Braţul Anei
Echipa Ştiinţei s-a schimbat peste vară precum faţa celui care îşi află
buzunarele sparte. Conducerea clubului a ajuns la concluzia că mai bine
angajează un coşar care să le treacă zilnic prin faţă jucătoarelor decât să
caute să ademenească altele, cu bomboane şi prăjituri. Deci, cu norocul
înainte, dar şi cu harul antrenorilor C.Oprea şi Giani Hornea, sperăm să
prindem şi zile mai răsărite, nu numai apusul soarelui, dar asta mai încolo…
Cu handbalistele din Piatra Neamţ-tot
mai întinerite de la an la an- n-am jucat mai rău decât ştim s-o facem,
dimpotrivă! Am dansat umăr la umăr, precum într-un blues încins de beznă, până
când Ana Maria Ciurariu a înţeles că geamurile adversarului se sparg, chiar dacă
sunt lăsate larg deschise în bătaia vântului, doar dacă le iei la ţintă. Are
nevoie echipa băcăuană de braţul Anei! Vorba aceea, are Dunărea trei şi tot
nu-i ajung…O surpriză plăcută, ca un portocal înflorit pe dealurile Sucevei, a
fost şi pivotul Iulia Faig. Fata asta cu nerv de primăvară zglobie nu se
împiedică de semicerc. După doi ani cu buletin de Bacău, iar o să ne pomenim cu
samsarii în sală. O impresie frumoasă au lăsat Adriana Chelaru şi chiar Crina
Croitoriu. Se simte, însă, de la o poştă absenţa Paulei Ababei, pe o extremă
abandonată. Duminica viitoare, întâlnim la Bucureşti , Ştiinţa,
echipă întărită şi fără pierderi faţă de sezonul trecut. Norocul nostru-ăla
adus de coşar- e că nu ne interesează, anul acesta, decât scorul cu Neamţul,
Târgoviştea şi Activ Plopeni…
Leonard POPA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu