Cupa
Campionilor (F): ŞTIINŢA BACĂU-TAURON DABROWA GORNICZA 3-1
Cu biciul
la cingătoare!
Ştiinţa Bacău învinge
nişte poloneze de care-după partida de handbal de la Mondiale-începuse să ne fie teamă. Meciul acesta trebuie pus în
ramă şi arătat duşmanilor, când le este lumea mai largă şi mai dragă. Iată ce putem dacă scoatem cireşele de la
urechi şi punem biciul la cingătoare! Moştenitoarele lui Jan Sobieski, trufaşul
rege polon care şi acum mai umblă prin manualele de citire, să sperie copiii
moldovenilor, au venit la Bacău să culeagă lauri, dar se vor întoarce acasă, pe
şapte cărări, semănând ghindă în cronici...M-am născut în anii când, dacă
dădeam peste o echipă de fotbal poloneză, ne făceam cruce şi tot încasam 8
boabe. UTA, campioana ţării (pentru că numai la Arad se dădeau goluri din
foarfecă) mergea la Varşovia ca un domnitor mazilit, cu capul înainte... După
meciul câştigat de fetele lui Florin
Grapă în Cupa Campionilor, cu 3-1,
cu tot avansul de un set, pe care l-am oferit adversarelor, conform
protocolului încheiat, în calitate de gazde ospitaliere, am înţeles, în
sfârşit, de ce contesa Walewska n-a fost primită de Napoleon în exil, pe insula
Sf.Elena...Acesta şi-ar fi dorit-o pe Alexandra
Sobo! Băcăuanca noastră, care şi-a
refuzat un deceniu statutul de cea mai bună voleibalistă a ţării, sfârşeşte
anul îngenunchindu-şi toate adversarele la fileu. Blocajele sale, dublate de
hotărârea din teren a argentiniencei Mimi
Sosa, şi triplate de consistenţa în joc a slovenei Monika Potokar fac din Ştiinţa un car alegoric. Să le rupem gura ălora care încă mai
strigă prin subsolul campionatului naţional “Hai Bacăul, Hai Dinamo!”
(că nu se ştie...). La începutul sărbătorilor de cetină, toţi brazii seamănă cu
voleibalistele noastre. Ce e verde acum, va fi verde şi la vară!
Leonard POPA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu