Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

joi, 16 ianuarie 2014

Cu EI s-a înălţat fileul: Margareta şi Virgil MOŞESCU

PORTRETE SPORTIVE

Cu EI s-a înălţat fileul: Margareta şi Virgil MOŞESCU

     In retrospectivele voleiului băcăuan, familia profesorilor Margareta şi Virgil Moşescu ocupă un loc aparte. Poate, mai mult în sufletul foştilor sportivi, decât în cronicile de aduceri aminte, deşi numele lor trebuie să fie alăturat altor tehnicieni, care au făcut istorie şi au adus glorie acestor meleaguri,  precum Vasile Ghenadi („părintele” voleiului băcăuan), Ion Ciuhureanu, Florin Grapă, Cornel Păduraru sau Melu Manta…Dacă despre regretatul profesor Virgil Moşescu (vreme de peste două decenii, jucător şi antrenor la formaţiile  băcăuane) se ştiu şi s-au scris, de-a lungul timpului, mai multe, în privinţa soţiei sale, prof.Margareta Moşescu (care l-a secondat nu o dată pe banca tehnică), s-a transmis şi s-a  păstrat o nemeritată discreţie. Născută într-o familie cu origini greceşti, Margareta Moşescu a absolvit Institutul de Cultură Fizică (I.C.F.) Bucureşti în 1964, cu specializarea atletism. La vremea respectivă, tânăra absolventă nu era o atletă necunoscută, ea fiind componentă a lotului naţional de juniori şi tineret (între 1962-1965). Lansarea în lumea performanţei se produsese la Spartachiada din 1957, când a câştigat proba de săritură în lungime cu o performanţă de 4,77 m. La 14 ani, avusese chiar şi o surprinzătoare săritură de 5,25 m, din păcate depăşită, în timp ce recordul naţional era deţinut de Sanda Grosu, cu 5,80m. După terminarea facultăţii, Margareta a fost repartizată la Universitatea Al.I.Cuza din Iaşi, în cadrul Catedrei de Educaţie Fizică. În anii respectivi, vedeta oraşului era un voleibalist tânăr, originar din Ploieşti, care dădea recital, după recital (cel puţin aşa scria presa locală), umplând Sala Recolta, până la refuz. Era Virgil Moşescu, studentul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, din cadrul Institutului Pedagogic Iaşi. Desigur, acolo în Târgul Copoului, aveau să se cunoască şi să întemeieze o familie cei doi tineri…La începutul deceniului 6, voleiul masculin românesc obţinea medalii pe bandă rulantă. În 1960, de pildă, la Mondialul din Brazilia, România a fost marea favorită la câştigarea titlului suprem. Locul 3 obţinut a fost catalogat drept o contraperformanţă, întrucât autorităţile comuniste de atunci dăduseră de gustul gloriei sportive. Toate jocurile de echipă cunoscuseră un avânt deosebit. Chiar şi rugbyul, considerat prohibit în Uniunea Sovietică, după Al Doilea Război Mondial, a avut în Dr.Petru Groza şi Gh.Gh.Dej (şefii statului român, predecesorii lui Ceauşescu) doi apărători înfocaţi, ultimul susţinând menţinerea echipei Griviţa Roşie (Dej fusese muncitor la Atelierele Griviţa), care a devenit campioană europeană, în 1964 (Gh.Gh.Dej a decedat în 1965). Foarte bine organizat, voleiul românesc atrăgea la meciurile din cele două eşaloane, mii de spectatori. In 1966, înainte de absolvire, Virgil Moşescu a fost contactat de Viitorul Bacău, echipă care tocmai promovase în Divizia A şi urmărea să transfere jucători valoroşi, pentru a se menţine în primul eşalon. Antrenor era prof. Vasile Ghenadi, iar echipa aparţinea Trustului de Construcţii, al cărui director, Aurel Rusei, era mare iubitor de volei. Aşa a ajuns şi Margareta Moşescu în oraşul lui Bacovia, întrucât o dată cu transferul soţului i s-a propus să ocupe un post la catedra de atletism a facultăţii, aflată şi ea în plină dezvoltare instituţională. Mosescu a fost jucător la Viitorul până în 1974, după care prof. Ghenadi i-a făcut  propunerea să preia echipa de volei fete care promovase şi ea în Divizia A.  În 1975, gruparea feminină băcăuană era formată exclusiv din studente ale facultăţii locale, din lotul cu care s-a realizat promovarea făcând parte: MARIANA ZAHARIA, BÂLU AURA, BÎLC IOANA, LUCICA ZOIA, GRIGORESCU KETI, AMORĂRIŢEI NICULINA, IORGA ADRIANA, PAULINA TURICĂ şi LUIZA ZAHARIA. Virgil Moşescu a alternat perioadele în care a antrenat, atât la băieţi (fiind şi jucător activ), cât şi formaţia feminină. Cu timpul, echipa a suferit modificări în componenţă, odată cu absolvirea unora şi cu admiterea altora. Cea mai "veche" jucătoare rămăsese Niculina Amorăriţei, dar au început să apară şi câteva sportive talentate, formate la Şcoala Sportivă, ca Blănaru, Voiculescu, Liliana Holeiciuc (de la Suceava), Daniela Buhlea, Jeni Panait-Ichim  (Rm. Sărat)…
In 1981, Virgil Mosescu, în acte profesor la Şcoala Generală Nr. 16 Bacău (antrenoratul era doar un hobby), este chemat la lotul naţional de volei feminin, să antreneze împreună cu Sandi Chiriţă. La prima reprezentativă, profesorul băcăuan a activat până în 1987, când şi-a rupt tendonul ahilian şi a fost obligat să se opereze.
Fiind plecat perioade lungi la lot, de pregătirea echipei băcăuane s-a ocupat Vasile Ghenadi, în timp ce Margareta Moşescu a asigurat pregătirea fizică a jucătoarelor. E adevărat că la finele sezonului 1985-1986 Ştiinţa Bacău a retrogradat, dar în următorul an a revenit în Divizia A. Primele tentative de plecare din ţară ale familiei Moşescu datează din 1981. Aflat cu echipa naţională în Grecia, lui Virgil  i s-a propus să rămână acolo, urmând ca după aceea să se rezolve pe căi diplomatice problema soţiei şi a celor doi copii ai lor. Cunoscând ce păţeau cei rămaşi acasă, Virgil Moşescu  a declinat oferta de imigrare. Abia în 1985, când aceasta s-a repetat, Margareta a depus actele de repatriere la Ambasada Greciei din Bucureşti, răspunsul de acceptare venind abia în septembrie 1989.
In ianuarie 1988, soţii Moşescu au mers să-şi depună actele de plecare definitivă din ţară şi la Securitatea din Bacău, ceea ce, din punct de vedere profesional, i-a fost fatal lui Virgil, căruia i s-a desfăcut imediat contractul de muncă din învăţământ, fiind considerat necorespunzător, deşi în luna decembrie fusese premiat pentru activitate didactică deosebită! Astfel, fostul antrenor al Ştiinţei şi al lotului naţional a renunţat la toate şi a fost angajat, ca muncitor necalificat, la Trustul de Costrucţii Bacău, unde a lucrat până la plecarea în Grecia, la 7 noiembrie 1989.  Demn de remarcat că relaţiile familiei cu organele statului român au continuat să fie oarecum bune, chiar  şi în această situaţie delicată. Mai mult, la ultima prezentare în faţa  comisiei de emigrare (aşa era regula) soţii Moşescu au fost întrebaţi direct ce îşi doresc pentru a renunţa la demersul lor...Virgil a fost, însă, categoric, spunând că  nu se mai întoarce nimeni din drum...
Au ajuns în Grecia cu trenul, la Atena, unde locuia şi sora tatălui Margaretei. Acolo trăiesc şi astăzi cei rămaşi în viaţă, întrucât inima lui Virgil a ales să rămână definitiv în Bacău, în Cimitirul Central, la 11 decembrie 1999... Decesul său a fost mult comentat în presa vremii, acesta survenind în cantina Universităţii din Bacău, de care fusese invitat pentru a sărbători o aniversare a clubului studenţesc. Interesant e că moartea neaşteptată a profesorului Virgil Moşescu a fost a doua dintre cele trei întâmplate în sala respectivă. Prima dramă s-a petrecut în 1995 când, acolo, a murit înţepat de o viespe, rectorul Universităţii Bacău, Tiberius Căliman... In 2003, în aceleaşi loc, avea să se stingă, victimă a unui infarct, şi prof.univ.dr.ing. Ştefan Anghel de la Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa, participant la cea de-a XXIII-a ediţie a Seminarului Naţional şi Internaţional de Organe...Până la deces, Virgil Moşescu a lucrat doar ca antrenor, întrucât limba greacă, pe care n-a reuşit s-o stăpânească, i-a fost mereu o barieră...După un stagiu pe lângă antrenorul  naţionalei elene, cu care se confruntase în trecut de-atâtea ori, Virgil, împreună cu Margareta, au antrenat grupe de copii între 5-12 ani, în cadrul unei academii de volei, sâmbăta şi duminica dimineaţa, în timp ce seara pregăteau o echipă de seniori. In februarie 1992, în timpul unui meci de volei, Virgil Moşescu a suferit un  infarct şi edem pulmonar, fiind internat de urgenţă în spital. Abia atunci s-a descoperit că, de fapt, inima lui este foarte bolnavă, că, de fapt, suferise nenumărate infarcturi de care nimeni nu a avut habar, astfel că în vară a fost supus unei operaţii pe cord cu 3 bay-passuri. In acest context, a venit şi recomandarea medicilor să renunţe la sport şi orice fel de efort, dar pentru o persoană veşnic activă cum era profesorul Moşescu măsura n-a fost una benefică, întrucât temperamentul său vulcanic, astfel îngrădit, a avut şi mai mult de suferit. Margareta a continuat să lucreze la o şcoală din Atena, ca profesor de educaţie fizică, diploma sa fiind recunoscută de ministerul competent. In calitate de absolventă de liceu cu limba de predare greacă, dânsa nu a fost nevoită să susţină un examen lingvistic. In ţară, au revenit prima dată în 1996, pentru a cumpăra o casă de vacanţă, lângă Buhuşi, verile călduroase  fiind greu de suportat de către Virgil. Profesoara Margareta Moşescu rememorează cu amărăciune:”In octombrie 1998, ne reîntoarceam în ţară, la casa pe care o achiziţionasem, după ce soţul meu trecuse pentru a treia oară peste un edem pulmonar şi i se interzisese să mai lucreze.  I s-a propus un transplant, de care nici nu a vrut să audă. Spunea mereu că vrea să plece cu inima cu care l-a lăsat Dumnezeu. In acelaşi timp, mi-am depus şi eu actele de pensionare, căci îndeplineam condiţiile pentru pensie redusă, neavând vârsta cerută... Da, Virgil a fost un om exigent, corect, însă exigent, în primul rând cu el, şi apoi cu ceilalţi. Cu fetele a fost dur, dar şi performanţa cere sacrificii. Dacă le întrebaţi, o să vă spună ele ...Poate, de aceea, acum când au ajuns ele însele pe post de profesor, îl apreciază pe cel care a fost dur cu ele. Despre domnul Florin Grapă, care i-a urmat la echipă lui Virgil, numai cuvinte de laudă! A ridicat voleiul băcăuan pe culmi şi mulţi ar fi mândri să aibă un aşa antrenor la echipa lor. A avut tot respectul nostru, de fapt rezultatele vorbesc de la sine. Regrete, nu... Nici un moment nu am regretat nimic, doar faptul că Virgil s-a grăbit să plece, totuşi, atâta de repede, din mijlocul nostru şi al sportului pe care l-a iubit”. La rândul ei, fosta mare voleibalistă băcăuană Eugenia ICHIM, care trăieşte de mai mulţi ani în America, la Rochester Hills, Michigan, îşi aminteşte: Amintiri am multe cu Virgil Moşescu, cu bune şi rele...A fost extrem de drastic, însă a fost profesorul vieţii mele...L-am urât şi l-am iubit! Sunt multe amintiri  legate de acei ani, nici eu şi, cu siguranţă, nici Dana Buhlea-Queva nu le vom uita. Doamna Margareta, o doamnă deosebită, a fost mereu un liant între noi şi exigentul antrenor...”.
...Soţii Moşescu au doi copii ,,care sunt la casa lor, cu ocupaţiile lor, fiecare făcând ceea ce i-a plăcut. De la fată, avem doi nepoţi, un băiat de 20 de ani, student în anul trei la economie agrară şi o fată, care este elevă în anul doi la liceu, dar care....este jucătoare de volei, libero, şi joacă atât la echipa de junioare, cât şi la echipa mare, fiind foarte apreciată. Poate că Virgil, bunicul ei, de acolo de sus, o vede şi o ajută. Sunt mândră de copiii şi nepoţii mei, iar acum în 2014, aşteptăm un nou membru în familia noastră...Din partea băiatului, târziu, la 47 de ani, dar aşa a fost voia CELUI DE SUS. Pentru fetele noastre din teren, pentru Jeni (Eugenia Ichim-n.n.), am o admiraţie deosebită, a muncit mult şi s-a realizat. La fel, pentru toate jucătoarele care au trecut pe la echipă, multe dintre ele fiindu-mi şi studente. Fiecare are câte ceva, care a lăsat amintiri adânci în sufletul meu....Anul trecut, m-am întâlnit cu două promoţii, din 1973 şi 1983, aceea a Marilenei Grigoraş. Ne-am bucurat cu toţii, iar în acest an avem întâlnirea cu absolvenţii din 1974, dar şi aniversarea a 50 de ani de la înfiinţarea facultăţii din Bacău. Eu mai am încă una...50 de ani de la absolvirea facultaţii. Sper să le pot onora pe toate!”-ne-a mărturisit profesoara Margareta Moşescu.
   Uneori, prea grăbit cu anii pe care îi poartă pe umeri, voleiul băcăuan uită că are dreptul la istorie. Filele îngălbenite îi dau, însă, măreţia de astăzi. Margareta şi Virgil Moşescu sunt numele cu care Bacăul s-a înălţat la fileu, deschizând calea marilor performanţe de mai târziu.

Leonard POPA

5 comentarii:

  1. Greu tare... nu pot sa cred cum au trecut anii.. multumesc "tanara" doamna Mosescu ..pt .ca existati dar mai ales ca mi-ati improspatat memoria referitor la datele anilor...

    RăspundețiȘtergere
  2. As vrea sa cred ca visele devin realitate...I-am "regasit " doar dupa ce am plecat...in visele de...noapte! . Frumoase de altfel.... insa lipsea. acea "duritate" care o aplica...
    Sa fie oare raspunsul?...cred ca Da!
    A fost un antrenor dur..insa ma " format" ca sportiva dar mai ales ca OM!
    ....Dumnezeu sa te odihneasca dommule Virgil Mosescu!

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnule Popa azi am avut fericita ocazie să o întâlnesc şi să fac cunoştinţă cu această doamnă a performanţelor,nu doar la fileu sau pe stadioane , ci mai ales prin multele vicisitudini pe care le-a parcurs cu ajutorul lui Dumnezeu şi care nu i-au lăsat nici o urmă fiind parcă la aceeaşi vârstă cu ziua plecării bravului domn Virgil către stelele vieţii celei veşnice .Vă doresc la toţi care aţi avut ceva de înţeles din pedagogia performanţelor prin aceşti doi a n t r e n o r i plini de seriozitate , ca să vă bucuraţi mereu din amintirile pe care le aveţi .
    NAŞTEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS SÂ VĂ UMPLE SUFLETELE ŞI DE ASEMENEA AMINTIRI ziditoare

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere