Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

joi, 16 octombrie 2014

Interviu cu Gheorghe SINĂUCEANU (fost component al lui Dinamo Bacău)

La taifas cu Umbra lui Dobrin: „Pe mine, nu mă făcea nimeni!”

În 1971, Dinamo Bacău (devenit SPORT CLUB) se bazează pe un lot extrem de competitiv: Ghiţă-Mioc, Catargiu, Velicu, Kiss- Vătafu, Sinăuceanu, Duţan- Sorin Avram, Dembrovschi, Rugiubei, Pană… Este sezonul în care băcăuanii trag la titlu un tur întreg, terminându-l pe doi, în spatele arădenilor de la UTA (după un 4-2 de senzaţie, la Bacău, în ultima etapă) şi dând golgeterul toamnei, Rugiubei (din păcate, a fost şi ultima sa toamnă fotbalistică). În sezonul următor, Sport Club, urmându-şi ascensiunea, se va clasa, finalmente, pe locul 4. Orientării geniale în teren a lui Dembrovschi i se adăugase un sistem defensiv greu de penetrat, şi la firul ierbii, şi în disputa aeriană. Ministru al înâlţimilor, în lupta cu adversarul, a fost desemnat Gheorghe Sinăuceanu (unul dintre cei mai straşnici stâlpi defensivi din istoria fotbalului băcăuan). Dacă nu avea viza lui „Gică”, nici pasărea nu se încumeta să zboare spre poarta lui nea Aristică… Sinăuceanu a fost în teren, însă, şi la celebrul meci cu Dinamo din finalul sezonului 1973 când, în urma incidentelor din teren, el şi Gogu Munteanu aveau să se aleagă cu cele mai drastice sancţiuni, iar echipa va retrograda, decimată şi zguduită din temelii.  În viaţa fotbalistului descoperit la Buhuşi de antrenorul Costică Rădulescu a urmat un traseu mai puţin cunoscut, presărat cu jocuri în care a evoluat pe „fals”, în Divizia B, apoi, o revenire îndelung aşteptată în tricoul alb-roşu băcăuan. Gheorghe Sinăuceanu (n.24.8.1948, Buhuşi) a venit şi a plecat din fotbal pe scara princiară. Când s-a transferat definitiv de la Bacău, a ales Piatra-Neamţ, pentru că era mai aproape de casă, dar mai avea în buzunar încă 2-3 oferte de la echipe de primă divizie. Nu a folosit niciodată scări de incendiu!

Leonard POPA

-Aţi debutat în prima divizie la 29 martie 1970. Meci pierdut de Dinamo Bacău, cu 1-0, la Iaşi…Aveaţi, însă, vreo doi ani în spate, la tineret-rezerve…
-În 1967, când am sosit eu la Bacău, de la Buhuşi, campionatul de tineret-rezerve abia se înfiinţase. Era un lucru bun, pentru că toţi ne făceam ucenicia acolo. Şi cei tineri, dar şi cei care nu mai încăpeau în prima echipă, din varii motive…Când am venit eu la Dinamo, direct de la Buhuşi, i-am găsit pe Lică Nunweiller, fraţii Ene, Dembrovschi…Jucasem eu vârf la echipele Textilei, că aşa mă vroia antrenorul Căpăţână, dar unde să mai încap şi eu în faţă? Costică Rădulescu, care a fost tatăl meu în fotbal şi care refăcuse echipa aceea teribilă de la sfârşitul anilor 60, după plecarea lui Teaşcă, mi-a dat sarcini defensive, de la mijloc în careu…Păi, când eram eu în teren cu Rică Volmer şi Catargiu, nu mai trecea pe lângă noi nici vrabia! Acasă, la Bacău, juca Vătafu, iar în deplasări, unde trebuia pus osul, intram eu. Eram cu un cap peste ceilalţi din echipă. Pe mine nu mă făcea nimeni…
-Nici la Petroşani?!
-Ei, acolo era altă ţară. Toţi jucau cu teamă la Petroşani, pentru că era unul Stoker, nu puteai sări la cap peste el, că-ţi băga mâna-n chiloţi…Mai târziu, a apărut la Jiul, de pe la Braşov, şi Gigi Mulţescu.  Toţi îl lăudau, că ţinea în spate toată naţionala de tineret. Eu i-am pus o contră cinstită, din faţă, nu pe din dos-ca acum, şi am scăpat de el. După aia, la sfârşitul meciului, am ieşit de pe stadion încadrat de armată, ca generalii…
-De ce vi s-a spus la un moment dat…”Umbra lui Dobrin”?
-Asta s-a întâmplat după un meci la Piteşti. Seara, la hotel, Costică Rădulescu a făcut echipa. Ne-a chemat pe toţi într-o cameră. Eu habar-n-aveam că voi juca, nu-mi închipuiam că o să apeleze tocmai la mine. Era prin 71, prima etapă din retur. „Tu, Sinăuceanu, rămâi-mi-a spus nea Costică. Nu vreau nimic de la tine, decât să-l ţii pe Dobrin.” A doua zi, în primele 15 minute, Dobrin m-a făcut varză. Nu vedeam mingea, cred că mi-o dădea numai printre picioare. Pe margine, Costică Rădulescu începuse să urle la mine:”Gică, bag umbrela în tine!”…M-am speriat şi de atunci Regele din Trivale n-a mai mişcat nimic. Ca să nu-l fac de tot de ruşine, arbitrul A.Bentu le-a dat piteştenilor un 11 metri,  să-l bată el, vedeta naţională. Până la urmă, am pierdut meciul cu 3-1, dar, la Bacău, ziarul local, deja, titrase, cu litere de o şchioapă: „Sinăuceanu-umbra lui Dobrin”. Articolul era semnat de Sile Neniţă, iar băieţii aveau să râdă mereu de mine…”Măi, Gică, nu mai este rom în restaurante, i l-ai cumpărat pe tot lui nea Sile?!”…
-Vremuri boeme…Şi deplasările în străinătate erau la fel?
-Păi, pe atunci, nu mergeam decât în Uniunea Sovietică…Mai greu era la întoarcere, cu avionul, ne era teamă să nu se prăbuşească, la câte maşini de cusut şi casetofoane aduceam cu noi. Nici acolo, nu mergeam ca puiul la tăiat…Aveam refrenul meu şi băieţii începuseră să-l înveţe şi ei, pe de rost: „Eu sunt Gică din Buhuşi, merg să-i f…pe ruşi!”. Aşa cântam tot drumul…
-Şi nu aveaţi probleme cu organele, după aceea?
-Ce probleme?! Prim-secretar era Gh.Roşu, n-avea treabă el cu fotbalul, dar asigura toate condiţiile la echipă, trei mese pe zi, prime…Când ne întâlneam, nu ne spunea decât atât: „Măi băieţi, aveţi grijă ce faceţi. Să nu mă faceţi de râs, eu merg la Plenară!”. Şi când eram pe primele locuri, şi pe ultimele, spunea acelaşi lucru. La Plenara asta a lui ne gândeam tot anul, ca şi cum acolo se discuta numai despre fotbal! Odată, însă, l-am supărat rău de tot, cred că pierdusem sau câştigasem cu Dinamo, nici noi nu mai ştiam cum era mai bine, şi a trimis fotografiile noastre la toate cârciumile din oraş, cu ordin expres să nu ne lase să intrăm. Vreo câteva luni, n-am avut acces nicăieri, am stat pe uscat…
-În 2 iunie 1974, aţi fost în teren la meciul acela de pomină cu Dinamo…O bătaie generală care ne-a suspendat jumătate din echipă, în frunte cu antrenorul Costică Rădulescu. Aţi luat cel mai mult, alături de Gogu Munteanu. Dumitrache a deschis scorul, în prima repriză, Dembrovschi a egalat, apoi, a izbucnit scandalul. Arbitrul de tuşă, I.Trifu, care nu semnalizase un fault al dinamoviştilor la portarul Gh.Voinea, a fost pus la pământ în faţa tribunei oficiale, îngrozite. Mircea Pană a reuşit să marcheze, apoi, golul victoriei (2-1), dar în anuarul fotbalului a rămas scris doar atât: „La Bacău, un meci penibil, cu unele scene care au influenţat şi scorul”…
-Şi acum cred că totul a pornit de la Dinu, căpitanul dinamovist, iar noi am ripostat, întrucât înfrângerea ne trimitea direct în B…În perioada care a urmat, mulţi dintre noi au fost suspendaţi şi echipa a retrogradat. Eu m-am judecat cu tuşierul vreo câţiva ani. Până la urmă, i-am dat 10 000 de lei şi şi-a retras plângerea. Am rămas, însă, suspendat şi l-am urmat pe C.Rădulescu, care nu mai avea voie să antreneze în Divizia A, la Botoşani, unde am jucat pe fals. Mi-am lăsat mustaţă ca soldaţii şi toţi ştiau că eu fac armata pe-acolo. Nu-mi plăcea deloc în colţul acela de hartă şi mereu îi spuneam  lui Costică Rădulescu, aproape plângând,: „hai, nea Costică, să plecăm de aici, că vin ruşii şi n-apucăm să dăm jos de pe noi nici măcar pijamalele”…Până la urmă, sancţiunile au fost ridicate, iar eu m-am întors la Bacău. Echipa începuse să se refacă, aşa ca după război. Dacă în primele patru etape nu luase nici un punct, jucând în teren doar cu juniorii, prin revenirea celor suspendaţi, ne-am înscris în lupta pentru promovare. Până în ultima etapă, nu am mai pierdut nici un meci, iar în cel decisiv am învins Progresul Brăila cu 5-0, la Bacău. Doru Botez, golgeterul nostru şi al seriei,  a dat două goluri din pasele mele!
-Aşa am revenit în prima divizie…Antrenor era Gh.Constantin.
-Profesorul preluase echipa din returul campionatului petrecut în Divizia B şi îl adusese cu el pe Narcis Coman, mare portar, dar cu probleme…
-Aţi jucat în faţa tuturor marilor noştri fotbalişti din anii 70…De cine vă mai amintiţi cu plăcere, în afară de  Dobrin?  Poate, Oblemenco…?
-Olteanul avea şut, dar era greoi, de aceea nu a prins naţionala…O plesnea, însă, de la 40 de metri, de parcă ar fi tras din 16…Aşa i-a dat un gol lui Coman, când am pierdut cu 1-0, dar portarul nostru n-a văzut mingea, pentru că avea ochii injectaţi de alcool.
-Din echipa Sport Clubului…?
-Volmer-Dumnezeu să-l ierte!- a fost un jucător jos pălăria…Tot ce făcea făcea pentru echipă, era total subjugat jocului colectiv, aşa cum nu mai sunt astăzi astfel de fotbalişti…
-Ghiţă şi Dembo? Mereu întreb de ei…
-Poate, zic un lucru pe care nu-l ştie multă lume…Înainte de meci, Ghiţă era un mare timid. Tot timpul se gândea la joc. De aici, şi gestul acela pe care îl făcea mereu când intra în teren. Îşi aranja elasticul la chilot, cu ambele mâini. Ăsta era ticul lui, îl ştiau şi copiii care încercau să-l copieze. A fost un portar de excepţie. În umbra lui, a crescut şi Ursachi, băiat liniştit, cu carte, pe care îl trimiteam, uneori, în locul meu, să dea tezele la Şcoala de Maiştri. Dembrovschi-se ştie- avea clasă internaţională. Foarte echilibrat, nu era emotiv, de ce ar mai fi avut emoţii?!, jucase la Mondiale în faţa lui Pele şi Jairzinho... În afara terenului, avea grupul lui, cu Nicu Vătafu şi Kiss.
-Cea mai frumoasă amintire cu care aţi plecat de la Bacău?
-Golul înscris lui M.Ionescu, portarul Petrolului, când noi am câştigat cu 1-0. După meci, mi-a reproşat „Bre, mi-ai mâncat uniforma pentru copii…”
-De la Bacău, v-aţi transferat la Piatra
-Oraş frumos, dar mereu am avut nostalgia anilor petrecuţi la Bacău…M-am retras demn, aşa cum am început. Din A, am jucat în B, apoi în C şi în Judeţeană. Am ars şi m-am stins ca o lumânare de seu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu