Interviu cu handbalista Tereza TAMAS-PISLARU (Zajecar/Serbia)

“Echipa naţională nu se refuză, este o onoare...”

    Pentru Tereza-Ludmila TAMAŞ-PĨSLARU (n.28 aprilie 1982/ Roman), handbalul a însemnat încă de la început un şir neîntrerupt de succese şi speranţe împlinite, ca o umbră a uriaşului său talent nativ. Campioană europeană de junioare în 1999 şi de tineret în 2000, portarul format în surprinzătoarea pepinieră a Romanului a continuat ascensiunea şi în anii senioratului, rămânând definitiv în inimile tuturor celor care au văzut-o apărând la Silcotub Zalău, Oltchim Rm.Vâlcea sau la Naţională. Sunt goal-keeperi pe care banca de rezervă îi inhibă şi îi scoate din circuitul marii performanţe. Nu a fost niciodată  cazul Terezei Pîslaru, convocată în prima reprezentativă a ţării, chiar şi atunci când le seconda pe Luminiţa Huţupan sau Talida Tolnai în echipa vâlceană. Multe dintre succesele celor din prim-plan se leagă de încrederea în forţele proprii pe care le-o dau întotdeauna valoarea şi devotamentul celor din spatele lor... Semnatară a argintului mondial obţinut de România la Sankt Petersburg în 2005, Tereza continuă să-şi aureoleze palmaresul la 8 ani distanţă, cucerind în ultimul sezon eventul sârbesc, Cupa şi Campionatul, cu actuala sa echipă de club, Zajecar. Ajunsă la vârsta maturităţii depline, sportiva romaşcană este imaginea vie a performerului pe care doreşti să-l vezi cât mai mult şi mai des în arenă...

Leonard POPA

-Cum e viaţa la Zajecar, Tereza? Te-ai obişnuit cu arena şi ceea ce este dincolo de ea?
-La Zajecar a fost o experienţă frumoasă într-un orăşel mic cu oameni sufletişti, iubitori de handbal. M-am obişnuit repede cu echipa pentru că erau foarte multe jucătoare din străinătate, Spania, Ucraina, Croaţia, Ungaria, aproape toate vorbind foarte bine limba engleză. In afara arenei, am întâlnit un domn care a studiat în România şi vorbea perfect româneşte, şi care ne-a ajutat cu tot ce aveam nevoie.
-Cum ai caracteriza campionatul Serbiei? Este mai puternic decât cel al nostru? In trecut, acolo, în fosta Iugoslavie, era o şcoală de handbal teribil de puternică.
-Nu cred e mai puternic decât campionatul României. Majoritatea echipelor mizează pe jucătoare tinere, deoarece, la fel ca şi în handbalul românesc, sunt probleme financiare, iar jucătoarele consacrate din Serbia aleg să plece în străinătate.
-Ati castigat, anul acesta, Cupa şi campionatul…V-aţi impus detaşat? Ce ne poţi spune despre echipa unde evoluezi care, în trecut, a jucat în cupele europene chiar şi împotriva echipelor româneşti?
-Campionatul s-a jucat până în penultima etapă. Contracandidata la titlu, echipa din Jagodina, a câştigat şi ea toate meciurile, in afară de cele două partide cu RK Zajecar, la care s-a adăugat un egal cu ZRK Radnicki Kragujevac. RK Zajecar a câştigat campionatul în ultimele 4 sezoane, iar eu am făcut parte din lot în ultimele două. Echipa a avut probleme financiare, deoarece câţiva sponsori s-au retras după ce am ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor. Din aceste motive, câteva jucătoare de bază au cerut rezilierea contractelor, părăsind echipa. Astfel, jumătate din campionat a fost foarte dificil, 7-8 jucătoare fiind nevoite să joace meci de meci. Cred că fost cel mai muncit campionat din cariera mea de până acum.
-Plecarea ta de la Oltchim a stârnit numeroase regrete...Traversai un moment bun al carierei, chiar şi la Naţională ai avut evoluţii unanim apreciate. A fost o alegere bună, la momentul respectiv?
-Plecarea de la Oltchim nu a fost alegerea mea…La sfârşitul sezonului 2010-2011, eu şi câteva jucătoare din echipa de atunci am fost anunţate că nu mai este nevoie de serviciile noastre. In consecinţă, am fost informate că putem să ne căutam echipe, clubul dorind să ne rezilieze contractele. 

-Acum, vezi ce se întâmplă la Oltchim...Parcă toată lumea a dezarmat. Nu mai are nimeni tăria să lupte, să reziste pe baricade. Ai fost mult timp acolo. Unde şi când s-a greşit? Se putea evita colapsul celei mai galonate formaţii româneşti de după 1989?

-Despre Oltchim nu am ce să spun, nu ştiu unde s-a greşit şi cine. Sponsorii şi conducerea sunt în măsură să decidă acest lucru.
-Cum se vede handbalul feminin românesc din exterior?
-Handbalul românesc este apreciat în străinătate, avem jucatoare de perspectivă, care cred că pot face faţă în orice campionat străin.
-Romanul cum l-ai regăsit? Iată că şi echipa de acolo, de unde ai pornit în lume, e capabilă de obiective superioare pe care să le şi îndeplinească...
-Mi-a făcut plăcere să văd că oraşul s-a schimbat foarte mult în bine, de când am plecat. Chiar se vede că Primaria şi Consiliul Local se implică în proiecte. Avem un parc frumos, s-a construit un bazin de înot, curăţenia în oraş se vede, am înţeles că există un proiect pentru reamenajarea ştrandului. In sfârşit, arată ca un oraş european. Mă bucur că la Roman avem o echipă în prima Ligă şi cel mai important este că reuşeşte să rămână acolo şi, cine ştie, poate chiar să joace într-o cupă europeană. La HCM, sunt oameni apropiaţi de handbal care asigură condiţii excelente pentru jucătoare.
-Gânduri de...Naţională? Nu cumva, traversăm o perioadă cu foarte mulţi portari buni pe metru pătrat?  Mă refer la tine, Talida, Paula, Mihaela Smedescu...
-Naţionala a avut întotdeauna portari de valoare, cred că a fost postul care a fost întotdeauna acoperit. Dacă va fi nevoie de mine la reprezentativă, voi răspunde cu plăcere la convocări. Echipa naţionala nu se refuză, este o onoare să joci pentru ţara ta.
-In ce campionat ţi-ar plăcea cel mai mult să evoluezi?
-Nu cred că este important unde joci, cel mai mult contează să ai atitudine de profesionist.
-Familia ce  face?
-Familia este foarte bine, avem o fetiţă, Jessi, care ne umple viaţa.