Interviu cu prof.Ion URSACHE (fost portar al Sport Clubului si al Nationalei universitare)

Portarul de nota 10: Ion URSACHE

    Dacă s-ar realiza un top al portarilor băcăuani care au obţinut cele mai multe note de 10 (conform notării publicaţiilor de specialitate) într-un singur  sezon, Ion Ursachi/Ursache (n.24.03,1952) s-ar instala, cu siguranţă, pe primul loc. Sobru, cu o constanţă remarcabilă şi un excelent joc de careu, fostul goal-keeper al Sport Clubului din anii 70-80 este, indiscutabil, cel mai important portar născut şi format la Bacău. A debutat în umbra marelui Aristică Ghiţă, în 1974, într-un joc cu Rapidul, la Bucureşti, cunoscând afirmarea deplină în 1978, când avea să fie desemnat al doilea portar al campionatului în ancheta ziarului Sportul şi va fi selecţionat în naţionala universitară cu care va cuceri bronzul la Universiada din Mexic, primul succes internaţional al fotbalului nostru la nivel de seniori (1979). S-a retras din activitate, după un sezon petrecut la CSM Suceava (1983), dedicându-se arbitrajului (a arbitrat până la nivelul diviziei secunde) şi carierei de antrenor în cadrul clubului băcăuan sau al Liceului de Fotbal, unde continuă şi astăzi să fie un tehnician unanim apreciat în pregătirea juniorilor. Printre cei trecuţi prin mâinile sale se numără şi jucătorul naţionalei, Vlad Chiricheş.

Leonard POPA

-Deci, băcăuan get-beget, dar nu din Letea…Mai era o zonă fotbalistică în oraş, pomenită mai rar, maidanul de la Podul cu lanţuri,  în Ştefan cel Mare…

-Da, acolo am copilărit, alături de Cărpuci, Cioancă, Chitaru, Enescu, Pavel Panait…Eram toţi elevi la Şcoala 4 şi făceam sportul cu unul Costandache, căruia noi, copiii, îi spuneam Cracea. La început, nici nu vroiam să aud de postul de portar. Îmi plăcea în faţă, acolo unde se dădeau golurile…

-Vă plăcea, însă, şi cartea…În 1967, aţi intrat la liceu, la Bacovia…Atunci aţi început să jucaţi şi fotbal organizat. Care a fost prima echipă unde aţi evoluat?

-În anul acela, am fost legitimat la o echipă din Judeţeană, la Bradul HCC, direct în poartă. După numai un sezon, la sfârşitul unei partide cu juniorii lui Dinamo Bacău, antrenorul Cristea Ghica m-a transferat imediat la prima formaţie a oraşului, unde aveam să evoluez până în 1983, când am fost cedat lui CSM Suceava, în urma unui schimb de jucători, la Bacău ajungând Avădanei. Fotbalistul acela considerat cu cel mai puternic şut din istoria clubului…  Eu cred, însă, că mult înaintea lui, aceleaşi performanţe le-a avut Gross. Dacă trăgea de la 20 m în bară, aceasta se rupea în capul portarului. În 1984 mi-am încheiat cariera de jucător şi am revenit acasă, devenind antrenor în cadrul Sport Clubului.

-Îmi amintesc debutul dvs. în prima divizie. În returul sezonului 1973-1974, un campionat nu tocmai fericit pentru echipă. La sfârşitul turului eram pe ultimul loc, 18, cu doar 5 victorii şi 2 egaluri (12 puncte), toate pe teren propriu. Afară devenisem ciuca bătăilor. A mai fost, apoi, şi accidentul acela de maşină a lui Ghiţă, care i-a pus punct, practic, carierei de jucător la Bacău. Aşa s-a eliberat, însă, postul de portar…V-aţi luptat pentru el cu Gh.Voinea şi Cizic.

-Înainte, titularizările pentru jocul de campionat se făceau în urma unor jocuri amicale, intermediare, obligatorii. Noi jucam, de obicei, cu Piatra-Neamţ, pe vremea aceea în Divizia B, sau cu echipa din Roman. Duminică, aveam etapă la Bucureşti, cu Rapidul, şi pentru că mă remarcasem în amicalul cu Ceahlăul, Costică Rădulescu m-a titularizat. Într-adevăr, a fost o ediţie cu probleme pentru noi, la sfârşitul căreia am retrogradat. S-au întâmplat şi incidentele din meciul cu Dinamo, când după altercaţia Voinea-Dinu, s-a ajuns la o încăierare generală, care a pus capac la toate. Şapte fotbalişti băcăuani, toţi titulari, şi antrenorii, au fost suspendaţi. Eu nu am fost în teren la partida aceea, aşa că am scăpat, deşi nu ştiu dacă aş fi participat, în vreun fel, la conflict. De felul meu, eram mai liniştit.

-Aţi avut, totuşi, câteva evoluţii excelente în campionatul respectiv. Cred că aţi fost primul fotbalist băcăuan notat cu 10 de cronicarii săptămânalului Fotbal…

-S-a întâmplat după meciul de la Ploieşti, cu Petrolul, încheiat la egalitate, 1-1. Rezultatul acela putea să ne scoată din zona periculoasă a clasamentului. Din păcate, au urmat câteva partide pierdute în deplasare, în ultimele 10 minute, şi retrogradarea nu a mai putut fi evitată. Am căzut în B alături de Petrolul şi Rapid, alte două formaţii de tradiţie, la doar două puncte de locul salvator ocupat de Jiul.

-…După 7 ani de prim eşalon, în care Bacăul îşi formase o echipă cu adevărat redutabilă! Cu un an înainte, în 1973, echipa se clasase pe 4, după Dinamo, Craiova şi Piteşti, câştigându-şi dreptul de a juca în Cupa Balcanică. Nu a fost o cădere cam bruscă? În timpul acela, la Bacău nimeni nu-şi închipuia că echipa ar putea retrograda vreodată…

-Campionatul era extrem de puternic. Echipele erau apropiate valoric. Dacă începeai prost, era mai greu să-i ajungi pe ceilalţi. Atâta s-a putut atunci…Prin suspendările dictate după meciul cu Dinamo, echipa a trebuit să se întinerească forţat, a schimbat generaţiile. Au început să apară, tot mai des, tinerii formaţi la Liceul de Fotbal: Cărpuci, Şoşu, Elisei, Doru Botez, Tiberiu Ilie, Laurenţiu Moldovan, apoi Vamanu, Agachi, Costel Solomon… Căderea Bacăului în 1974, ca să revin,  a fost o surpriză pentru toţi, mai ales că făcusem o figură frumoasă şi în Cupa Balcanică, terminând competiţia pe locul al doilea, într-o grupă cu echipe din Albania, Bulgaria şi Turcia.

-Încă mai existau jucători de valoare la Bacău. Dembrovschi, Ghiţă, Costică Duţan, Băluţă…Ce vă mai amintiţi despre ei?

-Indiscutabil, cel mai mare fotbalist pe care l-a avut Bacăul a fost Dembrovschi, jucător de talie mondială. Cred că putea juca în oricare din campionatele de pe continent. După turneul final din Mexic 70, a tot fost curtat de diverse echipe. Pur şi simplu nu a vrut să plece şi nu ar fi plecat nici în 1974, la Timişoara, dacă echipa nu cădea în B… Costică Duţan era un foarte bun tehnician, responsabil cu pasa decisivă. Nu şuta la poartă şi asta îi exaspera pe antrenori, mai ales pe Constantin, care ne-a devenit antrenor începând cu returul Diviziei B. Se oprea în faţa careului şi dincolo prefera să-i lase pe ceilalţi. Era, însă, un excelent pasator. Ghiţă a fost un portar deosebit, printre cei mai buni din ţară, în momentul acela. S-a retras la Focşani, unde a şi murit, acum câţiva ani. În locul lui, în anul de  Divizie B, a venit un alt mare portar al anilor 60-70…Narcis Coman. Talent cu carul, dar cu o viaţă personală tumultuoasă. Când a plecat de la Bacău, după un an şi jumătate, s-a dus la Târgovişte şi a ajuns cel mai bun portar al campionatului. Apoi, a dispărut complet. Eu altceva vreau să spun. În echipă era un respect deosebit al tinerilor faţă de cei mai în vârstă. Când ne adresam celor de dinaintea noastră, nu puteam s-o facem decât cu nea Imi (Dembrovschi),  nea Costică (Duţan), nea Petre (Băluţă)…Regula aceasta era impusă de Vătafu, care ne-a fost mentorul din teren. Astăzi, nu mai există niciun respect, toţi se cred mari fotbalişti, imediat cum îşi încalţă prima dată ghetele. Nu ştiu dacă tupeul acesta ţine loc şi de talent.

-În Divizia B, cu o formaţie complet întinerită, într-adevăr, n-am stat mult. Un an…Am fost ajutaţi? După primele 4 etape, nu am mai pierdut nici un meci. Victorii pe bandă rulantă…Parcă eram Scorniceştiul…

-Nu. Echipa avea valoare şi, după ridicarea suspendărilor, obţinută prin transferul lui Dembrovschi la Timişoara, când s-a intervenit politic, a devenit lidera seriei. Am revenit fără probleme  în Divizia A, cu altă conducere de club şi fotbalişti noi. Politica internă a clubului se schimbase. Promovau masiv jucătorii autohtoni, formaţi la Liceul de Fotbal. Cât am fost jucător, nu s-a pus problema aranjamentelor. Poate doar câteva reciprocităţi să fi existat, cu ASA Tg.Mureş, în special. Conducerea de club lua, însă, măsuri să fim arbitraţi corect, şi acasă, şi în deplasare. O sigură dată, un jucător, Radu II, de la FC Argeş, trebuia să marcheze trei goluri, ca să câştige „Gheata de bronz”, şi jocurile au fost făcute pentru el.

-Aţi prins, ca portar, mai multe generaţii de atacanţi. De care va mai amintiţi astăzi? Ce nume ar trebui mai des pomenite?

-Fiecare echipă avea valorile sale. Cel mai mult mi-au dat de furcă Dobrin, Dumitrache, Dudu Georgescu, Mureşan (ASA), Radu II (FC Argeş), Mircea Sandu (Sportul), Dănilă (Poli Iaşi)…Eu eram un portar care ieşea foarte bine pe centrări. De pildă, Dudu Georgescu, marele golgeter al anilor 80, care lovea foarte bine mingea cu capul, nu a reuşit să mă surprindă nici o dată.

-Sezonul 1978-1979 a fost un an de referinţă în cariera dvs. Cronicarii de la Sportul v-au situat  pe locul 2 în topul portarilor întocmit la sfârşitul anului. A venit şi convocarea la naţionala studenţească, participarea la Universiada din Mexic, unde România a cucerit medaliile de bronz. Astăzi, se ştiu mai puţine despre această competiţie importantă, organizată ulterior şi de România, pentru a consemna momentul de retragere al Nadiei Comăneci. Cum a fost, aşadar, pe tărâm mexican?

-A fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea de fotbalist. Înainte de a ajunge în Mexic, am făcut câteva turnee de pregătire în Spania şi Portugalia, unde am jucat cu Athletic Bilbao (0-0), Nottingham Forest (1-2) şi cu FC Porto (1-1). Aveam o echipă redutabilă. În poartă, eu şi Bucu de la Iaşi. Apoi, Tilihoi, Păltinişan, I.Munteanu (Sportul Studenţesc), Carabageac (Rm.Vâlcea), Bolloni, Sabău (Baia-Mare), Oct.Grigore, Cămătaru, Septimiu Câmpeanu (Cluj)…În Mexic, am întâlnit SUA (3-1), Lesotho (4-0), Franţa (10-0), Mexic (0-1), Japonia (3-0), Coreea de Sud (3-1) şi, în finala mică, pentru locul 3,  Olanda de care am trecut cu 4-1. Ce însemna Olanda pe atunci şi uite că acum nu mai reuşim să o învingem nici în competiţiile pentru copii.

-Au urmat şi alte convocări la loturile naţionale?

-Una singură, în Naţionala B, pentru un amical la Ploieşti, cu URSS. 4-1 pentru noi, dar personal am rămas atunci cu imaginea lui Lev Iasin, fostul mare portar, care era antrenorul reprezentativei sovietice. Un tehnician extrem de sobru, aşa cum a fost şi ca portar.

-După retragerea din fotbal, aţi activat ca antrenor de juniori, la Sport Club şi Aerostar. Din 1990, sunteţi la Liceul Sportiv. V-au trecut prim mână mai mulţi jucători. Unul dintre aceştia, Vlad Chiricheş. Mai are Bacăul viitor fotbalistic?

-Din punct de vedere productiv, Liceul nu mai e cel de pe vremuri. Copiii nu mai sunt atraşi de fotbal, aşa cum se întâmpla cândva şi aveam de unde face selecţia. An de an, a scăzut numărul claselor de fotbal.Vlad Chiricheş mi-a fost elev din clasa a 5-a până într-a 8-a, după care a ales să plece în altă parte. Familia nu a fost mulţumită de condiţiile oferite aici şi l-a mutat. La Bacău, interesul pentru fotbal a scăzut. Tribunele sunt mai mult goale la meciuri. Noi jucam cu stadionul plin…2 din 3 băcăuani ,duminica, erau pe stadion. Astăzi, e o imagine dezamăgitoare.

-Cine e de vină?

-Mai mulţi factori. Dar nici spectacolul fotbalistic nu mai e acelaşi. Lipsesc fazele de poartă, ocaziile de gol, care sunt sarea şi piperul jocului. Îmi amintesc că, după un meci în care apăram eu, la sfârşit tricoul îmi era la fel de ud ca al jucătorilor din faţă. Se juca direct, pe poartă, uneori trebuia să fac faţă şi la 30 de situaţii de careu. Se spune că astăzi se joacă mai repede. Atunci unde sunt ocaziile la cele două porţi? Steaua din anii 70-80 avea jucători extrem de rapizi, aşa cum nu mai există acum. În 1979, am jucat în Ghencea. La stelişti, toată echipa aceea mare, cu Marcel Răducanu, Sameş, Liţă Dumitru, Răducanu-în poartă. Înainte de meci, ca să ne surprindă, steliştii au udat mai mult terenul în partea noastră. Tragerea la sorţi de dinaintea jocurilor era, de cele mai multe ori, aranjată. Moneda avea o singură faţă. Mizau pe viteza lor de atac. Ne marcau în prima parte câteva goluri şi închideau tabela. La pauză, fiind conduşi doar cu 2-0, toţi colegii m-au felicitat. Scosesem încă vreo 5 goluri. În repriza secundă, steliştii au căzut în propria capcană. Şi noi aveam viteziştii noştri, Chitaru şi Verigeanu. Am terminat 4-4! Dacă astăzi s-ar înregistra un asemenea scor, toţi ar fi convinşi că a fost un meci aranjat…Fotbalul şi-a pierdut mult din credibilitate.