Bulgarian

miercuri, 29 mai 2024

 


*Interviu cu Amalia LICĂ, diamantul gimnasticii ritmice româneşti. Deţinătoare a patru medalii de aur la Campionatul European (Budapesta, 24-26 mai a.c) și campioana absolută a junioarelor, caz unic în sportul românesc al graţiei şi îndemânării.

 

 

 “Am sperat la o medalie de aur, dar cu siguranță nu la patru!”

Minunea Ritmică a României! Unii spun că e noua Nadia Comăneci. Alții zic că e câte un pic din toate marile sportive ale țării. Eu spun că e... Amalia Lică, prezentul și viitorul unei stele în ascensiune. Iată un interviucu tânăra noastră campioană europeană, care a făcut să se audă de patru ori Imnul României la Budapesta!

 

-Cum ai început gimnastica ritmică? Ştiu că ai făcut-o la 5 ani. Cui îi datorezi începutul?

-Am început gimnastica ritmică datorită mamei mele, care m-a dus, prima dată, la grupa de iniţiere condusă de doamna Elena Vlad. Am stat în grupa dânsei 2 luni şi apoi m-a direcționat spre grupa de performanţă condusă de Adriana Mitroi (Teocan).

-A fost dragoste la prima vedere? Ce obiecte ţi-au plăcut mai mult?

-Chiar a fost dragoste la prima vedere! La început, a fost mai mult joacă, obiectele mi se păreau nişte păpuşi mai mici, dar, cu timpul, am luat antrenamentele foarte în serios. Obiectele au prins viaţă. Nu am unul preferat, îmi plac toate la fel de mult. Toate cer aceeaşi îndemânare în mânuire.

-Când ai obţinut primele succese?

-Cel mai mare succes a fost la Campionatul European desfăşurat la Tel Aviv, anul trecut, când am reușit prima medalie de aur pentru România. A avut o strălucire specială, pentru că îmi reprezentam ţara. Până atunci, obţinusem numeroase titluri de campioană națională. Când auzi, însă, că, după evoluţia ta, se cântă Imnul naţional, emoţiile sunt mult mai mari şi realizezi că ai făcut un lucru bun, care să-i bucure pe mulţi.

-Ai avut aceeaşi antrenoare de la bun început, pe Adriana Teocan, ea însăşi o fostă gimnastă de mare performanţă... Ce te-a învăţat prima dată?

-După 2 luni de iniţiere, cum am spus, am ajuns la Adriana la grupă. De 10 ani, nu ne-am mai despărțit. În ritmică, te obişnuieşti cu toate obiectele de la bun început.

-Te aşteptai la acest rezultat senzaţional de la Budapesta?

-Am sperat la o medalie de aur ca la Tel Aviv, dar ,cu siguranță, nu la patru. A fost o surpriză minunată şi, cred, neaşteptată pentru multe dintre adversare.

-Cum ai sărbătorit cele 4 medalii de aur?

-E mult spus sărbătorit, dar la aeroport m-au așteptat colegii de la şcoală şi colegele de la gimnastică. Nu mă așteptam să vină atât de multă lume și televiziunea.

-Cum reuşeşti să împaci sportul de mare performanţă cu şcoala?

-Fac meditaţii în fiecare săptămână și încerc să fiu cât de atentă pot la tot ce se predă. E un ritm pe care încerc să-l stăpânesc cât mai bine, şcoala şi sportul de performanţă.

-Cum vezi viitorul tau în ritmică, acum, la 15 ani? Ţi-l imaginezi altfel, după cele realizate la Budapesta?

-Îl văd din ce în ce mai strălucit. Ştiu că urmează şi o perioadă mai dificilă, când voi trece la senioare, dar am susţinerea antrenoarelor şi a doamnei Irina Deleanu, preşedinta federaţiei noastre, care, de fiecare dată, împarte emoţiile cu noi. Avem, deci, destule repere, în ritmica românească. Sunt multe gimnaste bune care vin din spate și cred că toate sunt capabile de rezultate frumoase. Cu siguranţă, podiumurile nu ne vor ocoli nici în anii următori.

 

Leonard POPA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu