Scrisoare din Baku
Din capul locului, vă anunţ că, dacă s-ar fi considerat că s-a jucat
fotbal, nu volei, scorul normal ar fi fost 7-4.
Şi asta pentru că la pauză, adică înainte de setul al doilea, noi am cerut ceai
de tuse, iar azerele au deschis, deja, şampania. Lucrurile sunt clare, suntem fraţi de cruce cu cei de pe aici. Ne-am
născut odată, de asta ne şi confundă lumea de afară, după nume. Am stat, însă,
la mese diferite şi pe noi nu ne-au iubit ospătarii. N-am mâncat niciodată
săbii înroşite în foc. Ce să facă biata Mihaela
Albu (altminteri, o fată admirabilă), când o vede înalţându-se la fileu pe Strashi Filipova, uraganul Bulgariei?
Sare într-un picior cum ştie din poveştile bunicii că se alungă fulgerele de
toamnă, dar nu-i suficient. Azerii nu cred în eresuri, pentru că dorm noaptea
cu capul pe saci de bani. Noi doar îi visăm. Am crezut o vreme că Ioana Baciu e soră cu biciul de Crăciun
şi cnuta. M-am înşelat…La Baku ,
mama tuturor împuşcăturilor peste fileu este Jovana Brakocevic, o sârboaică recrutată şi ea în poligoanele
musulmanilor. Am pierdut, iarăşi, fără să ciugulim nimic, dar măcar nu i-am mai
făcut pe cei din Târgovişte să-şi scuipe în sân şi să-şi frece palmele ca
bancherii. Dacă pierde numai cu 3-0, dar joacă aşa cum a făcut-o Alexandra Sobo, în momentele de
inspiraţie cu adversarele din Liga Campionilor, Ştiinţa nu pune în pericol
liniştea campionatului intern, iar cei de prin federaţie pot sforăi, în
continuare, fără să-i audă nimeni. Acasă,
o aşteaptă luna şi cerul înstelat…
Leonard POPA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu