Punct final sau puncte de
suspensie?
Bulgarian
joi, 7 februarie 2013
Adnotari la Stiinta Bacau-Medicina Tg.Mures 2-3...
interviu cu handbalista Loredana MATEESCU (Gdynia/ POLONIA)
Necunoscute, foarte puţin urmărite-
chiar şi de cei care au obligaţia să o facă-
fetele noastre din diaspora
handbalistică îşi iau misiunea în serios, contribuind, nu o dată, decisiv la
afirmarea formaţiilor de club în care activează. Impânzite în majoritatea
campionatelor- mari sau mici- europene, handbalistele române intră pe teren cu
aceeaşi determinare cu care o făceau şi acasă, cucerind inimile fanilor şi
dreptul la atenţia celor fără idei preconcepute. România din afara graniţelor
nu e mai puţin talentată sau dornică de prim-plan. In periplul nostru european,
din Cipru şi Grecia, până în Spania, Portugalia şi Feroe, ne-am oprit în…
Polonia, la Gdynia ,
acolo unde am întâlnit-o pe Loredana
MATEESCU (n.23.02.1984/ Curtea de Arges/ middle back), una dintre vedetele echipei locale, campioană naţională şi
participantă în Cupa Cupelor…
Leonard POPA
-Care ar fi
parcursul competiţional al Loredanei Mateescu în campionatul intern?
-Anii de juniorat i-am petrecut jucând la CSŞ Pitesti.
Primul antrenor a fost domnul Cătălin Gheţie. Perioada de seniorat am început-o
la Constanţa , avându-l
antrenor pe Dumitru Muşi (actualul antrenor de la HCM Roman-n.n.), căruia îi multumesc şi acum
pentru tot ceea ce m-a învăţat şi trebuie să recunosc că datorită dânsului sunt
jucătoarea de astăzi. Tomis Constanţa a fost ca a doua casă a mea. Am evoluat 5
ani la această echipă, după care am plecat un sezon în Turcia şi am revenit
încă doi ani tot la Constanţa .
De acolo m-am transferat, la începutul sezonului trecut în Polonia…
-Cum de ai
ajuns în Polonia, în timp ce majoritatea handbalistelor de la noi preferă campionatele occidentale?
-Echipa la care evoluam, Tomis Constanţa, avea probleme
financiare de un an şi jumătate. Mi-a fost foarte greu să plec, dar Vistal
Laczpol Gdynia
a insistat mai mult de jumătate de an să vin în Polonia. Am apreciat insistenţa
lor şi mi-am propus să încerc, chiar dacă nu era o echipă din campionatele
occidentale. De asemenea, m-a încântat faptul că se lupta pentru titlu în campionat,
pentru Cupa Poloniei, participând şi în cupele
europene.
-E un campionat
pliat pe valenţele tale sportive sau te gândeşti la altceva, în perspectivă?
-Dorinţa mea este să joc la echipe de top, să iau parte la întrecerile din Champions League,
ceea ce până în momentul de faţă am jucat doar în calificări. In perspectivă, îmi
doresc ceva mai mult, deşi momentan sunt mulţumită de performanţele avute cu
formaţia poloneză.
-Ai sentimentul
că Federaţia urmăreşte evoluţiile handbalistelor noastre care activează în
afara ţării? Te-a căutat cineva vreodată de la forul de specialitate?
-Probabil,
Federaţia urmăreşte evoluţiile anumitor jucătoare. Sunt foarte multe
handbaliste care joacă în alte ţări şi, chiar dacă în trecut au fost
selecţionate în naţională, în momentul de faţă nu se mai gândeşte nimeni la ele.
Cred că pentru selecţionerul naţionalei este mai usor şi mai sigur să
urmărească evoluţia jucătoarelor din campionat. In 2006,
am fost şi eu selecţionată la prima reprezentativă, în lotul lărgit, pentru Trofeul Carpaţi, dar la sfârşit de sezon, am
semnat un contract de un sezon cu echipa din Turcia, Üsküdar Belediyesi, şi de atunci nu am mai fost chemată la
naţională.
-Ce are în plus handbalul polonez faţă de
cel românesc? Ce îi lipseste?
-Campionatul românesc, după părerea mea, este mult mai
puternic decât cel polonez. In campionatul românesc, echipele sunt mai
echilibrate valoric şi ca atare, meciurile sunt de altă valoare. In campionatul
polonez, doar primele 5 formaţii se bat pentru locurile fruntaşe.
-De curând, aţi
câştigat într-o manieră de senzaţie primul joc din Cupa Cupelor, cu
spaniolelele de la Bera Bera, 32-20...Cum caracterizezi partida, din punctul
tău de vedere?
-Da.Din fericire, am castigat lejer primul meci cu Bera
Bera. Sincer, nu ne aşteptam să fie atât de uşor. Mai jucaseram cu ele la
turneul de calificare pentru Champions League, unde Viborg a fost cea care ne-a
eliminat. Ne aşteptam la o replică mai bună din partea lor, ţinând cont că ne ştiau
stilul de joc. A fost un meci frumos, dar-surprinzător- adversarele au cedat în
repriza a doua, când datorită greşelilor tehnice pe care le-au făcut, noi am putut să desfăşurăm uşor contraatacul. Am câştigat acest meci,
dar mai avem de jucat returul în Spania
şi sunt sigură că acolo va fi un meci foarte diferit de cel din Polonia.
-Cât de departe
crezi că puteţi ajunge în această competiţie, în care au mai rămas Volgograd , Hypobank
Viena...?
-Obiectivul nostru pentr cupele europene este să ajungem
cât mai sus. Ne aşteptăm ca următoarea etapă să nu fie aşa de facilă ca până acum, dar ne dorim foarte mult să
ajungem să jucăm una dintre finale. Am vazut rezultatele şi, într-adevăr, echipele care au mai rămas în competiţie sunt, din punct de vedere financiar, mai
puternice decât noi. Sperăm să le facem faţă prin evoluţia din teren.
-Cum percepi de
acolo înfrângerea Oltchimului în prima etapă a Ligii Campionilor, acasă, cu
Ferencvaros?
-Din păcate, nu am putut să văd live meciul Oltchimului, la
aceeaşi oră am avut meciul cu Bera Bera, dar mi-a părut rău pentru înfrângerea suferită. Personal, eram foarte
sigură că Oltchim va câştiga acest meci,
deşi intuiam că va fi un meci foarte strâns, aşa cum a şi fost. Am citit
ce au declarat fetele şi înţeleg că nu le-a fost uşor să joace când au văzut că
tactica pregatită nu le-a ieşit în meci, aşa cum le-a ieşit la antrenament. Le
doresc mult succes în continuare, sunt
sigură că mai au multe de spus în meciurile viitoare.
-Cu cine dintre
handbalistele române mai ţii legătura?
-Am foarte multe prietene handbaliste, cu care mai
păstrez legătura, cum ar fi Mihaela Pîrîianu,
Ramona Ştefan ( Ploieşti), Aneta Barcan (Bucureşti) ,Cristina Strungaru Rusali
(Constanţa), Oana Cîrstea (Braşov), Petrescu Diana, Gabriela Szabo, Ştefania
Lazăr (Deva), Geta Vîrtic, Alexandra Cazacu, Diona Avram (fosta jucătoare a
Constanţei)…şi ar mai fi câteva nume, îmi cer scuze dacă am omis pe cineva Majoritatea sunt foste colege de
echipă, alături de care am evoluat la Constanţa…
.
miercuri, 6 februarie 2013
Interviu cu Eva DARVAŞ-COVRIG (fostă componentă a celebrei echipe Ştiinţa Bacău)
"Nu poţi să te dedici total unui sport, dacă ştii că viitorul tău nu are nici o legătură cu acesta"
*Interviu cu Eva DARVAŞ-COVRIG (fostă componentă a
celebrei echipe Ştiinţa Bacău)
…Antrenorul Eugen Bartha găsea aurul
acolo unde unii n-ajungeau nici pe hartă. Aflase într-o zi că, în oraşul unde crosa
şi pucul făceau legea, o fată se încăpăţâna cu ambiţie şi talent, cât toţi
munţii Harghitei la un loc, să-şi croiască un alt drum spre performanţă. Până
s-au prins alţii că în Miercurea-Ciuc handbalul
ţinea ascunsă una dintre cele mai bune jucătoare ale tinerei generaţii, Eva DARVAŞ era deja în tricoul
Ştiinţei, la Bacău! Eva a fost pregătită ca un luptător de guerilă cubaneză să
ia locul într-o bună zi titratelor ei coechipiere, care după ce îşi făceau
datoria în marile bătălii din anii 80, obişnuiau să se retragă pe alte câmpuri de
luptă. Eva Gal-Mozsi (astăzi Jensen),
Elena Leonte (sub numele de Grolz a
jucat în tricoul Germaniei la Olimpiada din 1992), Mariana Oacă-Tîrcă…plecau
pe rând. Eva continua să rămână la Bacău, să le suplinească şi să le facă
uitate, prin forţa braţului său şi a dăruirii cu care a luptat până în ultima
sa zi băcăuană... Bunăoară, SPORTUL
BĂCĂUAN a descoperit-o pe Eva DARVAŞ-COVRIG, fostul inter stâng al
Ştiinţei, la Alicante, în Spania, ţară devenită, parcă, un exil al fostelor
noastre glorii handbalistice din
deceniul al optulea.
Leonard POPA
-Cum a fost începutul? De
unde atracţia către handbal, într-un oras în care erau la putere hocheiul şi
patinajul? Am locuit 4 ani în Miercurea-Ciuc, dar n-am văzut decât meciuri de
handbal masculin în Divizia Judeţeană. Fete n-am văzut jucând…
-Încă de mică, îmi plăceau
toate sporturile şi participam la diferite activităţi sportive şcolare. Am practicat bob-sanie, patinaj şi am jucat hochei cu băieţii
de vârsta mea, pentru că tatăl meu era
arbitru de hochei. Aveam, însă, un vecin pe nume FULOP LASZLO care era antrenor
de handbal şi care, în fiecare zi când se întâlnea cu tatăl meu, îl bătea la cap să vin să
dau probe la handbal. Aşa că într-o bună zi am fost să văd şi să particip
la un antrenament. Aveam 14 ani şi uite că am rămas la handbal, lăsând toate
celelalte sporturi deoparte. In 1981,
eram în selecţionata Harghitei şi luam
parte la jocurile inter-provinciale. Inainte erau mulţi observatori care căutau
tinere talente în zone unde handbalul nu era un sport de masă, cum este
Miercurea-Ciuc. De aici, am avut oferte pentru a juca în echipa de junioare a Rulmentului
Braşov, unde era antrenor Remus Dragănescu,
sau la Cluj, unde antrena Dan Cîrjoescu.
In 1982, am plecat la Cluj, absolvind treapta
a doua de liceu şi jucând totodată la C.S.S. Cluj Napoca. In 1984, la sfârşitul campionatului, apare
domnul Tadici de la Zalău, cu o ofertă pentru echipa de acolo…
-L-ai refuzat pe Tadici şi ai venit la Bacău …
-După terminarea fazei naţionale de
junioare, care se jucase la Ploieşti, ajungând în finală şi câştigând titlul
national, m-am pomenit acasă, la Miercurea-Ciuc,
cu Eugen Bartha, antrenorul Bacăului, dar şi cu Remus Drăgănescu, de la Braşov.
Amândoi au încercat să-mi convingă părinţii să mă transfer la echipa lor.
Gândind că Zalăul era prea departe de casă, în final, am ales Bacăul, pentru că avea o universitate, oraşul era
frumos iar caracterul antrenorului era
diferit faţă de al celorlalţi.
-Era o orientare a sportivelor din Covasna
şi Harghita spre Bacău !
Nu spre Tg.Mureş- unde era o echipă
bună, nu spre Odorhei- unde existase o echipă cu tradiţie, nu la Cluj.. .capitala Ardealului!
Fetele-şi ce fete !- veneau la Bacău .
Cui sau cărui fapt i se datorează asta?
-Datorită lui Eugen Bartha! Dânsul a fost acela care a ştiut să ne convingă să facem handbal profesionist şi să ne creăm un viitor, venind laBacău
şi jucând într-o echipă universitară.
-In 1984-1985, eraila Bacău , în echipă cu Vasîlca,
Târcă, Gal (Moszi), Lunca...Am câştigat titlul atunci, fără probleme. Am ratat,
însă, Cupa, în faţa Iaşului (locul 6 în campionat!). Cum decurgeau antrenamentele
cu Eugen Bartha, ce-ţi mai aminteşti despre el?
-A fost ceva extraordinar! Eram doar în primul an laBacău
şi câştigam campionatul, învăţând practic handbal, de la un antrenor exigent. Cu el nu mergea să persişti în greşeală, te ajuta
să avansezi, te corecta şi îţi explica
ceea ce nu-ţi reuşea, se interesa de viaţa ta în afara terenului de joc. Ce mai, cred că a fost singurul antrenor al Bacăului
căruia nu i se putea reproşa nimic! El a fost acela care a pus baza handbalului
feminin.
-A urmat o perioadă foarte bună pentru tine, fiind convocată de mai multe ori la loturile naţionale de tineret...In 1984, te-am văzutla Trofeul
Carpaţi desfăşurat la Bacău .
Erai în echipa aceea cu Steluţa Rupa, Liliana Ţopea, Denisa
Romete...A fost o generaţie bună care promitea mult, dar care n-a confirmat
până la capăt..Cum comentezi perioada respectivă?
-Problema la lot era că fiecare antrenor avea favoritele lui şi doar pe lângă acestea mai existam şi restul…Se treceau cu vederea multe lucruri, în cazul jucatoarelor care proveneau de la cluburile unde selecţionerii erau antrenori. Cine a stat la lot ştie despre ce vorbesc. Nu era o colaborare între prima echipă şi tineret. Când ceva nu funcţiona sus, nu-şi arunca nimeni privirea spre generaţia următoare. Eu cred că, treptat, se puteau introduce jucătore tinere la lotul de senioare, menţinându-se nivelul mondial.
-Datorită lui Eugen Bartha! Dânsul a fost acela care a ştiut să ne convingă să facem handbal profesionist şi să ne creăm un viitor, venind la
-In 1984-1985, erai
-A fost ceva extraordinar! Eram doar în primul an la
-A urmat o perioadă foarte bună pentru tine, fiind convocată de mai multe ori la loturile naţionale de tineret...In 1984, te-am văzut
-Problema la lot era că fiecare antrenor avea favoritele lui şi doar pe lângă acestea mai existam şi restul…Se treceau cu vederea multe lucruri, în cazul jucatoarelor care proveneau de la cluburile unde selecţionerii erau antrenori. Cine a stat la lot ştie despre ce vorbesc. Nu era o colaborare între prima echipă şi tineret. Când ceva nu funcţiona sus, nu-şi arunca nimeni privirea spre generaţia următoare. Eu cred că, treptat, se puteau introduce jucătore tinere la lotul de senioare, menţinându-se nivelul mondial.
-In 1985, participi cu
Naţionala, la Seul ,
la Campionatul Mondial de tineret. Din echipă, mai făceau parte Esztera Laszlo,
Gabi Horga, Lidia Butnăraşu, Corina Nisipeanu… Antrenori, Drăgănescu şi
Bădulescu...In final, locul 7, dar am bătut Norvegia şi Iugoslavia...Tu ai jucat
în 4 meciuri şi ai marcat 7 goluri...Puteam mai mult? Incepea să se facă
diferenţa între handbalul nostru feminin şi celelalte puteri handbalistice, la
nivel de tineret şi junioare?
-Da, se putea face ceva mai mult! Cel puţin locul doi sau
trei, întrucât primul era asigurat mai mereu
URSS-ului. Păcat că la naţională nu era o continuitate de tehnicieni. A
fost o generaţie bună de jucătoare, acelea născute în perioada 66-67-68-69. A lipsit, totuşi, cineva
care să le şlefuiască talentul incontestabil. Diferenţa dintre noi şi celelalte
competitoare? Noi eram o adunatură de
handbaliste care încercau să demonstreze ceea ce ştiam şi învăţam de la cluburi,
nu aveam um model handbalistic, care să ne fi călăuzit prímele reguli de viaţă
sportivă. Era o luptă de supravietuire pentru toate, eram inocente din toate
punctele de vedere! Dar nu eram răutăcioase, nu ştiam şi nu pretindeam multe lucruri! Noi ne uitam şi ne comparam cu
celelalte echipe din lume care erau
prezente în competiţie şi singurul lucru pe care-l puteam face
era să ne gândim la deosebirile faţă de alţii, nu să le şi comentăm!
Atunci credeam că totul se va schimba în viitor. Dar standardul de la lotul
nostru era total diferit faţă de ce vedeam
la alţii. Condiţiile de antrenament si de alimentatie erau modeste, nu aveam
nici măcar leocoplast sau spirt pentru accidentările uşoare. Trusa de prim
ajutor era invizibilă! Singurul lucru ce
ne prisosea era REFLEX (o alifie specifică-n.n.). Se cerea mult şi se ofereau
puţine în schimb. Totul se baza pe ce ştiai tu de la clubul tău de origine. Şi,
cum erau multe stiluri de joc, cine crezi că jucau? Acele fete care erau din
echipa de unde erau antrenorii lotului. Tot timpul se ierarhizau jucătoarele în
funcţie de golurile marcate, nu după
munca în echipă, nici după eficienţa în aparare
sau atac. Eu jucam cam tot timpul în apărare, nu prea apucam să marchez…
-În 1985-1986, câştigăm şi Cupa şi campionatul, dar cu alţi
antrenori, cu Mengoni şi Petrea…Bartha a plecat, urmat de Eva Gal, la Tg.Mureş,
unde avea să pună bazele unei noi echipe puternice, Mureşul...Cum a fost
despărţirea de Bartha? De ce a plecat de la Bacău ? Voi, jucătoarele, cum aţi resimţit
această despărţire?
-Meritul câştigării Cupei şi campionatului înca era al lui Bartha. Noii antrenori au preluat o echipă care, deja, avea bazele puse si un stil propriu de joc. Personal, aveam tot timpul contact direct cu antrenorul Bartha, întrucât în 1987 dorise să mă transfere la Mures. Plecarea lui de laBacău a fost
legată de sănătatea sa precară, de gropile pe care le săpau ceilalţi din jurul
său, pentru a-i ocupa postul de antrenor.
-Meritul câştigării Cupei şi campionatului înca era al lui Bartha. Noii antrenori au preluat o echipă care, deja, avea bazele puse si un stil propriu de joc. Personal, aveam tot timpul contact direct cu antrenorul Bartha, întrucât în 1987 dorise să mă transfere la Mures. Plecarea lui de la
-În 1986-1987, câştigăm
campionatul, dar pierdem Cupa, cu noua echipă a lui Bartha, Mureşul...A fost răzbunarea
maestrului? Sau începe declinul în handbalul băcăuan? In 1987-1988, pierdem şi
Cupa şi campionatul, ambele fiind câştigate de Mureşul
Tg.Mureş!
-Nu a fost nicio răzbunare a maestrului! Pur şi simplu, s-a format o echipă nouă, după un stil de joc eficient, impus de un antrenor cu sănătoase principii proprii, care a vrut să repete experienţa băcăuană la Tg. Mureş. Neputinţa Bacăului de a menţine acelaşi stil, după plecarea lui Eugen Bartha, când au venit şi au plecat mulţi antrenori, fiecare cu câte o idee nouă, cu favoritele sale titulare de drept, a condus la coborârea şi, în final, la doborârea ştachetei de performanţă.
-Nu a fost nicio răzbunare a maestrului! Pur şi simplu, s-a format o echipă nouă, după un stil de joc eficient, impus de un antrenor cu sănătoase principii proprii, care a vrut să repete experienţa băcăuană la Tg. Mureş. Neputinţa Bacăului de a menţine acelaşi stil, după plecarea lui Eugen Bartha, când au venit şi au plecat mulţi antrenori, fiecare cu câte o idee nouă, cu favoritele sale titulare de drept, a condus la coborârea şi, în final, la doborârea ştachetei de performanţă.
-In 1988-1989, terminam
campionatul pe 3, dar câştigam Cupa Cupelor, în finală cu formaţia sovietică Kuban Krasnodar .
Ce îţi mai aminteşti din cele două meciuri cu rusoaicele?
-In aceşti ani, au fost multe momente de fericire şi dezamăgire în viaţa mea… Câştigarea Cupei Cupelor, când nu am apucat să joc finala acasă, din cauza unor persoane care, la vremea respectivă, ma invidiau prosteşte, din mai multe motive, a fost unul dintre momentele neplăcute! In acel an, s-au întâmplat multe lucruri, prea multe! Unele se pot comenta, altele nu, deoarece se poate face mult rău la diferite persoane, care se cred maeştri ai handbalului, dar care, ca oameni, nu au nicio valoare. Să revenim, însă, la întrebare… S-a făcut un pas mare, pentru a ajunge în finală, după dubla manşă cu formaţia din R.D.Germană,Rostock
pe Don. Atunci s-a văzut clar că avem forţa necesară jucării unei finale de
cupă europeană si, de ce nu?, posibilitatea de a o câştiga. Norocul ne-a ajutat ca, până în finală, să nu
ne întâlnim cu echipa sovietică, văzută drept marea favorită. In dubla manşă cu
Krasnodar , am jucat primul meci în deplasare şi returul
la Bacău . Din
păcate, aşa cum am spus, meciul decisiv l-am văzut din afara terenului de joc. Cuiva
de club nu-i venea bine pe chelie să stau, cel puţin ca rezervă, pe bancă.
Deveneam mama primului meu băiat în
septembrie, un copil minunat care acum joacă şi el handbal, deci nu am putut
trăi acea victorie unică din viaţa oricărui sportiv pe terenul de joc, ci doar ca
spectatoare! Ce să-ţi spun? Am trăit finala pe jumătate, dar m-am bucurat pentru fete, căci
meritam, după atâta muncă, să putem
aduce prima bucurie în handbalul feminin băcăuan. Nu ştiu câţi ani trebuie să
mai treacă, pentru ca Bacăul să mai realizeze o asemenea performanţă!
-In aceşti ani, au fost multe momente de fericire şi dezamăgire în viaţa mea… Câştigarea Cupei Cupelor, când nu am apucat să joc finala acasă, din cauza unor persoane care, la vremea respectivă, ma invidiau prosteşte, din mai multe motive, a fost unul dintre momentele neplăcute! In acel an, s-au întâmplat multe lucruri, prea multe! Unele se pot comenta, altele nu, deoarece se poate face mult rău la diferite persoane, care se cred maeştri ai handbalului, dar care, ca oameni, nu au nicio valoare. Să revenim, însă, la întrebare… S-a făcut un pas mare, pentru a ajunge în finală, după dubla manşă cu formaţia din R.D.Germană,
-Ce s-a întâmplat după
plecarea de la Bacău ?
Unde ai mai jucat?
-In primii ani de după revoluţie, a început destrămarea echipei de
handbal. Refuzul conducerii de club de a
avea grijă de jucătoare, rapacitatea unor
persoane din conducere de a se îmbogăţi
rapid, cu mărci şi dolari, făcând negoţ
pe spatele clubului, au fost cauzele principale ale declinului. Eu mi-am plătit
cu banii mei dezlegarea de la club! In 1991, participam la un turneu în Germania şi Spania,
invitaţi fiind de echipa Laurei Lunca. La întrecere, lua parte şi o
echipă, Elda Prestigio, care activa în
liga a doua, cu obiectiv de a urca în prima divizie spaniolă. Ei bine, prin
Laura, m-am transferat la această formaţie, unde am jucat 3 ani. În primul an, am ajutat echipa să urce în
prima categorie, iar în ultimul, să
joace în Cupa Spaniei (Copa del Rey),
ajungând pentru prima dată în sferturi de finală. În perioada 1994-1995,
am jucat în Alicante (Union Alacantina), iar în 1995-1996, doar jumătate de campionat, deoarece am născut
aici al doilea băiat, în1996. În sezonul următor, am revenit la aceeaşi echipă,
care şi-a schimbat doar numele, Mar Alacant. De aici, m-am retras din
activitate în 2002, dar în 2003, având titlul de antrenoare de handbal, încep să antrenez echipa de cadete şi
junioare a clubului. În acest răstimp, conlucrez cu antrenorul Gheorghe Sbora (actualmente, în
Cipru-n.n.) care antrena prima
echipă. În Elda, m-am ocupat de o echipă de băieţi juniori, (2006-2007) şi
copii la nivel şcolar.
-Astăzi, mai ai vreo legătură cu
handbalul?
-Da, urmărind evoluţia copiilor mei în handbal şi încercând să aplic din cunoştinţele mele handbalistice amândurora. Ei au handbalul în sânge, le place…Doar au crescut în jurul unui teren de joc, uitându-se la handbal! Îl practică, însă, din plăcere, fără grija pe care am avut-o eu, de a trăi din handbal…
-Da, urmărind evoluţia copiilor mei în handbal şi încercând să aplic din cunoştinţele mele handbalistice amândurora. Ei au handbalul în sânge, le place…Doar au crescut în jurul unui teren de joc, uitându-se la handbal! Îl practică, însă, din plăcere, fără grija pe care am avut-o eu, de a trăi din handbal…
-Revin la putere ţările
din fosta Iugoslavie? Mai pot pierde ţările nordice supremaţia? Uite ce s-a
întâmplat la ultimul Campionat European…
-Cred că în aceste ţări a fost un schimb de generaţie, dar încetul cu încetul, vor reveni în prima linie, datorită cunoştinţelor foştilor handbalişti şi handbaliste, ce au început să predea ştafeta prin cunoştinţele lor viitoarei generaţii. Nici fostele ţări iugoslave, nici acelea nordice nu şi-au spus ultimul cuvânt. Ceea ce în România nu se întâmplă încă!
-Cred că în aceste ţări a fost un schimb de generaţie, dar încetul cu încetul, vor reveni în prima linie, datorită cunoştinţelor foştilor handbalişti şi handbaliste, ce au început să predea ştafeta prin cunoştinţele lor viitoarei generaţii. Nici fostele ţări iugoslave, nici acelea nordice nu şi-au spus ultimul cuvânt. Ceea ce în România nu se întâmplă încă!
-In ţară ,
când ai fost ultima dată?
-Cred ca în 2002. E ca la noi, vacanţa de vară e scurtă şi,
mai tot timpul, nu avem aceleaşi zile de
vacanţă toată familia împreună.
-Ştii că Bacăul e acum în
a doua divizie şi nu prea se mai întrevede un viitor strălucit? Dacă mâine ţi
s-ar încredinţa echipa şi ţi s-ar fixa ca obiectiv revenirea în prim-planul
handbalistic, cu ce ai începe? Care ar fi primele măsuri pe care le-ai lua?
-Câteodată, urmăresc ştirile de pe internet şi văd ce se întâmplă laBacău ,
a doua mea casă. Astea sunt vorbe mari
de a antrena echipa. Cred că ai acolo multe persoane la rând care
urmăresc să ajungă antrenori la fete, dar…Inceputul e de jos, să se pornească
de la bază, să fie educate fetele de mititele că efortul depus azi este pentru ca mâine să trăiască bine. Nu
poţi să te dedici total unui sport, dacă
ştii că viitorul tău nu are nici o legătură cu acesta. Cu ce aş începe? Buna întrebare! Este nevoie de o selecţie la nivel şcolar,
dar să aibă cine să se ocupe de asta şi obligatoriu
să-i placă handbalul. In ziua de azi, asta nu mai există. Aşa că, la treabă cu
lumea căreia îi place handbalul şi are
de gând să i se sacrifice! Cred că prima dată aş pune preşedinte pe
cineva cu bani, cum ar fi DEDEMAN. Nu ştiu cine este ca persoană, dar
atâta timp cât are bani să sponsorizeze naţionala de fete, ar trebui să aibă
bani şi pentru echipa Bacăului, oraşul unde atâta lume l-a ajutat direct sau
indirect să fie cine este. Cred că proprietarul
Societăţii DEDEMAN era vânzător la depozitul de mobilă…Nu crezi că am
dreptate? Să nu aducem în discuţie băieţii
de la Stiinţa… CU BANI SE FAC TOATE! Uite, la Vâlcea, au bani să aducă jucătoare
din Spania şi nu sunt ieftine, crede-mă. In Spania au adus jucătoare şi
antrenori şi tot ce au avut nevoie, la începutul anilor 90…Cât timp au avut bani,
toate au mers bine, iar când s-a
terminat cu banii, gata, le vând afară. Parcă seamănă cu ce s-a întâmplat la Ştiinţa Bacău !
-Câteodată, urmăresc ştirile de pe internet şi văd ce se întâmplă la
Interviu cu voleibalista Vali RUSU (Alba Blaj)
Vali RUSU, regina
din Mica Romă:
“Bacăul este o emblemă
a voleiului feminin românesc!”
…Vali RUSU,
componenta formaţiei- revelaţie a actualei ediţii de campionat, Alba Blaj, ar putea fi un lider de
echipă, indiferent unde ar evolua. Jucătoare cu personalitate, care nu cedează,
cu una cu două, lupta la fileu, Vali are
o carieră sportivă ancorată şi în palmaresul Ştiinţei, pentru care a jucat o
perioadă, nefiind uitată nici astăzi de suporterii băcăuani.
Leonard POPA
-Vali, unde ai
descoperit mingea de volei? Care ţi-a fost traiectoria sportivă?
-Am început voleiul în orasul meu natal,
Topliţa (judeţul Harghita-n.n.), la
vârsta de 14 ani, cu profesorul Marius Macarie, cel care mi-a fost antrenor la
junioare timp de 5 ani si care îmi este antrenor şi în prezent, la Volei Alba Blaj. După ce am terminat
junioratul, am jucat la Târgu-Mureş, a doua mea casă, după care au urmat
Penicilina Iaşi, Ştiinţa Bacău şi SCMU Craiova, iar acum Volei Alba Blaj…
-Aşadar, când a fost primul contact cu Bacăul?
-Aşadar, când a fost primul contact cu Bacăul?
-Se ştie foarte bine că Bacăul
reprezintă o emblemă a voleiului românesc, iar în perioada când activam acolo, la junioare, se desfăşura şi pregătirea
lotului naţional, din care am făcut şi eu parte.
-Cum ai
caracteriza perioada băcăuană?
-Pot să spun că am învăţat foarte multe
la Bacău şi,
totodată, ţin să-i mulţumesc pe această cale
domnului Florin Grapă. Perioada petrecută la Bacău a fost una pozitivă pentru mine, deoarece
am lucrat la un alt nivel.
-Acum, joci la Blaj, o nou-promovată surprinzătoare. Care e secretul ascensiunii echipei din Mica Romă?
-Acum, joci la Blaj, o nou-promovată surprinzătoare. Care e secretul ascensiunii echipei din Mica Romă?
-Cu siguranţă, totul se datorează domnului primar Gheorghe
Valentin Rotar, fără de care nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil. Aş
vrea să mai precizez că o mare contribuţie în ascensiunea noastră o au suporterii,
care vin în număr foarte mare, meci de meci, şi creează o atmosferă superbă-după
părerea mea, unică în ţară , în momentul de faţă. Cred că am demonstrat că
se poate face performanţă şi intr-un oraş mic. Atâta timp cât există susţinere
şi bunăvoinţă, sunt convinsă că Blajul va fi o prezenţă frumoasă în voleiul
românesc.
-Cum ţi se pare
actuala ediţie de campionat? Care ar fi plusurile şi minusurile sale?
-Acest campionat este unul destul de
disputat, drept dovadă ca au fost unele surprize, şi cred că vor fi până la
final. Plusuri si minusuri vor
exista întotdeauna, dar important este că încet-încet ne apropiem şi noi mai
mult de pofesionalism.
-Cum vezi configuraţia finală a campionatului?
-Cum vezi configuraţia finală a campionatului?
-Greu de spus.Nu mă hazardez,
deocamdată, în pronosticuri.
-Aţi întâlnit deja în câteva rânduri echipa dinBacău .
Ce impresie ţi-au lăsat jocurile cu Ştiinţa?
-Aţi întâlnit deja în câteva rânduri echipa din
-Cum am mai spus, Bacăul este una din
echipele de top ale campionatului, cu jucătoare valoroase. Bineînţeles că meciurile împotriva Ştiinţei
sunt dificile, deoarece întâlneşti o
echipă bine aşezată în teren.
-E benefică prezenţa tot mai numeroasă a stranierelor în campionatul nostru intern?
-E benefică prezenţa tot mai numeroasă a stranierelor în campionatul nostru intern?
-Este foarte bine că unele cluburi
reuşesc să transfere jucătoare străine, întrucât acestea cresc valoarea
campionatului.
-Ce se întâmplă la nivel de Naţionala? Realizăm şi jocuri bune, dar clacăm pe ultima sută de metri...
-Ce se întâmplă la nivel de Naţionala? Realizăm şi jocuri bune, dar clacăm pe ultima sută de metri...
-Cred că în viitor vom avea mai multe de
spus cu echipa naţională, dacă se va continua pregătirea junioarelor în centre
de excelenţă, aşa cum s-a început aici, la
Blaj, şi la Târgu-Mureş.
-Cum te vezi
peste 10 ani ?
-Nu obişnuiesc să-mi planific viaţa, dar asta nu înseamnă că
nu am ţeluri. Sper să fiu sănătoasă şi poate că atunci când voi renunţa la
cariera de jucătoare, mă voi apuca de antrenorat.
Interviu cu fostul mare antrenor de handbal băcăuan Alexandru MENGONI
„…Nu sunt eu omul care să se
afişeze pe la uşile cluburilor, să creadă alţii că vreau să le iau locul!”
*Interviu cu fostul mare antrenor băcăuan de handbal Alexandru MENGONI
…Era mai talentat decât Gaţu, cu care juca pe acelaşi post, dar a luat
trenul de la Bucureşti şi a adus handbalul în 11 pe malurile Bistriţei…A făcut parte din una dintre cele mai bune
echipe ale provinciei handbalistice a anilor ‘60, Dinamo
Bacău…A fost antrenorul pe care Eugen Bartha l-a lăsat în locul său să ducă gloria Ştiinţei mai departe…A creat 7-le care avea să câştige Cupa
Cupelor în 1989, cel mai important trofeu sportiv al Bacăului, la
jocurile colective…Autorităţile de atunci au încercat să prezinte o altă
realitate, n-au reuşit nici ele până la capăt…Are har, ambiţie, amintiri şi experienţă cât toţi antrenorii oraşului la
un loc…Dacă i s-ar da o echipă pe mână, în doi-trei ani, s-ar bate la titlu…Din
păcate, de tot atâţia ani, n-a mai călcat în nicio sală de sport din România,
nu l-a mai căutat nimeni…Ignoranţa celor care nu-şi cunosc şi nu-şi respectă trecutul l-a înfrânt…Sper
că nu l-a şi învins.. Numele lui: Alexandru
MENGONI!
Leonard POPA
-1962…Până în acel an,
handbalul băcăuan înregistrase un singur succes notabil. În 1950, o echipă
feminină de handbal în 11, foarte puţin cunoscută astăzi, Locomotiva Bacău, a ocupat locul 4 în ierarhia naţională. Dumneavoastră aţi luat trenul şi aţi venit cu
totul aici. Puţini ştiu acest episod. Detaliaţi-l
vă rog…
-În anul acela, Lascăr Pană făcuse o echipă de handbal la Bacău. Încă se
mai juca în 11, dar România era campioană mondială, şi la băieţi şi la fete. In
perioada 1956-1964, handbalul românesc a dominat lumea. A trecut foarte uşor de
la handbalul în 11, la cel în 7. Nu putea nimeni să i se împotrivească. Eu eram
sergent-major şi jucam la Dinamo. Făceam, însă, parte şi din lotul naţional de
tineret. Pe postul de conducător de joc, mulţi mă vedeau mai talentat decât
Gaţu. Eram mereu adversari cu echipa lui şi îi învingeam fără probleme. Când am
plecat la Bacău, Mozer, celebrul handbalist, coleg la Dinamo, n-a vrut să mă lase. Am ajuns,
însă, aici.
-Despre Mozer s-a spus că ar
fi fost cel mai talentat handbalist român, mai talentat decât Gruia. Cum era ca
om? Generaţia mea l-a prins foarte puţin.
Mi-l amintesc de la Campionatul Mondial din 1967, când stătea stânjenit pe
banca de rezerve…Deşi am luat bronzul
atunci, nu s-a bucurat nimeni. Mersesem în Suedia în postura de campioni
mondiali, titlu obţinut în 1964. Competiţia se disputa din 3 în 3 ani…
-Mozer, pe lângă faptul că era un handbalist extraordinar, era şi un mare
hâtru. Făcea o grămadă de glume. Prin 1960, am inaugurat un teren în aer liber
la Călăraşi şi am jucat lotul de tineret, din care făceam şi eu parte, cu lotul
naţional de seniori. Ei aveau porţii duble la masă, noi mai puţin, dar pe
teren, eu le-am dat o grămadă de goluri. Noaptea, în dormitor, după ce am
adormit extenuat, Mozer mi-a pus gheaţă în pernă…M-am trezit strănutând, dar
acela a fost ca un botez…Hans Mozer juca inter şi a fost campion mondial cu
echipa în 1961 şi 1964. La ediţia din 1964, desfăşurată în Cehoslovacia, a fost
golgeterul turneului cu 32 de goluri. Practic,
lui i se datorează acel titlu mondial.
-Aţi venit, aşadar, la
Bacău…Ce echipă avea Dinamo atunci, vă mai amintiţi?
-Era o echipă care, în ciuda schimbărilor repetate, cu handbalişti care
veneau şi plecau peste noapte, rămânea mereu în primele locuri, după Steaua,
Dinamo Bucureşti şi Timişoara. La Bacău, erau mulţi tineri, Anca, Negovan,
Isaur, Betendorf…Majoritatea provenea de
prin Banat, unde erau mulţi etnici germani. Aceştia au introdus handbalul
România. Când am câştigat primele titluri mondiale la fete şi la băieţi,
Federaţia germană şi-a trimis oamenii la Bucureşti, să vadă care e secretul
performanţei. Când au văzut că avem o singură sală omologată, Floreasca, s-au
ruşinat. Ei cu infrastructura sportivă, noi cu talentul nativ. Nu ne puteau
face faţă. Ne năşteam cu handbalul în sânge…
-Da, cred că aveţi perfectă
dreptate, dacă e să citim loturile naţionale de atunci, la fete şi la băieţi, ai
impresia că sunt selecţionate germane: Tellman, Redel, Kunst, Hnat, Irene
Ghunter, Maria Scheip, Mora Windt, Magda Haberpursch…La Bacău, se consolida,
însă, handbalul masculin. Fetele încă nu începuseră marea performanţă. În 1967,
se întâmplă însă ceva important în oraş. Formaţia de fotbal Dinamo Bacău
reintră în circuitul primei divizii, graţie unui lot de excepţie, dominat de
Emerich Dembrovschi, handbaliştii de la Dinamo Bacău ocupă locul 3, în
clasamentul primei divizii, cu Papp, golgeterul competiţiei- marcator a nu mai
puţin de 100 de goluri-, iar fetele de la Textila Buhuşi promovează în Divizia
A. A fost 1967 anul de graţie al
sportului băcăuan?
-Se poate spune şi aşa…La Bacău, toate sporturile luaseră un avânt puternic. Începeam să contăm
tot mai mult în competiţiile naţionale. In 1966-1967, Steaua era pe val. Incă
mai jucau Otto Tellman (a murit la
începutul anului în curs, în Germania, ţara sa natală, unde se retrăsese după
pensionare-n.n.), Bulgaru, apăruse Gruia…Pe stadionul din Parc, unde ne
disputam partidele de acasă, a fost un meci de senzaţie. In min. 16,
bucureştenii conduceau cu 3-1. Scorul nu trebuie să surprindă. Pe vremea aceea,
se penaliza foarte greu jocul pasiv. Dacă
aveai abilitatea să plimbi mingea, puteai sta şi 10 minute în atac. Ei bine,
din momentul acela, Steaua n-a mai înscris nici
măcar o dată. Am câştigat meciul cu 6-3! De ciudă şi ruşine, steliştii
în frunte cu antrenorul Kunst-Ghermănescu au tăiat-o la gară imediat după meci,
prin spatele stadionului, să nu dea ochii cu spectatorii, care veniseră la meci să-i vadă la lucru şi pe campionii
mondiali din 1964…In anul următor, Steaua avea să cucerească Cupa Campionilor,
după ce a învins pe teren neutru, în Germania, reprezentanta Cehoslovaciei,
Dukla Praga (13-11, la Frankfurt pe
Main…Formaţia bucureşteană era antrenată de Octavian Niţescu, cel care, în
scurt timp, avea să sufere un infarct fatal, în timpul unui antrenament cu
echipa pe Stadionul Tineretului, unul dintre primele decese întâmplate pe un
stadion din România-n.red). Şi cu
Dinamo ne-am vândut scump pielea, la Bucureşti. Am jucat pe Velodrom şi, la
6-6, Horobăţ a înscris golul 7 pentru noi, în ultimul minut. Toţi dinamoviştii
au sărit pe arbitru să anuleze golul, a fost un scandal enorm. Până la urmă, s-a
modificat foaia de arbitraj, la vestiar, după meci, şi rezultatul a apărut 6-6. A fost partida portarului nostru Puiu Ioil, care a apărat
senzaţional, şi al lui Horobăţ, autorul a 5 goluri din 7!
-Ce mai ştiţi de cei doi? Pe
primul l-am cunoscut şi eu, era băcăuan, locuia în spatele Pieţii Centrale…Soacra
lui deţinuse Cinematograful Flamura Roşie,
în centrul oraşului.
-Nu am mai ţinut legătura, am auzit că, la un
moment dat, a plecat în Israel. Horobaţ
a murit în mizerie, la Iaşi, uitat de toată lumea, deşi a fost un talent uriaş.
Şi acum îmi amintesc ziua în care a venit la Bacău, să se legitimeze la noi.
Când a intrat la Abator, unde luam masa împreună cu fotbaliştii, purta bască pe
cap şi ne-a întrebat direct: „Mă, care sunteţi handbalişti? Vreau să joc
la voi!”…Spre surprinderea noastră, care începuserăm să râdem, Lascăr
Pană i-a spus imediat „Hai, vino!”. Îl ştia de pe la Iaşi,
unde jucase la un liceu de construcţii. Ce jucător! Avea palmele ca o lopată. Arunca
la poartă, de-i sărea braţul din încheietură. Pe atunci, nu erau medicii şi
tratamentele de azi. Acum, la cea mai mică accidentare, te şi duci la operaţie
în străinătate. Uite-o pe Cristina Neagu de la Oltchim…Pe Horobaţ îl învăţase
unul cum să-şi pună umărul la loc şi, după meci, în vestiar, se „opera” singur,
fără să crâcnească. L-am văzut de nenumărate ori făcându-şi operaţia asta…
-Aţi fost coleg de echipă şi
cu alţii, astăzi, antrenori cunoscuţi…Cu Milovan, de exemplu, şi pe dânsul l-am
avut invitat în paginile „Sportului Băcăuan”…
-Milovan era un inter de excepţie. Avea însă o mare pasiune, porumbeii.
Dacă îl scăpam în târg, uita de meci. Stătea ore întregi şi îi admira acolo. Şi
el era bănăţean, s-a retras acasă, după un timp, devenind un antrenor cunoscut.
-Cum erau antrenamentele cu
Lascăr Pană? Era o persoană inflexibilă, cum se spunea?
-Lascăr Pană impunea nişte antrenamente empirice. Ne obliga să alergăm câte
20 de kilometri, de la teren până la Letea şi înapoi. Căuta să-l imite în toate
pe Oprea Vlase. Odată ne-am revoltat, am adus paturile de dormit, mulţi dintre
noi fiind militari în termen sau în Miliţie stăteam în unităţile Ministerului
de Interne- şi le-am aliniat pe teren, ca într-un dormitor. A ieşit scandal,
ne-au băgat la arest şi ne-au interogat la Securitate. Lascăr Pană avea pe
cineva la Ambasada Greciei şi era
susţinut politic. Întotdeauna i se dădea dreptate.
-În 1968, v-aţi retras…
-Da, terminasem Facultatea şi visul meu era să devin antrenor. In 1969
eram, deja, la CSS Bacău. Antrenam o echipă de junioare, din care cea mai
talentată era Diana Lupescu, viitoarea mare actriţă. Juca extremă dreapta, un
adevărat lider de echipă. Din păcate, în clasa a 12-a s-a îmbolnăvit şi a fost
nevoită să renunţe la handbal. Ar fi ajuns, însă, o sportivă excelentă.
-Aţi tot continuat la CSS
Bacău, până aţi ajuns secundul lui Eugen Bartha, la Ştiinţa...
-Prin 1975, directorul Baciu de la DJATM se mută de la Buhuşi la Bacău şi
îşi doreşte să facă o echipă mare de fete aici. Îl aduce cu el şi pe Eugen Bartha, antrenorul pe care îl luase
de la Petroşani şi care ocupase cu Textila locul III, în prima divizie
(1973-1974). Cu ceea ce se adusese de la Buhuşi şi cu ceea ce aveam eu la CSS
Bacău, am creat o echipă care, în
ediţia 1978-1979, a
adus titlul naţional la Bacău. Din prima formaţie-campioană a Ştiinţei, le
amintesc pe portarul Ioana Beligan-Vasîlca, pe Viki Amarandei-golgetera
campionatului, Riţa Florea, Cati Marian, Lili Văcaru-actuala doamnă Tadici,
descoperită de mine la o şcoală de pe Câmpul Poştei. Imi amintesc că, în
sezonul acela, pe 2, a venit Constructorul Baia
Mare, antrenată de Pilică Popescu, cel care avea să pună bazele Oltchimului (pe atunci, Chimistul-n.n.), cu jucătoare transferate de la
Bacău. În 1979-1980, repetăm isprava, dar în anul următor, Braşovul lui Remus
Drăgănescu trece în faţa noastră, iar eu revin la CSS Bacău. In 1985, Bartha se
mută la Tg.Mureş şi preiau Ştiinţa alături de Costel Petrea, doi ani, în care
recucerim titlul. Urmează, apoi, o altă plecare şi încă o revenire, la
începutul lui 1988. Nu stau decât trei luni, întrucât la o deplasare în
străinătate, am un conflict cu vedeta echipei de atunci, Mariana Oacă-Tîrcă (actuala
antrenoare a formaţiei braşovene-n.n.)
şi, la întoarcerea la Bacău, sunt demis, considerându-se că e mai bine să fie
sacrificat antrenorul. Imi ia locul Mihai Pintea, care va câştiga, cu aceeaşi
echipă, fără să schimbe nimic, Cupa
Cupelor…
-Reveniţi, totuşi, pe banca
tehnică a studentelor în 1990, după Revoluţie…
-Da, când ne clasăm pe locul 2, apoi, în anul următor cucerim titlul,
ultimul din palmaresul clubului, alături de Eugen Cucu (1991-1992, n.n.).
-Urmează celelalte echipe
din cariera dvs…, IMU Bacău,Vâlcea, Săvineşti, Buzău, dar la Ştiinţa nu v-aţi mai întors. În 96-97,
aţi pus umărul la câştigarea titlului şi
Cupei cu Oltchim, în 2000-2001-locul al treilea în campionat cu Fibrex…Cele mai
frumoase momente cred că au rămas totuşi partidele din Cupele Europene, jucate
cu Ştiinţa în anii 80…
-Sunt jocuri care nu se uită. De pildă, duelurile
cu sârboaicele de la Radnicki Beograd, la care evolua şi Svetlana Kitic,
considerată cea mai bună jucătoare din lume la vremea respectivă….Îmi amintesc
că, după meciul de la Bacău, la protocolul organizat la Restaurantul Decebal,
s-a organizat şi un concurs de dans, un kazaciok, la care au participat Moriko
Torok de la noi şi Svetlana Kitic de la ele…A câştigat sârboaica, deşi nici Moriko a noastră nu s-a
lăsat mai prejos. Apoi, finala de Cupa Campionilor din 1986, cu Spartak Kiev.
Se întâmplase după accidentul nuclear de la Cernobîl (26 aprilie-n.n.). Când am
jucat meciul retur de acolo, nu cunoşteam proporţiile dezastrului, întrucât în
ţară nu se făcuse prea multă vâlvă. Probabil, autorităţilor le era teamă ca nu
cumva să nu facem deplasarea. Se considera că o echipă aşa mare ca Ştiinţa nu
trebuie să se teamă de o…explozie nucleară!
-Aţi pomenit de Moriko
Torok…Vă pun o întrebare dificilă. Cine a fost, în opinia dvs., cea mai
valoroasă handbalistă română din istorie? Ea –aşa cum au afirmat mulţi- sau Mariana
Tîrcă? Amândouă au jucat la Bacău…
-Moriko era genul de jucătoare care, până nu înscria 15 goluri, nu se
liniştea. Era în stare să sară la gâtul arbitrilor să prelungească meciul,
numai ca să-şi facă ea norma…Cred,
totuşi, că Mariana Tîrcă a fost peste tot ce a evoluat vreodată în campionatul
României…
-Care ar fi formaţia de vis pe care aţi antrenat-o în toată
această perioadă?
-Aceea cu Ioana Vasîlca, Filofteia Daniloff, Mariana Târcă, Lidia
Drăgănescu, Lenuş Ciubotaru, Adriana Popa, Laura Lunca, Marilena Petrea, Eva
Darvaş…Primeam greu gol şi aveam atacul
orientat pe diagonală. Atacam
mereu oblic, punându-ne adversarele în dificultate. Toate jucătoarele stăpâneau
perfect tehnica de aruncare la poartă, toate se apărau exemplar.
-Avansaţi o soluţie pentru
ca echipa de handbal feminin a oraşului să revină în prim-planul
competiţional…Ce aţi întreprinde imediat, dacă aţi fi antrenorul echipei?
-Aş lua-o de la capăt. Aş căuta tot ce e mai bun şi de perspectivă pe o
rază de 100-200 km
în jurul Bacăului şi aş face o nouă echipă. Şi acum sunt convins că handbalul
se pliază foarte bine pe ceea ce pot face fetele din Moldova. Ele nu evită
lupta directă cu adversarul, sunt mai bărbătoase din fire.
-Nu v-a căutat nimeni să vă propună aşa ceva?
-Nu şi nu sunt eu omul care să se afişeze pe la uşile cluburilor, să creadă
alţii că vreau să le iau locul. Nu m-a căutat nimeni nici când s-au aniversat
40 de ani de la înfiinţarea clubului. Am citit în ziare că s-a organizat aşa
ceva.
-Dar nu v-a mai văzut
nimeni, nici măcar la sală…
-Nu, pentru că de vreo 4 ani de zile, n-am mai călcat în nicio sală de
sport din România. Experienţa de la Buzău, unde am fost ultima dată, a pus
capac la toate. O jucătoare care a fost şi pe la Bacău, jumătate de an,
suficient timp ca echipa să retrogradeze şi apoi să se desfiinţeze, a făcut tot
posibilul să plec de la echipă. Nu-i convenea să se antreneze, iar formaţia să
aibă nişte obiective clare. S-a tot plâns şefilor că antrenamentele sunt prea
istovitoare, până ce aceştia i-au dat dreptate. N-a durat mult şi echipa a
alunecat pe tobogan. Aşa se face antrenorat în România!
-
Abonați-vă la:
Postări (Atom)