FATA CARE ÎMBLÂNZEŞTE APA

 

 

  *Interviu cu Simona RADIŞ, Sportiva Anului 2023

 

 

 

 

  Pe Simona Radiş, fata coborâtă din Avrămenii Botoşanilor (n. 5 aprilie, 1999), până şi apa o îndrăgeşte... Din 2020, când a început să o îmblânzească, val după val, vâslind mereu în căutarea marilor performanţe (alături, desigur, de Ancuţa Bodnar) nu a cunoscut înfrângerea. Multiplă campioană europeană şi mondială, campioană olimpică la Tokyo (2020), Simona este regina incontestabilă a gândurilor şi speranţelor cu care mergem la Paris, în vară. O stea condamnată la strălucire...

 

 

 

-Din 2020, nu ai mai pierdut nicio cursă importantă, indiferent de anvergura ei. Europene, Mondiale, JO... Ai fost desemnată de către Federaţia Internaţională de Canotaj, încă din 2020, o stea în ascensiune (Rising Star). Până unde poate urca aceasta?

-De urcat, nu știu dacă ar mai avea unde. Scopul și dorința mea sunt să rămân cât mai mult la înălțimea unde am reușit să ajung. Și știți vorba: ”este greu să ajungi sus, dar este mai greu să rămâi acolo!”... De aceea, caut mereu să mă autodepăşesc, să caut noi limite. Când sportivul nu le mai găseşte, performanţa dispare.

-Anul 2023 ți-a adus, firește, laurii cuveniți. Ai primit, din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român, titlul de Sportiva Anului 2023. Ce reprezintă pentru tine acest Premiu de Excelență?

-M-a bucurat această distincție. Sunt mici încurajări care contribuie la motivația de a merge mai departe și de a cuceri noi titluri. Un sportiv are nevoie întotdeauna de această motivaţie, de recunoaştere, chiar dacă nu o afirmă explicit.

-Se apropie Jocurile Olimpice... Când vei pleca spre Paris, ce nu vei uita acasă?

-Într-adevăr, Jocurile Olimpice se apropie și, cu siguranță, voi pleca acolo cu un bagaj mare de antrenamente, experiență, motivație și încredere. Nu va fi uşor. Statutul de favorite, cu care pornim pe acest nou drum olimpic, eu şi colega mea, Ancuţa Bodnar, nu e suficient pentru a urca pe podium şi a repeta succesul de la Tokyo, dar sper ca toate să iasă bine. Pentru asta ne-am antrenat.

-Ești o fire superstițioasă? Cum petreci orele dinaintea finalei?

-Înainte de cursă, noi luăm micul dejun cât se poate de normal, vorbim, în cameră ascultăm muzică, înainte să ieşim, ne dăm cu mir și pășim mereu cu piciorul drept pragul ușii. Odată ajunse la bază, ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut.

-Cum reușești să treci peste momentele critice care, desigur, apar în desfășurarea momentelor de vârf ale competiției? Ce e mai important factorul fizic sau cel psihic?

-Cel mai important este psihicul. Mulți sportivi puternici au pierdut curse, fiindcă nu au știut să își gestioneze emoțiile. Eu mă consider o persoană puternică și mă automotivez foarte bine.

-Ce alte sporturi îți plac? La 14 ani, când ai început canotajul, după o selecție făcută în școală, cum se făcea pe vremuri, bănuiesc că știai mai puține despre această disciplină sportivă... Nu ți-a fost teamă de necunoscut?

-Îmi place să urmăresc mai multe sporturi. Din fiecare ai de învăţat câte ceva. Cât despre teamă, nu a fost un impediment atunci când am luat decizia de a pleca de acasă. Practicarea canotajului de performanţă presupune şi aceasta. Aș putea spune că am curiozitatea de a vedea locuri noi și de a cunoaște alți oameni. Au fost, deci, suficiente motive care au contribuit în luarea acestei decizii.

-Care a fost cel mai greu moment al carierei tale sportive?

-Făcând parte din lumea sportului şi urmărind tot timpul performanţa, am întâmpinat şi momente dificile, în care am simţit că, fizic, dar, în special, psihic, nu mai pot continua. Acela a fost momentul în care primul gând a fost să renunţ şi să merg acasă, să abandonez sportul de performanţă. Însă, alături de colega mea şi echipa din spatele nostru, am reuşit să-l depăşesc. O spun cu o oarecare mândrie, întrucât acest episod din viaţa mea m-a ajutat să devin mai puternică, mi-a dat curajul interior şi m-a împins către performanţele obţinute până astăzi. Să fii femeie nu este uşor, dar eu am o vorbă, suntem puternice, putem face orice şi, dacă avem oamenii potriviţi alături, suntem de neoprit şi de neînvins.

-Canotajul românesc are un trecut legendar și un prezent strălucitor. Are și viitor? În alte sporturi, există această teamă de ziua de mâine, că nu vine nimeni să ia locul trecutului şi prezentului...

-Cu siguranță, are și viitor! Generația actuală de sportivi este tânără și tinerii care vin din spate au timp să crească și să ni se alăture. Au suficiente repere. Vistieria de medalii a canotajului românesc e plină. Nu a dispărut niciun moment continuitatea. Discontinuitatea e periculoasă, pentru că nu se ştie dacă mai găseşti tăria, declicul, să-ţi revii...

-Ce are canotajul românesc în plus faţă de celelalte discipline sportive, din moment ce ne aduce, în continuare, cele mai mari satisfacţii, indiferent de competiție? 11 ambarcațiuni calificate la Jocurile Olimpice!

-Avem oameni implicați, profesioniști, cu care lucrăm, și dedicare. Avem o mentalitate bună și o viziune clară asupra viitorului. Se poate observa, totuși, că întreg sportul românesc a început să meargă în direcția potrivită. Dar trebuie să fie răbdare, fiindcă nu se pot face minuni de pe o zi pe alta... Marea perfornanţă se naşte greu.

 

Leonard POPA- UZPR Bacău