Grigore Sichitiu, între Sport
Club, Federaţie şi COPPA DEL MONDO
În jurul Federaţiei Române de
Fotbal sunt parcate fel de fel de maşini. Multe dintre ele au număr de
înregistrare străin. Cât fumez o ţigară, trag cu urechea la discuţiile persoanelor care aşteaptă, ca şi mine, să li se permită accesul în clădire. Sunt
mai interesante decât ceea ce poţi afla în interiorul său. Fotbalul nostru
suferă de discreţie cronică! Se vorbeşte, bineînţeles, despre fotbal şi, mai
ales, despre transferări. Înăuntru, Mircea Frăţilă se învârte ca un titirez,
încercând să obţină aprobări pentru cei care vor să joace în campionatul
Ciprului, unde respectivul e un fel de consilier al clubului Omonia Nicosia.
Undeva la etajul 1, dau peste Costel Solomon. Nu-şi face griji. Îndeplineşte
toate condiţiile pentru a juca în Grecia. La etajul 2, surpriză, îl întâlnesc
pe fostul preşedinte al Sport Clubului, prof.Corneliu Costinescu. În altă
parte, cineva vorbeşte despre transferul lui Răducioiu la Bari. Cică italienii
l-ar fi curtat şi pe Timofte II, dar acesta va alege Portugalia…Negăsindu-l pe
Mircea Pascu, preşedintele FRF, căruia aş fi vrut să-i solicit un interviu, am
urcat până la etajul 4 al clădirii, acolo unde ştiam că îl voi găsi în
calitatea sa de instructor tehnic la Departamentul Sportului, pe prof.Grigore
Sichitiu, până nu de mult antrenor al Sport Clubului…
-Aţi plecat de la Bacău în
condiţii obscure…
-Eu am venit la Bacău în ideea că voi reuşi să pun în practică acumulările
metodice pe care le-am dobândit la lotul naţional, în vremea când acesta era
antrenat de Mircea Lucescu. Mă bazam, deci, pe experienţa mea, câştigată în
timp, prin participarea la numeroase congrese fotbalistice, organizate în
Europa. Când am ales Bacăul, am ales un climat şi un mediu pe care le cunoşteam
şi în care doream să investesc toată această experienţă. Există, însă, şi în
fotbal o limită pe care nimeni nu o poate depăşi. Concret: nimeni nu a reuşit să
reconstituie o echipă mai repede decât în trei ani. Lucescu a reconstruit
Dinamo în trei ani. Mateianu a făcut acelaşi lucru, la Baia-Mare, în patru…Deci
gândul cu care am venit la Bacău a fost ca, în pofida unor mari greutăţi, să
realizez acest obiectiv. Din cei 28 de jucători, 14 erau în vârstă de 30 de
ani, iar vârsta este unul din elementele-cheie ale formării unui lot. Tocmai de
aceasta, în perioada de vară-iarnă, am adus la Bacău 7 jucători tineri şi
talentaţi, intenţionând să formez o echipă pe care să n-o poată destrăma
nimeni, aşa cum a rămas Corvinul, încă zece ani după ce a plecat Lucescu. Tot
ce încercam eu să fac fusese, deci, experimentat de alţii, cu rezultate notabile,
aşa că nu pot fi acuzat, în niciun fel, că aş fi venit la Bacău să descopăr
becul electric…Încă de la început, am fost convins că nu-i voi putea schimba pe
jucătorii mai în vârstă, dar am încercat prin toate mijloacele, să formez un
climat şi o mentalitate care să creeze bazele unor performanţe ulterioare. Din
păcate, la Bacău, jucătorii nu se gândeau să joace mai bine. Nu-şi făceau prea
multe probleme nici cu punctele- de agoniseala acestora ocupându-se conducerea
clubului, prin fel de fel de tertipuri, în genere, cunoscute. Aşa se explică de
ce în ultimele cinci sezoane, echipa nu a crescut cu nimic, îmbătrânind de la
an la an. Văzându-mă în această situaţie neaşteptată, am pus şi eu atunci o
întrebare firească. „Când vreţi să reconstruim această echipă?”. Acesta a fost,
însă, momentul care a declanşat conflictul meu, definitiv, cu jucătorii
bătrâni, pentru că aspiraţiile lor intelectuale şi fotbalistice erau consumate.
După cum ştiţi, nu eu am câştigat această luptă, ci…adepţii marcajului pe tot
terenul, idee total greşită, dar foarte comodă, numai bună de pus în practică
în partidele de old-boys.Ani în şir, această echipă a fost puternică nu prin
jucătorii ei, ci prin reprezentanţii săi! Or, eu doream exact invers, ca să nu
mai fim puşi în situaţia de a cheltui enorm şi a trăi la nesfârşit din mila
altora…
-Între timp, lucrurile s-au
mai schimbat. Noua conducere a clubului, cei doi antrenori depun eforturi
considerabile pentru formarea unei mentalităţi propice performanţei…Dacă vi
s-ar mai propune vreodată să reveniţi la Bacău, aţi accepta?
-Aş accepta ori de câte ori mi s-ar propune să devin antrenorul unei
formaţii de fotbal, dar nu ştiu dacă la Bacău, pentru că a doua oară, aş
analiza de zece ori mai mult posibilităţile de progres ale echipei. Vreau să
fiu bine înţeles: durerea mea este că tocmai acolo unde am crezut mai mult nu
am reuşit şi nu din vina mea! În ceea ce îl priveşte pe fostul preşedinte al
clubului, vă pot spune sincer că dl.Corneliu Costinescu mi-a acordat tot
sprijinul. Abia la sfârşit am aflat că până şi dânsul era izolat de cei care
„susţineau” din umbră echipa. Pentru că nu fostul preşedinte al clubului era
cel care avea banii echipei. Banii se aflau, de fapt, în altă parte, iar omul
care îi avea se credea cel mai important om de pe lumea aceasta. Eu nu am aflat
decât târziu aceste amănunte.
-Aţi participat la Cupa
Mondială din Italia 1990…Care este locul fotbalului românesc în lume la ora
actuală?
-La recenta ediţie a CM din Italia s-a reuşit cea mai mare performanţă a
fotbalului românesc, cu o generaţie de jucători înzestraţi, care au îmbinat
într-un mod fericit specificul fotbalului latin (Hagi-Sabău) cu jucătorii de
tipul anglo-saxon (Gh.Popescu, Andone). Prin urmare, această îmbinare de
stiluri, greu de realizat, a fost benefică pentru modul în care s-a exprimat în
teren selecţionata noastră, iar meritul revine tuturor antrenorilor care au
pregătit un timp reprezentativa României.Desigur, se pot aduce şi critici. Nu
doresc să mă refer acum la acest lucru.E momentul să învăţăm că fotbalul este,
în primul rând, o superbă stare de spirit, iar cine nu se molipseşte de ea nu
va putea realiza nimic, nici ca jucător, nici ca antrenor. Dacă nu vom fi nişte
entuziaşti, nişte optimişti, nu vom putea face niciodată nimic. Poate că echipa
noastră ar fi putut mai mult.Dar alte echipe au jucat mai bine decât noi şi au
pierdut. Calitatea jocului este un factor discutabil, pentru că noi, ca
antrenori, punem pe primul plan rezultatul.Fotbalul nu se premiază pentru
frumuseţe. Vrând să joci frumos, rişti.Şi cine a riscat la acest Campionat Mondial
s-a cam păcălit. E cazul Braziliei!
-Ce se mai joacă astăzi în
lume?
-Acest Campionat Mondial a avut puţine realizări spectaculare. În primul
rând, adversarii s-au cunoscut foarte bine: surprizele pe care şi le-au
pregătit unii altora n-au mai fost posibile. Marele câştig al acestui turneu final a fost creşterea gradului de complexitate a fenomenului
fotbalistic. Jocurile disputate au fost de o complexitate deosebită. Golurile
înscrise nu au fost spectaculoase pentru
că mai toate au fost urmarea unor acţiuni „muncite”, pe muchie de cuţit.
Echipele s-au strâns la mijlocul terenului şi nimeni nu a mai putut ajunge atât
de uşor în careul adversarilor. Cine a crezut că la actualul Campionat Mondial
va putea pune în practică învăluirile, dublările…s-a înşelat. Din punct de
vedere al sistemului de joc, în Italia, echipele nu s-au mai desfăşurat în
sistemul 1-2-5-2 sau altcumva. Dinamica jocului a fost aceea care a impus
aranjarea în teren şi nu invers. Cu siguranţă, acest aspect e un semn al
complexităţii şi o dovadă certă că fotbalul se află în progres.
PS:
În sezonul 1989-1990, Sport Club Bacău a
ocupat locul 15 ( 34 12 5 17 43:56 29 puncte) salvându-se în ultima clipă;
Grig.Sichitiu a fost antrenor principal la echipă în turul campionatului, după
care a fost schimbat cu Mircea Nedelcu, o dată cu trecerea formaţiei sub
patronajul Societăţii CONSTAR
iulie 1990 (ziarul
„Deşteptarea”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu