Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

vineri, 19 iulie 2013

Interviu cu atleta bacauana Petronella SIMIUC (CSM 2010 Bacau)

“Mi-am îmbunătăţit performanţele cu fiecare concurs la care am luat startul!”

@...afirmă atleta băcăuană Petronella SIMIUC (CSM 2010 Bacău)


Petronella SIMIUC, atleta de la CSM 2010 Bacău, este sportiva despre care auzi şi citeşti tot mai mult, de la un concurs la altul. Eleva antrenoarei Carmina GORGAN pare că s-a lansat într-o cursă imperturbabilă cu propriile limite, devenind una dintre cele mai apreciate atlete băcăuane. Inainte de Europenele de Juniori, care se  desfăşoară chiar la data intrării în tipografie a revistei noastre, am abordat-o pentru un scurt interviu. (L.POPA)


-Petronella, eşti mulţumită de realizările atletice la concursurile la care ai participat, de la începutul anului?
-Da, sunt foarte mulţumită de ceea ce am reuşit anul acesta, întrucât mi-am îmbunătăţit performanţele cu fiecare concurs la care am luat startul, ceea ce înseamnă că totul decurge conform planului şi antrenamentele sunt eficiente.
-Care este cea mai importantă performanţă de până acum?
-Cea mai importantă performanţă am realizat-o chiar de curând,  la o etapă de Campionat National, în care mi-am îmbunătăţit timpul la 1500m cu 10 secunde (!), mai exact, un 4,18. 27, care mi-a adus calificarea la Campionatele Europene de Juniori 1. Intrecerea se va desfăşura în Italia, la Rieti, la sfârşitul lunii. Nu pot să nu menţionez şi rezultatele din sezonul de sală, cand mi-am corectat recordul personal cu 2 secunde, la 1500m, faţă de anul trecut, iar cu timpul de 4.28 am obţinut medalia de argint la o categorie mai mare, tineret. Sezonul în aer liber l-am început cu acelaşi timp de 4.28, dar- în schimb- mi-am îmbunătăţit performanţa la 800m, realizând un nou record personal: 2.09 . La cea de-a doua competiţie de anul aceasta- şi cea mai recentă- am reuşit 4 minute,18 secunde şi 37 de sutimi, pe distanţa de 1500m, care mă clasează pe locul 9 în topul european, iar la 800m- 2.08.88.
-In aceste condiţii, unde te vezi la Europene?
- Fiecare sportiv aspiră tot mai sus...Eu sunt o persoană realistă şi mă văd în finala europeană, dar-bineînţeles- sper şi la o clasare în primele 6 poziţii. Depinde foarte mult de cum va fi cursa.
-Ce mai urmează pentru tine  în anul în curs?
- Următoarele competiţii pentru care mă pregătesc sunt Campionatele Nationale de Juniori 1, urmate de Campionatele Naţionale de Seniori şi Tineret, programate la sfârşitul lunii august, deci sezonul este foarte lung. Apoi, sper să am o săptămână de relaxare, spre a putea reveni cu forţe noi şi putere de muncă pentru calificarea la Campionatele Mondiale de Cros din luna noiembrie.
-Viitorul cum ţi-l imaginezi?
-Sunt multe gânduri de viitor, dar ele se schimbă după fiecare realizare sau eşec al meu. Bineînţeles, mai mare obiectiv decât participarea la Jocurile Olimpice din 2016 de la Rio de Janeiro nu este. Imi doresc foarte mult să ajung acolo şi fiecare secundă scazută la 1500m înseamnă un pas către Jocurile Olimpice.
-Tocmai ai absolvit cu brio liceul. Unde te înscrii la facultate? La Sport, la Universitate?
- Sincer, până de curând,  vroiam să urmez Medicina, la nutriţie şi dietetică, dar mi-am dat seama că voi sta numai în cantonamente, ceea ce înseamnă că nu am timp de mers la facultate. La Sport, nu vreau să dau, aşa că aş prefera să stau un an pe margine şi să plec între timp în Anglia sau SUA, deoarece am foarte multe oferte de la diferite universităţi de acolo...
-Wow! Mă bucur pentru tine! Oriunde vei fi, vei concura, însă,  doar pentru România...
-Bineînţeles, tot timpul voi concura numai pentru România!!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu