Interviu cu prof.Ştefan DEACU (fostul mare handbalist al Ştiinţei Bacău)

“Eu am părăsit Bacăul împotriva voinţei mele…”

@Interviu cu prof.Ştefan DEACU (fostul mare handbalist al Ştiinţei Bacău)

   

      După Petre Papp (“bombardierul” Sport Clubului pe “zgura” din Parcul Libertăţii în deceniul 6 al secolului trecut, devenit golgeterul campionatului cu 100 de goluri, fiind propulsat,însă, de o constelaţie handbalistică incontestabilă, dominată de Tase, Gheorghevici şi Cservenka), Ştefan DEACU a fost cel mai important şi iubit handbalist băcăuan din perioada imediat următoare. Component al mai “tinerei” Ştiinţa (echipă care şi-a impus numele în “mariajul” cu mai vârstnicul Sport Club, după promovarea în primul eşalon), Fane a fost pentru Bacău “matadorul” care îngenunchia invincibilele Steaua şi Dinamo, într-o vreme când respiraţia handbalului masculin românesc încă mătura întreaga Europă, făcând-o să tremure din toate balamalele. Inteligenţa tehnico-tactică, aruncările sale ca din tun, de dincolo de linia…orizontului, cu care muta porţile din loc, au făcut din Ştefan Deacu handbalistul nepereche, cel care ridica întreaga sală băcăuană în picioare, determinând-o să-i strige numele minute în şir după terminarea partidei. In lupta sa cu prezentul decadent, înarmat cu tăria trecutului, “Sportul Băcăuan” l-a (re)descoperit pe inegalabilul Fane Deacu în celălalt capăt al ţării, la Arad, acolo unde îşi desfăşoară activitatea de antrenor în cadrul Liceului Sportiv din localitate. Cel care, în urmă cu 30 de ani, se lua la trântă, de unul singur, cu Yugoslavia legendarului Radivoj Krivokapic, înscriindu-i tot atâtea  goluri cât toate celelalte formaţii la un loc, a avut amabilitatea de a ne acorda primul interviu “băcăuan” de după 1989…

Leonard POPA

-Domnule Deacu, aţi îmbrăcat de peste 60 de ori tricoul Naţionalei… Călărăşean la origine, aţi venit la Bacău, ca student, şi aţi ajuns cel mai iubit handbalist băcăuan din toate timpurile…Greşesc?

-Nu, aşa a fost atunci, dar nu ştiam că am fost atât de iubit acolo…Adevărul e că am jucat într-o echipă foarte bună. Ştiinţa era de neînvins acasă, iar în deplasare le făceam probleme tuturor, chiar şi “granzilor” Steaua şi Dinamo. Noi am fost singurii din provincie care i-am învins pe stelişti, la Bucureşti, cu 6 goluri diferenţă, şi nu uitaţi că pe atunci, la ei, încă mai  jucau ultimii campioni mondiali pe care i-a dat handbalul masculin românesc, Birtalan, Kicsid…

-Era Ştiinţa, o formaţie studenţească, atât de puternică? Imi amintesc că, mai mereu, terminam campionatul sau Cupa României, pe locurile 3-4…Ce colegi de echipă v-au rămas în memorie?

-Pe vremea aceea, formaţiile studenţeşti erau puternice şi extrem de ambiţioase. Amintiţi-vă şi de Poli Timişoara…La Bacău, deşi după terminarea facultăţii plecau o grămadă de jucători foarte buni, veneau mereu alţii.  Nu uitaţi că în judeţ mai exista o echipă în prima ligă, cea din Oneşti, care avea jucători excelenţi precum fraţii Berbecaru, Blaş, Smerea, Arsenie. Şi orientarea lor era tot către Ştiinţa, unde îi aveam colegi pe Boroş, Nicu Vasilca, fraţii Voinea, Covaciu (actualul antrenor al echipei feminine “U” Cluj-n.n.), Giani Hornea, portarul Neşovici, Vasilache…Plecaseră fostele vedete locale, Tase şi Odaie, dar lumea nu apucase să-i regrete, întrucât avea cine să-i înlocuiască…Sala Sporturilor era mereu plină până la refuz, nu ajungeau biletele pentru toţi suporterii… Handbalul masculin românesc încă era o forţă în lume. Spaniolii nici nu existau, de nordici nu auzise nimeni. Aici, în Est, se dădeau toate bătăliile handbalistice importante.

-Echipa de atunci ar fi făcut faţă astăzi, în competiţiile interne?

-Eu sunt convins de asta, ba chiar consider că Ştiinţa de atunci a avut o valoare superioară faţă de cele  mai multe formaţii de astăzi din campionatul intern. Se juca prin talent, prin tehnică individuală desăvârşită, poate, nu cu aceeaşi forţă. Incrâncenarea din teren era, însă, aceeaşi…Şi ambiţiile erau mult mai mari.

-Haideţi să mai lămurim un aspect. Când aţi plecat de la Ştiinţa, după terminarea facultăţii, aţi lăsat în urmă o mulţime de regrete. Aici eraţi adulat. S-a spus, atunci, că aţi plecat în urma unui conflict cu antrenorul Nicolae Guidea, care era şi profesor la Institut. S-a exagerat cumva?

-A fost şi aşa ceva…Dar neînţelegerile au pornit de la faptul că nu mi s-a asigurat la repartiţie un post în Bacău. Singurul care a “prins” Bacăul a fost Hornea, extrema…Eu am fost nevoit să plec, împotriva voinţei mele, la Constructorul Arad, întrucât cei de aici s-au oferit sa-mi asigure postul respectiv. Aveam 26 de ani şi cei de la Bacău mă considerau bătrân. Se bazau pe ceea ce se întâmpla, an de an…Veneau alţii…In opinia celor de acolo, nimeni nu era de neînlocuit. Astăzi, handbaliştii sunt longevivi şi joacă, fără probleme, până la 35-36 de ani.

-După 1990, când am obţinut ultima medalie la Mondiale, handbalul masculin a intrat în derapaj. Nu mai suntem ceea ce am fost, nu mai ţine nimeni cont de noi. Noi care i-am învăţat handbal pe mulţi…Care sunt principalele motive? Nu mai avem talent în acest sport care era considerat “al nostru”, aşa cum fotbalul e “al brazilienilor”?

-Nu am dus lipsă niciodată de talente. Nici în tot acest răstimp… Principalul motiv a fost lipsa investiţiilor. Inainte de 1989, totul era asigurat de autorităţi, echipament, transport, îndemnizaţii… Astăzi, nu se mai dă nimic. Te descurci cum poţi. Mai erau, poate, şi plăcerea jocului, atracţia şi motivaţia studenţiei, acum, acestea contează mai puţin. Eu jucam pentru o îndemnizaţie de 1800 lei, cum era pe atunci, eram angajat la IRAV, dar nu mă plângeam, câştigam cam cât un profesor debutant…Acum, nu mai stă nimeni la echipă în aceste condiţii.

-Si totuşi, handbalul feminin prezintă o altă realitate…Fetele le-au luat-o cu mult înainte băieţilor, ele n-au fost nevoite să se descurce în aceleaşi condiţii?

-Nu. In handbalul feminin, s-a investit mult mai mult, după 1990. Cel mai vitregit a fost handbalul masculin.

-Campionatul a început…Chiar astăzi, când v-am descoperit la Liceul Sportiv din Arad, unde vă desfăşuraţi activitatea, este programată o primă partidă. Ce aşteptaţi de la această nouă ediţie?

-Sper să fie o ediţie spectaculoasă. Oricum, la Bacău, s-a făcut o treabă excelentă cu Eliodor Voica. Ştiu că s-a implicat decisiv Primăria. Un jucător de acolo a trecut şi prin mâinile mele, Marius Novanc…Va fi un duel palpitant cu formaţia din Constanţa. Sunt curios să văd şi cum se vor descurca  în grupele Ligii, dacă acele transferuri din afară vor confirma…

-Sunteţi împotriva “stranierilor”?

-Nu, dacă vom şti să ne protejăm şi elementele autohtone. Am înţeles că Federaţia tocmai are în vedere să creeze un astfel de cadru. Handbalul românesc nu poate progresa doar cu ajutorul stranierilor.

-La Arad, aţi preluat cam toate echipele de băieţi. De dimineaţă până seara sunteti la antrenamente. Am înţeles, însă, că aveţi probleme de finanţare…

-Mari probleme! Nu avem niciun investitor privat în handbalul arădean. Mai mult, partidele de campionat cu echipa de ligă secundă nici nu le vom susţine la Arad, întrucât Primăria nu ne-a permis să folosim sala Liceului Pedagogic. Vom juca într-un sat, la Macea…O echipă de juniori, cea de 1994, am fost nevoiţi să o retragem din campionat. Nu mai interesează pe nimeni handbalul aici…

-La Bacău, când aţi fost ultima dată?

-In 1996. Ţin minte că ne-a ajutat mult fostul meu coleg de echipă Alex.Eftene, care era preşedintele secţiei de handbal în cadrul clubului Ştiinţa. Venisem cu o echipă de juniori.

-Mai ţineţi legătura cu vreun coleg din echipa Ştiinţei?

-Astăzi, mai puţin…Mai mult cu călărăşenii mei, cu Tase şi Odaie…

-Şi ei sunt tot din Călăraşi?! Ce mai fac?

-S-au pensionat. Tase e stabilit în Bucureşti, pensionar al Ministerului de Interne. Odaie e la Baia-Mare, unde a jucat până ce s-a retras.Trec anii…

-Rămân amintirile, domnule  Deacu…