Bulgarian

sâmbătă, 1 martie 2014

HANDBAL (F): ŞTIINŢA BACĂU-Dunărea Giurgiu 33-14 (18-8)

Pastel de primăvară

*ŞTIINŢA BACĂU-Dunărea Giurgiu 33-14 (18-8)

La Giurgiu, doar Dunărea mai curge. Echipa de handbal a ajuns un afluent care se îndreaptă încet, dar sigur, spre Apa Sâmbetei...Au plecat jucătoarele de bază, a rămas doar entuziasmul, care poate trăi de azi pe mâine şi fără performanţă. Se întâmplă şi la case mai mari (vezi Parlamentul şi Ministerul Finanţelor!). Dacă se străduiesc, giurgiuvencele pot câştiga duelul suferinţei cu eterna lanternă-roşie, Targovişte, şi vor primi bilete la teatru, mai ales că la Giurgiu, directorul instiutuţiei este maestrul Mircea.M.Ionescu, marele nostru cronicar sportiv pe care ni l-a furat scena...Studentele băcăuane au păşit în primăvară, cu o victorie concludentă. Dacă scorul ar fi fost 50-0 pentru elevele antrenorului Costel Oprea n-ar fi surprins pe nimeni. La 7-0 (min.8), însă, băcăuancele au ridicat piciorul de pe acceleraţie, au luat la ţintâ barele şi au scos la rampă portarul oaspetelor, care când întindea ambele braţe, acoperea întreaga Sala Sporturilor...Aşa s-a făcut că, la final, am consemnat “doar” o diferenţă de 18 goluri...E bine că fetele noastre dinamitează subsolul clasamentului şi fugăresc echipele din faţă, care au drept obiectiv asumat promovarea. Aşa înţeleg toţi că noi chiar existăm, şi-n sus şi-n jos, precum mercurul în termometre. Cu două viori în plus (eu le-aş fi vrut pe Andreea Trăilă şi Alecsandra Gavrilă, minunile seriei!) orchestra bacauană ar fi susţinut concerte în frac, pe alte meleaguri...Sa ne mulţumim, însă, cu ceea ce (încă) mai avem...Lăcrămioara Cîlici, Adina Cârligeanu, Cornelia Ţocu, Mirela Vâlcu, Bianca Dospinescu, Mădălina Roşu, Paula Ababei... (le trec aşa cum îmi vin în minte, pentru că şi florile le culegi la întâmplare) ne fac răsăritul de primăvară mai verde decât ne ajută fotbaliştii Sport Clubului. La 0-1 cu Rapidul, după autogolul antologic al lui Burcă- şut imparabil de la 10 metri, direct în vinclul propriei porţi- am închis  televizorul pentru trei zile de doliu local şi am ales handbalul. Aici e interzis să-ţi dai cu stângu-n dreptu!
                                                                                                    

Leonard POPA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu