Interviu cu fosta mare handbalista Edit TOROK-MATEI

Graţie SPORTULUI BĂCĂUAN, cea mai titrată handbalistă română se întoarce la Bacău

“Rolul unui manager nu este numai să achite salariul…”

*Interviu cu fosta mare handbalistă Edit MATEI

…Există o sportivă română greu de egalat, în privinţa numărului de Cupe ale Campionilor câştigate (patru!) şi finale jucate (şase!) în această competiţie… Modestă şi discretă cu propriul palmares, fosta mare handbalistă Edit TOROK-MATEI trăieşte astăzi departe de ecourile arenei, la Rm.Vâlcea, oraşul tinereţii sale sportive…Iar dacă Viena avea să devină capitala maturităţii şi afirmării depline, locul unde a obţinut cu Hypo Niederosterreich supremele performanţe, Bacăul continuă să reprezinte pentru ea copilăria handbalistică, perioada care îţi revine mereu în gânduri cu dragoste şi nostalgie…Suporterii mai vechi ai Ştiinţei şi-o amintesc pe Edit drept fata pregătită în umbra celebrei sale surori (Maria Torok-n.n.) să preia flacăra gloriei şi s-o ducă mai departe. Din păcate, viaţa a vrut altfel, iar marea speranţă a Bacăului şi-a găsit împlinirea în altă parte. Au rămas în urma ei tresărirea şi orgoliul celor care i-au auzit sau citit numele în marile competiţii din parcursul unei biografii de excepţie…Edit a fost AICI!

Leonard POPA

-Doamnă Edit Matei, cât a contat pentru dvs.  exemplul surorii mai mari (Maria TOROK, celebra jucătoare a Ştiinţei Bacău-n.red), în momentul în care v-aţi hotărât să faceţi handbal de performanţă?
- Fiind mai mare, vă daţi seama că m-a influenţat foarte mult. In primul rând, încercam s-o copiez. S-a apucat ea de gimnastică,  m-am apucat şi eu, a făcut atletism, am făcut şi eu, s-a dus la handball, m-am dus şi eu! Cu alte cuvinte, ce încerca ea, încercam şi eu…
-In copilărie, la Sf. Gheorghe,  vă mai jucaţi şi cu mingea de handbal în casă sau doar cu păpuşile?
- Am avut o copilărie cu multe neajunsuri, dar fericită.  Părinţii au fost oameni simpli, muncitori,  care poate nu au ştiut să-mi dea cele mai bune sfaturi legate de viaţă, în general, dar mi-au asigurat o educaţie solidă, cum se spune în popor, "cei şapte ani de acasă". Aceştia m-au ajutat să realizez ceea ce am reuşit. In copilărie,  ne jucam foarte des cu mingea,  deoarece iubeam să fac mişcare.  Am fost un copil foarte activ!
-Aţi început la Sf.Gheorghe, apoi, aţi urmat-o pe Moriko la Bacău, unde ea devenise vedeta oraşului...Vă rog să evocaţi perioada respectivă, ce vă mai amintiţi de atunci?
-In 1982, la terminarea clasei a XII-a,  eram deja componentă a echipei naţionale a României. In acelaşi an,  termina şi Mori Facultatea de Educatie Fizică. Tatăl nostru ţinea neapărat să fim amândouă în acelaşi loc, să jucăm la aceeaşi echipă. Pe vremea aceea,  Ştiinţa Bacău era o echipă de top în handbalul feminin, cu jucătoare foarte valoroase. Mori s-a hotărât să rămână la Bacău după terminarea facultăţii, între timp se măritase cu un fotbalist băcăuan,  Florin Verigeanu, dar pusese condiţia ca, atât eu,  cât şi soţul, să intrăm la facultate.
-După Bacău ce a urmat?
-1982 este anul când s-a desfiinţat Institutul  de Ed.Fizică de la Bacău, rămânând doar la Bucureşti. A fost anul în care niciun sportiv nu a putut fi ajutat,  nici măcar fotbaliştii, iar eu dădusem la subingineri. Dacă intram la facultate, probabil,  rămâneam în Bacău. Neintrand  nici eu şi nici Florin,  Mori s-a înţeles cu cei de la Vâlcea şi aşa am ajuns toţi trei la Chimistul!

-Cui datoraţi începuturile, cine ar trebui să vi le revendice?

- M-a ajutat foarte  mult Cati Marian,  fosta jucătoare a Ştiinţei, care după terminarea facultăţii a venit la Sf.Gheorghe, ea fiind braşoveancă,  să fie mai aproape de familie. Am jucat împreună un an de zile,  dar am învăţat cât pentru zece!  …După aceea, bineînţeles, a urmat episodul Vâlcea,  alături de sora mea, cu care mă înţelegeam foarte bine în joc, şi care a fost cireaşa de pe tort!
-Momentul Hypobank...Cum ai ajuns acolo?
- Hypo a fost o ambiţie de-a mea. Dupa revoluţie,  s-au deschis graniţele şi pentru sportivi. Eu vroiam să mă duc la o echipă unde să pot face performanţă şi aşa am ales HypoViena. Mai târziu s-a dovedit că am făcut alegerea perfectă.
-Care sunt cele mai frumoase momente? Amintiţi-vă  câteva partide care v-au rămas la suflet...

- Momente frumoase am avut foarte multe. Dar speciale au rămas acele  când am câştigat Cupa IHF  cu Chimistul,  în 1984 şi 1988!
-La Naţională nu eraţi convocată, deşi vă număraţi printre cele mai bune jucătoare din Europa...Ce se întâmpla, de fapt? Cine nu vă vroia acolo şi de ce?
- Naţionala este o poveste dureroasă pentru mine, nu am simţit niciodată respectul şi dorinţa şefilor de la Federaţie de a mă avea în echipa naţională,  aşa că am decis eu să fac
un pas înapoi.
-Sunteţi deţinătoarea a patru Cupe a Campionilor, singura româncă din istorie…

- La Hypo Viena am jucat cinci ani la rând finala Cupei Campionilor, câştigând-o de patru ori consecutiv. Aici am atins culmea performanţei, o echipă profesionistă sută la sută, care a contribuit şi la formarea personalităţii,  care o am şi astăzi.
-Cum vedeţi  handbalul feminin de astăzi? Mai ţineţi legătura cu performanţa? Ştiu că sunteţi, în primul rând, om de afaceri...Lumea vă vede mai puţin în arena sportivă...
-Handbalul a progresat foarte mult faţă de cum jucam noi, deci ar trebui căutate alte metode de pregătire astăzi. Din păcate,  foştii jucători,  actualii antrenori tineri,  nu sunt lăsaţi sau promovaţi să-şi facă meseria…
-Ce jucătoare din ţară şi din Europa vă plac?
-Din ţară, pot să spun că îmi place de Cristina Neagu,  dar este foarte ghinionistă, iar din Europa, îmi plac norvegiencele,  pentru mentalitatea şi dăruirea lor.
-Cum vedeţi viitorul Oltchimului?
-…Nu prea roz şi trebuie să spunem lucrurile pe nume: performanţe slabe pentru banii şi condiţiile create de-a lungul anilor! Oltchimul Cel puţin pentru  mine, Oltchimul este o enigmă, în condiţiile în care a avut toate ingredientele pentru marea performanţă şi totuşi, aceasta nu a fost obţinută decât până la un anumit nivel. Cred că aţi văzut meciul de aseară (cu Gyor, în primul joc din semifinalele Ligii Campionilor-n.n.). Din punctul meu de vedere,  este foarte  dezamăgitor felul în care s- a prezentat echipa la meci! No Comment…

-Sunteţi  şi manager...Ce ar trebui să facă un manager la un club de handbal, ce măsuri ar trebui să ia pentru a obţine performanţe notabile?

- In primul rând,  remuneratia trebuie să fie în funcţie de jocul prestat în  teren şi nu după numele fiecăruia.  Rolul unui manager nu este numai să achite salariul şi gata… Trebuie să se implice mult mai mult în viaţa jucătorului, jucătorul trebuie respectat, motivat, să i se dezvolte  personalitatea,  sunt multe de spus aici…. Eu am avut şansa să lucrez cinci ani cu controversatul Gunnar Prokop, care după părerea mea este cel mai bun manager de club pe care l-a avut handbalul mondial.
-La ce echipă v-aţi fi dorit astăzi să evoluaţi? Care ar fi convenit cel mai mult stilului şi calităţilor dvs. din perioada în care aţi  fost handbalistă profesionistă?
- Mi-ar plăcea  să joc în echipa actuală a Oltchimului, dar cu o condiţie, s-o am şi pe Mori conducător de joc!
-Ce le-aţi spune copiilor de astăzi pentru a-i atrage şi convinge să practice handbalul?
- Din 2011 am înfiinţat împreună cu sora mea o asociaţie sportivă, unde încercăm să atragem cât mai mulţi copii. Ei trebuie motivaţi,  atraşi către sport,  nu neapărat pentru  performanţă.  Sportul te disciplinează, te educă şi te învaţă să-ţi trăieşti viaţa într un mod sănătos.
-De când nu aţi mai fost la Bacău? Ce le transmiteţi iubitorilor de handbal băcăuani?

- La Bacău să ştiţi că nu am mai fost din 1990,  de când am plecat în Austria. În primul rand, distanţa între Vâlcea şi Bacău este foarte mare, cu toate că acolo am o prietena foarte dragă,  Gabi Antoneanu. Celor din Bacău le transmit să fie mândri că în anii 80 au avut echipă de vis şi să găsească resurse financiare pentru reconstrucţie. La băieţi, deja, se vede aceasta. Oraşul merită, are o tradiţie şi o istorie!

·           March 15