„Fotbalul este una dintre multele căi prin care te poți apropia de Dumnezeu!”

Emilia JITARU este un nume de care se leagă începuturile fotbalului feminin băcăuan. O jucătoare  care a luat fotbalul în serios, dându-i culoare și rezistență. O echipă antrenată, pe rând, de regretații Nicolae Radu și  Sorin Avram, apoi de Ion Mangeac, nu putea să-și propună puțin într-o lume pe care fetele o descoperiseră cu ambiție și entuziasm. La începutul anilor 90, fotbalul feminin românesc însemna o primă divizie cu 14 formații și 4 serii de Divizia B, răspândite în toată țara. Tot cam pe atunci, printr-un concurs de împrejurări redacționale, am ajuns să o însoțesc pe Maica Tereza, celebra laureată a Premiului Nobel pentru Pace, în vizita sa făcută la Bacău. Dincolo de importanța momentului, unic în viața oricui, am reîntâlnit-o pe talentata jucătoare din teren, într-o ipostază neașteptată, dar Emilia Jitaru alesese, deja, un alt drum. Cel al evlaviei și credinței... Dragostea pentru sport nu a abandonat-o, însă, niciodată. Devenită slujitoare a Domnului, într-un Ordin al Rosei Venerini, fosta fotbalistă băcăuană (actualmente, la o mănăstire din Nordul Albaniei, după un stagiu de două decenii în Italia) a devenit cunoscută mai ales datorită înființării unei școli de fotbal în Peninsulă, unde a antrenat ea însăși, șlefuind tinere talente și ajutându-le să facă primii pași pe calea performanței. Despre Sora Emilia, au scris publicațiile centrale de la noi, dar și majoritatea ziarelor italiene. Revenirea sa acasă, pentru scurt timp, a însemnat și un firesc popas la...”Sportul băcăuan”.

Leonard POPA

-Debut la Sport Club Bacău, apoi, prin transferarea echipei la Cotidianul Deșteptarea, te-ai afirmat la Moldova Sport, unde în scurt timp ai devenit una dintre cele mai apreciate jucătoare, fiind convocată și la trialurile Naționalei. După 22 de ani, te regăsesc într-o altă postură, mai aproape de Dumnezeu…

-Pentru mine, fotbalul este una dintre multele căi prin care te poți apropia de Dumnezeu! Este ca o nouă evanghelizare. Acest sport te face să fii mai bun, mai atent la realitatea socială. În 1994, la 15 octombrie, am plecat în Italia, devenind măicuță la Congregația Maestre Pie Venerini din Roma. Am lăsat fotbalul când echipa se afla pe locul al doilea în primul an de primă divizie. În anii anteriori, fusesem desemnată cea mai bună jucătoare a echipei și golgetera Diviziei secunde…Mi-a fost foarte greu să înțeleg de ce Dumnezeu m-a chemat tocmai pe mine la viața consacrală. În inima mea, se întâmplase,însă, ceva. Am simțit o mare bucurie și o seninătate pe care n-o mai aveam de mult. Cu siguranță pot spune că atunci când Domnul vrea să-ți spună ceva, te face să-L înțelegi într-o mie de feluri. Pot mărturisi că Isus a avut multă răbdare cu mine. În visele mele tinerești, am avut întotdeauna dorința de a avea o familie, dar El mi-a vorbit prin atât de multe evenimente…Da, pot recunoaște că mi-a fost teamă să înțeleg această chemare, întrucât planificasem, deja, alte lucruri în viața mea. Liniștea și pacea pe care le-am primit nu erau ceva obișnuit, dar veneau de la Dumnezeu. M-am simțit liberă să aleg. Libertatea este ceva interior și interiorizant, ca și adevărata bucurie. Pentru toți cei care vor citi aceste rânduri, spun doar atât, toți suntem sportivii lui Dumnezeu! Dacă îl lăsăm pe El să ne pătrundă pe deplin în viață, devenim constructorii unei lumi mai bune…Asta încearcă și sportul.

-Nu ai avut sentimentul că, apropiindu-te de Dumnezeu, ai pierdut sau nu vei găsi altceva?

-Eu, dacă L-am urmat pe Isus, nu am pierdut nimic. Mi-a dat totul întreit. În această prietenie cu El, ușile vieții se deschid larg, ca ferestele copilăriei. Sunt slujitoare a lui Dumnezeu, dar asta nu mă împiedică să fac ceva pentru tineri, copii sau bătrâni. Viața mea este o viață dăruită celorlalți.

-Chemarea te-a adus în Albania, după mulți ani petrecuți în Italia. Maica Tereza, pe care am cunoscut-o la Bacău, dar mi-a fost mereu imposibil să vorbesc despre asta, era albaneză…

-În Albania trăiesc o nouă realitate…Acolo, avem un centru educativ oratoric, unde toți cei care doresc, tineri sau persoane în vârstă, pot veni să învețe lucruri interesante. În acest centru, avem cursuri școlare și ajutăm copiii să-și facă temele pentru școală. Cursuri de învățare a limbii engleze, cursuri de chitară, de pian, cursuri culinare…În acest centru educativ, eu mă ocup cu partea sportivă, predau fotbal și volei, ceea ce făcusem, de altfel, și în Italia. Iubesc foarte mult sportul, dar asta nu mă împiedică să-mi îndeplinesc misiunea. Mă simt extrem de liberă, întrucât pot să lucrez în grădina lui Dumnezeu cu ajutorul fotbalului care, pentru mine, înseamnă disciplină, educație, spirit de fair-play. Ca să performezi în sport, trebuie să muncești mult, să fii responsabil și să ai încredere în forțele tale. Eu folosesc fotbalul ca pe un mijloc de a educa copiii, insuflându-le respectul pentru valorile pierdute sau uitate. Eu îi învăț, nu doar să câștige o întrecere, ci să și piardă demn.

-În Italia, ai înființat o școală de fotbal. Mulți au auzit de tine abia atunci. Episodul e interesant, au scris și ziarele românești despre asta.

-1997, la Livorno, eram educatoare în cadrul Congregației, când la ora de sport am jucat fotbal cu copiii. Atunci l-am pus să stea în poartă pe un copilaș timid de 5 ani, Francisco. Când am văzut ce calități are, am vorbit imediat cu mama lui și nu m-am lăsat până nu am convins-o să-și dea fiul la fotbal, la un club. Astăzi, numele acestui copil este cunoscut. Francesco Bardi, cel descoperit de mine în mulțimea de copii ai grădiniței, este portarul Naționalei de tineret a Italiei…Se cheamă că am avut fler… Tot acolo, la Livorno, am deschis și școala de fotbal pentru toți cei care îndrăgeau acest sport și nu aveau unde să joace…

-Să revenim la Albania, unde te-a adus misiunea pe care o ai…Nu regreți zilele însorite și liniștite ale Italiei?

-De doi ani, am primit ascultare să merg, în calitate de misionară, în Nordul Albaniei. Mi-a fost foarte greu, dar am acceptat, întrucât am răspuns chemării lui Dumnezeu. E și o provocare. Albania a avut cel mai crunt regim comunist înainte de anii 90. Până și televizoarele erau interzise! Oamenii sunt extrem de primitori, îți oferă tot ce au, numai ca tu să te simți bine. Partea nordică a țării, unde mă aflu eu, în orășelul Gjader, este foarte săracă. Nu se compară cu partea sudică, a Tiranei, o capitală-cu sclipiri europene. Când am ajuns în Albania, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă apuc să învăț limba albaneză, care este foarte dificilă, deși câteva cuvinte ale ei sunt identice cu cele din limba română. Am noroc, însă, că albanezii cunosc limba italiană, așa cum știm noi limba engleză.

-Se spune că albanezii sunt conflictuali. Oameni cu tendințe agresive…

-E o exagerare. Nu există conflicte religioase, nu mai sunt lupte de stradă ca în anii 90…Albanezii sunt, însă, extrem de posesivi. Singurele conflicte care se mai nasc au la mijloc doar două motive. Pământul și fetele. Să nu încerci să-i iei albanezului aceste valori, că nu te mai protejează nicio Lege. În Albania, cunoști felul oamenilor după porțile caselor. Cu cât acestea sunt mai înalte, cu atât familia respectivă a fost mai expusă întâmplărilor nefericite.

-E țara lui Skanderbeg, eroul național albanez…

-Gjergj Kastrioti a fost un nobil conducător și un adevărat patriot. I-au rămas vorbele, pe care le știe orice albanez. Nu sunt eu cel care v-a făcut liberi, libertatea este aici în mijlocul vostru! În tinerețe, el a fost prins de către armata sultanului și dus în Turcia. Acolo, Kastrioti s-a distins prin inteligența sa, vorbea foarte bine limba turcă și latina, devenind expert în folosirea armelor. În 1443, Skanderbeg a primit ordin de la sultan să se ridice împotriva ungurilor pentru a cuceri Serbia. Noaptea, însă, înainte de luptă, el a dezertat și unindu-se cu 300 de oșteni albanezi fideli, a cucerit castelul din Kruje. În scurt timp, a eliberat întreaga Albanie de sub ocupația otomană. Skanderbeg a fost numit atletul lui Dumnezeu pentru izbânda împotriva turcilor. Curajul său s-a transmis din generație în generație și albanezilor de astăzi, care îi poartă un respect deosebit.

-Noi am constatat asta recent, la Europeanul de fotbal, pe pielea noastră…

-Nu vreau să-mi mai amintesc. Nimeni –nici măcar cei din Albania- nu se gândea că România va pierde meciul acela. Probabil, și în fotbal, ca și în viață, multe se schimbă sub ochii noștri fără să ne dăm seama. Numai Dumnezeu le rânduiește...

*ȘTIINȚA BACĂU-DINAMO BUCUREȘTI 22-37 (11-20)

HANDBAL, Divizia A (F)

BĂTAIA E RUPTĂ DIN RAI!

*ȘTIINȚA BACĂU-DINAMO BUCUREȘTI 22-37 (11-20)

   Deocamdată, e prima etapă și ne-a bătut doar o echipă…Aceea care își racolează fetele cu uniforma, nu cu tricouri ca a noastră. E firesc să vedem numai partea luminoasă a zilei de toamnă, deși la Bacău, cum pleacă berzele, cum se scutură copacii de frunze și buzunarele de mărunțiș. N-avem parale decât pentru a da cu șpițul în minge, undeva, prin Divizia a treia. La handbal, ne descurcăm și fără. De ani buni, suntem experți în asta. Cu Dinamo, la sfârșitul partidei, foarte rău au arătat tabela de scor și palmele bravului nostru portar Diana Ivanov. În realitate, pe teren, ne-au tăiat răsuflarea doar contraatacurile Ramonei Farcău (singura gazelă din handbalul românesc) și zburdălnicia Simonei Striblea. Altminteri, am fost ok, deși am jucat tot meciul cu interii pe extreme și invers. Mi-e teamă, însă, că așa vom juca mai tot timpul, pentru că nu văd cum vom mai reuși să acoperim posturile deficitare. Parcă am fi înainte de 89, de la noi se pleacă și se tot pleacă, și nu mai vine nimeni…Salut inițiativa Iuliei Faig de a se lua la trântă cu toate adversarele! Îmi place Monica Iștoc pentru începuturile de partidă și sunt convins că fără Crina Croitoriu, Cornelia Țocu și Laura Verșescu, n-avem voie să părăsim divizia de junioare…A fost, însă, cum spuneam, prima înfrângere. Lasați-mă să cred că bătaia e ruptă din Rai!

PS: Un gând bun și către arbitri. De câte ori o văd în teren pe Marina Agliceriu, știu că nu trebuie să tresar când se aude fluierul și să pun mâna pe un dicționar explicativ.

Leonard POPA

TEODORU AGACHI-UN PAȘĂ BĂCĂUAN

TEODORU AGACHI-UN PAȘĂ BĂCĂUAN

   Teodoru Agachi (Federația de Atletism din Turcia), antrenorul român stabilit la Izmir, care produce campioni pe bandă rulantă… Mihaela Melinte, Lăcrămioara Ionescu au fost doar începutul cutezanței în lupta cu aruncările. Păcat că, acum, specialistul băcăuan o face pe alte meridiane, pentru alte statistici federale. Urmele sale, însă, în atletismul românesc, grele și adânci,  nu a reușit să le șteargă nimeni. Nici măcar timpul! Între Europenele de la Amsterdam si Jocurile Olimpice de la Rio, am reușit să-l abordez pentru un scurt interviu.

Leonard POPA

-Cum a fost la Europene? Mulțumit?

-Sunt foarte multumit pentru ce am realizat aici. Când iei o medalie la un campionat de nivelul acesta nu poți fi decât mulțumit. Sigur că mai am multe de pus la punct, pentru că sportiva mea are doar 20 ani, iar proba de aruncare a greutății, ca și celelalte probe de aruncări, este o probă ce necesită multă experiență, pentru a performa la nivel înalt.

-Comentează te rog ultimele ierarhii atletice ale Europei…

-În ceea ce privește ierarhiile, aș putea spune că, în afară de Turcia, care reprezintă o surpriză, in rest pe primele trei locuri sunt aceleași  țări cu tradiție în a performa la nivel înalt. Deci, nimic surprinzător.

-Ai tras cu ochiul, desigur, și la atleții români....Ce se întâmplă? Chiar nu se mai prind medaliile de noi? Dispărem de pe harta performanței?

-Echipa Romaniei s- a prezentat la Europene cu un lot tânăr și fără multă experiență la concursurile de acest nivel.  Dacă nu mă înșel, doar Oprea și Ionescu sunt atleții cu cea mai mare experiență din lotul care a fost aici. După părerea mea,  România are un potențial mare, atât în privința atleților, cât și al antrenorilor. Din păcate, în lupta cu celelalte națiuni, ducem lipsă de bani și, probabil, de o strategie de dezvoltare a atletismului, pe termen mediu și lung.

-Urmează Rio....Ce așteptări sunt de la Jocurile Olimpice?

-Sigur că, în ceea ce mă privește, Rio va fi cu totul diferit de ce a fost aici. Vor intra în concurs 3 americance, cu aruncări de peste 19 m, o neozeelandeză, precum și- cel puțin- două chinezoaice, care au și ele performanțe de peste 19 m. În condițiile acestea, (sportiva mea are PB 18,57m) obiectivul principal va fi depășirea propriei performanțe și nu locul ocupat. Sigur că am dori o clasare în primele 8, dar dacă ea va reuși să arunce aici un nou PB (PERSONAL BEST), vom fi foarte mulțumiți.

-Noutăți în plan personal?

-În plan personal, sunt fericit pentru faptul că am devenit… bunic. Am doi  nepoți frumoși și sănătoși pe care de-abia îi aștept să vină la mine, în toamnă, când voi fi și eu în concediu. Din păcate, îi văd rar, datorită muncii mele. Soția mea îmi înțelege "nebunia" și îi mulțumesc din tot sufletul. Fără suportul ei, poate că nu aș fi realizat prea multe. În concluzie, am o viață personală fericită.

-În țară când mai revii?

-În România, acasă, voi veni  în concediu, dar după 1 septembrie…

PAȘI MICI ȘI SIGURI CU ANTRENORUL CRISTI NEMȚEANU

ATLETISM

PAȘI MICI ȘI SIGURI  CU ANTRENORUL CRISTI NEMȚEANU

Profesorul Cristi Nemțeanu (CSȘ Bacău) clădește performerii așa cum ar așeza piesele de domino. Cu răbdare și pricepere, antrenorul care o șlefuiește de ani buni pe cea mai titrată speranță sportivă a momentului, atleta băcăuană Georgiana Aniței, pregătește viitorul. Unul cu sclipiri olimpice, care să demonstreze că atletismul românesc e capabil nu doar de surprize, ci și de certitudini…

Leonard POPA

-Domnule profesor, sunteți mulțumit cu rezultatele realizate de Georgiana în ultimele competiții?

-Foarte mulțumit! Mai ales după Mondialul de Juniori I din Polonia, unde nu ne  propusesem decât să prindem finala. Am ieșit pe 3, dar să nu uităm că Georgiana Aniței a fost mai mică decât restul competitoarelor cu 2-3 ani, ea fiind încă junioară 2.

-Nu vă e teamă de momentul în care sportiva va face trecerea la categorii mai mari de vârstă? Mulți atleți își ating propriile limite în anii junioratului.

-Nu mi-e teamă de nimic. Georgiana are un potențial uriaș. A progresat în viteză și forță de la un an la altul. Pe de altă parte, căutăm să obținem un progres constant, etapizat, nu insistăm pe o performanță anume, întrucât aceasta ar însemna uzură fizică. Cu alte cuvinte, pași mici și siguri. Georgiana a sărit în această vară 13.07- 13.19, căutând vârful de formă la Mondialele din Polonia, unde a reușit 13,49! Ea este o atletă care ar putea să facă oricând la nivel performant 6 probe combinate, chiar și înălțime. Ne-am axat pe lungime și triplusalt, specializări oarecum complementare. Cu siguranță, dacă lucrurile vor decurge normal din punct de vedere sportiv, miza noastră vor fi Jocurile Olimpice din 2020 de la Tokyo. Pentru România, ar fi un lucru extraordinar să avem o sportivă favorită în finala unei probe atletice. Acesta e visul meu!

-A-propos de Jocurile Olimpice…Tocmai a început ediția de la Rio. Sunt capabili atleții noștri de rezultate deosebite sau așteptăm, în continuare, doar…surprize?

-Sincer? Din păcate, cred că doar surprizele ne pot aduce medalii…În marile concursuri desfășurate anterior evenimentului de la Rio, nu am confirmat și nu am lăsat loc de speranțe la performanțe deosebite.

-Despre Georgiana Aniței, am vorbit și se tot vorbește în lumea atletică…În spatele ei se întrevăd și alte speranțe? Mă refer, desigur, la situația din atletismul juvenil băcăuan.

-Cu siguranță, vom avea și alte motive de satisfacție profesională. Mă gândesc, în primul rând, la cei trei copii de 12-13 ani pe care îi am în pregătire, Victor Șerban- la pentasalt, deja,  o întrece pe Georgiana!-, Adnana Vrânceanu (campioană națională la 200 metri), Ștefania Zediu, remarcată tot în probele de viteză. Au calități foarte bune și cred că o dată integrați în activitatea de performanță vor confirma.

-Rolul selecției continuă să fie unul hotărâtor în toate sporturile în care se urmărește performanța. Știu că e tot mai greu să atragi copiii către sport. Nici acesta nu-ți mai asigură un statut cert în societate, așa cum se întâmpla odată. Sunteți recunoscut, totuși, ca unul dintre tehnicienii care își caută cu insistență și își alege cu atenție viitorii sportivi. Ce criterii aveți în vedere?

-România nu e o țară bogată care să investească în sport, așa cum se întâmplă în alte țări. Nu e nici Kenya, unde- cum îmi spunea cineva- copiii sunt aduși cu miile la selecțiile atletice, atrăgându-i cu porții duble de mâncare și crescându-le pe măsură ce își cresc performanțele. Noi ne descurcăm cu ce avem, iar eu mă aflu într-o selecție permanentă a viitorilor atleți de performanță. Nu bat școlile, dar când văd pe stradă tineri înalți, cu calități atletice, imediat îi întreb dacă au copii. Apoi, urmează faza a doua, când mă țin de capul lor și îi conving să-și dea copiii la atletism. Se cunoaște, deja, povestea cu Georgiana…Când se pune problema alegerii unor probe, mă gândesc, totuși, unde am putea deveni noi, atleții români, competitivi. E clar că nu ne vom putea bate niciodată cu viteziștii din Africa. Nici în disciplinele care presupun investiții materiale, de pildă, la prăjină, unde sportivii noștri concurează cu aceeași prăjină de la copii și până la seniori…E unul dintre motivele pentru care nu vom avea niciodată rezultate in această probă. La noi, se câștigă titlul național cu performanțe care constituie barem de promovare în finală la reuniunile atletice internaționale pentru juniori. Probele de lungime, înălțime ne sunt mai accesibile.

-Atletismul rămâne, în ciuda celor întâmplate în ultimul timp, un sport curat. Orice abatere de la normele fair-playului sunt imediat depistate și sancționate.

-La nivel național, acest aspect se urmărește cu mare atenție. Performanțele din concursuri nu sunt omologate decât după controalele anti-doping. Georgiana a făcut, până acum, vreo 15…Sportul regină al arenelor trebuie să fie și un exemplu de fair-play.

-E greu să fii atlet la…Bacău?

-Cred că e greu să faci atletism oriunde în țară nu există un stadion cu dotările necesare. E foarte dificil să pregătești un sezon în aer liber antrenându-te numai în sală. Vă dau un singur exemplu. În Georgia, la Europenele de Juniori II, a bătut vântul permanent, din toate părțile, constituind un dezavantaj pentru atleta mea, care nu a fost pregătită pentru un asemenea…adversar. A ieșit, totuși, prima! Să sperăm că noua conducere a orașului va înțelege mai repede utilitatea unui stadion bine dotat pentru toate sporturile, nu doar pentru fotbal. Semne ar fi. Faptul că primarul Cosmin Necula a făcut un gest nemaiîntâlnit până acum, acela de a ne felicita oficial după competițiile internaționale la care am participat în această vară, ne-a surprins pe toți și ne dă încredere că munca noastră nu trece neobservată. Oricum, pe noi ne ajută enorm susținerea avută prin parteneriatul Federație-Societatea Dedeman. Dacă nu ar fi acesta, nu știu cum am putea să ne desfășurăm activitatea, într-un oraș în care sponsorii se atrag foarte greu, considerându-se că sportul înseamnă plăcere, nu performanță. Acesta este, de altfel, cel mai mare pericol pentru sportul românesc actual, să considerăm sportul cu totul altceva, să nu fixăm obiective și să nu-i urmărim realizările. Din păcate, mulți profesori de educație fizică din învățământul preuniversitar, care ar trebui să fie primii selecționeri, chiar nu știu ce înseamnă performanța sportivă! E și acesta un handicap cu care pornim la drum, după ce reușim să atragem copiii către practicarea organizată a unei discipline sportive…

PE ULIȚA CEHĂ (I): Karlovy-Vary

MERIDIANELE LUMII

PE ULIȚA CEHĂ (I)

   Când ajungi la Karlovy Vary, după două ore cu autocarul dinspre Praga, traversând coline infinite îngălbenite de grâu, te frapează imediat construcțiile cu arhitectura unică, impunătoare și viu colorată. De fapt, un șir neîntrerupt de castele îndrăznețe, martore ale unor timpuri arogante, când înălțimea năștea alte înățimi, turnurile și meterezele care constituie destinațiile obișnuite ale pelegrinului contemporan.  Karlsbad, în germană, înseamnă Băile lui Carl al IV-lea, împăratul care l-a fondat în secolul al XIV-lea, pe timpul unei domnii de 23 de ani (1355-1378). Orașul se află la poalele Munților Metaliferi (până la granița cu Germania mai sunt de parcurs doar vreo 30 de km), în NV Cehiei, la vărsarea râului Tepla în Eger. În secolul al XVIII-lea, așezarea a fost considerată cetatea de scaun a regilor si personalităților culturale europene. Printre cei care s-au aflat de-a lungul vremii în pitoreasca stațiune (astăzi, 55.000 de locuitori), se numără Petru cel Mare (Țarul Rusiei), Karl Marx, Ataturk-făuritorul Turciei moderne, dar și titani ai artei universale, Goethe, Franz Kafka, Beethoven, Gaugain, Paganini, Dvorak sau Smetana…Mulți dintre ei au marcată prezența pe aceste meleaguri prin busturi și statui impozante, descoperite la tot pasul.

  

    Desigur, faima așezării se datorează izvoarelor sale minerale, 79 la număr, însă doar 13 utilizate pentru tratarea  bolilor digestive, chiar dacă fata de la recepția hotelului în care am locuit, mi-a garantat că tratează orice, dacă voi sorbi apa vindecătoare “pe îndelete și în plină mișcare”. În 1760, un doctor pe numele său David Becher, a descoperit dioxidul de carbon în apele orașului și, remarcând că acesta se evaporă extrem de rapid în lichid, a recomandat consumul apei termale direct de la sursa principală. Atunci au început să fie ridicate primele colonade și pavilioane, pentru atragerea turiștilor și protecția izvoarelor miraculoase. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt cele aflate în centrul stațiunii: Snake Spring- 30 de grade Celsius, Park Spring- 47,4 grade, Freedom Spring- 60 grade, Thermal Spring Colonnade- 72 grade. Amatorii le consumă (numai în baza unor recomandări medicale), savurându-le din celebrele ceșcuțe Karlovy Vary, care pot fi procurate de peste tot, cu prețuri variind, în funcție de mărime, între 80 și 150 de koroane (100 kc= 3,71 euro).

   Orașul nu se limitează, însă, doar la a fi amintit ca stațiune curativă. Dimensiunea culturală a prezentului e dată de câteva muzee și catedrale renumite, la îndemâna tuturor turiștilor. Acestea din urmă impresionează, în ciuda faptului că Republica Cehă înregistrează 55 la sută din populație (10.200.000 de locuitori, după ultimul recensământ) ca fiind fără orientare religioasă (atei), prin măreție și modul în care sunt întreținute. Biserica ortodoxă Sf.Petru și Pavel- construită în 1897- are 5 cupole aurite, după modelul oferit de Biserica Sf.Treime de lângă Moscova. Una dintre prețioasele picturi din interior îl înfățișează, de altfel, pe Țarul Petru cel Mare. Biserica Sf.Maria Magdalena este, de asemenea, una dintre cele mai atractive lăcașe de cult, fiind construită în anul 1737, după planurile arhitectului Kilian Ignac Dientzenhofer, în stil baroc. O dată ajuns în vârful treptelor pe care este înălțată, perspectiva care se deschide deasupra orașului este, cu adevărat, impresionantă.

     Centrul Beethoven este o galerie comercială localizată într-una din cele mai vechi clădiri din oraș (Strada Zahradni 23). Colecția de bijuterii cu care își atrage vizitatorii  numără mai mult de 2000  de modele din aur și argint, diamante de lux și alte pietre prețioase. Acolo poți admira (sau achiziționa) produse din cristal, sticlă de Boemia sau porțelan cehesc. La un alt nivel al clădirii, este organizat un Muzeu al Absintului-cealaltă băutură celebră a Cehiei, alături de Becherovka, considerată licoarea tradițională a locului. De altfel, Becherovka are și un muzeu numai al ei, situat în celălalt capăt al  orașului, în apropierea autogării. Denumirea își are originea în numele celui care a fabricat-o, farmacistul Josef Becher, în urmă cu aproximativ 200 de ani, din 27 de plante medicinale și diferite mirodenii, după o rețetă păstrată secret până astăzi. Inițial, băutura s-a numit Karlsbader Becherbitter (are aroma unui bitter obișnuit, dar și ceva în plus, fără termen de comparație). Denumirea de Becherovka a fost preluată după Primul Război Mondial, când Bohemia a intrat în componența Cehoslovaciei. Aproape o sută de ani (până în 1945), managementul companiei care a început să producă băutura la scară largă a aparținut familiei Becher. După Al Doilea Război Mondial, societatea a fost naționalizată, apoi privatizată în 1997 și 2001, când a trecut în proprietatea unei societăți franceze care deține 94 la sută din acțiuni, după mai multe dispute juridice cu urmașii primilor proprietari.

   Teatrul Divaldo din Karlovy Vary, cu stagiune completă în sezonul estival, oferă un program pe gustul fiecăruia, începând cu muzica clasică, prezentă în repertoriul tuturor teatrelor muzicale din Cehia (Vivaldi-Anotimpurile, Beethoven-Simfonia a 5-a, Mozart-Requiem, Smetana-Vltava, Dvorak-Vals in Do Major…), balet (Pyotr Ilyich Tchaikovsky-Lacul lebedelor) și terminând cu ritmuri de muzică populară și chiar jazz (Frank Sinatra Story). Am reținut că prețurile biletelor variază între 200 și 490 de coroane.

  În ciuda unei forfote matinale care conduce invariabil către colonade și izvoare, viața cotidiană a orașului se desfășoară după un tipar liniștit. Nu aleargă nimeni pe străzi, nu tresari în fața niciunui claxon inutil. Surprinde mulțimea de asiatici și arabi (nu de dată recentă, după cum m-a asigurat un localnic) întâlnită, în special, la tejgheaua magazinelor de suveniruri. La urcarea în autobuzele locale (suficiente, cu un program care nu e dat peste cap de pauzele lungi și dese pentru  cafea și o țigară la capăt de linie) se stă la rând organizat, fără comentarii subversive, ca la cozile noastre comerciale de dinainte de 1989.        Am părăsit Karlovy Vary, după patru zile, cu senzația impertinentă că după o nouă descindere în orașul lui Carl al IV-lea nu aș mai avea ce povesti. Nu știu, însă, dacă nu m-ar contrazice imediat culorile burgului, mereu schimbătoare în funcție de anotimp, și siluetele stradale feminine perfecte, de neocolit în orele înserării, care fac dintr-un oraș fără viață de noapte, unul al romantismului și al visării…

Leonard POPA

*Interviu cu voleibalista Roxana BACŞIŞ (Nantes/Franţa)

„Să câștigi o cupă europeană după  4 victorii în fața unor echipe din Turcia este ceva extraordinar!”

*Interviu cu voleibalista Roxana BACŞIŞ (Nantes/Franţa)

La sfârşitul sezonului voleibalistic 2015-2016, primul nume care mi-a apărut în minte a fost cel al Roxanei BACŞIŞ. Fosta jucătoare a Ştiinţei Bacău a avut o evoluţie excelentă pe toata durata campionatului şi a contribuit decisiv la câştigarea de către CSM Bucureşti a trofeului „Challenge Cup”…Roxana este astăzi o sportivă completă care lasă „urme”, atât în echipele unde evoluează, cât şi în tribune, în mijlocul suporterilor. A fost anul ei! Unul al confirmării depline şi al încrederii în ceea ce va urma…

Leonard POPA

-Ai încheiat un sezon competiţional plin de satisfacţii....A fost sezonul Roxanei Bacşiş, aşa cum spune mai toată lumea? Mă refer la voleibalistele autohtone...

-Fără îndoială, a fost un sezon foarte bun, cred că este cel mai bun din cariera mea. --Am reușit să câștigăm Challenge Cup, ceea ce reprezintă o premieră pentru voleiul din România. Din păcate, am și un regret, pentru că în competițiile interne nu am mai reușit să ne impunem. Una peste alta, pot spune că sunt foarte mulțumită de ceea ce am realizat în sezonul 2015-2016.

-Dacă ai face un bilanţ al celor realizate în acest an, cu ce ai ...sfârşi? Cu ce ai începe, ştiu. Trofeul european câştigat cu CSM, cea mai importantă realizare a voleiului feminin românesc...

-La startul sezonului, conducerea ne-a comunicat obiectivele: clasarea între primele 4, calificarea în finala Cupei României și accederea în semifinalele Cupei Challenge. Trăgând linie, este clar că ne-am realizat toate obiectivele așa că pot să mă declar mulțumită. Normal că îmi doream să câștigăm tripla, dar dacă punea cineva să aleg ce trofeu îmi doresc, cu siguranță alegeam Cupa Challenge.

-Cum de a fost posibil să ne impunem într-o competiţie europeană? Avem un campionat intern atât de puternic? Am depăşit echipe din Turcia, unde jucătoarele de valoare ajung mult mai uşor...

-Cum a fost posibil? Bună întrebare. Cred că totul este posibil dacă ajungi să crezi în șansa ta și mai ai și un dram de noroc. Noi am crezut în forța echipei și am trecut cu bine de multe momente dificile. Sincer, cred că nimeni nu realizează ce mare performanță am reușit. Să câștigi o cupă europeană după  4 victorii în fața unor echipe din Turcia este ceva extraordinar. Sper ca voleiul din România să mai aibă parte de asemenea reușite, desi va fi foarte greu.

-După succesul european, toată lumea se aştepta să vă impuneţi şi în campionatul intern. N-a fost să fie...Ce v-a lipsit în întrecerea internă?

-Trebuie spus că, la începutul sezonului,  am plecat cu a 4-a șansă la câștigarea campionatului. Spun asta prin prisma investițiilor făcute de celelalte echipe, dar după ce am reușit un parcurs incredibil în Cupa Challenge, toată lumea s-a așteptat ca noi să reușim și în competițiile interne. Am fost aproape, dacă ne gândim că am jucat finala Cupei României, iar accederea în finala campionatului am ratat-o în meciul 5.

-Creşte nivelul voleiului feminin românesc, de la an la an? Părerea mea e că, da!

-E greu de spus. Poate la nivel de cluburi crește, însă la nivelul echipei naționale stagnează. Îmi pare rău că nu putem reuși mai mult la nivel de reprezentativă. Sper, totuşi,  ca în viitor să reușim să ducem voleiul românesc la un campionat mondial.

-Există o competiţie indirectă între voi şi handbalistele de la CSM? Mă gândesc că tot ce aţi realizat voi şi handbalistele la CSM nu e la îndemâna oricui. Nu mai ştiu alt club din Europa care să se impună pe plan continental în două sporturi diferite de echipă... Pot sta handbalul şi voleiul în aceeaşi teacă? Care e secretul managerial?

-Nu este vorba de concurență. Din contră, am avut o relație deosebită cu fetele de la handbal și ne-am bucurat de succesul lor. Cred că este extraordinar ca un club din România să câștige două trofee europene. Despre management? Nu sunt în măsură să vorbesc despre acest subiect. Tot ce pot să vă spun este că toţi cei din conducerea CSMB-ului sunt niște profesioniști care fac totul pentru club.

-Vrând-nevrând, ajungem şi la Bacău, la Ştiinţa...Aici, ai făcut facultatea şi ai pus umărul la câştigarea titlurilor de dată recentă...Cum ţi s-a părut Ştiinţa, în acest sezon, din partea cealaltă a fileului?

-De perioada Bacău îmi amintesc cu plăcere. Am câștigat de două ori titlul, de două ori Cupa României, am absolvit facultatea și mi-am susținut și masteratul. Despre echipa Științei din sezonul trecut, nu pot să comentez pentru că nu ar fi corect față de fetele care au jucat acolo, dar mai ales față de domnul profesor Florin Grapă. Tot ceea ce pot să spun este că le doresc succes în viitorul sezon.

-Cum vezi campionatul intern în sezonul care va urma? Se va prelungi hegemonia Blajului?

-E greu de spus în acest moment pentru că nu se știu loturile echipelor. Cred că va fi un campionat foarte disputat, în care Blajul are prima șansă, din postura de campioană en-titre. Dar nu trebuie neglijate nici celelalte formații, și aici mă refer la CSM Târgoviște, CSM București, Știința Bacău sau chiar, Dinamo București.

-Ce e mai greu în campionatul României, să formezi o echipă de valoare sau să o menţii?

Gândesc că entuziasmul începutului dispare, parcă, prea repede în România, nu numai in sport...

-Sincer, cred că la această întrebare pot răspunde conducătorii echipelor. Eu îmi doresc să existe cât mai multe formații puternice în voleiul din România, în care să activeze cât mai multe jucătoare autohtone.

-Ce să aşteptăm de la Naţională in perioada următoare? Luăm urma celor din prima linie?

-Trebuie să încercăm să dăm totul pentru a ne califica la următorul Campionat European. Va fi foarte greu, pentru că ne batem cu Bulgaria, Elveția și Muntenegru, dar eu am încredere. Dacă luăm urma celor din prima linie? Numai timpul poate da răspuns la această întrebare.

-În sezonul următor, te vom urmări în campionatul francez...Cum a apărut această nouă provocare?

-Mi-am dorit foarte mult să fac pasul spre un campionat extern  și după ce am avut discuții cu echipe din Polonia sau Italia, am ales să semnez cu Nantes. M-a încântat proiectul celor de acolo și ideea că voi fi colegă cu Ana Tiemi și Laura Pihlajamaki. Cred că un campionat precum cel al Franței este perfect pentru primul meu an în afara României.

-Ce aşteptări ai de la viitorul tău voleibalistic?

-În primul rând, îmi doresc să fiu sănătoasă, pentru că realizările vor veni dacă dai totul și pui suflet pe terenul de volei. Sper să am parte de un sezon la fel de bun ca precedentul și, de ce nu, să câștig un trofeu cu Nantes. Ar fi ceva extraordinar, iar eu am mare încredere că voi reuși. Nu în ultimul rând, îmi doresc să obținem calificarea la Campionatul European.

-Ce nu se ştie, încă, despre voleibalista Roxana Bacşiş?

-O întrebare care mă pune în dificultate. Cred că mulți iubitori de volei nu știu că în momentul în care am debutat în prima ligă, la Rapid, am jucat pe postul de centru. Am fost trecută mai târziu pe postul de universal, unde m-am consacrat.

-Ne oprim cu întrebările despre volei la cifra 13...Unora le aduce noroc ...Ţie?

-Nu sunt o persoană superstițioasă. Eu joc cu numărul 3 pe tricou și acesta  este numărul meu norocos. În legătură cu cifra 13, pot să vă spun că în 2013 m-am căsătorit, deci în concluzie, 13 îmi poartă noroc!

*Interviu cu handbalista internaţionala Gabriella SZUCS

„Mergem la Rio să aducem o medalie acasă!”

*Interviu cu handbalista internaţionala Gabriella SZUCS

   Ambiţia şi devotamentul cu care luptă în tricoul Naţionalei au făcut din Gabriella Szucs una dintre cele mai iubite handbaliste din ţară. Fanii săi îi întâlneşti peste tot, chiar şi în rândurile echipelor pe care le-a avut, ca adversare, HCM Baia-Mare, formaţia unde sportiva născută la Oradea  (dar „şlefuită” în celebra şcoală maghiară de handbal) a cunoscut a doua tinereţe. Dorită, la final de contract, de mai multe echipe din campionatul intern  şi străinătate, Gaby se pregăteşte, deocamdată, alături de celelalte „tricolore”, pentru marele eveniment olimpic de la Rio. Între două antrenamente şi examenele de la Facultatea de Drept din Debrecen, Gabriella Szucs poposeşte, din nou, în paginile „Sportului bacauan”, molipsindu-ne de optimism şi dragoste pentru tot ce e frumos si nobil.

Leonard POPA

-Ai avut un sezon încărcat, Gaby, dar plin de satisfacţii. Cum ai reuşit să faci faţă pe atâtea fronturi...Mondiale, Liga Campionilor, campionat, preliminarii olimpice?

-Într-adevăr, am avut un an foarte greu, atât fizic cât şi psihic, dar când inima te impulsionează, nu sunt obstacole pe care să nu le poţi trece. Graniţele dispar şi nu rămâne decât esenţa sportului care te îndeamnă mereu să mergi tot mai departe.

-Te aşteptai să obţineţi bronzul la Mondiale? Aţi fost extraordinare, v-aţi jucat cu inimile noastre… După ieşirea din „grupă”, parcă am devenit altă echipă!  În ţară, nimeni nu se mai aştepta la asa ceva..

-Câştigarea medaliei de bronz a fost pentru noi împlinirea unui vis frumos...Da, am sperat tot timpul la o medalie.  De aceea am mers afară, să arătăm lumii întregi că locul nostru este în grupul de elită, iar faptul că am ajuns după aceea să ne câştigăm locul şi la Jocurile Olimpice a fost ca o coroană pentru regină.  Asta este coroana noastră! Revenind la ceea ce s-a întâmplat la Mondiale, cred ca nici nu se poate măsura cât ne-a lipsit pentru a juca finala mare, unde într-o dispută cu Olanda am fi pornit cu prima şansă…Am debutat mai greu în grupă şi pentru că am avut o tactică bine urmărită, efortul a fost concentrat către partea a doua a competiţiei, cea hotărâtoare în lupta pentru podium. În cazul competiţiilor lungi, cu meciuri în fiecare zi, trebuie să ştii să-ţi menţii forma fizică şi cea mentală.

-Cum comentezi ceea ce s-a întâmplat în Liga Campionilor? Aţi avut-din păcate, folosesc trecutul- un lot extrem de valoros. Puteaţi mai mult? Să spunem că şi CSM Bucuresti a dat peste cap toate calculele, câştigând Cupa într-o manieră entuziasmantă.

-Părerea mea este că putem fi foarte mândre de noi, de tot ceea ce am realizat cu HCM Baia Mare în Liga Campionilor. Echipa mea a funcţionat ca o familie adevărată, în situaţii deosebite. Pentru aceasta trebuie să le mulţumim, în primul rând, fanilor băimăreni, galeriei, care ne-au fost mereu alături şi care, o dată intrate în teren, ne-au făcut să uităm toate neîmplinirile.

-Titlul  l-aţi pierdut oarecum indirect, nu în urma unor dispute decisive cu echipa bucureşteană…Prin ce crezi ca v-a fost superior CSM-ul  anul acesta?

-Nu vreau să fac comparaţii. La finalul acestui campionat extrem de puternic, probabil, unul dintre cele mai „tari” din lume, pot spune doar că naţionala are standarde mult mai ridicate şi poate lupta de acum cu oricine, de la egal la egal. Nu cred că mai este cineva favorit într-o confruntare cu selecţionata noastră. Handbalul românesc nu a avut decât de câştigat printr-o astfel de rivalitate născută în campionatul intern. Asta e tot ce contează la finalul unui sezon competiţional.

-La Baia-Mare, aţi avut probleme financiare, se ştie...Totuşi, în teren, la meciurile voastre, nu s-a sesizat asta…

-Aşa e, aproape 6 luni nu am primit salariu. Asta îngreunează şi  antrenamentele, şi meciurile… Dar am funcţionat ca o echipă adevărată de profesioniste. Un sportiv care se respectă joacă mai întâi cu inima, îi reprezintă şi pe cei care îl susţin moral-nu doar financiar. Cred că asta e una dintre explicaţii.

-Ce urmează în programul tău sportiv?

-Suntem în cantonament cu selecţionata şi ne pregătim la cote maxime pentru Jocurile Olimpice, ceea ce este acum cel mai important lucru pentru noi şi pentru mine. Desigur, sunt şi meciurile cu Lituania şi Belarus, din preliminariile EURO 2016, pe care sunt convinsă că le vom trece cu bine.

-Crezi că putem să ne gândim, în continuare, la un parcurs spre medalii şi la Rio? Acum, chiar că avem de apărat o carte de vizită importantă, dar şi adversarii ne cunosc mai bine, pentru că mai mereu au stat cu ochii pe voi, şi în teren şi la...televizor!

-Acesta este motivul pentru care vom ajunge la Rio, mergem să aducem o medalie acasă. Aşa cum îmi cunosc coechipierele, vom face totul să ne îndeplinim obiectivul şi să scoatem iarăşi lumea fericită în stradă!

-Ştiu că ai mai multe oferte din ţara şi din străinătate...Spre cine înclină balanţa?

-Da, multe echipe m-au căutat, şi din ţară şi de afară, din Franţa, Norvegia şi Germania... Încă nu m-am hotărât.

-Cum vezi următoarea ediţie de campionat?

-Campionatul a devenit mai slab, deoarece o echipă puternică s-a dizolvat ...sau a trebuit să se dizolve. Asta nu trebuie să bucure pe nimeni. Indirect, toţi vor avea de suferit în privinţa performanţei. 

-În viaţa ta particulară, ce a apărut nou? Cum merge cu Facultatea?

-Sper că în curând voi putea lucra şi ca avocată. Mai am şi alte planuri, dar despre asta mai târziu, după ce ne vom întoarce de la Rio…

-Ai devenit, între timp, şi...mătuşă! Nikolet, sora ta, handbalistă şi ea, dar în campionatul Ungariei, a născut. Ce au spus ursitoarele, familia Szucs pregăteşte o nouă carieră handbalistică sau...una fotbalistică? Îmi voi aminti întotdeauna cu plăcere că tatăl tău a fost una dintre vedetele formaţiei FC Bihor, într-o perioadă în care  fotbalul românesc era deosebit de viguros şi respectat.

-Este o bucurie enormă naşterea micuţului Dominic... Da, „tati” a fost foarte fericit! După două handbaliste, cred că era cazul ca în familia noastră să vină pe lume şi un viitor fotbalist.

-În încheiere, spune-mi ceva optimist şi ceva trist...Voi, fetele, va pricepeţi. Cum ai vrea sa încheiem acest interviu?  

-Mai întâi de toate, să-i dam cuvântul optimismului. Aşa cum am spus, vreau să ma intorc cu medalie de la  Rio! Îmi pare imens de rău ca s-a terminat un vis minunat la Baia Mare... Multumesc nenumăratelor mesaje primite de la suporteri, cei care chiar au crezut în acest proiect, pâna în ultimul moment, ca şi noi, jucătoarele, de altfel. Mulţumirea şi încurajările fanilor dau, însă, o putere în plus oricărui sportiv şi îl determină să nu abandoneze niciodată lupta cu destinul şi propriile limite.