PAȘI MICI ȘI SIGURI CU ANTRENORUL CRISTI NEMȚEANU

ATLETISM

PAȘI MICI ȘI SIGURI  CU ANTRENORUL CRISTI NEMȚEANU

Profesorul Cristi Nemțeanu (CSȘ Bacău) clădește performerii așa cum ar așeza piesele de domino. Cu răbdare și pricepere, antrenorul care o șlefuiește de ani buni pe cea mai titrată speranță sportivă a momentului, atleta băcăuană Georgiana Aniței, pregătește viitorul. Unul cu sclipiri olimpice, care să demonstreze că atletismul românesc e capabil nu doar de surprize, ci și de certitudini…

Leonard POPA

-Domnule profesor, sunteți mulțumit cu rezultatele realizate de Georgiana în ultimele competiții?

-Foarte mulțumit! Mai ales după Mondialul de Juniori I din Polonia, unde nu ne  propusesem decât să prindem finala. Am ieșit pe 3, dar să nu uităm că Georgiana Aniței a fost mai mică decât restul competitoarelor cu 2-3 ani, ea fiind încă junioară 2.

-Nu vă e teamă de momentul în care sportiva va face trecerea la categorii mai mari de vârstă? Mulți atleți își ating propriile limite în anii junioratului.

-Nu mi-e teamă de nimic. Georgiana are un potențial uriaș. A progresat în viteză și forță de la un an la altul. Pe de altă parte, căutăm să obținem un progres constant, etapizat, nu insistăm pe o performanță anume, întrucât aceasta ar însemna uzură fizică. Cu alte cuvinte, pași mici și siguri. Georgiana a sărit în această vară 13.07- 13.19, căutând vârful de formă la Mondialele din Polonia, unde a reușit 13,49! Ea este o atletă care ar putea să facă oricând la nivel performant 6 probe combinate, chiar și înălțime. Ne-am axat pe lungime și triplusalt, specializări oarecum complementare. Cu siguranță, dacă lucrurile vor decurge normal din punct de vedere sportiv, miza noastră vor fi Jocurile Olimpice din 2020 de la Tokyo. Pentru România, ar fi un lucru extraordinar să avem o sportivă favorită în finala unei probe atletice. Acesta e visul meu!

-A-propos de Jocurile Olimpice…Tocmai a început ediția de la Rio. Sunt capabili atleții noștri de rezultate deosebite sau așteptăm, în continuare, doar…surprize?

-Sincer? Din păcate, cred că doar surprizele ne pot aduce medalii…În marile concursuri desfășurate anterior evenimentului de la Rio, nu am confirmat și nu am lăsat loc de speranțe la performanțe deosebite.

-Despre Georgiana Aniței, am vorbit și se tot vorbește în lumea atletică…În spatele ei se întrevăd și alte speranțe? Mă refer, desigur, la situația din atletismul juvenil băcăuan.

-Cu siguranță, vom avea și alte motive de satisfacție profesională. Mă gândesc, în primul rând, la cei trei copii de 12-13 ani pe care îi am în pregătire, Victor Șerban- la pentasalt, deja,  o întrece pe Georgiana!-, Adnana Vrânceanu (campioană națională la 200 metri), Ștefania Zediu, remarcată tot în probele de viteză. Au calități foarte bune și cred că o dată integrați în activitatea de performanță vor confirma.

-Rolul selecției continuă să fie unul hotărâtor în toate sporturile în care se urmărește performanța. Știu că e tot mai greu să atragi copiii către sport. Nici acesta nu-ți mai asigură un statut cert în societate, așa cum se întâmpla odată. Sunteți recunoscut, totuși, ca unul dintre tehnicienii care își caută cu insistență și își alege cu atenție viitorii sportivi. Ce criterii aveți în vedere?

-România nu e o țară bogată care să investească în sport, așa cum se întâmplă în alte țări. Nu e nici Kenya, unde- cum îmi spunea cineva- copiii sunt aduși cu miile la selecțiile atletice, atrăgându-i cu porții duble de mâncare și crescându-le pe măsură ce își cresc performanțele. Noi ne descurcăm cu ce avem, iar eu mă aflu într-o selecție permanentă a viitorilor atleți de performanță. Nu bat școlile, dar când văd pe stradă tineri înalți, cu calități atletice, imediat îi întreb dacă au copii. Apoi, urmează faza a doua, când mă țin de capul lor și îi conving să-și dea copiii la atletism. Se cunoaște, deja, povestea cu Georgiana…Când se pune problema alegerii unor probe, mă gândesc, totuși, unde am putea deveni noi, atleții români, competitivi. E clar că nu ne vom putea bate niciodată cu viteziștii din Africa. Nici în disciplinele care presupun investiții materiale, de pildă, la prăjină, unde sportivii noștri concurează cu aceeași prăjină de la copii și până la seniori…E unul dintre motivele pentru care nu vom avea niciodată rezultate in această probă. La noi, se câștigă titlul național cu performanțe care constituie barem de promovare în finală la reuniunile atletice internaționale pentru juniori. Probele de lungime, înălțime ne sunt mai accesibile.

-Atletismul rămâne, în ciuda celor întâmplate în ultimul timp, un sport curat. Orice abatere de la normele fair-playului sunt imediat depistate și sancționate.

-La nivel național, acest aspect se urmărește cu mare atenție. Performanțele din concursuri nu sunt omologate decât după controalele anti-doping. Georgiana a făcut, până acum, vreo 15…Sportul regină al arenelor trebuie să fie și un exemplu de fair-play.

-E greu să fii atlet la…Bacău?

-Cred că e greu să faci atletism oriunde în țară nu există un stadion cu dotările necesare. E foarte dificil să pregătești un sezon în aer liber antrenându-te numai în sală. Vă dau un singur exemplu. În Georgia, la Europenele de Juniori II, a bătut vântul permanent, din toate părțile, constituind un dezavantaj pentru atleta mea, care nu a fost pregătită pentru un asemenea…adversar. A ieșit, totuși, prima! Să sperăm că noua conducere a orașului va înțelege mai repede utilitatea unui stadion bine dotat pentru toate sporturile, nu doar pentru fotbal. Semne ar fi. Faptul că primarul Cosmin Necula a făcut un gest nemaiîntâlnit până acum, acela de a ne felicita oficial după competițiile internaționale la care am participat în această vară, ne-a surprins pe toți și ne dă încredere că munca noastră nu trece neobservată. Oricum, pe noi ne ajută enorm susținerea avută prin parteneriatul Federație-Societatea Dedeman. Dacă nu ar fi acesta, nu știu cum am putea să ne desfășurăm activitatea, într-un oraș în care sponsorii se atrag foarte greu, considerându-se că sportul înseamnă plăcere, nu performanță. Acesta este, de altfel, cel mai mare pericol pentru sportul românesc actual, să considerăm sportul cu totul altceva, să nu fixăm obiective și să nu-i urmărim realizările. Din păcate, mulți profesori de educație fizică din învățământul preuniversitar, care ar trebui să fie primii selecționeri, chiar nu știu ce înseamnă performanța sportivă! E și acesta un handicap cu care pornim la drum, după ce reușim să atragem copiii către practicarea organizată a unei discipline sportive…