrenorul Bartha, întrucât  în 1987 dorise să mă transfere la Mures. Plecarea  lui  de la Bacău a fost legată de sănătatea sa precară, de gropile pe care le săpau ceilalţi din jurul său,  pentru a-i ocupa postul de antrenor.
-În 1986-1987, câştigăm campionatul, dar pierdem Cupa, cu noua echipă a lui Bartha, Mureşul...A fost răzbunarea maestrului? Sau începe declinul în handbalul băcăuan? In 1987-1988, pierdem şi Cupa şi campionatul, ambele fiind câştigate de Mureşul Tg.Mureş!
-Nu a fost nicio răzbunare a maestrului! Pur şi simplu, s-a format o echipă nouă, după un stil de joc eficient, impus de un antrenor cu sănătoase principii proprii, care a vrut să  repete experienţa băcăuană la Tg. Mureş. Neputinţa Bacăului de a menţine acelaşi stil, după plecarea lui Eugen Bartha, când  au venit şi au plecat mulţi antrenori, fiecare cu câte o idee nouă, cu favoritele sale titulare de drept, a condus la coborârea şi, în final, la doborârea ştachetei de performanţă.
-In 1988-1989, terminam campionatul pe 3, dar câştigam Cupa Cupelor, în finală cu formaţia sovietică  Kuban Krasnodar. Ce îţi mai aminteşti din cele două meciuri cu rusoaicele?
-In aceşti ani, au fost multe momente de fericire şi dezamăgire în viaţa mea… Câştigarea Cupei Cupelor, când nu am apucat să joc finala acasă, din cauza unor persoane care, la vremea respectivă, ma invidiau prosteşte, din mai multe motive, a fost unul dintre momentele neplăcute! In acel an,  s-au întâmplat multe lucruri, prea multe! Unele se pot comenta, altele nu, deoarece  se poate face mult rău la diferite persoane, care se cred maeştri ai handbalului, dar care, ca oameni, nu au nicio valoare.  Să revenim, însă,  la întrebare… S-a făcut un pas mare, pentru a ajunge în finală, după dubla manşă  cu formaţia din R.D.Germană, Rostock pe Don. Atunci s-a văzut clar că avem forţa necesară jucării unei finale de cupă europeană si, de ce nu?, posibilitatea de a o câştiga.  Norocul ne-a ajutat ca, până în finală, să nu ne întâlnim cu echipa sovietică, văzută drept marea favorită. In dubla manşă cu Krasnodar,  am jucat primul meci în deplasare şi returul la Bacău. Din păcate, aşa cum am spus, meciul decisiv l-am văzut din afara terenului de joc. Cuiva de club nu-i venea bine  pe chelie  să stau, cel puţin ca rezervă, pe bancă. Deveneam mama primului meu băiat  în septembrie, un copil minunat care acum joacă şi el handbal, deci nu am putut trăi acea victorie unică din viaţa oricărui sportiv pe terenul de joc, ci doar ca spectatoare!  Ce să-ţi spun? Am trăit finala  pe jumătate, dar m-am bucurat pentru fete, căci meritam, după atâta muncă,  să putem aduce prima bucurie în handbalul feminin băcăuan. Nu ştiu câţi ani trebuie să mai treacă, pentru ca Bacăul să mai realizeze o asemenea performanţă!
-Ce s-a întâmplat după plecarea de la Bacău? Unde ai mai jucat?                                                    -In primii ani de după revoluţie, a început destrămarea echipei de handbal. Refuzul conducerii de  club de a avea grijă de jucătoare,  rapacitatea unor persoane din conducere de a se  îmbogăţi rapid,  cu mărci şi dolari, făcând negoţ pe spatele clubului, au fost cauzele principale ale declinului. Eu mi-am plătit cu banii mei dezlegarea de la club! In 1991, participam la un turneu în Germania şi Spania,  invitaţi fiind de echipa Laurei Lunca. La întrecere, lua parte şi o echipă, Elda Prestigio,  care activa în liga a doua,  cu obiectiv de a urca  în prima divizie spaniolă. Ei bine, prin Laura, m-am transferat la această formaţie, unde am jucat 3 ani.  În primul an, am ajutat echipa să urce în prima categorie, iar  în ultimul,  să  joace în Cupa Spaniei (Copa del Rey),  ajungând pentru prima dată în sferturi de finală. În perioada 1994-1995, am jucat în Alicante (Union Alacantina), iar în  1995-1996, doar   jumătate de campionat, deoarece am născut aici al doilea băiat, în1996. În sezonul următor, am revenit la aceeaşi echipă, care şi-a schimbat doar numele, Mar Alacant. De aici, m-am retras din activitate în 2002, dar  în 2003,  având titlul de antrenoare de handbal,   încep să antrenez echipa de cadete şi junioare a clubului. În acest răstimp, conlucrez  cu antrenorul Gheorghe Sbora (actualmente, în Cipru-n.n.) care antrena prima echipă. În Elda, m-am ocupat de o echipă de băieţi juniori, (2006-2007) şi copii la nivel şcolar.     
-Astăzi, mai ai vreo legătură cu handbalul?
-
Da, urmărind evoluţia copiilor mei în handbal şi încercând să aplic din cunoştinţele mele handbalistice  amândurora. Ei au handbalul în sânge, le place…Doar au crescut în jurul unui teren de joc, uitându-se la handbal! Îl practică, însă,  din plăcere,  fără grija pe care am avut-o eu, de a trăi din handbal…
-Revin la putere ţările din fosta Iugoslavie? Mai pot pierde ţările nordice supremaţia? Uite ce s-a întâmplat la ultimul Campionat European…
-Cred că în aceste ţări a fost un schimb de generaţie,  dar încetul  cu încetul, vor reveni în prima linie, datorită cunoştinţelor foştilor handbalişti şi handbaliste, ce au început să  predea ştafeta prin cunoştinţele lor viitoarei generaţii. Nici fostele ţări iugoslave, nici acelea nordice nu şi-au spus ultimul cuvânt. Ceea ce în România nu se întâmplă încă!
-In ţară, când ai  fost ultima dată?
-Cred ca în 2002. E ca la noi, vacanţa de vară e scurtă şi, mai  tot timpul, nu avem aceleaşi zile de vacanţă toată familia împreună.
-Ştii că Bacăul e acum în a doua divizie şi nu prea se mai întrevede un viitor strălucit? Dacă mâine ţi s-ar încredinţa echipa şi ţi s-ar fixa ca obiectiv revenirea în prim-planul handbalistic, cu ce ai începe? Care ar fi primele măsuri pe care le-ai lua?
-Câteodată, urmăresc ştirile de pe  internet  şi văd ce se  întâmplă la Bacău, a doua mea casă. Astea sunt vorbe mari  de a antrena echipa. Cred că ai acolo multe persoane la rând care urmăresc să ajungă antrenori la fete, dar…Inceputul e de jos, să se pornească de la bază, să fie educate fetele de mititele că efortul depus  azi este pentru ca mâine să trăiască bine. Nu poţi să te dedici total unui sport,  dacă ştii că viitorul tău nu are nici o legătură cu acesta.  Cu ce aş începe? Buna întrebare!  Este nevoie de o selecţie la nivel şcolar, dar să aibă cine să se ocupe de asta  şi obligatoriu să-i placă handbalul.  In ziua de azi,  asta nu mai există. Aşa că, la treabă cu lumea căreia  îi place handbalul şi are de gând să i  se sacrifice!  Cred că prima dată aş pune preşedinte pe cineva   cu bani, cum ar fi  DEDEMAN. Nu ştiu cine este ca persoană, dar atâta timp cât are bani să sponsorizeze naţionala de fete, ar trebui să aibă bani şi pentru echipa Bacăului, oraşul unde atâta lume l-a ajutat direct sau indirect să fie cine este. Cred că proprietarul  Societăţii DEDEMAN era vânzător la depozitul de mobilă…Nu crezi că am dreptate?  Să nu aducem în discuţie băieţii de la Stiinţa… CU BANI SE FAC TOATE!  Uite, la Vâlcea, au bani să aducă jucătoare din Spania şi nu sunt ieftine, crede-mă. In Spania au adus jucătoare şi antrenori şi tot ce au avut nevoie, la începutul anilor 90…Cât timp  au avut bani,  toate au mers bine, iar  când s-a terminat cu banii, gata,  le vând afară.  Parcă seamănă cu ce s-a întâmplat la  Ştiinţa Bacău



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu