Bulgarian

luni, 4 martie 2013

Interviu cu voleibalista Gabriella TSVETANOVA (Medicina Tg.Mureş)


“Cred că e un campionat mai puternic decât cel de anul trecut!”

*…susţine  voleibalista Gabriella TSVETANOVA  (Medicina Tg.Mureş)

     O voleibalistă cu nr.13 joacă pentru Medicina Tg.Mureş şi ne sâcâie în partida de la Bacău. Nu prea dă de înţeles că e conştientă de dorinţa noastră de a aduce titlul aici. Stă de vreo 10 minute la serviciu şi îşi aduce echipa în avantaj.E imposibil să n-o remarci. La fileu, nu iartă pe nimeni. Nici măcar pe colegele de echipă. Le cere mereu mingea. Undeva, într-un cartier din Sofia, mama sa, Silviya, se bucură ca un copil pentru fiecare punct pe care Gabriella TSVETANOVA îl aşază în dreptul mureşencelor…
Leonard POPA

-Gabriella, numărul tău de pe tricou este…13! E un număr norocos pentru tine?
-Numărul 13 este numărul meu fatal. La fosta echipă, am jucat cu numărul 9 sau 13. Când am ajuns la Tg.Mureş, mi s-a dat numărul 13, aşa că am fost fericită.
-Iţi aminteşti prima zi din viaţa sportivă, ca voleibalistă legitimată? Cum a fost?
-Imi amintesc ziua aceea petrecută în urmă cu 12 ani şi cred că mi-o voi aminti toată viaţa. Eram  extrem de emoţionată. Nu era uşor să fii acceptată într-un club precum ŢSKA Sofia. Am simţit ceva foarte special când m-au aşteptat si, apoi, m-au prezentat echipei şi antrenorilor. Aceştia erau două foste glorii voleibalistice din Bulgaria. Am început să mă antrenez în fiecare zi  şi foarte repede antrenoarele m-au pus să joc cu fete mai mari decât mine. După 4-5 luni, îmi făcusem deja loc în echipă.
-Ai avut un exemplu în familie? Părinţii au fost sportivi şi ei?
-Nimeni din familia mea nu a făcut sport de performanţă.Abia acum, fratele meu mai mic, care are 12 ani, a început să practice voleiul şi, cu adevărat, e foarte talentat.
-Când ai venit în România?
-Am sosit în România în urmă cu doi ani. A fost primul sezon jucat în afara ţării mele de origine. Sunt foarte fericită că am ajuns chiar aici, la Tg.Mureş. E al doilea meu an la Medicina  şi simt că toată lumea îmi acordă importanţă şi încredere. Asta mă face extrem de încrezătoare în viitor.
-Ce crezi despre campionatul României?
-Anul acesta campionatul este mai puternic decât cel de anul trecut. Asta e bine pentru noi, ca jucătoare, pentru progresul nostru sportive. Aici, sunt o mulţime de straniere şi, de fete tinere. Pentru acestea din urmă,  campionatul României cred că este o destinaţie excelentă.
-Este vreo diferenţă între tur şi retur? Voi păreţi o echipă tot mai solidă. Aţi învins la Bacău, aţi depăşit Constanţa, cu 3-0, în ultima etapă.  Ştiinţa, dimpotrivă, a înregistrat un recul. Ce s-a întâmplat?
-Dacă te referi la meciul de la Bacău, află că noi am venit la sală relaxate şi bine pregătite tactic. Cred că echipa mea a jucat mai bine şi am învins o echipă foarte bună.
-Care sunt aşteptările de la turneul play-off?
-In ceea ce ne priveşte, vom veni la sală întotdeauna încrezătoare şi cu plăcere. Cred că în acest sezon am  evoluat mult ca mentalitate. Ne ajutăm mult mai mult un ape alta în teren. Sper să lăsăm o impresie frumoasă suporterilor şi celor care ne văd jucând în această fază a competiţiei.
-Multe fete din Bulgaria, handbaliste şi voleibaliste, veniţi şi jucaţi în campionatele României. Sunteţi binevenite, întrucât spectatorii apreciază seriozitatea şi dăruirea voastră. Ţineţi legătura între voi?
-An de an, comunitatea sportivă din Bulgaria a devenit tot mai numeroasă aici. Sunt baschetbaliste bulgare care joacă la Mediaş, Sibiu şi Cluj, câteva voleibaliste…Cu Maria Karakasheva (…nr.13 de la CSM Bucureşti-n.n.) am jucat o mulţime de ani la ŢSKA Sofia. Viktoria Grigorova este colegă cu mine aici, la Tg.Mureş, Kremena Kamenova- care a jucat la Levski Siconco în Bulgaria- joacă la voi. Comunicăm de multe ori.
-Ce îţi lipseşte din Bulgaria cel mai mult aici?
-Voi, românii, aveţi meritul de a ne face pe noi să ne simţim ca acasă şi aici. Desigur, îmi lipsesc familia, prietenii…Dar şi aici mi-am făcut o mulţime de prieteni. Comportamentul profesionist al celor de la club ne obligă să dăm tot ce avem  mai bun pentru obţinerea performanţei. Aşa, sunt sigură, îi bucurăm şi pe cei de acasă.
-Cum îţi vezi viitorul, după ce vei abandona activitatea de performanţă?
-Realmente nu mă gândesc atât de departe. Îmi doresc doar sănătate, mie , familiei şi tuturor. Pentru mine, e cel mai important lucru!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu