HANDBAL, Divizia A: ȘTIINȚA BACĂU-Activ Plopeni 27-26 (14-14)

ACTIVE CU ACTIVELE

  *ȘTIINȚA BACĂU-Activ Plopeni 27-26 (14-14) 

    O victorie la limită cu un adversar clasat sub tine e puțin. Una obținută cu o formație ațoasă, care- în tur- te-a ținut în anticameră, e ok... Am jucat cu Plopenii, dar ne-am bătut cu turcii. Iarăși au sărit așchiile neputinței și era gata-gata să ne înecăm în iazul nostru. Deși conduceam la pas, 7-3 (min.10), 20-16 (min.39)..., n-am știut- ori ne-a fost milă- să biciuim când și unde trebuia, iar armăsarul nostru a amuțit precum un catâr, permițându-le oaspetelor să revină. Ne-am văzut egalați, apoi, conduși, pentru că partida Științei a semănat cu un burduf de acordeon la o nuntă de mahala. Ritmuri de inimă albastră, presărate cu acorduri de sârbă... Fetele călite la Plopeni, cu secera și ciocanul, s-au agățat de toți pașii greșiți ai studentelor. Este ediția de campionat în care- exceptându-le pe cele două mari din față (Rapid și Dinamo, căci Steaua e pe drum...)- fetele noastre au demonstrat că pot câștiga și pierde cu oricine. Norocul cu  echipa autodeclarată Activ(ă) s-a numit Laura Verșescu (fata care află prima ce nu știe adversarul să facă), Crina Croitoriu (sufletul tranșeelor) și Cornelia Țocu (exactă, ca în anii în care 7-le Științei intra pe teren cu ea în frunte). La toată urma, pentru ca adversarul să simtă pișcături sub limbă nici nu-ți trebuie mai mult de trei boabe de piper și o coajă de lămâie (Georgiana Cășeriu- acră în atac, dulce în apărare). M-am tot întrebat, în ultimele meciuri ale Științei, de ce fetele noastre seamănă atât de mult între ele, ca turnurile din Hanoi. Duminică, am aflat răspunsul... Ca să o protejeze pe Iulia Faig, despre care antrenorii adversarelor au spus mereu că trebuie fixată și pusă la podea încă din primul minut. În partida cu Plopenii, cea confundată cu căpitanul studentelor a fost Crina Croitoriu...

Leonard POPA

Handbal (F), Divizia A, Seria A: ȘTIINȚA BACĂU- Știința București 24-21 (13-8)

   GHIOCEL ÎN PLINĂ IARNĂ

   *ȘTIINȚA BACĂU- Știința București 24-21 (13-8)

    Între noi și cele două mari din față (Dinamo și Rapid) sunt numai tufe de urzici și doar una de scaieți (Buzăul). Când umblă desculțe, fetele noastre se împiedică de toate și ne înfundă trâmbițele. Noroc ca s-a inventat pansamentul universal. Cine întâlnește în campionat  echipa din Târgoviște poate să nu mai mănânce, după aceea, trei săptămâni la rând. Acum, m-am prins de ce nu retrogradează nimeni din eșalonul secund. Handbalul jucat aici are gust de miel înaintea Paștelui. Îl servești cu milă și păcat.

   După partida oarbă cu școlărițele bucureștene și înfrângerea care nu se pune, cu giuleștencele, am crezut că studentele băcăuane s-au lăsat de acest sport (și așa nu poate hrăni mai mult de șapte guri, iar la Bacău condiția suplimentară e să mănânce toate cât una singură!) și s-au pus cu burta pe carte. M-am înșelat! Când nu te aștepți, în plină iarnă, tot mai răsare câte un ghiocel. Am învins surata din București, pentru că Știința nu e peste tot aceeași. Acest 24-21 reconfortant ridică privirea și saltă bărbia. Nu știu pentru cât timp, întrucât vremea snoavelor la gura sobei e pe trecute. E prea târziu să mai înveți din înfrângeri și prea devreme să o mai faci din victorii. Mi-a plăcut, ca de obicei, Georgiana Cășeriu, pentru că știe să zdrobească mingea în plasa adversarului (dar și eu știu că nicăieri în lume nu se aruncă mai bine cu piatra ca la Buhuși). Îmi place Iulia Faig și când joacă numai 10 minute. Mi-e dragă Diana Ivanov, când își scuipă-n palme (nu când își face cruce și sărută barele!)... Gata! E februarie și am demonstrat că ne merităm din plin locul în divizia a doua. Becurile de pe strada principală se aprind noaptea numai pentru noi!

Leonard POPA

*Interviu cu antr. Adrian GAVRILIU (director CSȘM Bacău)

“Macacilor! Eu vă salut… dulce-acrișor. Adrian sunt…, antrenor”

*Interviu cu antr. Adrian GAVRILIU (director  CSȘM Bacău)

…Un om de spirit.  Talentat ca un pamflet care îndeamnă la meditație… Pe deasupra, și antrenor. Unul căruia nu-i plac apele tulburi. Preferă să descopere și să modeleze cu propriile mâini săriturile spre performanțe.  Știe de unde pleacă și unde vrea să ajungă. Dar Adrian Gavriliu, noul director al CSȘM Bacău, se caracterizează cel mai bine singur, pe blogul personal: “Mă grăbesc, tre’ să ajung la o petrecere organizată în cinstea zilei de naștere a unui prieten. Nu stau mult aici. Scriu repede... Nu am nicio șansă să schimb părerile oamenilor. Sunt deja formate. Vreau doar să atrag atenția că au scăpat de la Zoo câțiva macaci care s-au amestecat printre oamenii de rând. PS: Solicit de urgență conducerii Grădinii Zoologice să își adune macacii de pe străzi. Lăsați oamenii de rând să-și manifeste nemulțumirile în mod democratic! Oamenii simpli și curați. Macacilor! Eu vă salut… dulce-acrișor. Adrian sunt…antrenor”. Îl cred pe cuvânt, iar în urma noastră cad întrebările și rămân răspunsurile. Avem nevoie de un sport simplu și curat!

Leonard POPA

-Care e diferența între un director numit în urma unui concurs câștigat și un director numit în urma unui examen pentru funcția de consilier sportiv, devenit automat director al CSȘM prin decizia Consiliului Local?

-Cred că întrebarea nu este pentru mine. Nu eu scot posturi la concurs. Și nu eu numesc directori de pe postul de consilier sportiv.  Nu cred că este foarte mare relevanța. Cel mai important este ca directorul să-și facă treaba așa cum trebuie. Rezultatele îl judecă.

-Ce înseamnă, astazi, în momentul preluării, CSȘM Bacău?

-Grosso modo, pot să spun că CSȘM este club cu o importanță din ce în ce mai mare. Este un club tânăr, înființat acum șase ani. Un club municipal care a avut rezultate notabile. Dar, și un club cu oarece probleme, benigne, că să spun așa. Rezolvabile. La ora actuală, clubul primăriei este un club fara identitate, fără personalitate. Pepinieră proprie nu are. Mă refer, in special, la sporturile individuale. Toți sportivii sunt ori aduși, ori cu dublă legitimare...

-Pornind de aici, care vă sunt principalele obiective manageriale?

-Sunt director de o săptămână. Am început zilele acestea ședințele cu fiecare secție în parte. Și pentru a relaționa cu colegii antrenori, dar și pentru a nominaliza fiecare secție. Pentru a vedea nivelul la care se află secția (olimpică, internațională, națională etc). Pentru a auzi direct de la antrenori ce obiective au și ce nevoi. După analiza din acte, de pe hârtii, am observat că acest club stă foarte slab la pepiniera proprie. Majoritatea secțiilor se bazează doar pe câțiva seniori sau juniori. Cu excepția echipei de handbal care are, pe ani de vârstă, o continuitate, celelalte secții suferă la capitolul "ce vine din spate?". Așadar, apelul meu către antrenori este să depisteze și să selecționeze noi talente. Cu alte cuvinte, le cer  ce este mai greu: să bage plugul în pământ! Să muncim și să sădim..., apoi vom culege roadele proprii. Este ușor să aduci sportivi gata formați din alte orașe. Dacă ai bani... Selecția continuă și cantitatea, numărul mare de copii selecționați sunt, însă, vitale. Personal, am fost selecționat pentru sărituri în apă, când eram copil, dintr-un număr de- atenție!-  2500 de copii. Un antrenor pasionat, cu har, lucrează cu plăcere și coboară oricând la baza pregătirii, ținta finală fiind tot performanța la nivel de seniori. Fiecare secție are nevoie și de antrenori de copii. Unde putem- și dacă ne permite bugetul- vom angaja antrenori special pentru grupele de copii. Clubul CSȘM este finanțat din bugetul local, din banii băcăuanilor, din taxe și impozite. Este firesc ca acești bani să fie investiți, în primul rând, în copiii noștri, dar nu numai. Fiecare secție are nevoie și de "piloni de rezistență". Sportivi mari, campioni, modele pentru cei mici. Acești sportivi pot fi, și chiar au fost aduși, din alte orașe. Nu vreau să generalizez. Fiecare secție are un specific aparte. Vom analiza unde trebuie să aducem acești "piloni", unde îi avem deja și ne oprim. Nu sunt un mare fan al dublei legitimări, dar nici nu o exclud. Vom analiza și unde este oportună dubla legitimare. Totuși, nu încurajez ca aceasta să devină o regulă, o modă sau o soluție de a cheltui banii. Banii din bugetul fiecărei secții trebuie să ajungă și pentru susținerea și încurajarea grupelor de copii! Există strategii de selecție pe fiecare secție. Ele vor fi in concordanță cu titlul "Bacău, oraș european al sportului”. De la sportul de masă se continuă cu selecția și îndrumarea pe ramuri sportive a copiilor talentați.

-În privința numărului de secții de performanță, ce ne puteți spune? Vă gândiți la altele noi sau le veți menține doar pe cele existente?

-Clubul are în prezent șapte secții active pe sporturile individuale. Li se alătură alte două secții active de jocuri sportive: handbal și fotbal. Cea din urmă a fost activată la inițiativa primarului orașului, acum câteva luni in urmă. Urmează să activăm secția de judo și, cu semnul întrebării, secția de tenis. În funcție de buget...

-Care va fi relația cu celelalte cluburi băcăuane, mă refer la cele cu tradiție...? Are Bacăul potențialul sportiv să susțină- prin performanțe- mai multe cluburi cu aceleași  ambiții și obiective?

-Cluburile din Bacău se află și se vor afla într-o continuă competiție. Competiție sportivă și constructivă, desigur. Există și o strânsă colaborare cu clubul SCM Bacău (club ministerial). Spre exemplu, la secția de box a CSȘM, până acum, toți sportivii sunt cu dublă legitimare. Clubul primăriei le plătește drepturile, iar clubul ministerului (SCM Bacău) ia punctele obținute în urma rezultatelor obținute de sportivi. De menționat că CSȘM nu este bugetat în funcție de punctele obținute, pe când SCM Bacău, da. Resurse, Bacăul are. Din nefericire, societatea s-a schimbat. Este din ce în ce mai greu să aduci copiii în sălile de sport, dar nu renunțăm. Asta este menirea noastră și e una sacră.

-Există voci care susțin revenirea clubului la denumirea veche de CSM, pentru a se evita confuzia cu CS Știința, clubul universitar. Ce părere aveți despre asta?

-Sunt în asentimentul acestor voci. Primarul orașului este de părere că numele clubului trebuie schimbat. Va fi, cât de curând, o dezbatere pe această temă, în special cu oamenii din presa sportivă. Clubul sportiv al primăriei este club municipal. Celălalt club municipal (SCM Bacău), care este și clubul de tradiție al Bacăului, s-a numit SC Bacău (Sport Club Bacău), dar i- au schimbat denumirea în Municipal pentru a putea trage fonduri de la primărie. Asta pe vremea fostului primar Dumitru Sechelariu.

-Practic, am intrat într-un nou ciclu olimpic, care coincide cu mandatul dvs. Ce ne va propune clubul din aceasta perspectivă? Cu care dintre sportivii clubului considerați că se va înscrie Bacaul pe această turnantă?

-Având în vedere strategia de selecție masivă pe care o are clubul, mă gândesc mai mult la Jocurile Olimpice de peste opt ani. La Rio, Bacăul a avut trei participanți, dar nici unul din Bacău. Fără să le minimalizez participanților de la Rio valoarea și munca depusă, visez să avem și sportivi băcăuani la competițiile de mare anvergură. La ediția din 2020 potențial au secțiile de haltere și atletism, în primul rând. Dar surprize plăcute pot apărea și de la alte secții, și le așteptăm cu tot interesul.

-Clubul pe care îl conduceți a urcat progresiv pe podiumurile marilor competiții, încă din anul înființării (2010)... De unde vor veni marile așteptări la medalii în 2017, de la ce ramuri sportive?

-Atletism, haltere, înot, lupte, judo, box, deci, de la toate...

-Handbalul masculin înseamnă una din cărțile câștigătoare ale clubului... Dar nici handbalul feminin nu e o necunoscută. În 2010, ultima echipă băcăuană prezentă în primul eșalon a fost cea a CSM ului. Prost administrată, echipa a dispărut. I se mai poate da de urmă sau e un proiect abandonat?

-Da, ce au realizat anul trecut cei de la handbal va rămâne în istorie ca un record. Campioni naționali la două grupe de vârstă și vicecampioni la alta. Admirabil! Despre handbalul feminin nu vă pot spune momentan nimic. Poate, în viitorul apropiat.

-Nu este greu să-ți desfășori activitatea sportivă și să-ți îndeplinești obiectivele în condițiile în care clubul nu are o bază materială proprie, iar infrastructura Bacăului suferă din ce în ce mai mult, de la un an la altul?

-Nu este ușor. Personal, eu o văd ca pe o anomalie ca un club al primăriei să plătească chirie pentru activitatea desfășurată în bazele sportive deținute tot de primărie. Cred că acest club ar trebui să aibă în cadrul lui un serviciu baze sportive. Să aibă propriul patrimoniu. Sunt sigur că se va lămuri și acestă problemă în cel mai scurt timp.

-În încheiere, o întrebare care îl vizează pe antrenorul de sărituri în apă, Adrian Gavriliu... Va mai avea timp, în 2017, să-și îndeplinească propriile obiective sportive, pe lângă cele manageriale?  

-Obiectivele mele profesionale se mențin. Sportivul Ronțu Alin să fie în continuare component al lotului național și să-și imbunătățească permanent performanțele, în toate întrecerile la care va participa, campionatul național, Balcaniadă  și Europenele de juniori.

Handbal, Divizia A (F): ȘTIINȚA BACĂU-Școala 181 București 32-36

LA PĂSCUT CU CALUL DE LEMN

   Nu așa le-am lăsat la început de sărbători, când studentele reușiseră câteva partide curajoase, dovedind că nu le-a căzut acoperișul, că încă mai au unde să se cocoațe, să fixeze antenele și să prindă undele trecutului… Duminică, însă, băcăuancele au dat totul uitării și au jucat cum pot ele mai prost, în fața unei echipe formate din fetițe cu fundițe și ciorapi albi trei sferturi. Jumătate de oră, au stat cuminți, picior peste picior, ca domnișoarele care așteaptă să fie învârtite la dans, în toiul balului. Fără nerv în atac, fără încrâncenare în apărare. Cum-necum, s-a mers pas la pas cu adversarul, fără greșeală, ca la o defilare de 1 Mai, deși, la un moment dat, Știința avea 4 goluri avans (16-12, min. 28!). Așa se face că, la pauză, Știința conducea pe tabelă (16-15), chiar dacă arătase, mai curând, ca un atlet plictisit, trezit din somn și pus să alerge pe faleza Bistriței. În repriza secundă, însă, imaginea echipei cuminți și devreme acasă a avut și mai mult de suferit. Fetele noastre au continuat să rateze cu nonșalanță aruncările de la 7 metri ivite, contraatacurile au avut aceeași soartă, iar mingile expediate din toate pozițiile au luat la țintă barele și portarul bucureștean. Când Iulia Faig s-a trezit la realitate, după min.38 (până atunci nu marcase nici un gol!), totul devenise tardiv. Oaspetele conduceau pe tabelă, învățaseră să-și protejeze avantajul, iar băcăuancele au intrat în criză de timp. În min.48, tabela arăta un neverosimil 29-23 în favoarea Școlii și deznodământul începuse să se contureze. Știința a pierdut un joc pe care ar fi trebuit, în mod normal, să-l câștige și să avanseze în clasament. A ieșit, însă, la păscut cu calul de lemn, irosind puncte sigure și anulând entuziasmul suporterilor. Două zile, handbalistele noastre vor trebui să stea ascunse în casă, cu obloanele trase. Abia marți, pe la chindie, vor sosi târgoviștencele să le ridice...  

Leonard POPA

Interviu cu atleta Andreea PANȚUROIU, Sportiva Anului 2016 în județele Bacău și Argeș

 “În 2017, îmi doresc o medalie în concursurile de seniori!”

*Interviu cu atleta Andreea PANȚUROIU, Sportiva Anului 2016 în județele Bacău și Argeș

     

     După Elena Andreea Panțuroiu, 21 de ani, triplusaltistă, au alergat toate topurile atletice la sfârșit de an. Locul 3, în cel al Federației de specialitate. Locul 1, acasă, în Argeș. Prima, la clubul unde este legitimată, CSM Onești, și regina clasamentului anual întocmit de DJTS Bacău! În  ultimii trei ani, Andreea a devenit o colecționară de trofee și, mai important, una dintre speranțele cu care atletismul românesc se înarmează când visează, din nou, la culmile performanței. Vicecampioană europeană de junioare (2013) și de tineret (2015), Elena Panţuroiu a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, unde s-a clasat pe locul 16, la câțiva centimetri distanță de o finală pe care o visează și acum. Dar ce nu i-a reușit elevei antrenoarei Mihaela Nicoară în 2016?! A devenit campioană balcanică, a sărit foarte aproape de podium (locul 5) la Campionatul Mondial de Atletism de la Portland şi s-a clasat pe locul 16 la Campionatul European de la Amsterdam...Și, să nu uităm, un lucru esențial: Elena e în ultimul an de…Tineret!  

Leonard POPA

-Andreea, a fost un an încărcat în evenimente sportive, cu ce ai vrea să începem?

-A fost, intr-adevăr, un an plin de competiții importante. Am avut un sezon de iarnă bun, am reușit calificarea la Jocurile Olimpice și consider că asta este cea mai mare realizare a mea în 2016.  Desigur, mi-aș fi dorit să intru în finală la Rio, dar fiecare sportiv are momente bune și momente mai puțin bune, nu a fost momentul meu acolo.

-Să o luăm sistematic…A fost, mai întâi, Mondialul de Sală Indoor. Locul 5, cu 14m și 11 centrimetri...Tu  aveai, deja, 14 metri și 15- baremul pentru Rio realizat. Acest loc 5 a fost mai mult sau mai puțin decât te așteptai?

-La Mondialele de la Portland, mi-am dorit foarte mult să mă clasez cât mai aproape de podium. Acel 14,15 sărit în țară mi-a dat speranțe că o să fac treabă bună la Mondiale. Mi-am dorit foarte mult să obțin o medalie, însă atât a fost să fie.

-Yulimar Rojas, campioana mondială, a sărit 14,41m… Când ne vom apropia de această lungime?

-Yulimar Rojas a progresat neașteptat de mult în ultimii 2 ani. Țin minte că la Mondialele de J1 nici măcar nu s-a calificat în finală... Îi doresc mult succes pe viitor. Cât despre mine, sper să o ajung din urmă cât mai repede.

-Revenim la Rio… Doar câțiva centimetri te-au despărțit de finală. Frustrant, nu ? Știu că ai fost foarte necajită atunci. Ce a lipsit, în afara centimetrilor, pentru a ajunge într-o finală olimpică, la prima ta participare la J.O. ?

-Cred ca la Rio mi-am dorit prea mult să mă calific și am uitat să mă bucur de moment. A fost un amestec de emoții acolo. Vă spun sincer, nu pot să-mi explic nici mie ce s-a întâmplat. Promit, însă,  că îmi voi lua revanșa la Tokyo, peste 4 ani !

-Cu ce impresii și gânduri te-ai întors, totuși, de la Rio ?

-M-am întors cu un bagaj plin de amintiri, momente frumoase și experiențe unice. Mi-am analizat greșelile și o să am grijă să nu le mai repet la următoarea ediție a Jocurilor  Olimpice.

-România are, în acest moment, două triplusaltiste cu care concurează la evenimentele importante. Tu și Carmen Toma...Cum vezi această concurență? Vă separă, totuși, peste 30 de centimetri...

-Mi-aș dori ca România să aibă mai multe triplusaltiste de valoare, nu doar 2-3... Îmi place concurența, dar avem și junioare care vin tare din spate. Un exemplu este Georgiana Aniței care, sunt sigură, va avea un viitor strălucit în această probă. Personal, îi urez mult succes.

-La sfârșit de an, ai fost nominalizată în mai multe topuri. Cea mai buna sportivă din județele Bacău și Argeș, cea mai bună sportivă a clubului din Onești, unde ești legitimată, pe podium, în clasamentul Federației...De care te simți mai apropiată sufletește?

-Anul acesta, am avansat în clasamentul Fra și asta mă bucură enorm. În Județul Argeș, am fost desemnată Sportiva Anului 4 ani consecutiv, 2013, 2014, 2015 și 2016. La Onești, clubul de care aparțin m-a onorat cu acest titlu pentru a 3 a oară. Noutatea o reprezintă, așadar, nominalizarea venită din partea DJTS Bacău. Sunt extrem de fericită, nu mă așteptam la această ultimă nominalizare care a fost o surpriză deosebită pentru mine, mai ales că în topul județean mai există și alți sportivi prezenți la J.O. de la Rio, reperul cel mai important al anului trecut.

-Să aruncăm o privire și către trecut...Știu că ai început atletismul în clasa a 6-a, la Câmpulung Muscel. Cum s-a întâmplat, îți mai amintești?

-În clasa a 6 a am ajuns la Liceul Național cu Program de Atletism și am dat probele cu dna. prof. Nicoară Mihaela. I-a plăcut de mine din primul moment. Nu am avut cine știe ce rezultate strălucite la probele de control, însă doamna Mihaela a văzut ceva la mine ce i-a plăcut și mi-a acordat o șansă...

-La Onești, cum ai ajuns? Așa cum au ajuns toți sportivii de valoare, prin intermediul dlui.prof. Dorin Arădăvoaicei?

-Da, la Onești, am ajuns datorită domnului Dorin Arădăvoaicei, căruia îi mulțumesc pentru toata încrederea investită în mine!

-Cum e atleta Andreea Panțuroiu în afara arenei de concurs? Ce îi place să facă cel mai mult?

-În afara competițiilor și a antrenamentelor, am foarte puțin timp liber. Mi-l petrec cu familia, îmi place să mă plimb, iubesc animalele, și... cam atât! În rest, antrenamente, odihnă și iar antrenamente.

-Urmărești și alte sporturi? De obicei, mulți sportivi de performanță încep cu atletismul, apoi, fac pasul către un alt sport, eventual, unul de echipă...Ți-ar fi plăcut să practici altceva decât atletismul?

-Îmi plac și alte sporturi, dar iubesc atletismul, aceasta e lumea mea. Nu m-aș vedea făcând altceva. În copilărie, însă, îmi plăcea handbalul. Mă bucur că am ales, până la urmă, atletismul. Urmăresc, din când în când și fotbalul, dar nu sunt stelistă, așa cum se așteaptă toată lumea. De mică, am urmărit meciurile echipei Dinamo...

-La ce să ne așteptăm în 2017 din partea ta? Care îți sunt obiectivele?

-2017 este un an greu, cu evenimente competiționale importante. Îmi doresc, în primul rând, o medalie în concursurile de seniori. Și bineînțeles, fiind ultimul an de tineret pentru mine, vreau să urc pe prima treaptă la Campionatul European Under 23!

*Interviu cu canotoarea Iuliana POPA, medaliată olimpică la Rio

BACĂUL LA RIO

“...Mama mea a făcut canotaj 7 ani, vedeam acasă medaliile ei și eram fascinată. Visam, însă, ca într-o zi să le am și eu pe ale mele!”

O zi de sâmbătă olimpică așteptată pe toate meridianele lumii... Laguna Rodrigo de Freitas  găzduiește finalele de canotaj. Pe noi ne interesează  proba-regină de 8 rame + cârmaci. În semifinale, România a avut trei bărci. Ne-a mai rămas, pentru ultimul act, doar una...Suntem creditați cu șansa a 4-a, după SUA, Marea Britanie și Canada. Americancele sunt din altă lume, nu le-a mai învins nimeni, de un deceniu. Pe britanice le-am tot întrecut, dar numai până acum doi ani. Cu canadiencele ne-am duelat și în semifinale. Ne-au depășit cu peste 4 secunde...Sub impulsul emoțiilor, cursa se încheie repede. Aurul revine, logic, Statelor Unite, înregistrate cu 6 min 01 sec 49/100. Pe locul al doilea se clasează Marea Britanie, cu 6 min 03 sec 98/100.  Româncele au început cursa modest și erau pe locul 5 după 500 și 1.000 m, iar la 1.500 m au ajuns chiar pe ultima poziție, în afara cadrelor tv. Echipajul format din Roxana Cogianu, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Laura Oprea, Adelina Boguș, Andreea Boghian și Daniela Druncea e călit, însă, în apa tulbure a Snagovului. Fetele strâng din dinți, chiar și atunci când vremea și vremurile le strigă să renunțe. Au mărit strocul spre surprinderea tuturor, deși adversarele dădeau semne evidente de oboseală, și sprintul final le-a adus medaliile de bronz! A lipsit mai puțin de jumătate de metru de luciu al apei ca medaliile să fie și mai strălucitoare …Cât pentru un vârf de barcă! Cu timpul obținut, 6 min 04 sec 10/100, tricolorele urcă pe podium.  Printre fetele din ambarcațiunea care ne-a adus bucuria cuceririi celei de-a 38-a sa medalie olimpică (19 de aur, 10 de argint și 9 de bronz) o fată frumoasă atrage toate privirile. Încă nu realizează ce s-a întâmplat, dar pe fața ei apar lacrimile fericirii.  E mezina echipajului românesc, aflată la întâia sa participare olimpică, Iuliana POPA, băcăuancă de-a noastră din Zemeș. Pentru că punctează doar pentru clubul unde este legitimată (Steaua), topurile locale de sfârșit de an au ocolit-o. Inima noastră a tresărit, însă, o dată în plus, când a văzut-o, în vară,  urcată pe treptele podiumului de la Rio! La Londra, la JO 2012, canotajul românesc nu a cucerit nici o medalie. Precedenta medalie a României în proba de 8+1 a fost tot una de bronz, în 2008, la Beijing. Venea după aurul olimpic cucerit la Atena, în 2004...De atunci, însă, multe s-au schimbat în sportul nostru, iar privirile ni s-au întors mai mereu către trecut.  Brațele puternice ale băcăuancei și ambițiile sale renasc, însă, speranțele unui sport care, cândva, ne-a adus atâtea și atâtea satisfacții!

Leonard POPA

-Bănuiesc că erai încă o copilă când ai fost selectată pentru a intra în sportul de performanță... Nu ai fost greu de convins? Mă gândesc că foarte mult despre acest sport nu știai, la Bacău nemaiexistând o astfel de secție sportivă...

-Eram încă un copil când m-am apucat de acest sport, aveam doar 12 ani. Nu am fost selectată precum majoritatea sportivilor... Eu am ales să practic acest sport! Mama mea a făcut canotaj 7 ani, vedeam acasă medaliile ei și eram fascinată. Visam, însă, ca într-o zi să le am și eu pe ale mele! I-am bătut la cap multă vreme pe părinți să mă lase să plec...Nu voiau să mă lase, pentru că știau foarte bine ce mă așteaptă. Mama trăise viața de sportiv și era de părere că sunt mult prea sensibilă, că nu voi face față, dar după lungile mele insistențe au hotărât să mă lase măcar să încerc.

-Când ai început canotajul, nu ți s-a părut dificil, nu ți-a fost teamă de ceea ce avea să urmeze în viața ta de sportiv? Mă gândesc că antrenamentele pe care le faceți voi, canotorii, sunt destul de dure, de mare solicitare fizică...

-La început totul a fost ca o joacă! Mai întâi, înveți tehnica, ai antrenamente ușoare...totul pare perfect! Nimic greu, nimic dificil. Eu am și început de la o vârstă foarte fragedă și un an de zile am fost lăsată ușor, abia apoi am început să intru cu adevărat în sportul de performanță.

-Când au apărut primele satisfacții sportive? Gândeai, pe atunci, că va urma și o medalie olimpică?

-Primele satisfacții sportive...mai exact primul rezultat...Doamne!!! Nu o să uit niciodată. Primul concurs la care am participat, campionatul național de cadeți care a avut loc la Năvodari...Locul 1! A fost o surpriză pentru toată lumea. La antrenamente eram printre ultimele, nimeni nu știa de unde am apărut! Gândeam la o medalie olimpică din prima zi în care am plecat de acasă, visam....Doar că nu mă așteptam să apară atât de repede.

-Au trecut câteva luni de la Rio…Desigur, ai revăzut și regândit finala de atunci. Ați început modest în prima parte a cursei, ați revenit spectaculos pe ultima jumătate. Astăzi, ce ai concluziona? Am fi putut urca și mai sus pe podium?

-Am revăzut finala de zeci de ori și, de fiecare dată, îmi dau lacrimile! Am plecat din țară cu șanse mici, echipajul favorit era cel al Americii. Canada, Marea Britanie și Noua Zeelandă erau următoarele pretendente la podium, abia după ele urmam noi. Speram, ne doream și visam la o medalie. Eram conștiente că va fi extrem de greu, dar știam că nu e imposibil. Ne-am dorit mult să readucem România pe podiumul olimpic și am reușit. Nu cred că am fi putut urca mai sus, am dat absolut tot ce am putut, am luptat până la capăt, a fost cursa vieții noastre! Ne-au întrebat multe persoane, după întrecerea de la Rio, cum ne simțim că am pierdut locul 2 la doar 12 sutimi de secundă… Excepțional!!! Excepțional, pentru că noi nu am pierdut locul 2, în cursa respectivă nu am fost nici măcar o secundă pe 2, noi am câștigat locul 3!!!

-Ce a urmat după Rio?

-După Rio a urmat o perioadă în care am fost, pur și simplu, invadată de miile de mesaje primite, chiar și de la oameni pe care nu îi cunoșteam! Când am ajuns acasă, am avut marea surpriză de a fi așteptată de domnul primar al comunei Zemeș și de localnici pentru a mă felicita! Au început să mi se deschidă foarte multe uși, dar a apărut și o mare presiune. Este foarte greu să-ți păstrezi bucuria de a fi acolo sus, pentru că îți e oarecum frică să nu dezamăgești în viitor.

-Jocurile Olimpice au însemnat întotdeauna un prilej de afirmare a canotajului românesc...De ceva vreme, medaliile nu mai sunt așa de numeroase și nici la fel de strălucitoare. Ce se întâmplă? Cum se văd din ambarcațiune cauzele acestui recul?

-Într-adevăr, canotajul românesc a fost întotdeauna în topurile olimpice și sper din tot sufletul să revină. Din păcate, celelalte țări evoluează, iar noi batem pasul pe loc. Mai este, cred eu,  și cauza schimbării de generații! În momentul de față, suntem un lot format din niște sportive foarte tinere. Sunt sigură că vom crește în performanță și o vom face frumos în câțiva ani.

-Care sunt prioritățile tale sportive în 2017?

-Îmi doresc ca 2017 să fie un an la fel de bun cum am fost 2016! Mi-am propus să muncesc, să mă pregătesc, dar fără să mai pun presiune pe mine. Vreau să evoluez de la zi la zi, pentru că numai așa reușești. Visez la aurul european și la cel mondial.

-Cum ai caracteriza sportiva Iuliana Popa în câteva cuvinte? Se poate caracteriza doar în câteva cuvinte? Știu că ai și alte preocupări. De pildă, desenezi...Am văzut câteva lucrări de ale tale, cu adevărat reușite. Multe dintre ele exprimă încrâncenarea, dedublarea sufletului.

-Nu-mi place să mă autocaracterizez, așa că o să mă rezum doar la câteva cuvinte. Sunt o persoană care niciodată, niciodată, dar niciodată, NU RENUNȚĂ! Desenele, da, sunt realizate de mine. Nu am cine știe ce talent, dar din când în când îmi place să-mi mai exprim sentimentele prin...creion.

-Dacă ți-ai regândi traseul sportiv, astăzi, către ce sport de performanță te-ai îndrepta?

-Dacă mi-aș regândi traseul sportiv, aș alege exact același lucru, aș merge pe același drum, nu aș schimba absolut nimic, chiar dacă știu prea bine prin câte am trecut să ajung unde sunt acum.

-Cum i-ai convinge și pe alții să se îndrepte către practicarea canotajului? Ce le-ai spune?

-Pe lângă faptul că sportul acesta este extrem de greu, este și foarte frumos! Călătorești mult, cunoști mii de oameni și mii de caractere. Este un sport care te disciplinează și care te ajută să evoluezi din punct de vedere psihic!

-Cu satisfacție și o doză de patriotism local, am văzut că în profilul tău din rețelele de comunicare încă mai scrie Bacău la locul de origine...Cât de "băcăuancă" te mai simți acum, după atâția ani de performanță sportivă petrecuți în altă parte?

-De când eram mică, am fost învățată de părinți ca niciodată să nu uit de unde am plecat! Cât de băcăuană mă simt??? 100%  și o spun cu mâna pe inimă! Chiar dacă stau 10 din 12 luni în cantonamente, în alte părți ale țării, acasă e tot acasă și o să mă mândresc mereu cu locul din care provin!

Interviu cu antrenorul de natatie Narcis GHERCA (Noua Zeelanda)

"Când primele patru versuri din imnul nostru național vor da de gândit și vor fi respectate"?

     Un antrenor cu personalitatea intactă, așa cum l-am cunoscut la începutul anilor 90, când pregătea cu pricepere și har viitorul natației băcăuane, în calitate de coordonator al secției de profil de la SCM Bacău…De la o vreme, despre antrenorul Narcis GHERCA s-a auzit mai puțin în mass-media națională. Cel care îmblânzea recordurile pentru înotătorii băcăuani alesese, între timp, un alt drum. Unul care l-a dus la peste 17 000 de km distanță de țară, în îndepărtata Noua Zeelandă. Face, însă, și acolo ceea ce a început atâta de bine aici…Narcis Gherca nu e învățat să dea nici un pas înapoi. Continuă lupta cu timpul său și al altora….

Leonard POPA

-Câți ani s-au adunat în afara țării?  Cred că vreo 10, greșesc?

-Sunt 11 ani și 5 luni…

-De ce Noua Zeelandă? Nu v-a fost teamă de depărtări? Cum ați ajuns acolo dvs., fostul coordonator al natației de la SCM Bacău? Aveați aici un statut pe care mulți îl invidiau…

-Pentru că aici unde mă aflu acum s-a putut… Pentru că aici m-a adus hazardul, pentru că atunci, în 2005, am vrut să plec oriunde aș fi văzut cu ochii. Pentru că aici, în Noua Zeelandă, am găsit un contract de muncă cedat de fostul antrenor de la SCM Bacău, Cătălin Cazan, și nu în ultimul rând pentru că am vrut siguranța zilei de maine a familiei mele. Eu încercam să-mi imaginez viitorul copiilor mei acolo, la Bacău, și nu reușeam. Nici un scenariu nu-l puteam vedea realizat și atunci am intrat în panică. Nu dormeam noaptea, mă plimbam prin casă și mă gândeam ce pot să fac pentru ei. Mă bucur că am ales varianta câștigătoare, că- acum-  copiii mei sunt realizați așa cum și-au dorit iar eu sunt fericit. Maria este economistă la una din cele mai mari companii din Noua Zeelandă, iar Ștefan a terminat arhitectura și este, deja, curtat de câteva mari companii. Sunt mândru și fericit pentru ei!

-Ce ați lăsat în urmă la Bacău după care să vă pară rău și astăzi?

-Pe sora mea și prietenii de care mă leagă extrem de multe amintiri frumoase. Să le dea Dumnezeu sănătate și fericire.

-Ce întrebări le-ați adresa celor de aici de la atâția kilometri depărtare ?

-Asta este o întrebare extrem de grea, întrucât nu știu cui să pun aceste întrebări: politicienilor, Ministrului Sportului, antrenorilor, sportivilor sau oamenilor în general? Până la o lămurire ulterioară, aș pune o singură întrebare care li s-ar adresa tuturor și anume "Când primele patru versuri din imnul nostru național vor da de gândit și vor fi respectate"?

-Cum se vede România din Noua Zeelandă? Ce se zăresc mai mult, realizările sau neîmplinirile?

-Cine vrea să vadă realizările le poate vedea așa cum poate vedea și neimplinirile. Eu sunt conectat la toate programele TV din România și sunt bine informat. Mă simt destul de relaxat, că acum nu mai sunt îngrijorat sau revoltat de mârșăviile clasei politice... Se văd și lucruri bune, dar- din păcate- sunt prea puține pentru a merge înainte, iar media din România și-a făcut o cultură în a arăta lucrurile rele. Ce mai pot spune când ambii mei părinți au fost uciși de sistemul sanitar din România, sau că una din fostele mele sportive de suflet a murit la "Colectiv"?!  Mi s-a rupt sufletul și nici nu am fost la serviciu în ziua aceea de supărare. Ce s-a întâmplat, ce măsuri s-au luat? O furtună într-un pahar cu apă. Politicieni cu cazier candidează din nou… Cum este posibil?! Eu locuiesc într-o țară în care Prim-Ministrul, o doamnă respectabilă, a rămas fără șofer pe autostradă, în urma unui filtru de poliție. Șoferul ei a fost găsit băut la volan și a fost arestat iar ea a fost  filmată lângă mașină, așteptând un alt șofer să vină să o ia. În România, căți oameni mai trebuie să moară ca să se termine cu abuzurile?

-Concret, ce a intervenit în CV-ul dvs. profesional, după autoexilul neo-zeelandez? Știu că ați obținut o salbă de medalii, peste tot în lume, ca antrenor (ați început să antrenați în 1985)...Nu și o medalie olimpică...A fost, însă, una paralimpică, la Londra, în 2012...Încă o așteptați pe cea mai strălucitoare, aceea pe care și-o doresc toți?

-Eu îmi fac meseria așa cum am învățat-o și așa cum am fost educat de părinții mei să o fac. Bineînțeles că apar și rezultatele dacă pui dragoste, pasiune și profesionalism în ceea ce faci. Am obținut medalii la toate competițiile naționale și internaționale la care am participat. Am medalii la Mondialele (aur și bronz) din Canada și două medalii la Rio, nu la Londra. La Londra, am venit de două ori pe locul 6, pentru că eleva mea avea atunci doar 13 ani. Da, le-am obținut la Paralimpici (aici este o poveste lungă, frumoasă și extrem de plină de învățăminte pentru toti oamenii, dar poate o să o spun altă dată, întrucât este destul de scris) și, după părerea mea, este la fel de greu să le obții la Paralimpici ca la Olimpici, pentru că 1000 de puncte FINA sunt la fel de greu de obținut și nu mai spun că orice handicap fizic implică și unul psihic, fără să mai vorbesc despre  tehnica pe care trebuie să o adaptezi după handicap. Da, încă mai aștept singura medalie care îmi lipsește din CV, dar eu cred că toți antrenorii din lume visează la aceasta, până la sfârșitul carierei...

-Dacă ați putea, ce ați exporta de acolo aici, pe linie sportivă?

-Cred că aș exporta pozitivitatea, entuziasmul și bucuria lor de a face sport, de a concura și de a câștiga, fără nici o recompensă. Nu au nicio presiune de nicăieri sa obțină rezultate și de aceea o fac, pentru a fi ei fericiți și cu zâmbetul pe buze tot timpul. Dacă această presiune nu există, vin performanțele, de două ori mai multe, și nu face nimeni o dramă din eșecuri.

-Nu e greu să-ți faci o carieră sportivă în Noua Zeelandă, într-o altă ramură decât în rugby?

-Da, rugby este o cultură în această țară și toată lumea, fără excepție, iubește acest sport. Dar și înotul este considerat o prioritate, dat fiind faptul că suntem o insulă cu plaje de mii de kilometri. Valoarea este recunoscută aici, indiferent de unde vine și de care fel este…De exemplu, eu am câștigat în 2015 titlul de Cel mai bun antrenor al anului, concurând cu un antrenor de rugby și unul de crichet. Asta nu i-a impiedicat pe neo-zeelandezi să mi-l acorde mie, când nici măcar eu nu credeam într-un astfel de deznodământ. Important este să le arați și să le demonstrezi potențialul sportivilor iar ei te vor urma, lăsând în urmă celelalte sporturi sau activități. Poate, acesta este secretul penetrării unei nuci tari cum este rugbyul aici, de atâtea ori, campion mondial...

-Care sunt planurile dvs. pe termen scurt? Tocmai ați participat la un nou concurs…Despre ce este vorba?

-Planurile mele, de 31 de ani, sunt pentru un ciclu de 4 ani și detaliate pe fiecare an în parte, cu atingere de obiective. Printre acestea sunt incluse și Naționalele, unde se fac loturile. Sunt foarte multe concursuri pentru calificare la Naționale. Cel de care vorbiți este un astfel de concurs (aici, trebuie să te califici ca să poți participa la Naționale, întrucât sunt mii de sportivi legitimați) și ca acesta sunt multe. Competiția a fost pe Insula de Sud și echipa mea s-a prezentat destul de bine. Am obținut 65 de medalii (22 aur, 20 argint si 23 bronz). Cam așa aduceam și în țară, nu prea am scăzut ritmul. Dar cel mai important este că 34 de sportivi din echipa mea s-au calificat la Naționale, dintr-un total de 41, și mai am încă 5 care sunt foarte aproape să atingă performanța respectivă.

-Mai vorbiți-ne despre familie, despre fiica dvs.,  Maria, care a ales handbalul și despre care știu că, la un moment dat, a fost convocată în Naționala neo-zeelandeză...Mai continuă activitatea de performanță?

-Familia mea face foarte bine, cum v-am spus. Toți ai mei sunt fericiți și asta îmi dă puterea să merg mai departe. Când am ajuns aici, handbalul nu exista iar noi am pus, practic, primele cărămizi la construirea unui nou sport. Echipa de handbal feminin a Noii Zeelande a fost constituită cu studente străine care urmau universitățile de aici. Prima selecționată a fost formată din 2 brazilience (ambele participante la Mondiale), 2 sau 3 handbaliste din Germania, una din Olanda, 2 din Italia, una din Franța, o altă romancă din Germania și Maria, fata mea, care a fost pivotul Naționalei și, câteodată, coordonatoarea de joc. Acum, mai practică handbalul doar de plăcere întrucât, după absolvirea Universității, are ca obiectiv viitorul ei. Va avea nunta în februarie 2017. Plecăm cu toții într-o croazieră în Pacific și nunta va fi în Vanuatu, unde am închiriat o plajă (visul Mariei de a-și face nunta pe plajă) iar petrecerea va fi pe vasul de croazieră.

-După 3 decenii de performanță sportivă la cel mai înalt nivel, cum s-ar autocaracteriza, astăzi, antrenorul Narcis Gherca? Ce îl mulțumește sau îl indispune cel mai mult?

-După trei decenii în performanță, cred că stilul meu este unul calculat. Planurile mele sunt realizate până la cel mai mic detaliu, pentru că aici am fost supus la provocări foarte mari, cum ar fi să ai jumătate din timpul acordat antrenamentelor și, implicit, jumatate din volumul de lucru din România, și totuși să scoți un campion mondial! Eu, după 31 de ani, continui să citesc tot ce apare nou și nu spun niciodată că știu tot. Acest știu tot plafonează antrenorii. Mă mulțumesc rezultatele bune pe care le obțin, așa cum mă mulțumesc și sunt bucuros de rezultatele obținute de cei rămași la Bacău (îmi pare rău că am fost în perioade diferite la Londra și nu m-am întâlnit cu Ovidiu Galeru, mi-ar fi plăcut să-l revăd) și, nu în ultimul rand, mă mulțumește și mă liniștește familia care obține cele mai de valoare rezultate ale mele. Mă indispun rezultatele slabe de la Jocurile Olimpice ale României. Cum este posibil ca o țară ca Noua Zeelandă, care nu investește așa de mult în sport (nu vorbim de infrastructură) și cu o populație de numai 4 milioane de locuitori să aibă rezultate mai bune decât România?! Un semn de întrebare și de analiză... Mă indispun minciunile clasei politice care, în continuare, minte oamenii cu un tupeu golănesc. Nu am văzut nici un program de guvernare realizabil, onest,  pertinent și adevărat. Mă nemulțumesc emisiunile difuzate pe posturile internaționale care arată doar urâtul din România, gropile de gunoi unde trăiesc țiganii și multe altele. Nu aceasta este România reală și noi, cei de aici, luptăm să demonstrăm că țara de acasă este altfel și că noi suntem educați și muncitori iar, prin rezultatele noastre, căutăm să ne aducem și noi o mică contribuție la îmbunătățirea imaginii României, despre oamenii ei adevărați.