PRIN FINLANDA ȘI ESTONIA, VIA PARIS

PRIN FINLANDA ȘI ESTONIA, VIA PARIS  

   Omul din fața mea, îmbrăcat în hainele poliției aeroportuare franceze, mă privește cu neîncredere. Mi-a văzut buletinul românesc și acum mă întreabă câți bani am la mine. Îi spun calm că am câți îmi trebuie. Nu-i place răspunsul, insistă să-i arăt portmoneul. Îl întreb la rândul meu dacă are nevoie de bani și asta îl irită și mai mult. Se adresează în franceză celorlalți doi cu care își face tura pe Aeroportul Charles de Gaulle, iar mie îmi aruncă o privire înțepătoare. Un bădăran... O Franță actuală salvată de tradiția culturală, de manierele și eleganța uitate. Trec mai departe numai după ce arat legitimația de ziarist. Așa ajung la timp la terminalul 2, de unde trebuie să mă îmbarc în cursa de Helsinki...

   Un zbor cu Finnair liniștit, printre norii de toamnă ai Europei. Paris-Helsinki, 1181 mile, adică trei ore la 18 000 m altitudine, așa scrie pe monitor. Echipajul de însoțire, format din două fete și un băiat-toți blonzi. Nu pot să nu remarc că stewardul are cămașa ruptă la coate și nu pare să-i pese de asta. Aterizez pe Vantaa, la ora locală 4 după-amiaza, când ploaia finlandeză umezește totul în jur, într-un ritm monoton, dar potolit.

   Finlanda! O țară care are un sfert din populația României și a purtat două războaie cu Rusia. A fost alături de Hitler până în ultima clipă și a pierdut, la sfârșitul războiului, 10 la sută din teritoriul național. Azi, am început cursul Erasmus Plus despre sistemul de educație- devenit un model european-, istoria și cultura Finlandei, cu prelegerea profesorului univ. Eduardo Marin, în care amintește de Kalevala, epopeea cu  23.000 de versete, publicată întâia dată în 1835 și devenită un simbol al naționalismului finlandez. În toată istoria sa, Finlanda a pendulat între Suedia și Rusia, fiind mereu revendicată de cele două state, până ce a obținut independența în 1917. Identitatea finlandeză și-a găsit permanent punctul de sprijin  în această amplă operă literară. Kalevala este numele poetic dat Finlandei și, tradus, înseamnă Țara Eroilor. Am întrebat-o pe una dintre colegele din Bulgaria dacă lucrarea a fost transpusă și în bulgară. Nu... În limba română, prima traducere i-a aparținut lui Barbu Brezianu și a fost publicată în 1942.  Ultima ediție a epopeii poate fi cumpărată de la orice magazin care are stand pentru carți și ziare, la prețul de 8 euro.

Astăzi, am intrat în primele instituții școlare arondate programului pregătit de gazde, în orășelul Tampanila, și am rămas surprins. Copiii umblă peste tot în școală descălțați, în șosete (aveam să aflu mai târziu și de ce, ca să se simtă ca acasă...). Profesorii, în pantofi de sport. Directorul ne-a prezentat locația, arătându-ne toate clasele și sălile, apoi ne-a vorbit despre școala comprehensivă. În linii mari, sistemul de învățământ finlandez poate fi schițat astfel: un program școlar scurt, dar bogat în activități extracurriculare, deoarece finlandezii consideră că pentru elevi este mai important ceea ce se petrece în afara clasei; ora de curs ține fix 30 de minute, iar pauza 15; masa de prânz face parte din programul educațional, aceasta fiind asigurată gratuit pentru copii și profesori; un principiu valabil în toate școlile vizitate- nu există competiție între copii, profesori sau instituții de învățământ, nefiind organizate testări și examene naționale; la o clasă în care sunt peste 13 de copii înscriși, la ora de curs intră doi profesori, cel titular și asistentul; norma didactică diferă, de la disciplină la alta (18-24 de ore), doar profesorii de limbă finlandeză predând 18 ore săptămânal; norma anuală a unui cadru didactic este de 600 de ore de predare, restul timpului este rezervat pregătirii profesionale; elevii nu primesc teme pentru acasă, dar nu se pune problema renunțării la manuale; profesorii ies la pensie la 60 de ani, iar salariul lor este de peste 3000 de euro; nu există cataloage sau carnete de elev, notările se trec într-un document virtual, administrat de școală, care poate fi oricând consultat de părinți… M-am tot întrebat ce ar putea fi aplicat în România din cele văzute și constatate în școlile finlandeze. Încă mai caut răspunsurile.

La Valkeakoski, vizitez o școală și asist la o superbă oră de muzică, predată de o profesoară cu experiență. Pianul este nelipsit și clapele sale dau tonul la toate cântecele. Îi ofer profesoarei un cd cu muzică populară românească, iar ea, în semn de recunoștință, la plecare, ne cântă o partitură din Sibelius, marele compozitor finlandez. Fac schimb de manuale cu un profesor și mă aleg cu un auxiliar de istorie, frumos ilustrat, despre Primul Război Mondial, și un manual de limbă finlandeză pentru clasa a șaptea. Are 200 de pagini și e structurat în genul manualelor de limbi străine de la noi. Lecturi simple, frânturi din opere literare, laolaltă cu texte non-literare. La pagina 132, este prezentat Lionel Messi, celebrul fotbalist argentinian. La sfârșit, câteva teme gramaticale, îngrămădite pe o pagină. Intuitiv, realizez că e vorba de morfologie (substantiivit, adjektiiivit, pronominit, numeraalit, verbit- cu 4 timpuri: preesens, imperfekti, perfekti, pluskvam-perfekti; adverbit; konjunktiot; pre-ja postpositiot; keskustelusanat (interjecția); liitepartikkelit.. Asta e tot!

La Tampere, ajung tot pe vreme ploioasă. Plouă non-stop, zi și noapte, dar nu văd nicăieri acumulări de apă, nicio băltoacă. Autocarul a oprit în fața teatrului din oraș. O clădire frumoasă, chiar dacă nu impunătoare. Merg la o cafea cu Sotiris și Emilia, doi colegi din Grecia. Pe unde se întâlnesc, cei din Balcani se împrietenesc imediat. Vorbim despre cutremurul din vară din insula Kos (Emilia e profesoară acolo), despre cauza cipriotă, despre Războiul Civil elen, după care mulți greci au venit și s-au stabilit în România… Intrăm, apoi, într-un magazin de îmbrăcăminte toți trei și ne cumpărăm mănuși suedeze, pe care am dat 4 euro. Prețurile sunt extrem de mici, în raport cu veniturile localnicilor care se duc mult peste 2500 de euro lunar.

Helsinki e un oraș extraordinar. Noaptea, când toate luminile multicolore se aprind,  e ca un pom de Crăciun. Cel mai mult îmi place în Piața Alexandru II, unde străjuiește statuia fostului țar al Rusiei, un iubitor și ocrotitor al artelor, dar și un spirit democratic care a permis emanciparea etniilor din Rusia. Aici, este foarte respectat, întrucât el e cel care a mutat, în 1812, capitala Finlandei, de la Turku, la Helsinki. Vorbim, totuși, despre bunicul dinspre mamă, al marei noastre Regine Maria Întregitoarea… Îmi fac mereu drum pe acolo, ca și prin fața statuii lui Sibelius, din centru- o suprapunere de tuburi, greu de descifrat. Ca și Concertul pentru vioară în Re minor, Op. 47, care este singurul concert scris de compozitorul finlandez (a mai scris și 7 simfonii) și cunoscut în rândul violoniștilor ca fiind unul dintre cele mai dificile concerte pentru vioară, din punctul de vedere al cerințelor tehnice solicitate solistului. Obișnuit cu mările Sudului european, m-am plimbat, de multe ori, pe faleză și în port- unul dintre ele, întrucât nu este nici foarte departe de locul în care locuiesc și despre care știu doar că e în…Vanukatu și, ca să nu mă rătăcesc, trebuie să iau mereu tramvaiul 4. Am descoperit o Baltică tulbure, dar fără valuri și fără plaje de nisip. Mă bucur că, din hala centrală a portului, pot cumpăra tot felul de ciudățenii: pește nemaivăzut și fructe de mare, pate de ren și săpun din grăsime de urs polar…

La Opera Sibelius din Helsinki, este programat “Falstaff” al lui Giuseppe Verdi. Prețul biletelor variază între 10 și 33 de euro. Nu există chioșcuri de ziare stradale, dar le pot procura de la toate magazinele mai mari din centru. Principalul cotidian finlandez este Helsingin Sanomat, editat încă din 1889. Are 112 pagini și costă  1,14 euro. Multe reclame- ca în toate ziarele nordice-, dar și un supliment cultural de 40 de pagini. În paginile de sport, hocheiul deține primul loc. Câteva referiri se fac, totuși, la partida de fotbal din preliminariile mondiale, dintre naționala Finlandei și selecționata Turciei, care urma să se dispute la Turku. Aveam să o urmăresc seara la televizor (2-2). Multe publicații din Estonia, printre cele locale. Țara de dincolo de Golful Finic e văzută ca o țară-soră, cele două capitale, Helsinki și Tallinn, disputându-și mereu întâietatea în zonă, de-a lungul istoriei, datorită pozițiilor geo-strategice.

Astăzi, am luat primul feribot al dimineții și am plecat în Estonia, la Tallinn. Am ajuns după 2 ore de plutire imperturbabilă, tot ascultând cântecele stridente ale unei cântărețe de culoare, și am pătruns pe teritoriul estonian fără niciun control. Tot orașul e construit în jurul centrului vechi, atracția turistică. Capitala estoniană are o istorie palpitantă. A intrat sub ocupația sovietică în 1940, apoi, sub cea germană în 1941, și iar sovietică, din 1945 până în 1991. O vizităm la pas și constat că, privit de sus, din turnul Bisericii  Sf.Olaf, Tallinnul seamănă izbitor cu Praga. Peste tot, steagurile țărilor europene, chiar și al României, dar și ale Rusiei, cele mai multe. Ghidul ne explică, fără reținere, că sunt foarte mulți etnici ruși care, încă, locuiesc aici. Semne ale fostei URSS… Estonia simte, totuși, permanent, amenințarea marelui vecin de la Răsărit.  Vremea mohorâtă ne ascunde într-un restaurant subteran, cu aspect interbelic, Olde Hansa: gramofon, mobilier din lemn de nuc, fără luciu, fotografii sepia, de epocă, chiar și o mașină de cusut, Singer, într-un colț. Cele care servesc, două femei fără vârstă, sunt îmbrăcate în costume tradiționale. Stau la masă cu două profesoare din Bulgaria și, la urmă, comandăm bere estoniană, să o comparăm cu cea românească și cea bulgărească. Foarte bună, slab alcolizată, diferită de ale noastre.

În cadrul cursului, prezentăm un power-point cu cele văzute și înțelese în săptămâna petrecută la Helsinki. Eu fac echipă cu fetele de care am fost nedespărțit zilele acestea, cele două Kalliopi și Meni, profesoare în Kavala, Grecia. Simt o bucurie ascunsă, când văd, în materialul prezentat impecabil de Kalliopi Sotireli, steagul României alături de cel elen… Imaginea din Helsinki, care ne-a impresionat cel mai mult, obligatorie într-o astfel de prezentare, a fost aleasă de ele. Un grup de copii extaziați, așa cum i-am întâlnit peste tot în școlile în care am intrat.

   Astăzi, am văzut și primii români în Helsinki. Niște țigani care vând ziare în jurul gării. Ți se adresează în finlandeză, dar între ei vorbesc românește. Când doresc ceva sau pierd urma unei străzi, întreb trecătorii în engleză. Unii o cunosc-cei tineri, alții-mai în vârstă, se scuză și îmi spun că nu știu decât limba rusă. Oricum, mitul că toți finlandezii vorbesc limba engleză se destramă. Rămân celelalte… O țară liniștită, confortabilă, cu oameni mulțumiți de tot ce li se întâmplă zi de zi. Chiar și cântecul ploii, fredonat neîncetat de pădurile întinse, revărsate în mare, de clădirile gri și umede, ca un ecou bacovian, li se pare de neînlocuit.

Leonard POPA