*Interviu cu prof.Alexandra Theodora APOSTU (arbitru de fotbal)

“Nu spune lumii ce vrei tu să faci,  pentru că nu lumea îţi dă soluţii, ci doar Dumnezeu!”

        Prima dată, am întâlnit-o la o ediţie de început a Memorialului “Nicolae Florea” la minifotbal. O profesoară tânără şi frumoasă, însoţindu-şi echipa la o competiţie sportivă,  atrage mereu privirile. Ceea ce, iniţial, am crezut că e o sarcină strict de serviciu, am înţeles cu vremea că e o mare pasiune. Numai pasiunile adevărate ne fac vizibili paşii în nisip sau iarbă. Colegii din presă, mai familiarizaţi cu farmecul şi ambiţiile eşaloanelor inferioare,  mi-au vorbit mereu laudativ de un arbitru care, cu seriozitate şi migală- de-a dreptul pedagogice-  bate în lung şi-n lat întrecerea judeţeană, în căutare de experienţă şi  afirmare. 2015 a venit cu o veste de prima pagină pentru profesoara Şcolii “I.Creangă” din Bacău, Alexandra Theodora Apostu. Arbitrul,  pe care îl ascunde cu mândrie şi discreţie profesională în spatele unui ecuson, tocmai a fost nominalizat pe listele FIFA… Felicitări, Alexandra!

                                                                                                                       Leonard POPA

-Vă amintiţi primul meci de fotbal văzut de dvs.? Unde s-a întâmplat, pe stadion sau la tv?

- În mod sigur, primul meci de fotbal văzut, a fost live ..Un meci de-al tatălui meu.., dar fără să-mi amintesc de el, fiind prea mică.

-Cum aţi ajuns să arbitraţi? L-aţi practicat? Oneştiul a avut o puternică echipă de fotbal feminin în anii 90…Apoi, ştiu că o arbitră, care a ajuns să conducă partide din turneul final al Mondialului, Irina Mârţ, a fost portar în echipa oraşului său, Roman. A dat o probă de joc, chiar şi la echipa din Bacău, dar nu l-a convins pe Sorin Avram, antrenorul formaţiei feminine băcăuane…

-Am ajuns la fotbal din întâmplare, ca mai toată lumea care se învârte în acest fenomen. Nu m-aş fi gândit nicio clipă că o să ajung arbitru de fotbal. Eram elevă la Liceul Sportiv, practicam handbalul- îmi plăcea foarte mult- dar, cum lucrurile nu ies după cum le plănuim noi, această pasiune (handbalul) a rămas undeva în urmă şi "a apărut" arbitrajul. Eram la un meci de fotbal de liga a IV-a, împreună cu tatăl meu, şi- ca tot omul necunoscător, dar priceput la toate- comentam prestaţia arbitrilor. Încă mă mai amuz de îndrăzneală mea copilărească de atunci, dar imitam şi eu ce vedeam pe margine... În acel moment, observatorul jocului, domnul Buhalău, mi-a recomandat prietenos: "nu ar fi bine să vii la cursurile de arbitraj, dacă tot îţi place fotbalul ?". ..Câteva clipe, mi-au lipsit cuvintele, dar apoi, fără să-mi dau seama, am răspuns da!  După ceva timp (să fi fost vreo 2 luni de aşteptare, în care curiozitatea mea atinsese cote maxime) am primit telefonul domnului Buhalău care mă anunţa că încep cursurile şi că prima mea "carte de arbitraj" o pot împrumuta de la dumnealui. Aşa am început arbitrajul, dar drumul este lung, chiar dacă la început părea simplu. Vreau să-i mulţumesc acestui om distins, întrucât ştie să fie pozitiv în asemenea situaţii şi reuşeşte să transmită această stare tuturor celor cu care intră în contact.

-Unde şi când aţi debutat în arbitraj?

-La Oneşti am început arbitrajul, la Oneşti am debutat. Meci de juniori, începutul anului 2006, cu mari emoţii, foarte stângace, dar cu oameni dragi alături de mine.

- Ati arbitrat în diviziile inferioare, prin judeţ...Unde v-a fost cel mai greu să o faceţi?

-Am arbitrat, încă arbitrez şi îmi doresc ca fiecare week-end să fie cu meciuri în judeţ sau în ligile superioare. Se ştie că arbitrajul în ligile inferioare nu este deloc uşor. Nu mi-a fost simplu ca femeie să mă impun, dar am încercat să fiu eu, să fiu pozitivă şi să-mi ascult colegii cu mai mare experienţă, care mă încurajează mereu. Timpul, experienţa acumulată, gândirea antrenată mă fac să fiu relaxată, dar concentrată, în acelaşi timp, pe ceea ce am de făcut în teren. Iar asta mă ajută să pot deosebi ceea ce trebuie să pun la suflet de ceea ce sunt răutăţi. Întâlnim fel şi fel de oameni… Important este să ştim să-i “cernem". Desigur, de multe ori, mi-a fost dat să aud multe "dulciuri" la meciurile de judeţ, dar am convingerea că tocmai acele meciuri m-au făcut să-mi doresc să fiu mai bună, să promovez şi să pot fi un om mai bun. Greu este, şi dacă eşti la liga 4, şi mai sus… Important este să-ţi zici mereu: aceasta este ziua mea cea mai bună, azi sunt omul care se poate concentra 100%, azi pot gândi limpede şi azi pot lua deciziile cele mai bune! Ziua asta contează. Mâine e departe…

-Când arbitraţi, simţiţi că spectatorii sunt, mai curând, de partea dvs. decât de partea jucătorilor?

- Când arbitrez,  sunt doar eu cu mine pe teren. Poate părea ciudat…Încerc să colaborez cât mai bine cu colegii mei şi, făcându-ne meseria, să conducem un joc pe care îl privesc cu cea mai mare seriozitate. Spectatorii sunt în tribună pentru meciul de fotbal, nu pentru arbitri. Ce vorbesc ei, nu este treaba mea. M-am educat să nu-i mai aud, indiferent că vorbesc de rău sau de bine.

-Cum aţi primit vestea nominalizării pe listele FIFA?

- Mulţumesc lui Dumnezeu pentru această bucurie!

- Numiţi câteva din calităţile pe care trebuie să le aibă o femeie-arbitru...

-Fiecare om are calităţile sale. Important este să şi le îmbunătăţească, să şi le dezvolte şi să creadă în puterile lor. Ca femeie-arbitru, trebuie să ai personalitate, curaj, onestitate şi să fii foarte tare din punct de vedere psihic. Pentru mine, nu există arbitru şi arbitră, ci doar arbitru! Deci, indiferent că eşti bărbat sau femeie, arbitrezi după aceleaşi reguli, aceleaşi meciuri. Trebuie să fii la fel de bine pregătit! Cred că femeile sunt, totuşi, mai ambiţioase.

-Intuiesc mai bine fazele jocului?

-Intuiesc fazele acei arbitrii care sunt concentraţi, care sunt pregătiţi fizic, psihic, care au un echilibru în tot ceea ce fac.

- Ce proiecte (mai) aveţi în arbitraj?

- Proiectele prefer să le păstrez pentru sufletul meu, să muncesc şi să mă rog pentru sănătatea de care am nevoie spre a le putea îndeplini. Nu spune lumii ce vrei tu să faci,  pentru că nu lumea îţi dă soluţii, ci doar Dumnezeu!

-Cum împăcaţi munca didactică, la catedră, cu prezenţa pe stadion?

- Meseria de profesor mi-am dorit-o încă din liceu. Atunci am realizat ce înseamnă să stai între oameni... Cred că se îmbină foarte bine aceste două lucruri. Îmi fac cu drag meseria. Merg relaxată la serviciu, zâmbesc, apoi merg liniştită la antrenament. Este o meserie care îmi permite să am timp pentru ceea ce îmi place cel mai mult, arbitrajul!

-Aveţi colegi- profesori de ed.fizică- pe care nu-i mai vede nimeni niciodată, pe stadioane sau în Sala Sporturilor, la nicio competiţie sportivă, care nu practică niciun sport...Ce le-aţi transmite acestora?

-Probabil că fiecare are motivele lui, atunci când decide să se rupă de competiţii, de freamătul sălilor de sport şi al stadioanelor… Timp există, însă, pentru orice, atâta timp cât eşti interesat. Eu le pot spune doar că, atunci când simţi că faci un lucru care nu-ţi dă satisfacţii, să renunţi ...Gândeşte, fii matur şi încearcă altceva!

-