Interviu cu prof.Corneliu COSTINESCU (presedinte SPORT CLUB BACAU 1975-1989)

“Eu cred în revenirea fotbalului băcăuan... Dacă anul acesta îşi va întări echipa, în următorul va putea ataca prima divizie!”

   Pentru prof.Corneliu COSTINESCU, fotbalul românesc nu a avut niciodată niciun secret. A ştiut înaintea tuturor cine va lua titlul, cine va câştiga Cupa, cine va retrograda! Uneori, cu câţiva ani înainte... Un vizionar absolut! După 1974, anul în care s-a despărţit de marile sale valori (Dembrovschi, Ghiţă…), ca după un cutremur  devastator, fotbalul băcăuan şi-a regăsit cadenţa, graţie măiestriei celui care avea să devină cel mai bun conducător de club din deceniile 7 şi 8...Corneliu Costinescu a fost un reper, garanţia că fotbalul băcăuan are ceva din misterul şi tăria Phoenixului, capabil să renască din propria cenuşă. Cine l-a cunoscut îndeaproape l-a îndrăgit şi l-a respectat. Cine nu, a sfârşit prin a şi-l apropia si aproba profesional.

Leonard POPA

-Vă mai amintiţi începuturile carierei fotbalistice? Nu numai că sunteţi creatorul Ştiinţei Bacău, dar aţi fost unicul antrenor din istoria echipei...

-Da, se întâmpla în 1965, când am format acea echipă de studenţi băcăuani, cu care am promovat succesiv din Campionatul Orăşenesc, până în Divizia B!  Din prima generaţie de fotbalişti, mi-i amintesc pe cei din formaţia de bază: Murărescu-Popa, Stoica, Ciocoiu, Taşcu-Rotaru, Hermeziu-Chetronie, Miclăuş, Marga, Boacă. Am promovat în Campionatul Regional, după numai un an, în urma unui baraj disputat la Adjud, cu o echipă din Tg.Ocna. In Regiune, am avut o evoluţie peste aşteptări, dar am ratat accederea în Divizia C, pierzând barajul cu ŞUT Galaţi. Am înţeles, însă, că putem mai mult şi, în anul următor, am mers şnur, astfel că la sfârşitul campionatului am promovat în al treilea eşalon. Nu ne-am oprit, însă, aici. Intr-o serie cu Victoria Roman şi Foresta Fălticeni, ambele foste divizionare B, am încheiat şi turul şi returul pe primul loc, obţinând dreptul de participare la barajul pentru B, care avea să se desfăşoare la Bucureşti. Am jucat cu Metalul Târgovişte, Cimentul Medgidia şi Metalul Plopeni...După două partide, 1-0 cu Medgidia şi Plopeni,  eram deja promovaţi! Aceasta a fost odiseea echipei. La început, antrenam singur, apoi l-am avut alături pe Grigore Sichitiu. Aveam însă şi un consilier, pe Petre Steinbach...

-Ce a urmat se ştie...Ştiinţa a devenit cu timpul o bună divizionara B, un fel de Gloria Bistriţa din cealaltă serie. Erau voci în oraş care susţineau ca această echipă va lua locul într-o bună zi celebrei Dinamo Bacău...Din ultimii ani ai existenţei sale, nu pot să uit câţiva  jucători pe care toată lumea îi vedea în primul eşalon: Ciocoiu (seniorul, tatăl viitorului fotbalist băcăuan, care avea să cunoască împlinirea fotbalistică la Steaua-n.n.)-un fundaş excelent, Săvulea-o extremă foarte rapidă, Pelea, “nouarul”-un golgeter autentic care amintea de Rugiubei, dar despre acesta din urmă vom mai avea ocazia să discutăm în interviul de faţă, întrucât l-aţi avut ca jucător, într-o încercare disperată de a recupera un fotbalist al cărui nume fusese, la un moment dat, pe buzele tuturor...Să ne întoarcem, însă, la primul an de B. Bacăul avea o puternică echipă de A, Dinamo, una extrem de promiţătoare în B-Ştiinţa, şi alta în C, care le furniza celorlalte mai mereu materie primă de bună calitate, Letea...V-aţi adaptat rigorilor eşalonului secund, ştiind foarte bine că jumătate dintre echipele celor două serii putea evolua fără probleme în prima divizie?

-Ştiinţa a avut un stil de joc ofensiv, plăcut ochiului, manifestând un “tupeu” surprinzător pentru o formaţie înfiinţată doar de trei ani. In chiar prima etapă din anul promovării în Divizia secundă (ediţia 1969/1970-n.n.), am întâlnit pe “23 August”, cel mai puternic adversar din serie, Progresul Bucureşti, retrogradată din primul eşalon. La ei jucau: Andrei- Marinescu, Măndoiu, Grama, Ad.Constantinescu- Neacşu, Dudu Georgescu- R.Ionescu, Raksi, Pavlovici, Ţarălungă. La noi, foarte puţin cunoscuţii: Bîlc- Boiangiu, Constantin, Ciocoiu, Corobană- Rotaru, Margasoiu- Mihalache, Pelea, Goia, Sdrobiş...In programul de meci editat cu această ocazie se comenta: “ŞTIINŢA-acest enfant terrible al fotbalului băcăuan care azi întâlneşte- ingrată programare- cel mai puternic team al seriei, Progresul Bucureşti, fiul risipitor ce doreşte începând de azi să găsească drumul întoarcerii sale în Divizia A, va încerca totul...La Waterloo, un vestit general rostea nişte cuvinte, care au devenit celebre şi au aplicabilitate şi azi: GARDA MOARE, DAR NU SE PREDĂ! Dictonul se potriveşte foarte bine şi evenimentului fotbalistic de azi! Să aşteptăm fluierul de începere şi să încurajăm apoi pe tot parcursul partidei, tinerii fotbalişti studenţi băcăuani”...Ce a urmat a fost ca un vis frumos. In prima repriză, Pelea a deschis scorul. Victor Stănculescu, antrenorul “bancarilor”, la pauză, a venit la mine şi m-a rugat să discutăm...I-am spus că o vom face cu plăcere, după meci. In repriza secundă, am mai înscris un gol şi Ştiinţa a câştigat neaşteptat cu 2-0! Am avut o echipă teribilă, capabilă să crească de la un campionat la altul şi chiar să ameninţe primul eşalon. In 1969-1970, am terminat pe locul 14, din 16 formaţii, dar am rămas în B. In 1970-1971, am ocupat locul 12, în 1971-1972, pe 14, în sezonul 1972-1973 pe 9, iar în 1973-1974 pe locul 3! In ultimul an al existenţei, în 1974-75, am ocupat locul 14 (din 18 formaţii), seria I fiind câştigată de Sport Club care a revenit, astfel, în Divizia A, la 5 puncte de următoarea clasată, Progresul Brăila. In 1974, ultimul meu an la Ştiinţa, a fost un salt extraordinar, în timp ce concitadina Sport Club (fosta Dinamo) retrogradase în B, de pe penultimul loc, în urma celebrului meci cu Dinamo Bucureşti (o încăierare generală, în urma căreia mai mulţi jucători băcăuani au fost suspendaţi câte 2 ani, iar unul-Gogu Munteanu-pe viaţă-n.n.)…Din lotul Ştiinţei făceau parte, printre alţii, Bîlc, Tănăsache, Panait, Zaharia, Ciocoiu, Grosaru, Rugiubei, Săvulea, Jelescu, Sandu, Drăucean…In sezonul acela, la sfârşitul turului, în timp ce Sport Clubul gâfâia din greu, am îndrăznit mai mult şi am solicitat trei jucători de la prima echipă a Bacăului, printre ei, pe Băluţă, cu care eram convins că puteam să mă bat în anul următor la promovare. Nu i-am primit, pentru că în oraş taberele erau, deja, formate, o parte era cu Ştiinţa, alta cu Sport Club…N-a fost un lucru bun, întrucât fotbalul băcăuan, astfel risipit, şi-a pierdut vigoarea. Păcat, pentru că la nivel de reprezentativitate stătea destul de bine, în Divizia B activând şi Petrolul Moineşti. Din păcate, la sfârşitul campionatului, moineştenii au retrogradat şi ei...

-In lotul menţionat, l-am revăzut pe Rugiubei. Cum a ajuns la Ştiinţa? Cu un an în urmă, fusese golgeterul turului primei divizii...Era idolul puştanilor, alături de Dembrovschi.

-Căzuse în dizgraţia Sport Clubului. Eu am crezut în calităţile lui- avea o excelentă lovitură de cap- l-am adus la Ştiinţa, sperând că va reveni în prim-planul fotbalistic. Am stat cu el în cameră la fiecare deplasare, pentru a-l avea permanent sub control. Nu am reuşit să-l smulg anturajului care răpise fotbalului băcăuan un mare jucător. A avut voinţă, dar nu a avut puterea necesară. După anul la Ştiinţa, a plecat acasă, la Bucureşti, unde i s-a pierdut urma. Nu s-a mai ştiut nimic despre el, decât în momentul dispariţiei sale tragice. Rugiubei a întregit seria neagră a marilor fotbalişti băcăuani care n-au ştiut să se respecte. Gram-Rugiubei-Chitaru...Talente uriaşe cu un destin ingrat!

-In 1974, aşadar, Ştiinţa joacă în Divizia B alături de un Sport Club retrogradat şi decimat datorită suspendărilor dictate în urma scandalului cu Dinamo...E un an extrem de ciudat, care avea să schimbe şi traiectoria dvs. profesională. După  vreo patru etape, în care fosta divizionară A nu obţinuse decât un punct, vi se propune să treceţi în tabăra “duşmanului” şi să preluaţi conducerea clubului, succedându-i lui Roli Stratulat...Ştiu că aţi pus atunci nişte condiţii...Dvs. care, de regulă, nu puneaţi niciodată condiţii, atunci aţi solicitat un lucru despre care nu s-a ştiut multă vreme şi despre care nici astăzi nu ştiu foarte mulţi. Ce s-a întâmplat?

-Când mi s-a propus să preiau comanda Sport Clubului de către conducerea locală de Partid, am pus două condiţii. Prima a fost să încercăm revenirea în Divizia A imediat, nu după un an, aşa cum susţineau cei mai mulţi, pentru a nu grăbi lucrurile, după scandalul cu Dinamo, şi a doua să fie desfiinţată...Ştiinţa!

-Cum vine asta?! Nu era, ca să spun aşa,  un act masochist? Dvs. aţi creat Ştiinţa şi tot dvs. aţi dorit să o desfiinţaţi?!

-Domnule, eu am cunoscut întotdeauna dedesubturile. Am ştiut mereu disputele din jurul problemelor. Două echipe din acelaşi oraş, în acelaşi eşalon, ar fi fost ca două săbii în aceeaşi teacă. Aşa a fost mereu.Uitaţi-vă la ce se petrece astăzi la Cluj, la Bucureşti, la ce era pe vremuri, la Arad, cu UTA şi Vagonul... Fotbalul băcăuan avea nevoie de linişte pentru a putea reveni pe prima scenă fotbalistică, nu de dispute cauzate de ambiţiile şi orgoliile locale. Ambele condiţii mi-au fost acceptate şi aşa am ajuns în fruntea Sport Clubului. L-am adus antrenor pe Constantin, la sfârşitul turului, apoi câţiva jucători importanţi- printre ei, portarul Narcis Coman- lângă ei, i-am promovat pe cei mai talentaţi de la tineret, centrul de juniori şi Liceul de Fotbal, ca să crească mai repede... Aşa am revenit în Divizia A, obţinând victorie după victorie. La sfârşitul campionatului, însă, Ştiinţa a fost practic desfiinţată, prin mutarea sa la Oneşti. Asa mi s-a îndeplinit a doua condiţie...

-Sport Clubul a fost refăcut. Pe lângă cei tineri, produşi la Bacău, Doru Botez, Tiberiu Ilie, Chitaru, regretatul V.Şoşu, C.Solomon, Cărpuci, au venit şi câţiva  jucători consacraţi (Aelenei, Bădin, Dudu Georgescu…), care împreună cu seniorii de aici, Catargiu,Ursache…, au creat în câţiva ani un nucleu valoros, rezistent în bătăliile primului eşalon. Banca tehnică a fost, însă, mai fragilă...Se tot perindau antrenorii pe la Bacău. Costică Rădulescu, Nicuşor, Traian Ionescu, Angelo Niculescu...Anul şi antrenorul. Ce se întâmpla, de fapt? Erau imixtiunile Partidului sau neînţelegerile din cadrul clubului?

-Dacă tot am ajuns aici cu discuţia, vreau să clarific acest aspect. Niciodată cei de la Partid nu mi-au impus vreun antrenor. Niciodată nu mi-au cerut să schimb pe cineva. Am avut libertatea deplină de a manageria clubul. In acelaşi timp, trebuie să spun că eu nu m-am amestecat niciodată în treaba antrenorilor. Nu m-am dus în vestiar, nu am tras de limbă jucătorii... In 1984, l-am schimbat pe Costică Rădulescu, deşi era în graţiile suporterilor şi «omul de casă» al prim-secretarului Băluţă. Nu mi-a reproşat nimeni de ce am făcut-o...Prim-secretarul m-a sunat şi m-a întrebat, pur şi simplu, dacă eu consider că am făcut bine ce am făcut...Mi-am menţinut poziţia şi asta a fost tot.

-Vă întreb eu acum...De ce aţi făcut-o? Nu v-a fost teamă de reacţia tribunei? Costică Rădulescu era iubit la Bacău, încă de pe vremea când era secundul lui Teaşcă...Mai mult, fusese jucător aici, făcuse parte din prima echipă a lui Dinamo, aceea transferată de la Cluj...

-L-am schimbat pe Costică Rădulescu, întrucât îmi punea suporterii în cap! Susţinea mereu după meciurile de acasă că echipa nu merge bine, pentru că eu nu vreau să-l transfer pe Caşuba de la Suceava...Dar eu eram în permanentă legătură cu clubul de acolo şi aranjasem ca, în primul an, să-l luăm pe Avădanei, apoi, în anul următor, pe Caşuba. Eu mi-am respectat întotdeauna cuvântul. Mi-au displăcut schimbările bruşte de situaţii.

-Aţi avut relaţii foarte bune cu toate conducerile de club. Cu cine dintre preşedinţi v-aţi înţeles cel mai bine?

-Cu Cacoveanu de la Tg.Mureş.

-Cu cei de la Bucureşti ce relaţie aţi avut?

-N-am avut adversităţi cu nimeni. Mie nu mi-a plăcut, însă, Capitala...Am fugit de Bucureşti tot timpul. Intr-un an, după un joc cu Iaşul în deplasare, la club am găsit o notă telefonică prin care eram chemat de urgenţă, a doua zi, la Federaţie. N-am apucat să vorbesc cu nimeni, am luat trenul de noapte şi la prima oră m-am prezentat în faţa Gen.Stan, aşa cum mi se spusese. Impreună am urcat la Secretarul FRF iar acolo mi s-a spus direct că trebuie să rămân în Bucureşti, preşedinte la Federaţie. M-am speriat! Mă tot gândeam ce vor spune la Bacău, cei de la Partid...Pe de altă parte, nici nu puteam refuza. O funcţie era o sarcină de partid...M-am întors acasă şi m-am prezentat imediat la Alexandrina Găinuşă, noul prim-secretar al judeţului. I-am spus ce şi cum iar dânsa nu m-a întrebat altceva decât ce doresc să fac. I-am spus că vreau să rămân la Bacău, să continui treaba începută aici. A pus mâna pe telefon, a sunat la Federaţie şi le-a spus celor de acolo să mă lase în pace, că mai am multe de făcut la Bacău. Nu i s-a opus nimeni, se înţelegea foarte bine cu Elena Ceauşescu, toţi o respectau. In locul meu, a fost pus Pascu...

-V-aţi înţeles bine cu Alexandrina Găinuşă ...Ei i se datorează multe realizări din acest oraş: complexul sportiv, gara...Ce vă mai amintiţi despre ea? Din păcate, a decedat anul trecut, fără să mai ajungă în Bacău, după Revoluţie...

-A fost o femeie deosebită. Mi-au rămas în minte cuvintele pe care mi le-a spus imediat dupa ce a fost instalată prim-secretar. M-a chemat la ea şi mi-a zis: “Tov.Costinescu, n-aş vrea ca lumea din Bacău să creadă că a venit o femeie şi a nenorocit fotbalul. Dimpotrivă, vreau ca lucrurile să meargă mai bine!”. Când au apărut discuţiile legate de transferul lui Catargiu la Vâlcea, la început, nici nu a vrut să audă. Până la urmă, nu a avut nici ea cum să se opună, erau intervenţii prea mari, care o depăşeau. Atâta m-a rugat: “Tov.Costinescu, daţi-i drumul, dar nu aş vrea ca băcăuanii să ştie cu eu ştiu de transfer...”. Oamenii din oraş o apreciau. Nu dorea sub nicio formă să-i dezamăgească. Erau şi poveştile acelea de pe vremea lui Cuza, care circulau şi în timpul ei, că dis-de-dimineaţă umbla deghizată să vadă ce preţuri şi mărfuri se pun în vânzare la piaţă şi în magazine...Da, am avut o relaţie civilizată. Asta spre deosebire de ceea ce mi s-a întâmplat cu un alt prim-secretar, cu Tănase, care în Şedinţa de analiză a activităţii din 16 decembrie 1989, m-a ameninţat cu închisoarea, pentru că i-am dat dezlegare lui Costel Solomon!

-Aţi interacţionat în diverse rânduri cu oamenii regimului...Sport Club a fost nevoit să intre în combinaţii strategice? Povesteau foste glorii locale că menţineam un echilibru între Steaua şi Dinamo...Nu trebuia să ne punem rău cu nimeni. Eu însumi scriam în presa locală,  la începutul anilor 90, despre asta...Era impresia generală că făceam jocurile celor mari...

-Pot să spun că meciurile cu Steaua şi Dinamo n-au fost niciodată aranjate. Când puteam să câştigăm, câştigam! Amintiţi-vă de acel 3-0 cu Steaua, pe zăpadă...De alt 3-0 cu Dinamo, în 88-89, când i-am făcut să piardă titlul...Dar au fost jocuri memorabile şi cu alte echipe teribile ale vremii, cu Craiova-de pildă. Am trăit şi am rezistat prin propriile forţe.

-Care a fost secretul rezistenţei îndelungate în primul eşalon, 15 ani, până în 1989?

-Eram extrem de serioşi în tot ce făceam. Şi primele oferite jucătorilor erau modice, ne permiteam să le achităm fără întârzieri. Unele formaţii din provincie ofereau mult mai mult, stricau piaţa, Hunedoara, Reşiţa..., Noi nu ne-am întins mai mult decât ne era plapuma...

-Dintre antrenori cu cine v-aţi înţeles cel mai bine?

-Cu toţi, dar cu Gh.Constantin am avut o relaţie specială. Când a venit la Bacău, a dorit să-l aducă pe Coman, portarul. Un talent extraordinar, dar cu probleme. Intr-o vreme fusese portarul nr.1 al ţării, însă acel 0-3 de la Lisabona, din preliminariile Mondialului ’70, îl scosese din circuit. In 1975, l-am transferat la noi, onorând dorinţa lui Constantin. Totul a fost bine şi frumos, până când a început să lipsească cu săptămâna de la antrenamente. Evident, antrenorul îl trecuse pe linia moartă, mai ales că beneficia de un portar extrem de serios în tot ceea ce făcea, Ursache. Nu putea să se antreneze unul toată săptămâna şi la meci, duminica, să apere altul. După o astfel de escapadă, când nimeni nu mai ştia nimic despre el, m-am pomenit la prima oră a dimineţii cu Narcis Coman la club. “Tăticu-aşa mi se adresa- te rog, spune-i lui Constantin să-mi mai dea o şansă...,să mă ia în deplasare...”. Noi tocmai aveam un meci extrem de important pentru supravieţuire, la Cluj, cu CFR, amenintaţi şi ei cu retrogradarea...Cum să risc să-i spun lui Constantin să-l ia cu echipa? Până la urmă, am cedat insistenţelor şi antrenorul, după mai multe discuţii contradictorii cu mine, a acceptat. Vreau să spun că în partida aceea, Constantin a intrat pe teren cu portarul Coman, complet neantrenat. Clujenii au stat călare pe noi 80 de minute, dar Coman a fost fenomenal. A scos tot! Mai mult, în ultimele faze ale jocului, cu o degajare lungă, l-a pus pe Aelenei pe contraatac, care a marcat golul victoriei! Aşa ne-am salvat în campionatul acela. După Ghiţă, Narcis Coman a fost cel mai valoros portar care a apărat în poarta Sport Clubului!

-V-au trecut prin faţa ochilor mai multe generaţii de fotbalişti băcăuani...Opriţi-vă la un 11 ideal cu care, să zicem, am face faţă şi astăzi fotbalului din prima divizie...

-In mod obligatoriu, într-o asemenea echipă, de după 1975-când am preluat conducerea clubului,  ar încăpea: Coman- Margasoiu, Catargiu, Arteni, Cărpuci, Soşu, Botez, Avădanei, Chitaru, Vamanu, Burleanu, Andrieş...Arteni, de pildă, a fost un fundaş pe care doreau să-l evite toţi marii atacanţi ai momentului. Ii  luaseră, cum s-ar spune, frica...Ori de câte ori îl vedeau în teren, nu se simţeau în largul lor. Chitaru a fost o mare valoare, păcat că s-a stins atât de repede şi a avut sfârşitul pe care  l-a avut...

-L-am cunoscut pe vremea când devenise maseur la Partizanul (FC Cotidian-după 1989)...Işi făcea treaba conştiincios, încălzind fotbalişti care n-au avut nici 10 la sută din valoarea lui. Dar echipa nu a rezistat şi a ajuns pe drumuri. Nu-i mai dădea nimeni nicio atenţie, trăia din mila cunoscuţilor. N-am ştiut, însă, niciodată cine l-a descoperit.

-Nicolae Radu! Avea ochi...Radu- Dumnezeu să-l ierte şi pe el!- avea această calitate deosebită. Nu se înşela niciodată, în privinţa jucătorilor de perspectivă...

-După 1989, imediat după Revoluţie, aţi dispărut un timp din fotbalul băcăuan. A fost o  retragere impusă?

-Nu. Făcusem un preinfarct, chiar în timpul unui turneu cu echipa în Israel, iar medicii îmi impuseseră să nu mai merg pe stadion, să nu mai ascult nici măcar la radio meciurile echipei...Intre timp, la club, lucrurile se schimbaseră, fotbalul se despărţise de celelalte sporturi. Conducerea fusese încredinţată lui Onucu Rus şi V.Cincu...Apoi, au venit alţii, echipa a fost preluată de Constar, o firmă privată de construcţii, care  avea să dea faliment, după câţiva ani...

-De la Constar, a trecut apoi la Selena. Noua conducere v-a cooptat în structurile clubului. V-aţi întors. Cum aţi conlucrat cu Dumitru Sechelariu? Personal, l-am suspectat că a transformat fotbalul într-un orgoliu, un moft spre care au tânjit mulţi dintre îmbogăţiţii vremurilor noi. Toţi cei cu bani achiziţionau echipe de fotbal. Inainte de 89, mulţi dintre ei nici nu ştiau unde e stadionul. Se pricepea, într-adevăr, la fotbal?

-Sechelariu a fost, în tot ce a făcut, un autodidact! A avut tăria şi ambiţia  să se perfecţioneze. Unde nu se pricepea, întreba pe alţii. Ajunsese să cunoască elemente de tactică, deşi la început manifestase naivitate şi ignoranţă. Şi-a dorit foarte multe pentru fotbalul băcăuan. Nu a neglijat nici perspectiva, ţinând o strânsă legătură cu centrul de juniori, cu Liceul de Fotbal, şi stimulând jucătorii şi antrenorii de acolo, ori de câte ori era cazul...

-In paralel, aţi desfăşurat o consistentă activitate în cadrul FRF. Aţi făcut parte din stafful federal care a adus fotbalul românesc în primele 5 locuri din lume...

-Din 1993 şi până în 2005, am fost vicepreşedinte, membru în Comitetul Executiv, poziţie care m-a onorat. Şi astăzi conduc Comisia de Fair-Play din cadrul Federaţiei...

-Datele sunt, însă, diferite. Fotbalul românesc a alunecat, de la o campanie la alta...Nu vă mai întreb de cauze. Le ştiu toţi. Ce comparaţie aţi putea face, însă, între fotbalul de acum şi acela din perioada de tinereţe a activităţii dvs. fotbalistice?

-E un regres vizibil. Valoric, aş spune că Divizia C echivalează cu campionatul regional de atunci, Divizia B cu Divizia C, iar jumătate din actuala Divizie A cu Divizia B...Am coborât, deci, o treaptă.

-In acest context, îi mai daţi fotbalului băcăuan vreo şansă? Iată, Sport Clubul tocmai a revenit în Divizia secundă...

-Să ştiţi că eu cred în revenirea fotbalului băcăuan! Dacă anul acesta îşi va întări echipa, în următorul va putea ataca prima divizie. E o conducere tânără, ambiţioasă, are alături o Primărie dispusă să facă totul pentru sportul de performanţă, aşa că obiectivele se pot îndeplini!

-