miercuri, 2 mai 2012
Alina a devenit campioană după ce i s-au ascuns culorile
Alina a devenit campioană după ce i s-au
ascuns culorile
Multă vreme ne-am temut de ea. O admiram, o îndrageam- aşa cum trebuie
iubiţi toţi marii sportivi ai lumii- dar, ori de câte ori, concursurile o
scoteau în calea fetelor noastre, gândeam cu totul altceva…Născută la Kiev, la
16 decembrie 1987, gimnasta ukraineană Alina
Kozich a reuşit, în perioada 2004-2008, să adune în jurul său o echipă a
Ukrainei extrem de puternică, ameninţând serios ierarhiile dominate de Rusia,
România şi SUA…In 2004, Alina a trăit anul său de graţie, realizând cea mai
importantă performanţă a carierei: “aur” la individual compus, în cadrul
Europenelor de la Amsterdam(Olanda), devansând-o pe compatrioata noastră, Daniela Sofronie (argint), şi locul al
doilea în proba pe echipe. Prima convorbire am avut-o în 2010, în perioada
Mondialelor, ultima-zilele trecute-când am “prins-o” pe Alina la Kiev, după un sezon
solicitant cu Naţionala Japoniei, din al
cărei staff tehnic face parte. (Leonard
POPA)
-Alina, dragostea pentru gimnastica artistică ai simţit-o de prima dată?
-Dar de unde…Când eram mică, îmi
plăcea foarte mult să desenez. Nu mă ridicam de la planşă decât dacă mi se
ascundeau culorile. Nu ştiam nimic despre gimnastică.Eram, însă, foarte vioaie.
Fără culori în preajmă, deveneam alt copil. Bunica a înţeles prima că am o
energie inepuizabilă, care trebuia consumată sub supraveghere. La 4 ani, m-a
luat de mână şi m-a dus la sală. La început, aparatele acelea m-au speriat, cum
să mă urc pe bârna aceea lungă şi îngustă fără sa cad?! Când am reuşit să mă
caţăr şi am văzut că, totuşi, rămân pe ea, mi-am învins teama.Aşa a început
totul!
-N-ai aşteptat mult până au apărut şi primele rezultate…
-Nuuu…”vreo” 10 ani, însă, o dată
intrată în joc, am avut rabdare…In gimnastică, rezultatele apar târziu, după
ani şi ani de muncă. De aceea, unele fete se plictisesc şi abandonează. Eu, la
13 ani, câştigam Olimpiada Tineretului din Spania. Asta, cred, a fost “scânteia”…
-Incetul cu încetul, ajungem şi la un an de referinţă pentru cariera ta:
2004.
-A fost anul când m-am simţit
împlinită, ca sportivă. La Europenele din Olanda am urcat pe cea mai înaltă
treaptă a podiumului, la individual compus, proba probelor. Atunci m-am aflat
în luptă directă cu o sportivă de la voi, Daniela Sofronie, pe care am
întrecut-o de puţin, în urma exerciţiului la sol, notat mai bine. Tot atunci,
însă, le-am depăşit şi pe Zamolodchikova şi Khorkina, clasate pe locurile 3 si
4, gimnastele din Rusia fiind considerate marile favorite.
-Ai pomenit de gimnastele de la noi…Cum te-ai înţeles cu ele? Mă refer
la ceea ce se petrecea în afara concursurilor…
-Mereu am apreciat gimnastele din
România. Mi-au plăcut tenacitatea şi ambiţia lor. Cel mai bine m-am înţeles,
însă, cu Sandra Izbaşa şi Steliana Nistor. Cu ele mai ţin legătura, mai ales
prin intermediul internetului.
-Ai renunţat la activitatea competiţională în 2009, ai rămas totuşi în
sistem şi după aceea. Nu în Ukraina, însă…
-Da, acum, locuiesc şi muncesc la
Tokyo. Sunt
coregrafa principala a Naţionalei nipone şi fac ceea ce nu am putut face pentru
fetiţele din Ukraina. Oricum, viitorul meu este legat de coregrafie, nu mă văd
făcând altceva…
-Când crezi că va apărea, din nou, o selecţionată a Ukrainei capabilă
să urce pe un podium mondial sau european?
-Asta-i greu de spus…Iţi fac,
însă, o mărturisire. Mă simt oarecum vinovată pentru ceea ce se întâmplă astăzi
cu gimnastica din Ukraina, unde nu mai există gimnaste competitive. Toţi
antrenorii de valoare au plecat să muncească în alte ţări, din cauza lipsurilor
cauzate de o finanţare modestă. E dureros să cauţi performanţa în altă parte
decât în ţara ta!
-Cum apreciezi anul sportiv 2011?
-Echipa mea de acum, Naţionala
Japoniei, a obţinut biletele pentru Londra, aşa că sunt pe deplin satisfacută.
-Ce aştepţi de la 2012?
-Evident, o evoluţie remarcabilă
la Olimpiadă.
-Alina, o vorbă veche românească sună cam aşa: “Omul sfinţeşte locul”…Succes!
marți, 1 mai 2012
Miracolul de la Comanesti
Miracolul de la Comanesti
@Interviu
cu Gheorghe ARDELEANU (antrenor de atletism/ CSM Onesti)
Discretia antrenorului comanestean Gheorghe
Ardeleanu nu-i a buna…In liniste, ascuns
parca de ochii cutezatori ai presei, “George”, cum il stiu toti, a transformat
anul atletic 2011 intr-un triumf nescontat de nimeni. Pentru prima data, in
istoria clubului CSM Onesti, unde este legitimat, sectia de atletism s-a situat
in clasamentul anual stabilit pe baza
punctelor acumulate inaintea cluburilor Steaua, Dinamo si Bacau! O performanta exceptionala pentru o
sectie care functioneaza in acte cu un singur antrenor. In numai ultimii doi ani, antrenorul Ardeleanu a
strans atatea medalii la competitiile la care a participat cu elevii sai, incat
ar putea organiza, inca de pe acum, un Muzeu al Performantei Sportive.
Miracolele produse de slefuitorul de talente din Comanesti au, insa, si un
secret: Dealul Goanta! Acolo ne-am si intalnit intr-o zi tomnatica de iarna
intarziata…
-Domnule Gheorghe Ardeleanu, felicitari! Toate socotelile statisticii
va dau pe primul loc, in ierarhia atletica nationala! Va “bateti” cu cate sapte
de la Steaua
si Dinamo si tot dvs ramaneti in picioare?!
-Adevarul e ca anul 2011 a fost extrem de productiv. In 2009, sectia noastra era pe
locul 56 in
tara, acum am ajuns in fruntea ierarhiei. Nume
precum Mirela Lavric (campioana nationala la 400 si 800m,locul 5 la Europene si 4 la Mondiale-Tineret),Cristina
Negru (multipla campioana nationala la 3000 si 5000m-Senioare), Alexandra
Aichimoaei(dubla campioana nationala la 10 km mars, campioana balcanica-Junioare),Mihaela
Puscasu(vicecampioana nationala la 5000m mars, participanta la Mondialele pentru
juniori II,desfasurate la Lille,
unde si-a depasit recordul personal cu 20 de secunde), Daniela Carlan(campioana nationala la
marathon), Simona Maxim(campioana nationala la alergare montana,individual)
sunt pronuntate tot mai des. Am inceput sa dominam alergarile pe distanta
lunga…Una peste alta, sectia noastra de atletism a adunat 520,48 puncte si 43,75 la international, clasandu-ne
pe locul 2, dupa haltere, in cadrul clubului care ne-a adoptat, CSM Onesti.
-Majoritatea atletilor sunt de aici, din Comanesti, unde va si
antrenati in cea mai mare parte a timpului…Care e secretul?
-Baza materiala naturala de care
dispunem la Comanesti
ne permite sa abordam alergarile montane in conditii foarte bune. Secretul il
constituie Dealul Goanta…Vedeti cum arata? Parca e un perete gata sa se
prabuseasca peste oras. Inainte de a o face speram san e mai aduca in plus
cateva medalii.
-Sa anticipam putin
evenimentele. Care ar fi obiectivele in 2012?
-Sa ne pastram, in primul rand,
pozitia ocupata la finele lui 2011 si sa obtinem mai multe puncte la international.
Avem suficiente ocazii. In luna mai, la Saranck, in Rusia, se va desfasura Cupa Mondiala
la mars, unde din componenta selectionatei noastre speram sa faca parte Puscasu
si Aichimoaie…Apoi, sa nu uitam Mondialele de juniori I, din luna iulie, de la Barcelona….Pe termen
lung, o am in vedere pe Alexandra Aichimoaei,
o atleta cu potential deosebit, cea mai buna junioara a tarii la 10 km mars..Daca va continua,
in acelasi ritm pregatirea, Alexandra va fi un nume cert pentru Olimpiada de la Rio de Janiero.
A consemnat L.POPA
“Nu vom accepta niciodată să fim pepiniera altora!”
“Nu vom
accepta niciodată să fim pepiniera altora!”
@
Interviu cu Ion ŞARBAN, director Sport Club Bacău
Intr-o vreme când unii încă mai bâjbâiau
după un rost în activitatea sportivă (sau şi-l confecţionau la ceas de taină), Ion Şarban (n.5 august 1967/Bacău), pe
atunci, antrenor de perspectivă la AS Letea, aducea la Bacău primele medalii mondiale la lupte, prin
Marian Bradea, în 1995…Modest şi cunoscut de către toţi ca “băiat bun”, Ion
Şarban nu a căutat armele pentru a escalada ierarhiile locale preconcepute,
fiind conştient ca, în cele din urmă, rezultatele vor vorbi de la sine…Si
trofeele pentru luptele băcăuane au
continuat să curgă umplând vitrinele de propagandă: zeci de medalii
internaţionale, peste 100 obţinute în întrecerile naţionale! Ion Şarban este astăzi
preşedintele Sport Clubului, dar câţi preşedinţi de cluburi se mai pot
mândri cu asemenea performanţe
anterioare funcţiei?! In 2001,
a primit titlul de antrenor emerit, în 2003 a absolvit Facultatea
de Educatie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii băcăuane iar în 2008 a finalizat un masterat
în managementul
organizaţional…O “luptă” permanentă cu prezentul cabotin, dar şi cu
viitorul unui club de tradiţie aflat, însă, şi el sub vremi, vorba cronicarului..
-Domnule Ion Şarban, e la modă un
termen, descentralizare…Se poate
aplica în sport, e un fapt benefic performanţei?
-In momentul de faţă e o dilemă…Argumentele
sunt pro şi contra. Personal, consider că viabilă e găsirea unei soluţii de
mijloc. E adevărat că, afară, administraţia instituţională din toate domeniile
e trecută la municipalitate. In condiţiile specifice României, care din 4 în 4
ani, obişnuieşte să schimbe totul, în funcţie de rezultatul urnelor, s-ar
pierde, însă, din continuitate, s-ar schimba permanent strategiile iar performanţa
ar avea de suferit. Apoi, să nu scăpăm din vedere că majoritatea factorilor
locali s-au obişnuit să se pună pe treabă
abia în ultimul an de mandat…Ca şi cum, după trei ani de comă profundă,
dacă pacientul deschide un ochi, e gata refăcut şi bun de scos la plimbare! Din
fericire, la Bacău, s-a demonstrat că
municipalitatea poate trece peste unele diferenţe de principii şi a găsit resurse
pentru a sprijini inclusiv activitatea noastră, alocându-ne un punct termic pe
Strada Bucegi.Pornind de la acesta, putem planifica un centru sportiv chiar în
inima cartierului, ceea ce nu e puţin! Revenind la subiectul discuţiei, pot
afirma că o coordonare atât cu municipalitatea cât şi cu factorul central nu
poate fi decât benefică…Colaborarea să nu fie însă una de tip cal-călăreţ, ci sa aibă în vedere cântărirea
tuturor punctelor de vedere…
-La Bacău,
municipalitatea are, deja, propriul club…Nu e un impediment în calea unei
colaborări de substanţă, ca să zic aşa?
-Nu,
atâta timp cât privim lucrurile ca pe o concurenţă cinstită şi urmăm aceleasi
reguli ale jocului. In ultimă instanţă, sportivii noştri nu sunt ai Sport
Clubului, ai Primăriei sau ai Ştiinţei…, ci ai Bacăului! Trebuie să existe o
colaborare şi o rivalitate constructivă intre noi, acesta e mesajul pe care
doresc să-l transmit tuturor. In acelaşi timp, afirm cu tărie că Sport Clubul,
cu cei 60 de ani de fiinţare ai săi, e un club de elită, reprezentativ pentru
Bacău, şi nu va accepta niciodată să fie pepiniera altora. Pe undeva, e
deranjantă asemănarea de denumire între cele două cluburi băcăuane,Clubul Sportiv Municipal şi Sport
Club Municipal…Iubitorul de sport, mai puţin familiarizat, nu face
diferenţa între cele două instituţii…Se distruge, astfel, plăcerea rivalităţii
sportive. Ce-ar fi fost dacă în fotbalul nostru, în loc de derbyul
Steaua-Dinamo, s-ar juca Steaua I- Steaua II ?! Cum ar percepe suporterii
întrecerea? Se putea găsi foarte bine o altă denumire, care să nu creeze
confuzii…
-Indiferent care e situaţia, 2011 a fost un an plin de
realizări pentru Sport Club…
-Da,
a fost un an relativ bun, din punct de vedere al performanţelor realizate de
sportivii şi antrenorii noştri. Sigur, toată lumea o are în vedere pe Bianca Perie, marea noastră speranţă la Olimpiada de anul
viitor, pe antrenorul său, Lucică Cucoş,
însă mai sunt şi alte rezultate care ne fac cinste.Mă gândesc la cele înregistrate
de săritoarea de la platformă Mara Aiacoboae, vicecampioană europeană de
junioare A, la Eusebiu
Diaconu, foarte aproape de o medalie la Europene
şi care va avea la dispoziţie trei turnee de calificare la Londra, la luptătorul de
greco-romane Constantin Bulibaşa, pregătit de un antrenor plin de har cum e
Sorin Tască, el însuşi participant la Mondialele poliţiştilor desfăşurate la
New York, unde a obţinut argintul, fiind întrecut
în finală de un fost campion olimpic…Sper ca anul următor să ne aducă
satisfacţii şi mai mari, dat fiind şi momentul olimpic, unic în activitatea
unui sportiv…
A
consemnat Leonard POPA
@
Interviu cu Ion ŞARBAN, director Sport Club Municipal Bacău
Intr-o vreme când unii încă mai bâjbâiau
după un rost în activitatea sportivă (sau şi-l confecţionau la ceas de taină), Ion Şarban (n.5 august 1967/Bacău), pe
atunci, antrenor de perspectivă la AS Letea, aducea la Bacău primele medalii mondiale la lupte, prin
Marian Bradea, în 1995…Modest şi cunoscut de către toţi ca “băiat bun”, Ion
Şarban nu a căutat armele pentru a escalada ierarhiile locale preconcepute,
fiind conştient ca, în cele din urmă, rezultatele vor vorbi de la sine…Si
trofeele pentru luptele băcăuane au
continuat să curgă umplând vitrinele de propagandă: zeci de medalii
internaţionale, peste 100 obţinute în întrecerile naţionale! Ion Şarban este astăzi
preşedintele Sport Clubului, dar câţi preşedinţi de cluburi se mai pot
mândri cu asemenea performanţe
anterioare funcţiei?! In 2001,
a primit titlul de antrenor emerit, în 2003 a absolvit Facultatea
de Educatie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii băcăuane iar în 2008 a finalizat un masterat
în managementul
organizaţional…O “luptă” permanentă cu prezentul cabotin, dar şi cu
viitorul unui club de tradiţie aflat, însă, şi el sub vremi, vorba cronicarului..
-Domnule Ion Şarban, e la modă un
termen, descentralizare…Se poate
aplica în sport, e un fapt benefic performanţei?
-In momentul de faţă e o dilemă…Argumentele
sunt pro şi contra. Personal, consider că viabilă e găsirea unei soluţii de
mijloc. E adevărat că, afară, administraţia instituţională din toate domeniile
e trecută la municipalitate. In condiţiile specifice României, care din 4 în 4
ani, obişnuieşte să schimbe totul, în funcţie de rezultatul urnelor, s-ar
pierde, însă, din continuitate, s-ar schimba permanent strategiile iar performanţa
ar avea de suferit. Apoi, să nu scăpăm din vedere că majoritatea factorilor
locali s-au obişnuit să se pună pe treabă
abia în ultimul an de mandat…Ca şi cum, după trei ani de comă profundă,
dacă pacientul deschide un ochi, e gata refăcut şi bun de scos la plimbare! Din
fericire, la Bacău, s-a demonstrat că
municipalitatea poate trece peste unele diferenţe de principii şi a găsit resurse
pentru a sprijini inclusiv activitatea noastră, alocându-ne un punct termic pe
Strada Bucegi.Pornind de la acesta, putem planifica un centru sportiv chiar în
inima cartierului, ceea ce nu e puţin! Revenind la subiectul discuţiei, pot
afirma că o coordonare atât cu municipalitatea cât şi cu factorul central nu
poate fi decât benefică…Colaborarea să nu fie însă una de tip cal-călăreţ, ci sa aibă în vedere cântărirea
tuturor punctelor de vedere…
-La Bacău,
municipalitatea are, deja, propriul club…Nu e un impediment în calea unei
colaborări de substanţă, ca să zic aşa?
-Nu,
atâta timp cât privim lucrurile ca pe o concurenţă cinstită şi urmăm aceleasi
reguli ale jocului. In ultimă instanţă, sportivii noştri nu sunt ai Sport
Clubului, ai Primăriei sau ai Ştiinţei…, ci ai Bacăului! Trebuie să existe o
colaborare şi o rivalitate constructivă intre noi, acesta e mesajul pe care
doresc să-l transmit tuturor. In acelaşi timp, afirm cu tărie că Sport Clubul,
cu cei 60 de ani de fiinţare ai săi, e un club de elită, reprezentativ pentru
Bacău, şi nu va accepta niciodată să fie pepiniera altora. Pe undeva, e
deranjantă asemănarea de denumire între cele două cluburi băcăuane,Clubul Sportiv Municipal şi Sport
Club Municipal…Iubitorul de sport, mai puţin familiarizat, nu face
diferenţa între cele două instituţii…Se distruge, astfel, plăcerea rivalităţii
sportive. Ce-ar fi fost dacă în fotbalul nostru, în loc de derbyul
Steaua-Dinamo, s-ar juca Steaua I- Steaua II ?! Cum ar percepe suporterii
întrecerea? Se putea găsi foarte bine o altă denumire, care să nu creeze
confuzii…
-Indiferent care e situaţia, 2011 a fost un an plin de
realizări pentru Sport Club…
-Da,
a fost un an relativ bun, din punct de vedere al performanţelor realizate de
sportivii şi antrenorii noştri. Sigur, toată lumea o are în vedere pe Bianca Perie, marea noastră speranţă la Olimpiada de anul
viitor, pe antrenorul său, Lucică Cucoş,
însă mai sunt şi alte rezultate care ne fac cinste.Mă gândesc la cele înregistrate
de săritoarea de la platformă Mara Aiacoboae, vicecampioană europeană de
junioare A, la Eusebiu
Diaconu, foarte aproape de o medalie la Europene
şi care va avea la dispoziţie trei turnee de calificare la Londra, la luptătorul de
greco-romane Constantin Bulibaşa, pregătit de un antrenor plin de har cum e
Sorin Tască, el însuşi participant la Mondialele poliţiştilor desfăşurate la
New York, unde a obţinut argintul, fiind întrecut
în finală de un fost campion olimpic…Sper ca anul următor să ne aducă
satisfacţii şi mai mari, dat fiind şi momentul olimpic, unic în activitatea
unui sportiv…
A
consemnat Leonard POPA
Trasee universitare către…Europa
Trasee universitare către…Europa
@Interviu cu dl.conf.univ.dr.Dănuţ MÂRZA, Decanul Facultăţii
de Ştiinţe ale mişcării,sportului şi sănătăţii, Universitatea “V.Alecsandri”- Bacău
In urmă cu 15-20 de ani, un tânăr antrenor de
volei atrăgea atenţia specialiştilor şi presei sportive. Bacăul reuşise să-si
croiască o echipă masculină redutabilă cu care bătea, an de an, la porţile
competiţiilor continentale…Rareori se întâmpla ca partidele să nu se desfăşoare
în sala arhiplină. In anii ’90, suporterii băcăuani redescoperiseră plăcerea
voleiului nu doar cu ajutorul fetelor care continuă să-şi revendice, pe bună
dreptate, întâietatea. Ceva nu a mers, însă, în direcţia performanţei aşteptate
şi visul de a aduce Europa în Sala
Sporturilor s-a destrămat…Jucătorii au dat bir cu fugiţii, numai antrenorul respectiv,
solicitat de toate echipele de top, a ales să rămână la Bacău. Avea în spate o
carieră didactică universitară, la care ţinea la fel de mult, precum căpitanul de
cursă lungă, care iubeşte deopotrivă şi marea şi corabia…L-am regăsit, după ani
şi ani, pe Dănuţ MÂRZA în ipostaza
decanului modern care ştie ce are de făcut pentru ca instituţia pe care o
conduce să se îndrepte spre orizonturile senine. Dacă, însă, e cineva care
consideră că viaţa lui s-a schimbat între timp, se înşală amarnic! Dănuţ Mârza
a rămas acelaşi timonier de cursă
lungă…Doar ca acum antrenează o instituţie respectabilă, de nestăvilit în
traseul său european. Şi poate că, de data aceasta, nu va mai fi nimeni şi
nimic care să i se opună la fileu…
-Domnule profesor, Facultatea de
educaţie fizică şi sport, aşa cum o ştiu băcăuanii, se pregăteşte, nu peste
mult timp, să aniverseze 50 de ani de fiinţare pe aceste meleaguri…In sport,
unde o secundă poate schimba o ierarhie, e o perioadă importantă, dar în
educaţie? Se mişcă lucrurile la fel de repede? Ce au adus nou ultimii ani în
viaţa instituţiei pe care o conduceţi?
-
In primul rând, începând din luna august 2005, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din
Bacău a primit, conform unei Hotărâri de Guvern, o nouă titulatură, Facultatea de Ştiinte ale mişcării, sportului şi sănătăţii. Mulţi se vor întreba, de bună seamă,
care-i diferenţa. Aş dori să se înţeleagă, însă, că noua denumire are la bază
câteva considerente, din care necesitatea ralierii la
modul de organizare şi la structurile instituţiilor de învăţământ superior de
profil din Europa şi a găsirii unei denumiri integrative, în care să-şi găsească
locul toate specializările specifice domeniului, mi se par cele mai relevante.
Să nu uităm, apoi, că încă din anul
universitar 1998-1999, activitatea se desfăşoară în conformitate cu planurile
de învăţământ bazate pe sistemul european de credite transferabile- obiectiv de
prim rang al Reformei Curriculare - şi al planurilor strategice pe termen scurt
si lung, în care obiectivul principal a fost si este calitatea formării
specialiştilor în domeniu. Cele trei programe de studii ale facultăţii -
Educaţie Fizică şi Sport, Kinetoterapie şi Terapie ocupaţională - sunt
acreditate de către Consiliul National de Evaluare si Acreditare Academică,
astfel încât studiile sunt recunoscute atât în ţară, cât şi în străinătate. Facultatea
pune la dispoziţia studenţilor săi un capital uman în conformitate cu cerinţele
sistemului academic, toţi cei care compun corpul profesoral având titlul ştiinţific
de Doctor şi depunând toate eforturile
pentru a asigura formarea corespunzătoare a celor 950 de studenţi, câţi avem în
anul universitar aflat în desfăşurare.
-La ce se referă această terapie
ocupaţională, specializare recentă în cadrul Facultăţii?
-Terapia ocupaţională este o
profesie din domeniul îngrijirilor de
sănătate şi sociale, reglementată la nivel european şi mondial, cu
o atestare de peste 100 de ani. Alături de medicină, kinetoterapie şi asistenţă
socială, are scopul de a reda persoanelor afectate de o deficienţă fizică sau
psihică independenţa în viaţa cotidiană, începând cu activităţile de
autoîngrijire şi terminând cu activităţile profesionale. Această specializare a
prins contur prin colaborarea de peste un deceniu cu Reţeaua Europeană de
Învăţământ Superior pentru Terapie Ocupaţională - ENOTHE.
-Baza sportivă a urmat acelaşi trend ascendent? Ţine pasul cu celelalte
transformări?
- Pot afirma fără ezitare că dispunem de o bază materială foarte
bună.Mai mult decât atât, începând cu luna ianuarie, Facultatea de kinetoterape
va beneficia de un nou laborator didactic, dotat cu aparatură performantă.Normal
că o Facultate ca a noastră nu se poate declara niciodată mulţumită
definitiv.Progresul sportiv, cerinţele tot mai mari, atrag după sine o nevoie
rapidă de modernizare a bazei materiale.
-Referindu-ne la clasificările învăţământului superior de anul acesta,
pe ce poziţii se situează Facultatea din Bacău?
-Aş spune că pe un onorant loc 4,
după Bucureşti, Galaţi
şi Cluj, într-un clasament care cuprinde 25 de instituţii similare. E un semn
că, la Bacău, Facultatea de Ştiinţe ale mişcării, sportului şi sănătăţii şi-a
luat misiunea în serios, o dovadă constituind-o activitatea noastră ştiinţifică
cu cele peste 50 de cărţi publicate de colegii noştri, cele mai mult de 100 de manuale universitare
editate, alături de Revista de specialitate Gymnasium…Cât despre cooperarea
internaţională, un alt reper în stabilirea ierarhiilor universitare, vă pot
spune că avem în derulare 6
acorduri bilaterale de cooperare academică cu universităţi din străinătate şi
alte câteva în cadrul programului ERASMUS. In anul 2011, în luna mai, am organizat cea de-a treia ediţie a
Conferinţei internaţionale “Realizări şi
perspective în domeniul educaţiei fizice şi sportului în contextul interdisciplinarităţii în învătământul european” la care au participat universitari din ţară
şi din străinătate, membri şi preşedinţi marcanţi ai unor federaţii internaţionale
din domeniul sportului Printre cei sosiţi la eveniment s-au numărat Branislav
Antala, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Educaţie Fizică
(FIEP), prof.univ.dr. al Universitatii Comenius din Bratislava (Slovacia), Jaromír Sedláček,
secretar general FIEP, şi prof. univ. dr. Joseph Pierre de Hillerin,
directorul Institutului National de Cercetare pentru Sport din România. Permanent
avem în vedere asemenea contacte internaţionale, întrucât numai aşa reuşim să ne
comparăm şi să ne facem cunoscuţi printre ceilalţi…
-Domnule profesor, care mai este relaţia dintre facultatea pe care o
conduceţi şi sportul de performanţă? Inainte de 90, de aici se dădea startul. Atrăgeam sportivii la Bacău, nu cu bani, ci
cu posibilitatea urmării unei facultăţi specifice…
-Continuăm să ne mândrim cu
faptul că, deşi lucrurile s-au mai schimbat, facultatea noastră e căutată chiar
şi de către sportivii noştri de frunte. Să mentionez doar câteva nume şi ar fi
suficient: Sanda
Toma, Elisabeta Lipă (canotaj), Ciprian
Şora, Daniel Ghiţă (K1), Şandor
Nistor (gimnastică), Alina Râpanu
(atletism), Simona Păduraru, Dragoş Coman, Larisa Lăcustă (nataţie), Cristian Ciocoiu, Andrei Cristea, George Ogăraru
(fotbal), Narcisa Lecuşanu, Gabriela
Manea (handbal), Eusebiu Diaconu
(lupte),toţi au fost studenţii noştri Apoi,.mulţi dintre absolvenţii
facultăţii deţin în prezent funcţii de conducere în diferite instituţii de profil
cum ar fi: Agenţia Naţională pentru Sport, Direcţia Judeţeană pentru Sport,
Inspectoratul Şcolar, cluburi sportive, şcoli şi licee.De asemenea, câţiva
dintre ei au devenit antrenori sau kinetoterapeuţi la diferite loturi reprezentative.
Fireşte, ne regăsim în fiecare dintre ei şi ne bucură toate realizările lor
profesionale. Nu mai spun că majoritatea sportivilor aflaţi sub contract cu
cluburile băcăuane sunt studenţii nostri, cum este şi cazul Biancăi
Perie, marea speranţă a atletismului românesc şi balcanic, sportiva
nr.1 a judeţului Bacău în 2011, care actualmente urmează cursurile masterale în
cadrul Facultatii noastre.
-Ce aşteptaţi de la viitorul
apropiat, de pe poziţia universitară în care vă aflaţi?
-Personal, îmi doresc ca în 2012,
măcar câţiva dintre profesorii noştri să obţină dreptul de a coordona lucrări
de Doctorat iar facultatea să primească dreptul de organizare a cursurilor
doctorale…Este un obiectiv la a cărui realizare ţin foarte mult…
-In încheiere, o întrebare pe care nu am cum să nu v-o adresez. Nu
duceţi dorul antrenoratului, zilelor acelea pline de emoţii şi speranţă?
-Ba da! Insă trăirilor intense de
atunci nu ştiu dacă le-aş mai face faţă…Ajunsesem,
dacă mai ţineţi minte, să stau mai mult prin tribună, datorită eliminărilor
repetate. Au fost şi câteva disfuncţionalităţi pe linia conducerii de club şi a
ceea ce avea nevoie echipa pentru a-şi atinge obiectivele, care m-au determinat
să mă retrag. Nu puteam menţine jucătorii cu forţa la Bacău,
atâta timp cât aici erau cel mai prost plătiţi din ţară!
A fost, însă, o perioadă frumoasă pe care n-am cum s-o uit…
A consemnat Leonard POPA
.
.
Dilema Silviyei a ţinut o săptămână!
Dilema
Silviyei a ţinut o săptămână!
Una dintre cele mai mari promisiuni ale
Balcanilor la Olimpiada londoneză este Silviya
Miteva. Talentata gimnastă din Ruse (Bulgaria)
a fost în prim-planul ultimului Mondial
de ritmică, desfăşurat în Franţa, unde şi-a făcut loc pe podiumul dominat de
rusoaice, cucerind două medalii de bronz. Frumoasa sportivă ajunge, însă,
repede în inima fanilor prin stilul său simplu şi amabilitatea cu care
întâmpină întrebările. Antrenată chiar de mama sa, distinsa doamnă Silviya DIVCHEVA-MITEVA, Silviya
depăşeşte prin personalitate graniţele Bulgariei vecine, fiind percepută tot
mai mult drept o campioană “universală”, capabilă să ne bucure, graţie
talentului său uriaş, pe toţi, indiferent de limba în care ne trăim sentimentele…(Leonard POPA).
-Silviya, cum ai început să practici gimnastica ritmică? De ce nu un
alt sport?
-In primul rând, trebuie să-ţi
mărturisesc că am avut o dilemă. Mama este antrenoare de gimnastică ritmică iar
tata antrenor de gimnastică artistică…Aşa că, încă de la vârsta de 2 ani, viaţa
mea s-a desfăşurat mai mult în sălile de gimnastică! Normal că, în ceea ce mă
priveşte, n-a fost dificil să-mi aleg o
carieră în gimnastică, dar întrebarea era ce fel de gimnastică, întrucât-la început-eu
mi-am dorit si una si alta. A fost o adevărată luptă pentru părinţi să mă
convingă că este imposibil să le practic pe amândouă. In cele din urmă, mi-au
dat la dispoziţie o săptămâna pentru a mă hotărî. Nu ştiu ce am gândit atunci,
mie îmi plăceau şi paralele şi săriturile şi mingea şi cercul. Când lăsam una,
mă apucam de cealaltă…In final, am hotărât să fac gimnastică ritmică. Acum nu
regret deloc pasul făcut …
-Bulgaria este o
forţă a gimnasticii ritmice mondiale…In ţară,
a câştigat detaşat competiţia cu gimnastica artistică, ceea ce nu e valabil în
România. Practic, după rusoaice, sportivele din Bulgaria– mai ales datorită ţie- au
pus stăpânire pe poziţia secundă şi cine ştie ce va mai urma…Care e secretul?
-E foarte dificil să spun exact
care e secretul acestei ascensiuni spectaculoase în ierarhia ritmicii.Bulgaria
a avut, însă, întotdeauna mari gimnaste. Ar putea fi vorba de coregrafie, dar
la fel de bine şi de abilitatea de mânuire a obiectelor sau chiar de elementele
de risc asumate în timpul exerciţiilor.
-Cum apreciezi anul 2011? Ce a însemnat pentru tine?
-A fost cel mai bun an din
cariera mea, în special în a doua parte. Am fost într-o formă extraordinară,
m-am simţit excelent şi am arătat publicului tot ce am putut realiza mai bine.
Am sentimente minunate referitoare la 2011, un an pe care nu-l voi putea uita
niciodată!
-Nu e dificil să fii antrenată chiar de…mama ta?
-Nuuuuu! O iubesc efectiv! Există
o foarte puternică legătură între noi (doamna Miteva o numeşte, tot timpul, pe
Silviya, “my angel”-n.n.). Gândeşte-te că noi suntem, deja, de 20 de ani
împreună în gimnastică şi nu mai putem face nimic una fără alta!
-Silviya, uite că s-a făcut ianuarie, tu eşti acum în Antalya,
dar nu se poate să nu te gândeşti la ce te aşteaptă anul acesta…Ce îţi doreşti
de la 2012?
-In primul rând, să fiu
sănătoasă, să mă pot pregăti corespunzător pentru toate competiţiile, în
special pentru Olimpiada de la Londra, şi să fiu în stare să le prezint
spectatorilor si iubitorilor de gimnastică ritmică un program reuşit.
-Despre gimnastica ritmică românească, ce ne poţi spune? Ce părere ai
despre Alexandra Piscupescu?
-Eu cred ca Alexandra e o foarte
bună gimnastă şi sper să se califice la Olimpiadă! Eu o admir.
-Şi noi te admirăm, Silviya, şi îţi dorim o calificare pe…podiumul olimpic!!!
-
Abonați-vă la:
Postări (Atom)