Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

sâmbătă, 5 octombrie 2013

*Interviu cu Gheorghe BURLEANU (preşedintele A.J.Minifotbal Bacău şi fost component al Sport Clubului)

“Fotbaliştii de astăzi joacă fotbal numai pentru ei, noi jucam pentru spectatori...”

*Interviu cu Gheorghe BURLEANU (preşedintele A.J.Minifotbal Bacău şi fost component al Sport Clubului)

…Dintr-un copil care iubea fotbalul mai presus decât orice (dar ignorat de antrenori!) şi un fost-internist al Şcolii de Reeducare Socialiste de la Păltiniş, a ajuns-peste ani- unul dintre cei mai importanţi fotbalişti băcăuani ai anilor 80...Alungat din judeţ de un fost prim-secretar care nu-şi dorea caziere pătate în sportul local, Gheorghe Burleanu avea să fie primul căpitan de după 1989 al Sport Clubului. Dacă statisticile noastre ar fi la fel de riguroase precum cele nemţeşti, fostul fotbalist băcăuan, cu cele peste 700 de partide oficiale disputate în cele trei eşaloane (şi  autorul a mai mult de 100 de goluri), s-ar număra printre ocupanţii primelor poziţii, alături de Ionel Dănciulescu, Costică Ştefănescu şi Florea Ispir. Cu un CV impresionant, inspirat parcă din scenariul unui film de succes, şi cu un lung traseu divizionar A pe ruta Scorniceşti-Târgovişte-Bacău-Brăila-Piatra Neamţ, Gheorghe BURLEANU poposeşte astăzi şi în paginile “SPORTULUI BĂCĂUAN”...
Leonard POPA

-S-au adunat anii, Gică...Acum avem altă perspectivă asupra celor trecute. Să desfacem ghemul şi să tăiem firul în patru. Bacăul a avut întotdeauna  mijlocaşi de excepţie, începand cu Marele Dembrovschi...Mulţi te aşază între ei. Ai început fotbalul pe stadionul din  Parc. Cine te-a remarcat prima dată? Nicolae Radu?
-Nu. M-am dus singur la selecţie. Făceam lupte cu antrenorul Mircea Croitoru, dar îmi plăcea fotbalul. Am nimerit peste Nicolae Radu întâmplător, neştiind că având mama “doar” femeie de serviciu, nu aveam nicio sansă să joc în vreun meci oficial în echipa pregătită de el. Cât am activat la juniorii lui Dinamo Bacău, devenit Sport Club, cu Nicolae Radu antrenor, abia am adunat vreo câteva reprize. Imi amintesc că la un meci cu cei de la  Liceul de Fotbal, după ce am marcat un gol şi am fost înlocuit, ca de obicei, la pauză, profesorul Constantin Anghelache, care era pe atunci antrenor în cadrul Liceului, m-a întrebat dacă nu vreau să joc la el în echipă. Nu am vrut, ţineam prea mult la tricoul acela alb cu dungă roşie al Sport Clubului...
-Inseamnă că ai copilărit în preajma monştrilor sacri ai Bacăului, Dembo, Ghiţă, Rugiubei...I-ai vazut de aproape, pe vremea aceea, toţi ne doream să fim ca ei...
-Păi, la meciurile lor, eram unul dintre copiii de mingi...Mă învoiam mereu de la dirigintă să mă lase la stadion...Imi plăcea că nea Aristică Ghiţă  ne arunca câte o monedă de 3 lei, să-i aduc sau să-i întârzii mingea!
-N-ai putut debuta în formaţia mare a lui Dinamo Bacău...Câteva evenimente ţi-au schimbat destinul fotbalistic...
-Mai întâi, am fost trimis la Centrul de Reeducare de la Păltiniş, întrucât bătusem băiatul unui poliţist. Câte corecţii fizice am încasat acolo, n-am uitat niciodată...Când m-am întors la Bacău, o realizatoare TV de la postul naţional a avut proasta inspiraţie să facă o emisiune cu mine, despre anul petrecut la Şcoala de Reeducare şi intenţiile mele de reabilitare. Eu mi-am dat drumul la gură şi până la urmă emisiunea aceea a avut un mesaj contrar celor urmărite. Prim-secretarul de atunci, Gheorghe Roşu, s-a speriat atâta de tare, încât a afirmat că nu are nevoie de asemenea sportivi în municipiul şi judeţul Bacău...Am plecat în Vrancea, la Chimia Mărăşeşti, apoi m-au luat în armată, la Slobozia. Dar, în loc să ajung fotbalist la echipa de acolo, am bătut un căpitan şi m-au transferat, imediat, cu un diagnostic care mă declara “needucabil”...Am ajuns la Dinamo Focsani, în Divizia C, care tocmai se pregătea să fuzioneze cu Unirea, altă formaţie locală. Jucam în aceeaşi echipă cu Puiu Tismănaru (viitorul fotbalist băcăuan-n.n.) şi cred că o făceam destul de bine. Marcam o grămadă de goluri, deşi eram mijlocaş defensiv, astfel că la sfârşitul campionatului intrasem în colimatorul Stelei şi al lui Dinamo. Transferul avea să cadă, însă, datorită cazierului meu. Am mai rămas un an la Focşani... Imi amintesc că prim-secretarul de acolo, care nu avea nicio treabă cu fotbalul, dar îl urmărea pentru punctele pe care le aducea oraşului în Marea Intrecere Socialistă, ne chema mereu la el şi ne întreba de ce după fiecare meci, câştigăm numai câte 2 puncte (atâtea se acordau la victorie-n.n)...Să învingem cu 5-0 şi să luăm câte 5 puncte deodată, ca să promovăm şi noi în Divizia A...In 1984, m-am pomenit, însă, la Focşani cu Silviu Stănescu. Era secundul lui Halagian, la Scorniceşti. Intr-o singură zi, eram transferat cu acte în regulă la FC Olt Scorniceşti. Nu se putea nimeni împotrivi. Cel care administra echipa era cumnatul lui Ceauseşcu... Aveam 24 de ani şi debutam, în sfârşit, în Divizia A! Mi s-a spus, atunci, şi de o primă de instalare de 40 000 lei (preţul unui apartament cu două camere, la vremea respectivă-n.n.), dar bucuria că voi juca în primul eşalon era atâta de mare, încât nu am mai dat atenţie detaliilor. Eram în stare să plătesc eu de la mine banii ăştia, numai să mă văd în primul eşalon. N-am văzut niciun leu, cred că i-au luat alţii.
-La Scorniceşti, în aceeaşi echipă cu Piţurcă, Bărbulescu, Bumbescu, Şoarece...Antrenor, Halagian! Jucaţi într-un sat, dar primele erau ca în Capitală...
-Condiţiile erau, într-adevăr, foarte bune...Locuiam singuri în cameră sau cu încă un coleg. Primele erau consistente. Când trebuia să câştigăm neapărat, jucam la Scorniceşti, când o lăsam mai moale, la Slatina...La Slatina, însă, eram adulaţi de public. Dădeam autografe până şi pe batistele domnişoarelor. Localitatea nu însemna, însă, mare lucru. Nu-ţi oferea mai nimic.Trei case şi trei WC-uri...Şi pentru mine era greu, până ajungeam  acasă la Focşani, schimbam trei trenuri. Au fost, însă, şi momente pe care nu am cum să le uit. Odată, Halagian i-a spart nasul lui Piţurcă, în vestiar, după meci...Ratase un penalty în min.86, într-o partidă cu Pitestiul, după care Argeşul a marcat golul victoriei în min.90, prin Bănuţă. Armeanul nu suporta, piteştean fiind, să piardă meciurile cu echipa argeşeană. Era un antrenor foarte dur, dar extrem de priceput. Ştia să ne mobilizeze exemplar. Inaintea partidelor, ne anunţa primul 11, rezervele şi primele de joc. Ne spunea să ne vedem doar de joc, că arbitrii sunt în seama lui. Nu întârzia niciodată cu plata banilor. Am făcut cu Scorniceştiul şi un turneu în Liban. Ce am văzut acolo, ne-am crucit. Era exact ca la televizor. Pe străzi, război adevărat! Trăgeau unii în alţii de la doi metri. In subterane, era altă ţară. Discoteci, baruri, distracţie totală! Am jucat cu o echipă din Beyrouth şi la 2-0 pentru noi, Halagian s-a speriat. Dincolo de stadion erau schimburi de focuri. Era convins că ne împuşcă şi pe noi, dacă terminăm învingători. A ieşit la marginea terenului şi ne-a făcut disperat semne să ne liniştim. Libanezii au marcat un gol, dar când mai erau vreo două minute, iar ei se pregăteau să egaleze, eu am înscris un gol cu călcâiul...Pe banca de rezerve, antrenorii şi oficialii noştri au înlemnit. Când am ieşit de pe teren, Halagian s-a repezit la mine şi mi-a dat o palmă, să ţin minte, să nu mai fac nimic după capul meu. Apoi, după ce am urcat în avion, să ne întoarcem în ţară, mi-a dat în grijă, drept pedeapsă, baxul lui cu sticle de whisky. Dacă se spărgea vreuna, răspundeam cu capul...Am ieşit, însă, cu bine şi din această încercare. Sticlele au ajuns intacte la Scorniceşti. Marile pasiuni ale lui Halagian astea erau: cârnaţii şi whiskyul...Aveam să aflu după aceea că nu-i eram la inimă, întrucât nu vroiam să semnez contractul cu echipa din Scorniceşti. Nu-mi plăcea deloc orăşelul  şi vroiam să plec.
-Despre Şoarece (a decedat, din nefericire, de curând-n.n.), cunoscutul golgeter al  Scorniceştilor, pe seama căruia se născociseră atâtea anecdote, ce poţi să ne spui? Era un puncheur fabricat prin decizii de Partid? Când jucaţi în deplasare, suporterii echipelor gazdă dădeau drumul pisicilor pe gazon. Era o formă de protest la adresa autorităţilor, prin atacarea unui simbol din satul lui Nicolae Ceauşescu...
-Multe s-au spus şi s-au scris la adresa lui Şoarece numai pentru că era singurul fotbalist originar din Scorniceşti şi jucase la această echipă în toate eşaloanele. De promovat în Divizia B şi A se ştie cum a făcut-o...Cu scoruri astronomice, calculate în birouri, 18-0, 20-0...Şoarece era, însă, un jucător foarte bun, avea simţul golului. Imi amintesc că odată a intrat şi el în conflict cu Halagian. Când ne-am întors de la un meci jucat la Cluj, antrenorul a constatat că îi operase cineva bagajele şi îi furase cârnaţii. Cum am ajuns la Scorniceşti, Halagian s-a dus glonţ la Miliţie şi a reclamat furtul. Seara, un organ de ordine a mers la Şoarece acasă şi i-a spus ca anchetează furtul unei roţi de rezervă de la o maşină şi că trebuie să ia toate locuinţele la rând. Cum a intrat în apartament, s-a dus imediat la frigider şi a deschis uşa. Fotbalistul, mirat, i-a spus că, sub nicio formă, cel care a furat roata, n-ar fi ascuns-o în frigider. Miliţianul n-a mai avut replică şi a recunoscut că, de fapt, caută cârnaţii lui Halagian. Nu nimerise, însă, la cine trebuia. Şoarece nu se ocupa cu prostii, îşi vedea liniştit de cariera lui. Nu se supăra şi nu purta pică nimănui, nici chiar atunci când era victima răutăţilor pe alte stadioane...Dumnezeu să-l ierte şi pe el!
-La Târgovişte, cum ai ajuns?   
-Aşa cum am spus, nu mai doream să rămân la Scorniceşti. S-a ivit ocazia unui schimb de jucători cu Târgovişte, eu am plecat, iar în locul meu a venit Kallo II.
-A fost ultima “haltă” înaintea revenirii acasă, la Bacău...
-Da, de la Târgovişte, m-a readus la Bacău preşedintele clubului, Corneliu Costinescu, un om deosebit, emblematic pentru fotbalul băcăuan. Tocmai se accidentase grav regretatul Lică Şoşu şi echipa avea nevoie de un mijlocaş la închidere. Practic, eu am fost cel sortit să-i iau locul în teren. Şoşu a fost, însă, un fotbalist extraordinar. Culmea e că am fost adversari când el a suferit accidentarea aceea teribilă. Constantin de la Târgovişte i-a intrat direct în tibie...La Bacău, am cunoscut împlinirea ca fotbalist. Am jucat cel mai mult, 6 sezoane. Aici am  marcat şi golul din ultimele minute ale semifinalei din Cupa României cu Inter Sibiu –la Sibiu, ştii că era prim-secretar Nicu Ceauşescu- care ne-a dus în finală. Cred că acela a fost golul carierei mele de jucător!
-La Sport Club au fost şi neîmpliniri...Echipa nu retrograda, dar se zbătea în mediocritate, în ciuda unui lot valoros de jucători. Mangeac, Arteni, Cărpuci, Gabi Fulga, Şoiman, C.Solomon, Penoff, alături de tine, eraţi fotbalişti apreciaţi.
-In 1985, când am ajuns la Bacău, echipa era satelitul lui Dinamo. Toate echipele din Moldova care se puneau rău cu dinamoviştii retrogradau. Cu Steaua nu te puteai înţelege niciodată. Te rugai de ei să faci un egal, dar refuzau categoric. Imi amintesc că după ce au câştigat Cupa Campionilor în 1986, steliştii au venit la Bacău. N-au putut să ne dea gol şi când mai erau vreo două minute de joc, Ivanov de la noi a scăpat singur cu portarul, dar din colţul careului de 6 metri a şutat în bară. După meci, ne-au întrebat toţi ce ne-a apucat de am jucat cu o asemenea determinare. Avusesem promisă, ce-i drept, o primă de 30 000 lei, în caz de victorie, şi 15 000 lei, la meci egal. Unul dintre noi s-a scăpat şi le-a zis, iar a doua zi la club a venit Garda Financiară.
-In 1990, iarăşi, scandal cu Dinamo...O dată la câţiva ani, izbucneşte câte un astfel de conflict. Stadionul din Bacău a fost suspendat, iar voi aţi jucat tot returul la Piatra Neamţ...
-Inaintea partidei cu pricina venise la noi în vestiar, Mircea Lucescu, antrenorul dinamovist. Ne-a propus un meci egal, cu condiţia ca ei să marcheze primii, iar noi sa egalăm după aceea. Antrenorul nostru era Mircea Nedelcu şi el s-a opus. Nea Macea a vrut invers, să marcăm noi primii. Cu douăă etape în urmă, Dinamo procedase la fel la Cluj, a marcat, dar după aceea nu le-a mai lăsat pe gazde să egaleze. Până la urmă, a rămas scenariul lui Mircea Nedelcu. Noi am marcat primii, dar deşi ne dădeam  deoparte din calea mingii, pentru ca Dinamo să egaleze, bucureştenii n-o puteau face. Mihăescu, de pildă, a reuşit performanţa să şuteze paralel cu poarta de pe linia porţii! Intrasem toţi în panică, nu doream să ne punem rău cu ei, ştiam ce ne-ar fi aşteptat în campionatul următor.Nerespectarea unei înţelegeri cu Dinamo însemna retrogradarea. In cele din urmă, “Ţeavă” (Arteni-n.n.) a fugit de lângă un adversar şi acesta a marcat golul izbăvitor. Atunci, însă, a fost momentul în care spectatorii şi-au dat seama că e blat şi au urmat incidentele de după meci, când au incendiat autocarul dinamovist.
-Ai fost primul căpitan al echipei de după 1989...Cunoşteai în detaliu cam tot ce se întâmpla în campionat. Oamenii dăduseră de dulcele gust al aranjamentelor de culise. Nu se mai ferea nimeni. Totul era la vedere. Exista, însă, si o acoperire dezarmantă. In exterior, fotbalul nostru la nivel de naţională mergea...Devenise un brand. Nici nu se mai punea problema să nu ajungem la vreun turneu final mondial sau european...Jucătorii din campionatul intern, unde din afară nu patrunseseră decat vreo câţiva albanezi, erau extrem de valoroşi. Aşa se şi explică de ce mai toată naţionala noastră a prins contracte “afară”. Să revenim, însă, la situaţia creată la Bacău. Ştiam să jucăm după...partitură? Am mai discutat, cândva, problema asta, atunci, într-un cantonament  de iarnă la Slănic Moldova...La Constanţa, cu Farul, cum a fost meciul acela de pomină care se putea lăsa cu scandal mare?
-Era tot prin 1990...La club era haos. Se schimbase conducerea, în acte erau trei persoane care dictau atunci, Sorin Cristea, Onucu Rus şi Constantin Cincu...După aceea, echipa a fost preluată de Constar, unde patron era M.Ciubotaru. Dacă nu se făcea schimbarea asta, echipa era desfiinţată, avea o grămadă de datorii. Pentru o scurtă perioadă de timp, cel care a preluat conducerea în noua organigramă a fost Lică Şoşu...Dar să revin la meciul de la Constanţa, pentru a povesti ceea ce a devenit anecdotă. Aveam nevoie de un punct. Am aranjat treaba cu constănţenii fără mare greutate, întrucât acolo era antrenor celebrul Gh.Constantin, un apropiat al Bacăului (în 1975, echipa băcăuană a revenit în primul eşalon cu el la timonă-n.n.). Pusesem totul la cale-minutul golului egalizator, faza care avea să-l preceadă...-cu portarul Dinu şi fundaşul Cămui. In urma unui corner, acesta din urmă trebuia să mă cosească în careu. N-a mai fost, însă, nevoie. La faza cu pricina, din cornerul acela aranjat, mingea m-a izbit în cap şi, fără să vrea cineva, s-a oprit direct în vinclul porţii! Spectatorii, însă, au fost convinşi că totul a fost aranjat şi după meci au năvălit în teren să se răfuiască cu proprii favoriţi. Au început să arunce cu pietre, iar noi am scăpat cu fuga abandonând mingile şi legitimaţiile de joc. Nea Petrică Gavrilescu, delegatul nostru, care le avea în grijă, s-a salvat şi el cum a putut...
-N-ai mai rămas, însă, mult la echipă.Ai luat-o şi tu din loc, ca majoritatea...
-Treaba la Constar n-a mers decât vreo jumătate de an. Toţi vroiam să plecăm care încotro. Eu îi solicitasem preşedintelui Ciubotaru, pentru a rămâne la Bacău, un singur lucru: o maşină sau dezlegarea în alb. Ciubotaru mi-a spus să am rabdare până la 31 martie şi atunci, din două una. Până la urmă, a fost dezlegarea...Aşa am ajuns la Brăila, în curtea lui Vivi Ulman, cu un antrenor nou, Ţiţi Dimitriu...N-a fost, însă, o experienţă eşuată, întrucât fiind considerat vedeta echipei, alături de Brătianu II, noi jucam pe prime duble, fără să ştie ceilalţi.
-Aţi jucat la Bacău şi aţi câştigat cu 1-0...Ce senzaţie ai avut când ai văzut că te fluieră un stadion întreg?
-Ştii cum se întâmplă...Oamenii de aici sunt extrem de pătimaşi. Pe vremea aceea încă mai veneau în număr mare la stadion. Toţi mă considerau un trădător...Am revenit, însă, la Bacău, când D.Sechelariu a preluat echipa de la Ciubotaru...In campionatul acela, am înregistrat o victorie răsunătoare, 1-0 cu Dinamo, în Capitală, dar-inevitabil-succesul respectiv avea să ne trimită în Divizia B...Regulile jocului nu se schimbaseră. Ne-am făcut-o, însă, şi cu mâna noastră, terminând la egalitate, acasă, cu Brăila (culmea!), o partidă pe care eram obligaţi să o câştigăm. Atunci, a greşit grav portarul nostru, Gh.Popa, cel care apărase magistral cu Dinamo la Bucureşti...La sfârşitul sezonului, am plecat la Piatra Neamţ, împreună cu alţi câţiva fotbalişti băcăuani de la Aerostar, Manea şi portarul Lefter, întrucât Ceahlaul tocmai promovase în prima divizie. Cu nemţenii am jucat în Cupa Intertoto şi tot de la ei m-am retras din marea performanţă. Am mai jucat puţin pe la Moineşti, în Divizia B, după care am antrenat doi ani la Adjud, pe Vrancart, cu care am ajuns până în 16-imile Cupei României...Mult sau puţin, asta a fost tot! Acum, viaţa mea înseamnă şcoala de fotbal pe care o administrez şi Asociaţia Judeţeană de Minifotbal.
-Satisfacţii au tot fost...Regrete?
-Unul singur: n-am bifat măcar un minut în tricoul Naţionalei. Cred că e cel mai frustrant lucru pentru orice fotbalist...Când era gata să fiu convocat, cineva de la Bacău s-a opus. Ştiu persoana, dar nu-i dau numele. Ii era frică să nu rămân în Occident, aşa cum mă lăudasem cândva.
-Răzvan, băiatul tău cel mai mare (Preşedintele Federaţiei Europene de Minifotbal şi al Federaţiei Naţionale-n.n.) cred că e mândru de tine, dar şi tu văd că îl urmezi...
-Răzvan a făcut lucruri extraordinare prin propriile puteri. A extins minifotbalul la nivel continental, iar acum va organiza a 4-a ediţie a Campionatului European în Creta/Grecia. A câştigat mult în experienţă. Va candida şi la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal.  E o persoană cu viziune, el chiar vrea să facă ceva pentru fotbalul românesc.
-Fotbalul de astăzi cum ţi se pare? Spune-mi primul “11” al echipei din Bacău...
-Nu cunosc nici un jucator din actuala formaţie a Bacăului şi nici nu mă interesează vreunul anume. Fotbaliştii de astăzi nu au personalitate, nu-ţi rămân cu nimic în minte.N-au ştaif! Joacă fotbal numai pentru ei, noi jucam pentru spectatori, pentru că pe ei îi reprezentam! In cariera mea sportivă, am întâlnit oameni şi fotbalişti extraordinari, C.Costinescu, Vivi Ulman, Dembrovschi, nea Aristică Ghiţă ...Câţi ca ei se mai nasc astăzi?



-

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu