Bulgarian

miercuri, 29 mai 2024

 *Interviu cu atleta Alina Rotaru-Kottmann, medaliată cu bronz la Mondialul în aer liber (săritura în lungime), calificată la JO de la Paris

 

“Sotomayor m-a învățat cum să semnez autografe”


De peste un deceniu, Alina Rotaru-Kottmann  (n. 5 iunie 1993BucureștiRomânia) este cea mai valoroasă atletă română. Cele mai importante rezultate ale atletismului românesc din ultimii ani, în proba de săritură în lungime, îi aparţin. În anul 2009, a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial de Juniori (U18) de la Brixen. La prima ediţie a Jocurilor Olimpice de Tineret (2010) a cucerit argintul, după o săritură de 6,38 m. În 2016, a participat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, iar în 2020 la cele desfăşurate în Japonia. În 2017, şi-a adjudecat aurul la Universiadă. O luptă permanentă cu propriile limite, ameninţând mai mereu podiumurile marilor întreceri, într-o probă în care ierarhiile devin tot mai riguroase şi selective… Traseul ascendent al sportivei noastre a culminat cu momentul Budapesta 2023, când, la Mondialul în aer liber, Alina a obţinut medalia de bronz, o performanţă pe care atletismul românesc nu o mai realizase, în această probă, de 40 de ani! În acelaşi an, sportiva care, din 2014, se antrenează în Germania, a obţinut calificarea la JO de la Paris, cu un nou record personal, 6,96 m, stabilit în concursul de la Inneringen (Germania). Nicio medalie nu e uşor de obţinut. De fiecare dată, trebuie să…sari după ea, dar Alina Rotaru-Kottmann ştie cel mai bine acest lucru!

Leonard POPA/ UZPR Bacău

 

-Ce rol joacă întâmplarea și norocul în viața ta, Alina ?

-În cazul meu, nimic nu este întâmplător. Lucrurile pe care mi le doresc se realizează, de cele mai multe ori. Dacă va referiți la realizările mele și parcursul meu de sportiv, nimic nu a fost ușor. Doar un lucru a fost normal, oamenii pe care i-am întâlnit pe parcurs au avut cele mai bune intenții și, din acest punct de vedere, pot spune că am avut noroc. Deci, într-un cuvânt, atunci când norocul este în același loc cu întâmplarea, iese ceva extraordinar și anume succesul!

 

-În copilărie, ai alergat sau mai mult ai sărit?

-Am fost un copil foarte activ, care s-a jucat, zi de zi, în faţa blocului, a mers mult cu bicicleta, a sărit coarda și elasticul. Am inceput atletismul când aveam 7 ani, iar antrenamentele au fost tot ca o joacă. La început, am alergat mai mult. După puțin timp, când m-am antrenat sub îndrumările doamnei Mădălina Ivan, am început să și sar.

 

-Cine te-a îndrumat spre practicarea atletismului?

-Părinții. Ei au vrut ca eu să am un corp frumos și sănătos. Mai întâi, am făcut dans sportiv, dar era prea costisitor financiar. Apoi, mama mea a mers cu mine de mână la Palatul Copiilor și a deschis fiecare ușă să vedem ce sport se practică acolo. Am făcut dans modern, dar nu era nimic potrivit pentru mine. După o lungă perioadă, în care eu le tot spuneam părinților că vreau sa merg la atletism, m-au dus pe stadionul Dinamo, unde a început totul.

 

-Când ai dat primul interviu?

-Primul interviu cred că a fost la prima mea conferința de presă, în anul 2008, la Concursul Monica Iagăr Grand Prix. Am avut mari emoții pentru că stăteam la aceeași masă cu medaliați olimpici (Oana Pantelimon, Vali Ionescu) și cu recordmanul la săritura în înălțime Javier Sotomayor. A fost o experiență foarte frumoasă. Sotomayor m-a învățat cum să semnez autografe.

 

-Anul trecut, ai obținut un rezultat excepțional, singular în ultimul deceniu al atletismului românesc. Bronz la Mondialul în aer liber! A trecut euforia reușitei?

-Cel mai bun rezultat din carieră până acum. Această medalie de bronz este un vis împlinit! Încă mă gândesc la acel moment special, este foarte prezent în memoria mea şi mi-aş dori să-l repet.

 

-Cum comentezi rezultatul de la Glasgow, Mondialul în sală, desfăşurat în februarie? Ce diferențiază cele două tipuri de concursuri, indoor și outdoor, din punctul tău de vedere?

-Sezonul de sală a fost unul mai neobișnuit pentru mine. Foarte bine planificat, dar din păcate am avut o răceală puternică în cantonamentul din luna ianuarie. Mi-a am revenit mai greu. Apoi, tot sezonul de sală a fost foarte rapid. Am reușit o săritură bună la campionatul național de sală, 6.71m, după care am mai avut doar câteva zile de pregătire pentru CM din Glasgow. Cred că aș mai fi avut nevoie de câteva zile de antrenament și, mai bine spus, să-mi revin complet după boală. La Glasgow, am luat și gripa A, care iar m-a ținut 2 săptămâni pe margine. Concursul din Scoţia a fost un concurs ok, din cauză că am avut puține zile la dispoziţie, în care să intru în formă. Totul a fost foarte rapid, iar eu am o pornire rapidă pe elan, doar că nu am mai putut să ating acea viteză optimă. Totuși, ținând cont de acest lucru, săriturile au fost bune. Diferența dintre sezonul de sală și cel din aer liber este că, în sezonul de sală, ai un timp mai scurt de a-ţi intra în formă, după o pregătire lungă, iar în aer liber poți planifica mult mai bine concursurile și ai un timp mai mult până la competiția de obiectiv.

 

-Vin Jocurile Olimpice de la Paris. La ce te aștepți?

-Timpul trece foarte repede. Am intrat în febra concursurilor și, parcă, săptămâna a devenit mai scurtă. Obiectivul meu principal este să intru în finala olimpică, iar de acolo totul este posibil. Săritura în lungime femei este o probă foarte puternică și calificările sunt foarte importante.

 

-Cum ai caracteriza atletismul românesc în ultimul deceniu? Ai găsi cauze sau doar efecte?

-Au fost multe schimbări în ultimul deceniu. Cred că atletismul românesc, din punct de vedere al sportivilor, merge bine. Un punct negativ rămâne infrastructura. Avem o capitală fără stadion de atletism, unde să putem concura. Avem doar două săli de atletism în România. Cred că, dacă am avea și condiții mai bune de pregătire, am avea și mai mulţi atleți în topul mondial. Eu mă antrenez de 10 ani în Stuttgart, unde am condiții ideale pentru a desfășura antrenamentul.

 

-Dacă ai fi un factor de decizie, ce ai stabili pentru binele atletismului românesc?

-Mi-aș dori ca generațiile care vin să se antreneze în condiții mai bune. Visul meu este să organizez un concurs de săritură în lungime în centrul capitalei, unde să participe cei mai buni săritori din lume, iar copiii să vină să vadă ce înseamnă atletismul și să se îndrăgostească de acest sport.

 

-Ce nu ai declarat niciodată presei? Ce nu se știe despre tine?

-Pe la vârsta de 6-7 ani, am avut o pisică pe care am primit-o ca pui. Era cât palma mea. Era... Am iubit-o mult! Cred că aşa am realizat cât de repede trece şi timpul...

 

Leonard POPA

 


*Interviu cu Amalia LICĂ, diamantul gimnasticii ritmice româneşti. Deţinătoare a patru medalii de aur la Campionatul European (Budapesta, 24-26 mai a.c) și campioana absolută a junioarelor, caz unic în sportul românesc al graţiei şi îndemânării.

 

 

 “Am sperat la o medalie de aur, dar cu siguranță nu la patru!”

Minunea Ritmică a României! Unii spun că e noua Nadia Comăneci. Alții zic că e câte un pic din toate marile sportive ale țării. Eu spun că e... Amalia Lică, prezentul și viitorul unei stele în ascensiune. Iată un interviucu tânăra noastră campioană europeană, care a făcut să se audă de patru ori Imnul României la Budapesta!

 

-Cum ai început gimnastica ritmică? Ştiu că ai făcut-o la 5 ani. Cui îi datorezi începutul?

-Am început gimnastica ritmică datorită mamei mele, care m-a dus, prima dată, la grupa de iniţiere condusă de doamna Elena Vlad. Am stat în grupa dânsei 2 luni şi apoi m-a direcționat spre grupa de performanţă condusă de Adriana Mitroi (Teocan).

-A fost dragoste la prima vedere? Ce obiecte ţi-au plăcut mai mult?

-Chiar a fost dragoste la prima vedere! La început, a fost mai mult joacă, obiectele mi se păreau nişte păpuşi mai mici, dar, cu timpul, am luat antrenamentele foarte în serios. Obiectele au prins viaţă. Nu am unul preferat, îmi plac toate la fel de mult. Toate cer aceeaşi îndemânare în mânuire.

-Când ai obţinut primele succese?

-Cel mai mare succes a fost la Campionatul European desfăşurat la Tel Aviv, anul trecut, când am reușit prima medalie de aur pentru România. A avut o strălucire specială, pentru că îmi reprezentam ţara. Până atunci, obţinusem numeroase titluri de campioană națională. Când auzi, însă, că, după evoluţia ta, se cântă Imnul naţional, emoţiile sunt mult mai mari şi realizezi că ai făcut un lucru bun, care să-i bucure pe mulţi.

-Ai avut aceeaşi antrenoare de la bun început, pe Adriana Teocan, ea însăşi o fostă gimnastă de mare performanţă... Ce te-a învăţat prima dată?

-După 2 luni de iniţiere, cum am spus, am ajuns la Adriana la grupă. De 10 ani, nu ne-am mai despărțit. În ritmică, te obişnuieşti cu toate obiectele de la bun început.

-Te aşteptai la acest rezultat senzaţional de la Budapesta?

-Am sperat la o medalie de aur ca la Tel Aviv, dar ,cu siguranță, nu la patru. A fost o surpriză minunată şi, cred, neaşteptată pentru multe dintre adversare.

-Cum ai sărbătorit cele 4 medalii de aur?

-E mult spus sărbătorit, dar la aeroport m-au așteptat colegii de la şcoală şi colegele de la gimnastică. Nu mă așteptam să vină atât de multă lume și televiziunea.

-Cum reuşeşti să împaci sportul de mare performanţă cu şcoala?

-Fac meditaţii în fiecare săptămână și încerc să fiu cât de atentă pot la tot ce se predă. E un ritm pe care încerc să-l stăpânesc cât mai bine, şcoala şi sportul de performanţă.

-Cum vezi viitorul tau în ritmică, acum, la 15 ani? Ţi-l imaginezi altfel, după cele realizate la Budapesta?

-Îl văd din ce în ce mai strălucit. Ştiu că urmează şi o perioadă mai dificilă, când voi trece la senioare, dar am susţinerea antrenoarelor şi a doamnei Irina Deleanu, preşedinta federaţiei noastre, care, de fiecare dată, împarte emoţiile cu noi. Avem, deci, destule repere, în ritmica românească. Sunt multe gimnaste bune care vin din spate și cred că toate sunt capabile de rezultate frumoase. Cu siguranţă, podiumurile nu ne vor ocoli nici în anii următori.

 

Leonard POPA